Scindare în Consiliul Rectorilor: Universitatea din București, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și SNSPA anunță că nu au semnat un comunicat emis de CNR care îl susținea pe Cîmpeanu în scandalul plagiatului

13.360 de vizualizări
Consiliul Rectorilor
Foto: Pixabay.com
Scindare în Consiliul Național al Rectorilor, în contextul scandalului de plagiat care îl are protagonist pe ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu. Rectorii a trei universități – Universitatea din București, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și SNSPA – au declarat pentru Edupedu.ro că nu au votat și nu au semnat comunicatul pe care CNR l-a trimis astăzi. Comunicatul CNR era unul de susținere a lui Cîmpeanu, căruia mai multe personalități ale societății civile îi cer demisia după ce ancheta jurnalistei Emilia Șercan a arătat că ministrul a plagiat un curs universitar și acum încearcă amnistierea plagiatelor prin propriul proiect de lege a educației.

CNR spunea în comunicat, în pofida justificărilor publice date inclusiv de Cîmpeanu cu privire la preluarea cu totul a cursului realizat de alt profesor, că “ne delimităm categoric de orice formă de verdict de încălcare a eticii dat de oricine altcineva decât de forurile academice”.

Contactați de Edupedu.ro, rectorii Marian Preda, Daniel David și Remus Pricopie au declarat că nu au semnat acel comunicat emis de Consiliul Național al Rectorilor (CNR). Daniel David a precizat pentru Edupedu.ro că va propune CNR “ca toate comunicatele să fie însoțite de semnalizarea transparentă a numărului de voturi (și poate, pentru cele strategice, și a modalității în care au votat membrii”). Amintim că ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, este și președintele suspendat al CNR.

Marian Preda
Marian Preda / Sursă foto: INQUAM Photos – George Călin

Nu am semnat comunicatul CNR. Noi am dat deja un comunicat al Universității din București. Poziția noastră era clară“, a declarat pentru Edupedu.ro rectorul Universității din București (UB), Marian Preda. Amintim că Universitatea din București a emis în urmă cu două zile un comunicat în care a cerut o analiză realizată de îndată de instituțiile responsabile ale statului și a condamnat orice acțiune care încalcă etica și integritatea academică.

Daniel David / Foto: UBB
Daniel David / Foto: UBB

Și rectorul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, Daniel David, a declarat pentru Edupedu.ro că nu a semnat comunicatul emis astăzi de Consiliul Național al Rectorilor. “CNR este un organism colegial, care, simplu spus, funcționează pe majorități. Uneori reușim majorități largi (până la unanimitate), alteori nu. Acum, ca rector UBB, după consultare cu conducerea UBB, nu am semnat comunicatul. Susținem partea cu preocuparea față de integritatea academică din comunicat – care este deja și parte din brandul UBB în spațiul public -, dar unele accente si ambiguități ale acestuia pot duce la interpretări (ex. de atitudine față de dezbateri publice; de puncte de referință; de priorități în decizie) pe care nu le putem gira. Am comunicat asta colegilor din CNR. Nu vreau să intru în detalii, deoarece discuțiile nu au fost publice, dar era important să spun pentru cei mulți care au întrebat – colegii mei din UBB și presă – că noi nu am asumat comunicatul, dar cred că a fost asumat de o majoritate a CNR. Spun toate acestea fără a face judecăți de valoare față de cei care și-au asumat comunicatul, dar, simplu și direct spus, comunitatea UBB nu s-a regăsit în varianta finală a acestuia, așa că nu îl asumăm. Și ca pe viitor să evit să tot dau astfel de explicații, ținând cont de profilul complex al CNR, voi propune colegilor ca toate comunicatele să fie însoțite de semnalizarea transparentă a numărului de voturi (și poate, pentru cele strategice, și a modalității în care au votat membrii)”, a afirmat pentru Edupedu.ro rectorul UBB, Daniel David.

Remus Pricopie / Foto: Agerpres
Remus Pricopie / Foto: Agerpres

Rectorul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA), Remus Pricopie, a afirmat de asemenea pentru Edupedu.ro că nu a semnat comunicatul CNR. Într-o luare de poziție publică, SNSPA susține următoarele: “Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) nu se asociază cu poziția exprimată astăzi, 29 septembrie 2022, de Consiliul Național al Rectorilor. SNSPA nu a semnat și nu a susținut comunicatul transmis de CNR. Mediul universitar românesc are nevoie de standarde ridicate cu privire la integritatea academică, indiferent că în discuție este un student, un profesor sau un politician. Peste tot în lume, plagiatul are o definiție clară. Orice încercare de redefinire a conceptului este un demers jenant, care afectează și mai mult credibilitatea învățământului românesc și jignește sute de mii de studenți, profesori și cercetători, a căror activitate respectă etica și integritatea academică“.

