BREAKING Reacție dură a sindicatelor din Educație la „fuga de răspundere” a „pedagogilor” invocată de ministrul Sănătății: Guvernul României a fugit de răspundere amânând majorările salariale legale pentru profesori / Anunță proteste de luni, în toată țara, dacă nu va fi modificată instrucțiunea pentru ca elevii să fie testați „cu prioritate” acasă

6.928 de vizualizări
Simion Hăncescu și Marius Nistor / Foto: FSLI/ISMB
Cele două federații sindicale din învățământul preuniversitar, Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” „solicită Guvernului României să intervină și să stopeze politica de umilire a personalului din sistemul național de educație”, potrivit unui comunicat comun primit de Edupedu.ro. Reprezentanții profesorilor reacționează astfel la declarațiile ministrului interimar al Sănătății, care a denunțat o presiune publică pentru introducerea testelor de salivă în școli și a acuzat comportamentul unor „pedagogi”, despre care a spus că „avem acest sport, fuga de răspundere”.

„Acuzațiile domnului ministru Cseke Attila-Zoltan, referitoare la fuga de răspundere a „pedagogilor”, ne determină să îi reamintim acestuia că, în ultimii ani, Guvernul României a fugit de răspunderea care îi revedea, conform Legii cadru de salarizare, față de personalul didactic, amânând acordarea majorărilor salariale prevăzute de lege”, scriu reprezentanții cadrelor didactice în documentul citat.

  • „Înainte de a acuza o categorie socio-profesională că fuge de răspundere, ar trebui ca guvernanții să își analizeze propriul comportament din ultimii ani”, potrivit sindicatelor.

Legat de testele de salivă, aceștia susțin că „declarațiile publice ale domnului Cseke Attila-Zoltan, ministrul sănătății, din data de 17.11.2021, conform cărora testele de salivă nu sunt un act medical și este în responsabilitatea Ministerului Educației de a decide cum se face aplicarea acestor teste, sunt contrazise de conținutul Instrucțiunii nr. CAZ/3811/12.11.2021, care este aplicabilă”. 

Sindicatele scriu că „încă înainte de semnarea Instrucțiunii, am atras atenția că testarea nu se poate realiza la nivelul unităților de învățământ – în forma propusă – deoarece va afecta semnificativ desfășurarea procesului instructiv- educativ, cel care este în responsabilitatea unităților de învățământ”. 

Avertismentul sindicatelor este următorul: „în situația în care, până vineri 19.11.2021, Guvernul României nu va interveni pentru modificarea Instrucțiunii privind procedura de lucru privind realizarea testării cu teste rapide antigen din salivă, pentru diagnosticarea infecției cu SARS-CoV-2 a elevilor în unitățile de învățământ, astfel încât testarea elevilor să nu se realizeze de către salariații unităților de învățământ ci, cu prioritate de către părinți/reprezentanții legali ai acestora, luni, 22 noiembrie 2021, începând cu orele 13.00, membrii noștri de sindicat vor picheta sediile prefecturilor județene și al Ministerului Sănătății/Guvernului României. În plus, în condițiile în care nu se renunță la această decizie, colegii vor aplica ad litteram – pas cu pas – Instrucțiunea, ceea ce înseamnă că procesul de predare-învățare-evaluare va fi afectat grav din cauza acestei testări”. 

Redăm comunicatul:

„Angajații din învățământ nu mai acceptă să fie umiliți!

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET” – federații sindicale reprezentative la nivel de sector de activitate învățământ preuniversitar – solicită Guvernului României să  intervină și să stopeze politica de umilire a personalului din sistemul național de educație!

„În ultima perioadă, deciziile importante care vizează funcționarea sistemului de învățământ au fost luate în total dispreț față de salariații din acest important domeniu de activitate și față de elevi. Astfel: 

