Protocolul de testare rapidă a elevilor a fost trimis de Ministerul Sănătății școlilor abia vineri, 18 februarie, la 10 zile de la reluarea cursurilor în format fizic, potrivit documentului obținut de Edupedu.ro.
Protocol de testare rapidă, antigen Covid-19, în unitățile de învățământ, este făcut de Ministerul Sănătății, iar inspectoratele școlare l-au primit și trimis școlilor pe 18 februarie 2021. Asta în condițiile în care din ordinul lui Raed Arafat peste 1,38 milioane de teste au fost direcționate către unitățile de învățământ încă de săptămâna trecută.
Documentul conține câteva principii generale. Primul este legat de cazurile în care este recomandată testarea cu teste antigen rapide:
- ”Elevilor simptomatici a căror simptomatologie de boală debutează în timpul orelor de curs
- Colegilor cazurilor confirmate din unitatea de învățământ (inclusiv celor asimptomatici), imediat după confirmarea primului caz
- Cadrelor didactice și altor angajați ai unității școlare, simptomatici, a căror simptomatologie de boală debutează în timpul orelor de curs, precum și contacților persoanelor confirmate pozitiv (cadre didactice din cancelarie sau alt personal angajat al instituției cu care acesta a stat în apropiere, la mai puțin de 2 m, fără mască, cel puțin 15 min)
Apoi sunt prezentate scenariile privind atitudinea față de cazul suspect de infectare sau pozitiv.
Scenariul I – elev identificat cu temperatura mai mare de 37,3˚C sau cu simptome sugestive COVID-19. Simptomele enumerate sunt:
- tuse,
- febră,
- scurtarea respirației,
- dureri în gât,
- coriză,
- dispnee,
- astenie,
- mialgii,
- cefalee,
- ageuzie sau disgeuzie
- simptome digestive: vărsături, diaree, greață, fără o altă cauză confirmată)
În acest caz, se anunță responsabilul desemnat de unitatea de învățământ și personalul medical al unității de învățământ. După care elevul este îndrumat în încăperea desemnată ca izolator, unde se izolează și este monitorizat.
Se verifică existența acordului informat al părintelui/ reprezentantului legal al elevului minor, pentru testare rapidă antigen și sunt anunțați părinții/ reprezentanții legali ai elevului
Dacă există un acord din partea părintelui/reprezentantului legal al elevului minor, sau acordul scris al elevului peste 18 ani, se efectuează testarea pentru COVID-19, utilizând un test antigenic rapid.
Testarea se efectuează de către asistentul medical, la recomandarea medicului unității de învățământ/ al reprezentantului DSP județean, sau de către medicul unității de învățământ, după caz, conform instrucțiunilor din Anexa 3.
În cazul în care rezultatul testului este negativ:
Medicul sau asistentul medical al unității de învățământ:
• Anunță părinții/ reprezentantul legal al elevului minor.
• Completează pe formularul de testare anexat (Anexa 1) cu maximă acuratețe, toate câmpurile necesare și raportează cazul testat la DSP, pentru a fi introdus in Coronaforms. O copie a formularului de testare este transmisă părintelui/ reprezentantului legal.
• Recomandă anunțarea medicului de familie de către părinți/ reprezentantul legal al elevului.
În cazul în care rezultatul testului este pozitiv:
Medicul sau asistentul medical al unității de învățământ:
• Anunță părinții sau reprezentantul legal al elevului minor.
• Recomandă anunțarea medicului de familie de către părinți/ reprezentantul legal al elevului pentru stabilirea conduitei optime.
• Completează pe formularul de testare anexat (Anexa 1) cu maximă acuratețe, toate câmpurile necesare și raportează cazul la DSP, pentru a fi introdus în Coronaforms. O copie a formularului de testare este transmisă părintelui/ reprezentantului legal.
Atitudinea față de colegii cazului pozitiv (elevii din clasă, elevii din alte clase cu care elevul confirmat a venit în contact direct și profesorul/profesorii care au predat la clasă în ziua confirmării cazului și cu 2 zile anterior confirmării acestuia):
Colegii care au consimțământ semnat, inclusiv cei asimptomatici, se vor testa utilizând teste antigenice rapide, prin deplasarea ordonată, eșalonată, supravegheați de un reprezentant al unității de învățământ, către spațiul alocat testării. De asemenea, vor fi testați și profesorii de la clasă (așa cum au fost definiți mai sus).
Excepție de la testare vor face persoanele vaccinate complet și cele care au trecut prin boală și nu au trecut > 90 de zile de la vindecare.