Ce spune Consiliul Național al Rectorilor în comunicatul trimis astăzi doar câtorva redacții

Cităm conținutul publicat pe DC News și Evenimentul Zilei, la redacția Edupedu.ro comunicatul rectorilor nefiind trimis:

”Consiliul Național al Rectorilor din România susține valorile fundamentale ale eticii academice, dar consideră că este regretabil că această componentă de bază a vieții universitare migrează în zone de interpretare subiective, altele decât cele îndrituite de lege să o facă.

Etica este substanța organiză modernă a echității, a echilibrului, a asigurării unei educații de calitate, fiind vital pentru universitățile românești să își asume din toate punctele de vedere importanța acesteia.

Totodată, considerăm să este inacceptabil să fie aruncate în derizoriu cariere universitare și întregi comunități academice din România, astfel de acțiuni putând fi inițate în scopuri total străine învățământului, eticii și moralei. În acest context, nu credem că este oportun ca procesul de ”judecată” a încălcătii eticii universitare să fie făcut pe rețele de socializare sau în presă.

Ne delimităm categoric de orice formă de verdict de încălcare a eticii dat de oricine altcineva decât de forurile academice și într-un cadru instituțional adecvat și ne delimităm categoric de orice analiză efectuată fără respectarea unor principii fundamentale”.

Comunicat semnat de prof.univ.dr. Diana Moș, rectorul Universității Naționale de Muzică București, care deține președinția rotativă a CNR după ce Sorin Cîmpeanu s-a suspendat de la șefia forului pentru mandatul de ministru al Educației

Amintim că Sorin Cîmpeanu a fost ales în 2020 pentru al treilea mandat de președinte al Consiliului Național al Rectorilor, for condus anterior de Ecaterina Andronescu. Secretar general al CNR a fost ales în 2020, tot pentru al doilea mandat, Mihnea Costoiu, rectorul Universității Politehnica din București.

Vicepreședinții CNR (sursa):

  • ABRUDAN Ioan Vasile – Universitatea “Transilvania” din Brașov 
  • AZAMFIREI Leonard – Universitatea de Medicină și Farmacie, Științe și Tehnologie ”George Emil Palade” din Târgu Mureș
  • BREAZ Valer Daniel – Universitatea “1 Decembrie 1918 “ din Alba Iulia
  • BÂRSAN Ghiță – Academia Forțelor Terestre ”Nicolae Bălcescu din Sibiu
  • CAŞCAVAL Dan – Universitatea Tehnică “Gheorghe Asachi” din Iași
  • CRISTUREANU Cristiana – Universitatea Creștină “Dimitrie Cantemir” din București
  • DAVID Daniel – Universitatea “Babeș Bolyai” din Cluj
  • ISTUDOR Nicolae – Academia de Studii Economice din Bucureşti
  • JINGA Viorel – Universitatea de Medicină și Farmacie “Carol Davila” din București
  • MOŞ Diana Asinefta – Universitatea Natională  de Muzică din București
  • NEGRICEA Iliuță-Costel – Universitatea Romano – Americana din Bucuresti
  • PIRTEA Marilen Gabriel – Universitatea de  Vest din Timișoara
  • POPA Valentin – Universitatea Ștefan cel Mare din Suceava
  • PREDA Marian  – Universitatea din Bucureşti
  • RADU Sorin – Universitatea “Lucian Blaga” din Sibiu
  • SPÎNU Cezar Ionuț – Universitatea din Craiova
  • VĂCĂREANU Radu – Universitatea Tehnică de Construcţii din București

Amintim că o anchetă semnată de jurnalista Emilia Șercan în pressone.ro a arătat că Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, și-a însușit prin plagiat – într-un curs de specialitate – 13 capitole publicate anterior în mod repetat sub semnătura altor doi profesori de la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din București (USAMV-B). Astăzi, jurnalista a arătat că acel curs plagiat de Sorin Cîmpeanu era vândut studenților.

În apărarea sa, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a afirmat că materialele de lucrări practice “se partajează la nivelul colectivului” în “colective de mai multe cadre didactice care predau aceeași disciplină”. Acesta a comparat cursul plagiat de el cu instrucțiunile de la aparatul de cafea și a spus: “Nu se pune problema renunțării, nu are ISBN, nu există drepturi de autor pentru aceste lucruri. Deci, dacă dumneavoastră vă cumpărați un automat de cafea, nu există drepturi de autor pentru instrucțiunile automatului de cafea”.