  • adoptarea deciziei de a condiționa deschiderea unităților de învățământ exclusiv de rata de vaccinare de 60% a salariaților, fără a se ține cont de faptul că un asemenea procent nu a fost reglementat/implementat în legislația actuală – măsura a generat discriminare între angajații din învățământ și restul societății și, totodată, a avut efectul opus celui urmărit prin instituirea vacanței de două săptămâni, deoarece a condus la nedeschiderea fizică a unităților de învățământ situate în zone cu rată de incidență a cazurilor de Covid 19 foarte mică, sau chiar 0, cele mai multe fiind chiar în mediul rural; cu toate că am solicitat redeschiderea unităților de învățământ acolo unde rata de incidență este mai mică de 3 la mie, acest lucru nu s-a dorit; 
  • transferarea în responsabilitatea personalului unităților de învățământ, prin „Instrucțiunea privind procedura de lucru privind realizarea testării cu teste rapide antigen din salivă, pentru diagnosticarea infecției cu SARS-CoV-2 a elevilor în unitățile de învățământ” nr. CAZ/3811/12.11.2021, a obligației de a realiza testarea elevilor, fără a se avea în vedere că asemenea atribuții nu sunt prevăzute în fișa postului niciunui salariat din învățământ, fără a se asigura echipamente de protecție absolut necesare și fără a se ține cont că această testare afectează grav procesul instructiv – educativ, având în vedere intervalul de timp necesar pentru aplicarea acestei proceduri tuturor elevilor dintr-o unitate; 

Declarațiile publice ale domnului Cseke Attila-Zoltan, ministrul sănătății, din data de 17.11.2021, conform cărora testele de salivă nu sunt un act medical și este în responsabilitatea Ministerului Educației de a decide cum se face aplicarea acestor teste, sunt contrazise de  conținutul Instrucțiunii nr. CAZ/3811/12.11.2021, care este aplicabilă. 

Acuzațiile domnului ministru Cseke Attila-Zoltan, referitoare la fuga de răspundere a „pedagogilor”, ne determină să îi reamintim acestuia că, în ultimii ani, Guvernul României a fugit de răspunderea care îi revedea, conform Legii cadru de salarizare, față de personalul didactic, amânând acordarea majorărilor salariale prevăzute de lege!

Înainte de a acuza o categorie socio-profesională că fuge de răspundere, ar trebui ca guvernanții să își analizeze propriul comportament din ultimii ani! 

Mai mult, încă înainte de semnarea Instrucțiunii, am atras atenția că testarea nu se poate realiza la nivelul unităților de învățământ – în forma propusă – deoarece va afecta semnificativ desfășurarea procesului instructiv- educativ, cel care este în responsabilitatea unităților de învățământ. 

Toate aceste măsuri au fost dispuse cu ignorarea reprezentanților salariaților, părinților și elevilor! De asemenea, ele nu au făcut decât să creeze o prăpastie între vaccinați și nevaccinați, respectiv părinți, elevi, pe de o parte, și angajații din  învățământ, pe de altă parte.

În calitate de reprezentanți ai salariaților din învățământul preuniversitar, Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET” au  atenționat Ministerul Sănătății, încă din data de 10 noiembrie 2021,  că testele rapide antigen din salivă nu pot fi administrate elevilor de către salariații din învățământ, fără ca aceștia să fie supuși riscului de contaminare, iar instrucțiunea emisă a ignorat total realitățile din unitățile de învățământ și creează premisele răspândirii infecției cu virusul SARS-CoV-2, nu pe cele ale combaterii acesteia.

În aceste condiții, Colegiul Național al Liderilor FSLI și Colegiul Liderilor al F.S.E. „ SPIRU HARET” au hotărât ca, în situația în care, până vineri 19.11.2021, Guvernul României nu va interveni pentru modificarea Instrucțiunii privind procedura de lucru privind realizarea testării cu teste rapide antigen din salivă, pentru diagnosticarea infecției cu SARS-CoV-2 a elevilor în unitățile de învățământ, astfel încât testarea elevilor să nu se realizeze de către salariații unităților de învățământ ci, cu prioritate de către părinți/reprezentanții legali ai acestora, luni, 22 noiembrie 2021,  începând cu orele 13.00, membrii  noștri de sindicat  vor picheta sediile prefecturilor județene și al Ministerului Sănătății/Guvernului României. În plus, în condițiile în care nu se renunță la această decizie, colegii vor aplica ad litteram – pas cu pas – Instrucțiunea, ceea ce înseamnă că procesul de predare-învățare-evaluare va fi afectat grav din cauza acestei testări. 

În calitate de reprezentanți ai salariaților din sistemul educațional, considerăm că politica de ignorare a salariaților din învățământ, a drepturilor lor, inclusiv a dreptului la securitate și sănătate în muncă, trebuie să înceteze, la toate nivelurile! Deciziile importante în domeniul educațional nu pot fi adoptate cu ignorarea personalului din sistem sau a beneficiarilor primari ai educației”.


