BREAKING Profesorii de învățământ primar angajați la plata cu ora trebuie să primească sporul de dirigenție de 10% din salariul de bază, a decis Înalta Curte de Casație și Justiție

Foto: Ilona Andrei / G4Media

Salariul de bază al cadrelor didactice angajate în regim de plată cu ora include majorarea de 10% stabilită conform prevederilor art. 8 din anexa nr. I la Legea-cadru nr. 153/2017, adică majorarea aferentă activității de dirigenție, a decis, luni, Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ), potrivit Agerpres.

Decizia vine după ce Instanţa supremă a admis în parte o sesizare formulată de Tribunalul Vaslui – Secţia civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile.

În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 254 alin. (1) din Legea educaţiei naţionale nr.1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu cele ale art.8 şi art.12 din anexa nr. I la Legea-cadru nr. 53/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, cu referire la art. 9 din Normele metodologice privind salarizarea prin plata cu ora pentru personalul didactic de predare, de conducere, de îndrumare şi control, precum şi pentru cadrele didactice metodiste din unităţile de învăţământ preuniversitar de stat şi unităţile conexe, aprobate prin Ordinul ministrului educaţiei naţionale nr. 4.827/2018, cu modificările şi completările ulterioare, stabileşte că:

Tribunalul Vaslui solicitase Instanţei supreme dezlegarea următoarelor probleme de drept:

DOCUMENT DESCARCĂ Încheierea ședinței de la Tribunalul Vaslui:

Exit mobile version