Citește și:
Pressone: Cum legiferează Sorin Cîmpeanu în interes propriu: a plagiat în 2006, ca universitar, iar în 2022, ca ministru, încearcă să-și auto-amnistieze plagiatul
EXCLUSIV În materialele de curs trebuie indicată mereu sursa, iar ISBN nu are legătură cu obligația citării – experta în etică Michelle Bergadaà, președintele institutului internațional privind frauda academică IRAFPA, despre argumentele invocate de ministrul Cîmpeanu în fața acuzațiilor că a plagiat
Cîmpeanu compară cursul plagiat de el cu instrucțiunile de la aparatul de cafea: Nu are ISBN, nu există drepturi de autor pentru aceste lucruri. Dacă vă cumpărați un automat de cafea, nu există drepturi de autor pentru instrucțiunile automatului de cafea
“Cred că Franța ar trebui să retragă ordinul ministrului care a fost dovedit că plagiază” – conferențiarul universitar Ruxandra Ivan, căreia i-a fost acordat Palmes Académiques, ordin acordat anterior și ministrului acuzat de plagiat Sorin Cîmpeanu / Ea a invocat integritatea academică în discursul prin care, miercuri seară, a primit ordinul
VIDEO Ordinul „Palmes academiques” în grad de Comandor, oferit ministrului Educației Sorin Cîmpeanu de ambasadoarea Franței Laurence Auer / Cîmpeanu: Trebuie să mărturisesc că nu am învățat limba franceză în școală
Clotilde Armand, primarul Sectorului 1: Solicit public autorităților franceze retragerea ordinului „Palmes académiques” acordat lui Sorin Cîmpeanu, pentru că nu este permis ca acest ordin să fie acordat pentru impostură și plagiat. Am anunțat și Agenţia Universitară a Francofoniei despre acest plagiat grosolan
Avertisment dur transmis spre Cotroceni de alianța studenților ANOSR, îngrijorată de numărul mare al suspiciunilor de plagiat la vârful țării: În viziunea noastră, România Educată nu înseamnă protejarea plagiatorilor
Ciprian Mihali, conferențiar universitar la UBB Cluj, despre plagiatul ministrului Cîmpeanu, în debutul anului universitar: Trebuie să mergem de luni în fața studenților noștri, umili și rușinați de ministrul nostru, și să le spunem să fie integri, să fie cinstiți, să nu copieze
Cursul plagiat de Sorin Cîmpeanu era vândut studenților. Emilia Șercan publică fotografii ale coperților caietelor analizate
FOTO A treia zi de proteste în fața Ministerului Educației. Decanul Cristian Preda și-a șters numele de pe o carte a sa și l-a trecut autor pe Sorin Cîmpeanu: Chimiștii făceau cercetări și le semna Elena Ceaușescu. Pare că dl Cîmpeanu repetă acest model și am zis să-l ajutăm
FOTO Protest la Ministerul Educației miercuri, 28 septembrie 2022, unde în jur de 20 de personalități ale societății civile i-au cerut demisia lui Sorin Cîmpeanu, acuzat de plagiat. Printre cei prezenți s-au aflat decanul Cristian Preda, regizorul Tudor Giurgiu, Lidia Bodea, Oana Gheorghiu. O singură televiziune a trimis echipă la protest / Protestatarii au anunțat că vin în fiecare zi până pleacă Cîmpeanu
Universitatea de Agronomie din București, la care este profesor și doctor Sorin Cîmpeanu, nu a identificat niciodată un caz de plagiat, din 1852 până în prezent, potrivit ministrului Educației – VIDEO
“Este uimitoare capacitatea domnului Pleșa – care are 92 de ani – de a reține exact zile și date din cariera lui Sorin Cîmpeanu”, scrie Emilia Șercan într-o analiză a scrisorii prin care ministrul își justifică plagiatul
Polițistul Marian Godină, mesaj către Cîmpeanu: După ce mor, vreau ca “Flash-uri din sens opus” să vă rămână dumneavoastră. Să vă treceți autor
Scena în care personajul Jean Valjean din “Mizerabilii” fură argintăria din casa preotului care îl adăpostise, invocată de senatorul Ștefan Pălărie, USR, în replică la justificarea plagiatului publicată de Sorin Cîmpeanu
Cîmpeanu susține în afacerea plagiatului că profesorul Ioan Pleșa ar fi considerat „necesar” ca el „să preia îndrumătorul de lucrări practice” / O operă nu poate fi republicată sub un alt nume, nu există nicio cale pe lumea asta ca o operă a lui Michelangelo, de exemplu, să devină realizată de mine – avertizează un avocat
Regizorul Tudor Giurgiu: Faptul că ministrul a plagiat și e dovedit cumva e doar vârful piramidei. Pe mine, personal, mă afectează că cei tineri, copiii își imaginează probabil că acesta este modus vivendi
“Suntem într-o situație mai rea decât am fost vreodată” – decanul Facultății de Științe Politice a Universității din București, Cristian Preda, după manifestația pentru demisia ministrului Cîmpeanu, acuzat de plagiat / Elevii și profesorii “trebuie să-și ridice vocea, să-și formuleze nemulțumirea”
DOCUMENT USR a depus la Parlament moțiunea simplă împotriva ministrului Educației, în contextul plagiatului acestuia. Textul integral al moțiunii “România educată să fure. Sorin Cimpeanu face școala de rușine”
Amendă pentru Marian Rădună, unul dintre cei care au protestat în fața ministerului Educației marți, cerând demisia lui Cîmpeanu pe fondul acuzațiilor de plagiat