10 comments
  1. Din păcate acest sistem este pierdut, majoritatea celor care ne conduc habar nu au de ceea ce este într-o sală de clasă, ocupă funcții pe viață și uneori își mai amintesc și de cei care muncesc, dascălii, care în ultima perioadă de timp au fost umiliți, batjocoriți ba pe tema vaccinării, că ei sunt vinovați că nu se deschid școlile, ba că le mai trebuie bani la salariu. Cum poate fi educat un copil cu 600, 500, 400 de lei pe o lună? Oare un demnitar s-ar descurca cu atâta? Până când dascălii vor lăsa capul jos? Ce a făcut președintele țării pentru educație, mai ales că a fost dascăl …Nimic !!! Vorbe, doar atât.
    Cum să deschizi școlile ținând cont de rata de vaccinare când constituția țării -articolul 32 garantează dreptul la învățătură, nu este niciun temei legal, doar că dascălii se tem să vorbească, din păcate, este foarte trist, că s-a ajuns aici. Stimați dascăli cât mai puteți răbda această batjocură ?

  2. Toti mizerabilii astia cocotati in fruntea sindicatelor poarta buna parte din vina pentru ca sistemul educational este unde este. Plin de nepotisme si acolo, si “mufari” consistente la sistemul politic! Coruptia e la ea acasa! Auzi, “reactie dura”…. RUSINE, MIZERABILILOR!

  3. implicarea presedintelui tarii care este profesor=implicare profesori= 70% analfabeti functionali+20% elevi care fac meditatii intre 5-10 ani +10% elevi nescolarizati.

  4. Guvernantii sunt intr-adevar incompetenti dar nu cred ca solutia e ca parintii sa faca testul.
    Daca vor face parintii testele chiar credeti ca le vor face pe bune ? Majoritatea parintilor care sunt nevaccinati vor trimite la scoala copilul spunand ca au facut, mintind, si nimeni n-ar putea verifica concret.

    Poate ar trebui angajata o persoana din domeniul medical la fiecare scoala ca sa faca aceasta testare. Asta acolo unde nu sunt cabinete medicale.

  5. Nici nu ma mai intereseaza salariul. Vreau sa nu mai fiu luat de prost. Mi-e greata de ranjetul vostru cinic, mi e greata ca am ales o meserie onoranta si am ajuns un pres pentru lichelele politice cocotate ca maimuta in guvernul tarii. Vreau doar sa mi fac meseria, sa mi predau materia, nu sa ma expun prosteste sa fac pe asistentul medical, care oricum castiga de 3 ori mai mult decat mine.

  6. Rușine, guvernanți incompetenți! Nu ați fost capabili de a lua decizii coerente, care să sprijine școala în aceste vremuri dificile, ați falimentat statul român, dar îi acuzați pe profesori că fug de răspundere. Tupeiști nemernici … asta sunteți. Vi se rupe-n paișpe de copii și de viitorul acestei țări.

  7. Sindicatele trebuie sa fie primele care raspund la abuzurile pe care le comit cei care ai pretentia ca decid pentru noi. Din pacate, se mobilizeaza greu si doar la insistentele membrilor de sindicat. E bine ca s-au trezit macar acum din letargia in care s-au complacut aproape 2 ani. Discutiile despre salarii mi se par deja irelevante. Vreau sa imi fie aparata DEMNITATEA pe care o mai am, nu sa fiu tratat ca ultimul om. Tot ce se intampla in educatie (cu aceste aberatii care creeaza artificial conflicte suplimentare intre parinti si profesori) nu ii ajuta decat pe cei cocotati in varful piramidei.
    Divide et impera. Deschideti ochii si incercati sa vedeti imaginea de ansamblu.

  8. v-ati trezit cam tarziu, va apuca din cand in cand sa mai dati comunicate “dure”, in rest va doare in c… de membrii de sindicat. Ce majorari salariale, de unde, sa ziceti mersi daca mai au bani si de salariile astea.

  9. Multumim Sindicatelor ca in numele cadrelor didactice, se împotrivesc nepăsării si despotismului acestui guvern salbatic!

    1. Sper ca nu am sesizat eu urma de ironie si ca nu o spui din toata inima…altfel, la placinte..inainte …de restul scolii doare undeva pe toata lumea!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

VIDEO FOTO În jur de 12 mii de profesori și angajați din Învățământ au protestat vineri la București / Protestul început la Piața Victoriei și continuat la Cotroceni s-a încheiat / „România needucată”, sub Iohannis-Deca, aruncată la gunoi / „Îndrăznim!” / „Bac, Capacitate – cu nepalezi organizate!”

Angajații din Învățământ au protestat vineri, 9 iunie, în București, începând din Piața Victoriei, unde s-au adunat de la orele 11.00, continuând cu un marș și cu noi manifestații în…
Vezi articolul