Rezultatele pentru examenul de Definitivat 2021 au fost publicate de Ministerul Educației. Notele obținute de profesori la examenul de definitivat au fost făcute publice atât în centrele de examen, cât și pe definitivat.edu.ro.
Proba scrisă din cadrul examenului național pentru definitivare în învățământ, sesiunea 2021, a avut loc miercuri, 14 iulie, în 42 de centre de examen.
Proba s-a desfășurat la 98 de discipline.
Rezultatele pot fi văzute aici.
Contestațiile se depun la centrele de examen, conform calendarului aprobat, în zilele de 21 și 22 iulie. Rezultatele finale se afișează la centrele de examen și pe site-ul anterior menționat, în data de 28 iulie.
Nota la proba scrisă are o pondere de 70% în calculul mediei finale, care, pentru promovarea examenului, trebuie să fie de cel puțin 8 (opt).
Au fost admiși la proba scrisă 8.839 de candidați (dintr-un total de 9.370 de candidați înscriși la începutul anului școlar), care au îndeplinit cumulativ următoarele condiții:
- efectuarea unui stagiu de predare în specialitate de cel puțin un an;
- calificativul pentru anul școlar în curs „Bine” sau „Foarte bine”;
- media aritmetică a notelor obținute la inspecția la clasă și la evaluarea portofoliului profesional – minimum 8 (dar note nu mai mici de 7 la fiecare din probele respective).
La fel ca în anii anteriori, disciplinele de examen cu cel mai mare număr de candidați înscriși sunt: învățământ preșcolar în limba română (3.006), învățământ primar în limba română (1378), educație fizică și sport (977), psihopedagogie specială (423), limba și literatura engleză (376), respectiv limba si literatura română (346).
Cadrele didactice promovate dobândesc dreptul de practică în învățământul preuniversitar, acesta fiind, de altfel, și obiectivul acestui examen național. Prin dobândirea definitivării în învățământ, cadrul didactic depășește stadiul de debutant și poate intra pe o rută ascendentă de profesionalizare.
Foto: captură de ecran definitivat.edu.ro, Definitivat 2021