Lidia Bodea, directorul Editurii Humanitas, despre justificarea plagiatului invocată de Cîmpeanu prin lipsa ISBN-ului pe materialul incriminat: Este furt, este plagiat. Ar însemna că lucrările de licență care se vând la drumul mare al netului nu mai pot fi în niciun fel respinse ca plagiate de către profesori, pentru că nu au ISBN / Mâine ne vedem la 8:00 la protest la Minister
Mai multe persoane au protestat în fața Ministerului Educației. I-au cerut demisia lui Sorin Cîmpeanu, acuzat de plagiat
BREAKING Reacția Universității din București la acuzațiile de plagiat aduse ministrului Sorin Cîmpeanu: Considerăm necesară o analiză realizată de îndată de instituțiile responsabile ale statului / Condamnăm orice acțiune care încalcă etica și integritatea academică
EXCLUSIV Mircea Dumitru, reacție la plagiatul de care este acuzat Sorin Cîmpeanu: Dacă nu ești autorul unei lucrări, nu ai dreptul să îți arogi autoratul / Plagiatul nu se iartă pentru că lucrarea n-ar fi fost publicată
Amendă pentru Marian Rădună, unul dintre cei care au protestat în fața ministerului Educației azi, cerând demisia lui Cîmpeanu pe fondul acuzațiilor de plagiat
Consiliul Național de Etică poate analiza acuzațiile de plagiat aduse lui Sorin Cîmpeanu în cazul unor sesizări sau autosesizări – președintele forului, Dacian Dragoș, despre procedurile aplicabile în privința actualului ministru al Educației
USR şi Forţa Dreptei anunţă moţiune simplă împotriva ministrului Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, în urma acuzaţiilor de plagiat: „România educată să fure. Sorin Cîmpeanu face şcoala de ruşine”
Lidia Bodea, directorul Editurii Humanitas, despre justificarea plagiatului invocată de Cîmpeanu prin lipsa ISBN-ului pe materialul incriminat: Este furt, este plagiat. Ar însemna că lucrările de licență care se vând la drumul mare al netului nu mai pot fi în niciun fel respinse ca plagiate de către profesori, pentru că nu au ISBN / Mâine ne vedem la 8:00 la protest la Minister
Gabriel Liiceanu: Este stupefiant că președintele României socotește că e normal să aibă doi plagiatori în Guvern
Sorin Cîmpeanu, despre acuzațiile de plagiat: Cei care le lansează sunt un fel de habarnişti în domeniul educaţiei / Ministrul îi numește „analfabeți puri” pe cei care critică propunerile din proiectele de legi
Dezbatere online despre plagiat, vineri, organizată de profesoara de filosofie Dana Jalobeanu și de jurnalistul Petru Clej, în contextul noilor acuzații de plagiat la adresa ministrului Educației: “Ce le spunem studenților despre plagiat?”
Decanul Facultății de Științe Politice a Universității din București, Cristian Preda, intră în grevă japoneză: „E inacceptabil să avem un ministru care a plagiat și care-i apără pe plagiatori”
Mai multe persoane au protestat în fața Ministerului Educației. I-au cerut demisia lui Sorin Cîmpeanu, acuzat de plagiat
Justificarea ministrului Cîmpeanu în cazul materialului pentru care este acuzat de plagiat: “Aceste lucruri se partajează la nivelul colectivului”
“Obiectivele” presupus politice ale acuzațiilor de plagiat – noua eschivă a ministrului Educației Sorin Cîmpeanu, devenit la rândul său subiectul unei anchete de presă. În cazul Ciucă, el trecuse de la argumentul irelevanței la cel al “coincidențelor” politice. Cum s-au schimbat pozițiile PNL și ale președintelui Iohannis pe tema plagiatelor
Demisia ministrului Educației, solicitată de Asociația Voci pentru Democrație și Justiție: Sorin Cîmpeanu nu mai poate ocupa funcția de ministru al educației
Scriitorul și profesorul Radu Vancu: Un student care copiază e dat afară din examen. Un ministru care copiază trebuie scos din politică
Purtătorul de cuvânt al PNL, despre acuzaţiile de plagiat la adresa lui Sorin Cîmpeanu: L-am ascultat foarte bine, din capul locului am înţeles că nu e voba de niciun plagiat
Rectorul Universității de Vest din Timișoara, deputatul PNL Marilen Pirtea, acuzat la rândul său de plagiat, îi ia apărarea ministrului Sorin Cîmpeanu, în afacerea plagiatului: Nu s-ar include într-o zonă de plagiat / Pirtea este consilier onorific al premierului Ciucă, acuzat de plagiat în teza de doctorat
Secretar de stat PSD, despre acuzațiile de plagiat la adresa lui Sorin Cîmpeanu: ”Atâta timp cât ţii în funcţie un om care este pătat, îţi faci rău propriului partid / Riscăm să transformăm marele proiect trâmbiţat atâţia ani de zile din România educată în România eșuată”
SNSPA, prima universitate care reacționează la acuzația de plagiat adusă lui Sorin Cîmpeanu: Implicațiile sunt devastatoare, mai ales atunci când vorbim de credibilitatea și de performanța spațiului academic românesc
Cîmpeanu trebuie să plece, solicită reprezentanții partidului REPER: „Într-o Românie educată pe bune, acest plagiator ar fi fost istorie”
Prima reacție a lui Cîmpeanu, după acuzațiile de plagiat: Principalul obiectiv e blocarea legilor educației
USR: Sorin Cîmpeanu trebuie să-și dea urgent demisia. Astăzi. Este demonstrat că a plagiat și că a construit noua lege a educației în interes propriu, pentru a-și prescrie faptele

