Ministerul Educației vrea să modifice, începând din această toamnă, numărul de ore alocat fiecărei materii în parte, pentru clasele de început de ciclu. Un proiect de Ordonanță de Urgență lansat de Minister prevede că din anul școlar 2020-2021 numărul de ore de școală din planurile-cadru se aprobă prin ordin al ministrului educației și se aplică pentru clasa pregătitoare, clasa a V-a și clasa a IX-a.
- Amintim că președintele Klaus Iohannis a promulgat în noiembrie 2019 legea care taie cu până la 9 numărul de ore de școală pe săptămână. Legea este în vigoare în acest moment și trebuie să se aplice din 14 septembrie 2020, însă Ministerul Educației nu a anunțat până acum care sunt planurile de modificare a disciplinelor de școală.
Ministerul Educației a lansat în dezbatere un proiect de Ordonanță de Urgență (OUG) “hibrid”, care introduce noi reguli pentru școala în timp de pandemie, dar care modifică și Legea Educației.
În ceea ce privește modificarea planurilor-cadru – adică a materiilor pe care le studiază un elev în fiecare clasă și a numărului de ore alocat fiecărei discipline în parte – proiectul de OUG prevede că schimbările încep acum, în anul școlar 2020-2021, și se vor “finaliza pentru toate clasele până la începerea anului școlar 2025 – 2026.”
Ministerul Educației își rezervă, însă, dreptul de a modifica încă de anul acesta planurile-cadru și pentru celelalte clase. “În situația limitării sau suspendării activităților didactice pentru realizarea cărora se impune prezența fizică a beneficiarilor direcți ai sistemului de educație în unitățile de învățământ, ca urmare a deciziei autorităților competente, Ministerul Educației și Cercetării poate modifica prin ordin de ministru numărul de ore alocat disciplinelor de studiu/modulelor de pregătire prin planurile-cadru de învăţământ, precum și ponderea numărului de ore de predare şi evaluare în programa școlară aprobată”, prevede proiectul de act normativ pus în dezbatere publică.
Prevederile proiectului de OUG care modifică Legea educației cu privire la numărul de ore de școală:
1. La art. 66 după alineatul (1) se introduc alineatele (1^1) și (1^2) care vor avea următorul cuprins:
„(1^1) Numărul de ore alocat disciplinelor de studiu/modulelor de pregătire, stabilit prin planurile-cadru, se aprobă prin ordin al ministrului educației și cercetării și se aplică pentru clasele de început de ciclu, respectiv clasa pregătitoare, clasa a V-a și clasa a IX-a, începând din anul școlar 2020-2021.
(1^2) Aplicarea prevederilor alin. (11) se va finaliza pentru toate clasele până la începerea anului școlar 2025 – 2026.”
2. La art. 66 după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alin.(4) care va avea următorul cuprins:
„ (4) În situația limitării sau suspendării activităților didactice pentru realizarea cărora se impune prezența fizică a beneficiarilor direcți ai sistemului de educație în unitățile de învățământ, ca urmare a deciziei autorităților competente, Ministerul Educației și Cercetării poate modifica prin ordin de ministru numărul de ore alocat disciplinelor de studiu/modulelor de pregătire prin planurile-cadru de învăţământ, precum și ponderea numărului de ore de predare şi evaluare în programa școlară aprobată.”
Informații de background
Amintim că Parlamentul a votat în octombrie 2019 un proiect al parlamentarului PSD Liviu Pop prin care este stabilit numărul de ore pentru cele trei cicluri din învățământul preuniversitar.
Legea votată în octombrie și promulgată în noiembrie de președintele Klaus Iohannis prevede “în medie” 20 de ore pe săptămână în clasele I-IV (față de 19-22 ore în prezent), 25 de ore la gimnaziu (față de 26-34 în prezent) și 30 la liceu.
Legea educației nr.1/2011 prevedea de la bun început 20 de ore pentru ciclul primar, 25 pentru gimnaziu și 30 pentru liceu. Însă la un an și jumătate de la adoptarea acelei legi, Ecaterina Andronescu a modificat-o printr-un OUG, trecând din lege în pixul ministrului decizia privitoare la numărul orelor. După alți 6 ani în care numărul de ore a căpătat proporții, Parlamentul actual a repus articolul desființat de Andronescu pe locul inițial.
