Salariații din învățământ vor începe luni, 20 decembrie, proteste la sediile Guvernului și prefecturilor, au anunțat, joi, cele trei federații sindicale din educație, într-un comunicat comun de presă. Decizia a fost luată după ce acestea au constatat că “actualul guvern continuă politica, “împământenită” în ultimii ani, de a desconsidera salariații din învățământ”.
- Decizia vine după ce un proiect de ordonanță de urgență publicat miercuri noaptea de Ministerul de Finanțe arată că salariile din Educație vor fi înghețate în anul 2022. Documentul prevede prorogările – sau amânările pe care Guvernul le va face înainte de adoptarea bugetului – pentru a evita cheltuieli cu impact bugetar mare, după cum a semnalat EduPedu.ro aici.
Potrivit celor trei sindicate, care iau poziție “în numele celor peste 300.000 de salariați din învățământ ale căror drepturi și interese le reprezintă”, “deși în ultima săptămână reprezentanții Guvernului afirmau că salariații din învățământ vor beneficia de majorarea salariului de bază în anul 2022, proiectul de ordonanță de urgență privind unele măsuri fiscal-bugetare, postat în cursul nopții pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice, relevă contrariul: înghețarea salariilor personalului din învățământ și prorogarea, pentru a 11-a oara, a alocării procentului de 6% din PIB, pentru finanțarea învățământului – toate acestea, în condițiile în care, pentru unele categorii socio-profesionale, Guvernul a găsit resurse pentru acordarea de majorări salariale”.
Potrivit sindicatelor, “Ne-am săturat să fim „sacrificații de serviciu” din sectorul bugetar! Ne-am săturat să mai fim umiliți! Bătaia de joc la adresa noastră trebuie să înceteze!“
- Anterior publicării proiectului de OUG, surse guvernamentale citate de Edupedu.ro afirmaseră că Guvernul discută exceptarea din ordonanța care prorogă o serie de măsuri care ar intra în vigoare de la începutul anului 2022 a creșterii salariilor cadrelor didactice.
Comunicatul integral emis de Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET” și Federația Națională Sindicală „Alma Mater”:
“Salariații din învățământ încep protestele!
Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET” și Federația Națională Sindicală „Alma Mater“, în numele celor peste 300.000 de salariați din învățământ ale căror drepturi și interese le reprezintă, constată că actualul Guvern continuă politica, „împământenită” în ultimii ani, de a desconsidera salariații din învățământ.si
Nu este pentru prima dată când, după declarații publice referitoare la cât de important este sistemul educațional pentru clasa politică și după promisiuni referitoare la majorarea salariilor angajaților din acest vitregit sistem, să se ia măsuri contrare. Deși în ultima săptămână reprezentanții Guvernului afirmau că salariații din învățământ vor beneficia de majorarea salariului de bază în anul 2022, proiectul de ordonanță de urgență privind unele măsuri fiscal-bugetare, postat în cursul nopții pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice, relevă contrariul: înghețarea salariilor personalului din învățământ și prorogarea, pentru a 11-a oara, a alocării procentului de 6% din PIB, pentru finanțarea învățământului – toate acestea, în condițiile în care, pentru unele categorii socio-profesionale, Guvernul a găsit resurse pentru acordarea de majorări salariale.
Reamintim, pe această cale guvernanților, dar și opiniei publice, că personalul didactic trebuia să beneficieze de salariile prevăzute de Legea-cadru nr. 153/2017 începând cu luna septembrie 2020. Însă, Guvernele României au decis prorogarea acordării tranșelor de majorări salariale cuvenite de la 1 septembrie 2020, astfel încât, în prezent, personalul didactic se află în situația în care nu a mai beneficiat de nicio majorare salarială din luna ianuarie 2020– dată la care i s-a acordat cea de-a doua tranşă de 1/4 din diferenţa dintre salariul de bază prevăzut de lege pentru anul 2022 şi cel din luna decembrie 2018.
De asemenea, trebuie avut în vedere și faptul că peste 30.000 de salariați din categoria personalului nedidactic din învățământ beneficiază de salariul minim brut pe țară garantat în plată, deși, de la data declarării pandemiei COVID-19, acești salariați au desfășurat și alte tipuri de activități ce nu au legătură cu cele specifice postului deținut. În același timp, personalul din învățământ este singura categorie de bugetari care nu beneficiază de sporuri pentru condiții de muncă, deoarece în ultimii ani politica guvernamentală în domeniul salarizării a fost aceea a plafonării cuantumului sporurilor la nivelul anterior intrării în vigoare a Legii nr. 153/2017, ceea ce a făcut inaplicabile H.G. nr. 34/2018 și H.G. nr. 569/2017.
Amânarea de 2 ori a majorărilor salariale – coroborată cu creșterea galopantă a inflației și a prețurilor la energia electrică, gaze naturale și alimente de bază – a condus la scăderea nivelului de trai, chiar sub limita de subzistență, pentru mulți dintre aceștia.
În acest moment nu mai acceptăm nicio înghețare a salariilor!
Ne-am săturat să fim „sacrificații de serviciu” din sectorul bugetar!
Ne-am săturat să mai fim umiliți!
Bătaia de joc la adresa noastră trebuie să înceteze!
În calitate de reprezentanți ai salariaților din educație, Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET” și Federația Națională Sindicală „Alma Mater“ avertizează Guvernul României că, începând de luni, 20 decembrie 2021, salariații din învățământ vor ieși în stradă, pichetând sediile Executivului și prefecturilor.
Dacă politica de totală desconsiderare a resursei umane din învățământ va continua, există posibilitatea radicalizării acțiunilor de protest, mergând până la neîncheierea situației școlare/universitare pentru semestrul I și declanșarea grevei generale.
Președinte, Simion Hăncescu
Președinte, Marius Ovidiu Nistor
Președinte, Anton Hadăr“