2 comments
  1. Explicatiile cu inexistenta ISBN-ului si a persoanei prejudiciate sunt fabuloase!
    Oare Pitagora, Arhimede si altii asemenea s-ar putea considera prejudiciati daca vreun sorinel contemporan si-ar insusi, fara ISBN :), paternitatea muncii lor?!

    Intr-un sistem in care totul se obtine prin concurs, chiar si cand e vorba de avansari, unii reusesc si lucruri imposibile, de exemplu sa “mosteneasca” cursuri, functii, …

    “Traiasca natia!”

  2. Nu prea mai avem șanse că nație.
    Noi încă dezbatem si ministrul cauta rectori de mucava năimiți si profesori nonagenari care să spună ca albul e negru.

    In orice democrație veritabilă ministrul ieșea pt un singur anunț:

    – Îmi pare rău. Îmi dau demisia. Vă mulțumesc!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Drepturile și obligațiile studenților, în dezbatere publică. 8 ore pe zi pentru activități didactice, asistență psihologică gratuită, plan de intervenție pentru studenții cu dizabilități, printre noutăți

Ministerul Educației a pus în consultare publică Codul drepturilor şi obligaţiilor studentului. Limită de 8 ore pe zi pentru activități didactice, asistență psihologică gratuită, plan de intervenție specializată pentru studenții…
Vezi articolul

Opt universități românești incluse în ultimul ranking internațional CWUR, luat în calcul pentru metarankingul național. Doar două intră în top 1000 global: Babeș-Bolyai din Cluj și Politehnica din București

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și Universitatea Politehnica din București sunt singurele două instituții românești de învățământ superior incluse printre primele 1000 de universități ale lumii, în cea mai nouă ediție…
Vezi articolul

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca anunță că implementează prin politici proprii mecanisme din planul consorțiului european pentru care nu a primit finanțare europeană

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca anunță că va implementa “prin politici proprii mecanisme ale proiectului european InclusU”. După ce proiectul de consorțiu european condus de Universitatea din Lille, în care se…
Vezi articolul

Start admitere 2023 la Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu-Mureș. Înscrieri online la studii de licență, din 15 iulie 2023 / Peste 3.000 de locuri și două noi programe de licență (P)

Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu-Mureș are în prezent peste 10.000 de studenți și 40 de programe de licență la cele 7 facultăți din…
Vezi articolul