Câte ore vor face elevii, pe zi, dacă modificarea va respecta legea:
- în medie 20 de ore pe săptămână la învăţământul primar (4 ore/zi),
- în medie 25 de ore pe săptămână la învăţământul gimnazial (5 ore/zi)
- în medie 30 de ore pe săptămână la învăţământul liceal (6 ore/zi).
Câte ore fac în prezent elevii, la școală:
Clasa pregătitoare:
Numărul minim de ore pe săptămână: 19 (acestea sunt orele obligatorii, din trunchiul comun)
Numărul maxim de ore pe săptămână: 20 (maxim 1 oră opțională)
Clasa I:
Numărul minim de ore pe săptămână: 20 (acestea sunt orele obligatorii, din trunchiul comun)
Numărul maxim de ore pe săptămână: 21 (maxim 1 oră opțională)
Clasa a II-a:
Numărul minim de ore pe săptămână: 20 (acestea sunt orele obligatorii, din trunchiul comun)
Numărul maxim de ore pe săptămână: 21 (maxim 1 oră opțională)
Clasa a III-a:
Numărul minim de ore pe săptămână: 20 (acestea sunt orele obligatorii, din trunchiul comun)
Numărul maxim de ore pe săptămână: 21 (maxim 1 oră opțională)
Clasa a IV-a:
Numărul minim de ore pe săptămână: 21 (acestea sunt orele obligatorii, din trunchiul comun)
Numărul maxim de ore pe săptămână: 22 (maxim 1 oră opțională)
Vezi aici planurile-cadru integrale din învățământul primar, în vigoare în prezent
În gimnaziu, planurile-cadru în vigoare din 2016 prevăd următorul număr minim-maxim de ore
Clasa a V-a:
Numărul minim de ore pe săptămână: 26
Numărul maxim de ore pe săptămână: 28
Clasa a VI-a:
Numărul minim de ore pe săptămână: 28
Numărul maxim de ore pe săptămână: 30
Clasa a VII-a:
Numărul minim de ore pe săptămână: 31
Numărul maxim de ore pe săptămână: 33
Clasa a VIII-a:
Numărul minim de ore pe săptămână: 31
Numărul maxim de ore pe săptămână: 34
Descarcă de aici Planul-cadru pentru gimnaziu, în vigoare în prezent
Nu este clar în ce mod va pune în aplicare ministrul educației această modificare, care inițial a spus că va tăia discipline, pentru ca o zi mai târziu să revină asupra declarației și să vorbească despre generalizarea programului after school.
Foto: INQUAM Photos / Octav Ganea
Citește și:
-
Mircea Miclea, despre impactul reducerii numărului de ore pentru elevi: Implementarea after school-ului, păstrarea în curriculum doar a temelor de examen, normele profesorilor rămân la fel
-
Anisie revine asupra declarației că va tăia din disciplinele de la școală pentru a reduce numărul orelor: Nu trebuie neapărat
-
Ministrul Educației anunță un nou plan-cadru pentru gimnaziu și liceu: Este vorba de tăiat discipline
-
Sindicatul FSLI anunță proteste, dacă nu se amână scăderea orelor de școală
-
Federația Părinților, după reducerea numărului de ore: Va fi dezastru la Evaluarea Națională și Bacalaureat, dacă nu se modifică și programa școlară și dacă nu se implementează obligatoriu Școala după școală
-
Cum “s-a dus” Liviu Pop în Singapore, Finlanda și Coreea de Sud ca să plagieze un articol din Legea Funeriu
-
Tăierea orelor de școală – respinsă de Iohannis. Consilierul prezidențial pe educație: Legea care reduce din pix numărul de ore va fi trimisă la reexaminare. Ar urma un val de concedieri
-
Ecaterina Andronescu a fost cea care în 2012 a eliminat din Legea Educației exact același articol pe care-l propune azi, cel cu reducerea orelor de școală
-
Tăiere drastică a orelor de școală: Scădere cu până la 9 a numărului de ore pe săptămână în gimnaziu, într-un proiect inițiat de Pop și semnat de Andronescu