Președintele Iohannis a prezentat greșit calculul pentru scenariile de deschidere a școlii, transmite Administrația Prezidențială

10.375 de vizualizări
Foto: presidency
Președintele României, Klaus Iohannis, a prezentat ieri în conferință de presă de la Cotroceni, o formulă de calcul greșită a scenariilor aplicabile pentru începutul anului școlar. Șeful statului a spus de mai multe ori, la întrebările repetate ale jurnaliștilor, că scenariile se schimbă după calcularea ratei medii de cazuri noi la mia de locuitori. Administrația Prezidențială susține într-un comunicat, la 24 de ore de la afirmațiile Președintelui, că acesta a greșit și prezintă noua formulă de calcul.

Cotroceniul sustine ca este vorba despre numărul total de cazuri si despre media cumulata pe o perioada de 14 zile, nu de cazuri noi.

Comunicatul integral al Administrației Prezidențiale:

“În informațiile transmise de către Președintele României, domnul Klaus Iohannis, în cadrul conferinței de presă susținute la Palatul Cotroceni, miercuri, 5 august 2020, a apărut o eroare cu privire la formula de calcul care stă la baza stabilirii celor trei scenarii care vizează desfășurarea învățământului preuniversitar începând cu data de 14 septembrie.

Informația corectă este următoarea: criteriul epidemiologic în funcție de care școlile se vor încadra în scenariile „verde”, „galben” sau „roșu” este numărul total de cazuri noi înregistrat în ultimele 14 zile raportat la 1000 de locuitori din localitatea în care se află școala, și nu media zilnică de îmbolnăviri pe ultimele 14 zile, așa cum a fost inițial comunicat de către Președintele României.

Metoda de calcul este stabilită de specialiștii Institutului Național de Sănătate Publică și reprezentanții Ministerului Sănătății și subliniem că nu a fost comunicată corect Administrației Prezidențiale de către Ministerul Sănătății.

Președintele României își cere public scuze pentru eventualele confuzii rezultate ca urmare a comunicării formulei de calcul eronate”.

Declarația făcute de președintele Klaus Iohannis, în urmă cu o zi:

Jurnalist:Bună ziua! Domnule Președinte, ca să fie clar: nu vorbim de cazuri la mia de locuitori, și aici vă întreb pentru că, de exemplu, în București ca medie pe zi, în ultimele 14 zile, cu siguranță ne încadrăm în scenariul „roșu” și, în principiu, orașele mai mari ajung să aibă mai multe cazuri, astfel încât să fie încadrate în acest scenariu, în care școala probabil va fi făcută online.

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Bucureștiul se încadrează în scenariul „verde”, fiindcă și dacă este un număr relativ mai mare de cazuri, la populația foarte mare a Bucureștiului, după acest criteriu acceptat de Organizația Mondială a Sănătății, de Ministerul Sănătății, Bucureștiul intră în categoria „verde”. Ca să fim foarte bine înțeleși, majoritatea localităților din România intră pe scenariul „verde” – foarte puține sau zero cazuri.

Un număr de câteva sute de localități, la momentul acesta, când vorbim, încă o dată, măsurătoarea se va face atunci când e să înceapă școala, deci la momentul acesta, ca și exemplu, sunt câteva sute de localități din România care intră în scenariul „galben” și sunt numai 50 de localități în România care astăzi s-ar încadra în scenariul „roșu”. De aceea am spus: școala va începe pentru majoritatea elevilor, iar dacă într-o localitate numărul de cazuri crește, atunci școala se închide pentru acea localitate sau pentru acel cartier. Nu se poate face o închidere per ansamblu, fiindcă nu este motivată epidemiologic.

Jurnalist: Deci cazuri noi la mia de locuitori – aceasta era întrebarea.

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Este vorba de cazuri noi din media ultimelor 14 zile per mia de locuitori.”

Pentru Bucuresti de exemplu, pe explicatiile presedintelui, ar fi trebuit sa avem 28.000 de cazuri noi in 14 zile, ca sa intra in scenariul galben. În prezent sunt câte 124 de cayuri noi, în medie, pe zi, in ultimele doua saptamani.

Pe formula corectată, dacă se adună în 14 zile un numar total de cazuri care să reprezinte o rata de pana în 1 la mia de locuitori, atunci scenariul rămâne verde. Adică peste 150 de cazuri pe zi. Dacă totalul cazurilor e între 1 și 3 la mia de locuitori, scenariul se schimbă în galben – adică sunt peste 150 de cazuri pe zi, până la maximum 450 de cazuri pe zi. Scenariul roșu se activează la peste 3 cazuri în 14 zile la mia de locuitori, adică de la peste 450 de cazuri pe zi.

Exemplul de calcul este făcut pe baza noilor explicații, pe populația pe despre 2,1 milioane de locuitori a Capitalei.