Testarea se efectuează de către asistentul medical, la recomandarea medicului unității de învățământ/ al reprezentantului DSP județean, sau de către medicul unității de învățământ, după caz, conform instrucțiunilor din Anexa 3.
Scenariul II – Cadru didactic care are temperatura >37,3˚C sau simptome sugestive COVID -19
• Cadrul didactic va merge în spațiul alocat testării
• Testarea pentru COVID-19, utilizând un test antigenic rapid, se efectuează de către asistentul medical, la recomandarea medicului unității de învățământ/al reprezentantului DSP județean sau de către medical unității de învățământ, după caz, conform instrucțiunilor din Anexa 3
În cazul în care rezultatul testului este negativ:
Medicul sau asistentul medical al unității de învățământ:
• Recomandă cadrului didactic anunțarea și consultarea medicului de familie.
• Recomandă izolare la domiciliu pana la remiterea simptomatologiei.
• Completează pe formularul de testare anexat (Anexa 1) cu maxima acuratețe, toate câmpurile necesare și raportează cazul testat la DSP, pentru a fi introdus în Coronaforms.
În cazul în care rezultatul testului este pozitiv:
Medicul școlar sau medicul responsabil de unitatea școala și/ sau asistentul medical școlar:
• Recomandă cadrului didactic anunțarea și consultarea telefonică a medicului de familie.
• Completează pe formularul de testare anexat (Anexa 1) cu maxima acuratețe, toate câmpurile necesare și raportează cazul la DSP, pentru a fi introdus in Coronaforms.
Contacții cazului cadru didactic detectat pozitiv (cadre didactice din cancelarie sau alt personal angajat al instituției cu care acesta a stat în apropiere, la mai puțin de 2 m, fără mască, cel puțin 15 min) vor fi testați utilizând teste antigenice rapide în scopul identificării altor eventuale cazuri, prin deplasarea eșalonată a acestora în spațiul alocat testării.
Excepție de la testare vor face persoanele vaccinate complet și cele care au trecut prin boală și nu au trecut > 90 de zile de la vindecare”, prevede documentul.
Reamintim că în Anexa ordinului comun al miniștrilor Educației și Sănătății, cu regulile pentru redeschiderea școlilor, la capitolul Alte dispoziții este menționată și testarea rapidă.
b) ”în cazul în care elevii prezintă în timpul orelor de curs stare febrilă sau altă simptomatologie specifică infectării cu SARS-CoV-2, se aplică protocolul de izolare. În cazul în care există un consimțământ informat și semnat al părintelui/tutorelui legal cu privire la acordul de recoltare a probelor de exsudat nazofaringian în vederea testării elevilor simptomatici, aceștia vor putea fi testați, într-o primă fază, cu teste antigen rapide, în cadrul cabinetelor medicale. Elevul care a împlinit vârsta de 18 ani va semna consimțământul personal. Toate testele rapide efectuate în cabinetul medical școlar de la nivelul unității de învățământ vor fi raportate către direcția de sănătate publică județeană/a municipiului București, în maximum 24 de ore. Dacă părintele/tutorele legal nu își exprimă acordul pentru testare, în cazul existenței unor simptome specifice, precum și în cazul în care nu există cabinet medical în unitatea școlară, acesta va lua legătura cu medicul de familie în vederea stabilirii pașilor următori;
c) testarea cu teste antigen rapide se recomandă și:
1) cadrelor didactice și altor angajați ai unității școlare simptomatici, a căror simptomatologie de boală debutează în timpul orelor de curs;
2) colegilor cazurilor confirmate atât elevi (colegi de clasă), cât și cadre didactice/personal auxiliar din unitatea de învățământ (inclusiv celor asimptomatici), imediat după confirmarea primului caz;
d) revenirea în colectivitate a copiilor care au avut probleme de sănătate și au absentat de la școală minimum 3 zile se va realiza obligatoriu în baza unei adeverințe medicale care să precizeze diagnosticul, adeverință pe care elevul o va preda în format hârtie sau o va transmite electronic dirigintelui/ învățătorului. Adeverințele vor fi centralizate la nivelul cabinetului medical școlar sau la nivelul persoanei desemnate în cazul în care școala nu beneficiază de cabinet medical;
e) cadrele didactice, personalul didactic auxiliar și nedidactic care prezintă simptome specifice unei afecțiuni cu potențial infecțios (febră, tuse, dureri de cap, dureri de gât, dificultăți de respirație, vărsături, fără a se limita la acestea) se izolează la domiciliu, contactează medicul de familie și anunță de îndată responsabilul desemnat de către conducerea unității de învățământ”.
Foto: © Fedecandoniphoto – Dreamstime.com
Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.