Elevii olimpici români au câștigat 10 medalii de aur la Olimpiada Internațională de Chimie Aplicată (IAChO) 2024 din Bandung, Indonezia, anunță într-o postare pe Facebook profesoara coordonatoare a acestora, Daniela Bogdan. Cei 10 elevi sunt de la Colegiul Național „Sfântul Sava” din București, conform sursei citate.
- UPDATE 12:35 România a câștigat 12 medalii de aur. Alți doi participanți, Denissa Labunt de la Colegiul Național Unirea din Focșani și Alexandru Mereuță de la Colegiul Național Iași au obținut și ei medalii de aur, transmite redacției Edupedu.ro unul din părinții acestora, care precizează că „în Vrancea cheltuielile deplasării au fost suportate de Primăria Focșani”.
- UPDATE 14:00 Și al 13-lea participant din lotul României, Rialda Maria Popa, de la Liceul Teoretic Internațional de Informatică (ICHB), a obținut medalie de aur, potrivit unui mesaj primit la redacție. În total, toți elevii români participanți au fost medaliați cu primul loc.
Continuarea știrii inițiale: „Echipa Colegiului Național „Sfântul Sava” se întoarce victorioasă de la ediția a IV-a a Olimpiadei Internaționale de Chimie Aplicată (IAChO), desfășurată în perioada 26-29 septembrie 2024 la Bandung, Indonezia, cu premii! Echipa CNSS a obținut medalii de aur prin toți cei zece reprezentanți”, scrie profesoara în postarea pe Facebook.
La ediția 2024 a IAChO au participat 119 elevi din 9 țări.
Premiile obținute de elevii români:
- Dumitrașcu Diana – Medalie de aur
- Mircea Maria Ioana – Medalie de aur
- Sǎlǎgean Ruxandra Maria – Medalie de aur
- Guşițǎ Mihnea Costin – Medalie de aur
- Bonca Andra Teodora – Medalie de aur
- Constantin Francesca Alexandra – Medalie de aur
- Cumpǎnǎşoiu Denisa Gabriela – Medalie de aur
- Sterpu Liviu Alexandru – Medalie de aur
- Androne Otilia Maria – Medalie de aur
- Ionițǎ Alexia Maria – Medalie de aur
Elevele Dumitraşcu Diana şi Constantin Francesca Alexandra au câștigat distincția Grand Award la sectiunile A şi B, se mai arată în postarea citată.
Olimpiadă fără bani de la Ministerul Educației pentru participare – profesoara coordonatoare
Profesoara de la Colegiul Național „Sfântul Sava” (CNSS) din București care a coordonat cei 10 elevi olimpici de la acest liceu mai scrie pe rețeaua socială că îi felicită pe elevi, dar și pe părinții lor, în condițiile în care au sprijinit elevii cu banii pentru participare.
Conform Danielei Bogdan, familiile elevilor au plătit singure deplasarea în Indonezia, biletele de avion fiind la un preț mult mai mare decât dacă ar fi fost cumpărate din timp. Întârzierea la plată a fost cauzată de Ministerul Educației, care ar fi tergiversat chiar participarea la Olimpiadă, spune cadrul didactic:
„Felicitări, dragii mei elevi! Ați arǎtat cǎ inteligența, perseverența, pasiunea sunt valori care vǎ vor însoți mereu în viață. Felicitări şi pǎrinților care au cultivat în copiii lor spiritul de a nu se da bǎtuți niciodată, susținându-i financiar pentru a participa la IAChO, o olimpiadǎ care este în calendarul competițiilor finanțate de Ministerul Educației, dar care nu a fost finanțată nici mǎcar cu 1 leu.
Dimpotrivă, ME a tergiversat atât de mult o decizie (şi un răspuns la solicitǎrile pe care le-am fǎcut în scris), încât am cumpărat biletele de avion la un preț mult mai mare, pe ultima sută de metri. Dar despre aceste practici ale unor personaje care populeazǎ vremelnic o instituție care se ocupǎ de bunul mers al învățământului, am sǎ scriu şi am sǎ vorbesc, mai pe larg, în zilele urmǎtoare. Acum suntem fericiți şi aşteptǎm cu nerăbdare sǎ ne întoarcem acasă. Dacă nu puteți să ajutați, măcar nu ne încurcați”, a scris profesoara în postare.
Olimpiada Internațională de Chimie Aplicată (IAChO) 2024 apare în calendarul olimpiadelor școlare internaționale la care participă elevii români, cu finanțare din partea ministerului Educației, la poziția 5, în anexa 1 la ordinul nr. 3.469/29.01.2024.
- Anexa cu lista acestor competiții și calendarul de desfășurare al lor (foto mai jos) sunt aprobate de secretarul de stat pentru învățământul preuniversitar Ionel-Florian Lixandru și de secretarul de stat pentru minoritățile naționale Zoltan Kallos.
Edupedu.ro a trimis o solicitare de presă ministerului Educației pentru o poziție referitoare la aspectele semnalate. Când vom avea un răspuns, vom reveni cu acesta.
Situația nu este singulară, o alta similară fiind semnalată recent de olimpicul internațional la Matematică Pavel Ciurea de la Liceul Teoretic Internațional de Informatică (ICHB), care a catalogat-o drept lipsă de respect din partea Ministerului Educației.
El a spus într-un interviu pentru G4Media.ro că simte „că nu există un respect pe care ministerul ni-l oferă”. Pavel Ciurea a povestit cum olimpicii internaționali la Matematică au fost ținuți o oră pe aeroport, anul acesta, la întoarcerea de la Tokyo, ca să vină ministra Educației, Ligia Deca, să-i felicite, după care li s-a transmis că „este obosită și nu mai poate să treacă”.
- Edupedu.ro a scris că ministra Educației Ligia Deca folosește performanțele elevilor olimpici în acțiunile sale de marketing politic, publicând pe pagina sa de politician fotografii și anunțuri cu rezultatele tinerilor.
- Aceasta ar fi impus loturilor olimpice, prin coordonatorii acestora, un embargo al informațiilor despre eventualele performanțe – le-ar fi spus profesorilor să transmită mai întâi echipei ministrei informațiile, iar după ce aceasta publică pe contul de Facebook, abia apoi au voie să dea și informații presei sau în alte medii.