Foto: presidency

Citește și:

 


5 comments
  1. Evident eroarea se datoreaza Institutului National de Sanatate Publica si nu Administratiei Prezidentiale!!! Era interesant sa aflam CUM, UNDE si CINE a descoperit eroarea pentru care Presedintele si-a cerut scuze – un gest care il onoreaza! Astept acum ca si medicii, politicenii, jurnalistii, stiristii, analistii sa calculeze si sa anunte valorile relative ale efectelor pandemiei si nu doar valorile absolute (numar de infectati/ contaminati, numar de testati, numar de decese, numar de vindecati, etc.) Aceste valor relative se obtin simplu prin divizarea valorilor absolute mentionate la numarul de testati pentru prima data sau la 1000 locuitori….Se pare ca tocmai acest numar de testati a produs numeroase probleme despre care publicul nu ar fi trebuit sa afle! Acest numar a variat in limite largi si frecvent, fiind uneori nefurnizat sau determinat gresit (incluzand si testele repetate facute unei aceleiasi persoane!!)….Colectarea datelor aferente acestui numar de testati ar trebui deci sa fie riguros procedurizata/ standardizata si imbunatatita…. In plus, valorile relative ar trebui sa fie si ele denumite si calculate unitar/ standardizat… Eu astept sa aflu de la DSP si jurnalisti doar indicatorii/ valorile relative: RATA DE INFECTARE/ CONTAMINARE/ POZITIVARE = (nr. noi infectati):(nr.testati) si RATA DE MORBIDITATE = (nr.decese):(nr.infectati)…. Variatia primului indicator relativ ne arata intensitatea pandemiei in Romania si tendintele acesteia …Variatia celui de-al doilea indicator relativ ne arata eficienta ingrijirilor medicale in spitalele Romaniei si tendintele acesteia…. Populatia doreste sa cunoasca aceste valori și nu multimea de valori absolute ce inunda zilnic toate canalele TV, uneori discordant si de regula, irelevant…

    Nota Redacției: Acest comentariu a fost editat, prin transformarea cuvintelor scrise cu majusculă în text normal. În scris, Caps Lock (redactarea cu litere mari a mesajelor) este înțeles de obicei ca ton agresiv, țipăt, furie. Edupedu.ro încurajează dialogul civilizat, constructiv. Prin urmare, vă rugăm să vă construiți mesajele fără a folosi majuscule în propoziții întregi și în alte cazuri decât cele în care avem de-a face cu abrevieri sau titluri.

  2. Oricum, noi tot asteptam un document scris prin care cineva sa isi asume in scris scenariile semafor.
    Un O.M., o circulară, o notă ceva, orice…

    Bine ca nu a postat pe Facebook!

    1. Asta mai lipsea, eventual sa le faca printr-in dans al ploii postat pe tictoc. Iti vine sa razi cu lacrimi ce conducatori avem. Cum ar fi sa iasa Macron sa spuna ca a gresit calculele?! Il linseaza aia si nu mai vede politica nici pe Marte. Intr-o tara in care primesti cu 30 de ani mai putin la parnaie dupa ce ii crapi capul unuia cu toporul doar pentru ca recunosti ca i-ai dat frumos cu toporul, nu ma mai mira ca asemenea specimene, nu doar ca sunt mereu iertate, ci si votate orbeste de …nu..nu ..nu de prostime…de aia care nici macar nu traiesc in tara asta sa-i simta pulsul. Si pulsul e demult beep…√√√√√√√√. beep….√√√√…beep …tiiiiiiii______________ .

  3. În general, când nu suntem adepții teoriei inteligențelor multiple, nu putem să vorbim corect în culori despre numere…Adică aici se vede clar dacă suntem ,,liberali” sau doar ,,pnl-iști”. Și …suntem doar ,,pnl-iști”, din păcate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Marius Nistor, FSE: Domnul de la Ministerul Muncii are o problemă legată de Educație. Cum ai tupeul să declari, atunci când ai 200.000 de angajați din învățământ în grevă, că noi nu suntem la piață, mai dă, mai ia? La fel ca purtătorul de cuvânt al Guvernului, ar trebui să ia pixurile lăsate de profesori în Piața Victoriei și să-și scrie demisia

Reacție vehementă a liderului sindical, Marius Nistor, la declarația ministrului Muncii, Marius Budăi (PSD). Nistor a declarat la Antena 3 sâmbătă seara că ministrul Muncii „are o problemă legată de…
Vezi articolul

Rectorul Nicolae Istudor spune că Academia de Studii Economice, instituție care se declară “independentă față de religii”, este o “instituție credincioasă”. El anunță cenzurarea “comentariilor negative” – Reacție în controversa icoanelor date ca premiu pentru studenții de nota 10

Rectorul Academiei de Studii Economice (ASE) din București spune că universitatea pe care o conduce este “o instituție credincioasă”, potrivit Euronews România. Totodată, el este citat vorbind despre o cenzurare…
Vezi articolul

Mircea Miclea: Voucherele educaționale sunt o soluție rapidă pentru compensarea scumpirilor, pe modelul voucherelor de vacanță, în valoare de 3.000-5.000 de lei. Se va vedea dacă statul este cu adevărat interesat să ajute părinții acum, când e mai greu și e inflație, pentru a-și educa copiii. Dar nu cred

Fostul ministru al Educației Mircea Miclea a lansat public propunerea ca statul să ajute rapid familiile cu copii, în contextul scumpirilor și a inflației galopante, prin acordarea unor vouchere educaționale…
Vezi articolul