Examenul de Bacalaureat 2025 ar urma să înceapă cu probele de competențe în lunile ianuarie și februarie, iar probele scrise ar putea să se desfășoare începând de pe 10 iunie, cel mai devreme din istoria recentă. Datele propuse de Ministerul Educației au fost anunțate de instituție luni, într-o postare pe Facebook.
Mai exact, probele de competențe ar urma să se susțină pe 27 ianuarie – 5 februarie. Probele de competențe s-au mai susținut în iarnă o singură dată în istoria recentă, pentru examenul de Bacalaureat 2018 (sursa).
Probele scrise ar urma să înceapă cel mai devreme din istoria recentă, mai precis din ultimii 15 ani cel puțin, arată o analiză Edupedu.ro. Proba la limba română scris este programată în calendarul în stadiu de proiect pe 10 iunie, urmată de celelalte probe consecutiv.
Noutatea este faptul că elevii își vor putea vedea lucrările înainte să depună contestațiile. Mai exact, ar urma să aibă alocate zilele de 19-20 iunie pentru vizualizare, după ce pe 18 iunie se afișează rezultatele inițiale BAC 2025. Dacă depun contestații, absolvenții de liceu își vor afla notele finale pe 27 iunie.
- O altă noutate este astfel faptul că examenele ar urma să se susțină atât pentru absolvenții de clasa a VIII-a, cât și pentru cei de liceu, până la terminarea lunii iunie 2025, mai scrie în anunțul Ministerului Educației. Asta – după solicitările venite în acest an în care examenele s-au susținut pe perioade de caniculă, în multe școli care nu au climatizare.
- Schimbarea datelor cât mai devreme în anul școlar a fost anunțată ca efect al schimbărilor climatice. Ministra Educației, Ligia Deca, a vorbit recent la Guvern despre schimbarea calendarelor de examene „în aşa fel încât să nu mai fi în iulie cu ele, pentru că nu ducem”.
Iată calendar BAC 2025 – proiect:
- 27-29 ianuarie 2025: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A
- 29-31 ianuarie 2025: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B
- 3-5 februarie 2025: Evaluarea competențelor digitale – proba D
- 5-7 februarie 2025: Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C
- 2-5 iunie 2025: Înscrierea candidaților la probele scrise ale primei sesiuni de examen
- 6 iunie 2025: Încheierea cursurilor pentru clasa a XII-a/a XIII-a
- 10 iunie 2025: Limba și literatura română – proba E.a) – proba scrisă
- 11 iunie 2025: Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – proba scrisă
- 12 iunie 2025: Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – proba scrisă
- 13 iunie 2025: Limba și literatura maternă – proba E.b) – proba scrisă
- 18 iunie 2025: Afișarea rezultatelor la probele scrise (până la ora 12.00), vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor (în intervalul orar 14.00 – 18.00)
- 19-20 iunie 2025. Vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor
- 27 iunie 2025: Afișarea rezultatelor finale
„Actuala propunere de calendare este fundamentată pe:
- necesitatea de a ține cont de evoluția spre niveluri extreme ale temperaturilor din timpul verii, ce pot afecta randamentul candidaților;
- solicitările de a identifica o soluție funcțională care să permită încadrarea în termen a candidaților a căror înscriere în învățământul superior depinde de prezentarea diplomei de bacalaureat”, a transmis Ministerul Educației în comunicatul de presă de pe site-ul insituției.
Amintim că simularea Baclaureatului 2025 ar urma să aibă loc pe 24-27 martie.
DOCUMENT PROIECT Ordin organizare BAC 2025:
„Propunerile și sugestiile cu privire la acest proiect pot fi trimise până în data de 26 august, ora 12:00, pe adresa de e-mail rodica.cherciu@edu.gov.ro”, scrie pe edu.ro.