Gest în forță fără precedent al Guvernului, împotriva profesorilor: Premierul liberal Nicolae Ciucă, general de armată în rezervă, a convocat astăzi o ședință extraordinară de a executivului în care a aprobat deja prin Ordonanță de Urgență majorarea salarială pe care profesorii au respins-o prin referendum aseară. La începutul ședinței de Guvern de astăzi, 1 iunie 2023, Ciucă a anunțat că de Ziua Copilului salarizarea profesorilor se va schimba „radical”, acordând o majorare cu 585 de lei pentru profesori și 250 lei pentru nedidactic. Șeful executivului nu a spus nicio vorbă despre faptul că profesorii au respins aceste sume. Nicolae Ciucă, fost general de armată, astăzi în rezervă, a adoptat acest OUG împotriva deciziei profesorilor și în contextul celei mai mari greve din învățământ din ultimii 18 ani.
UPDATE: Ordonanța de Urgență nr 53/2023 a fost publicată joi după-amiază în Monitorul Oficial, intrând astfel în vigoare. Descarcă documentul:
Premierul Nicolae Ciucă i-a programat la discuții la Palatul Victoria pe liderii sindicatelor din preuniversitar abia după ce a aprobat în ședința executivului majorările salariale respinse aseară de profesori.
UPDATE 12:30 Simion Hăncescu, lider sindical FSLI: Oamenii au semnat pentru grevă generală, oamenii nu cedează
UPDATE 12:15 Profesorii cer aplicarea de luna aceasta a grilei de salarizare aprobată cu Ministerul Educației. „Sub această limită nu avem ce discuta” – anunță liderul sindical Marius Nistor, la intrarea la discuții cu premierul care tocmai a adoptat OUG-ul cu majorări salariale respinse de profesori
UPDATE Consiliul Legislativ desființează proiectul de Ordonanță de Urgență prin care Guvernul îi forțează pe profesori să accepte majorări salariale cu 585 de lei, constantând că OUG-ul Guvernului Ciucă este neconstituțional
Declarațiile făcute de Nicolae Ciucă, înainte de ședința de guvern de astăzi, 1 iunie 2023:
- Noi, adulții, avem datoria față de cei pe care i-am adus pe lume să îi asigurăm că, prin tot ceea ce facem noi, ei vor crește mari, oferindu-le tot ceea ce avem mai bun. În calitate de prim-ministru temporar, este o funcție absolut temporară, dar și în calitate de părinte și de bunic, știu cât de important este pentru copii să știe că sunt protejați și cât de important este pentru ei să fie încurajați să evolueze în viață. Educația nu este doar un drept constituțional, este singura cale prin care copiii noștri pot să evolueze în viață într-o societate care cu adevărat recunoaște rolul învățării.
- Eu sunt convins că, fără școală, evoluția nu poate fi posibilă, de asemenea știu ca fără școală dezvoltarea copiilor nu ar avea predictibilitate. De aceea sunt convins că astăzi autorități, părinți, dascăli, suntem datori ca îndeosebi de ziua lor, de ziua copilului, să facem în asa fel încât să le recunoaștem dreptul la educație și să facem în așa fel încât să beneficieze de tot ceea ce înseamnă dreptul la școală. Eu am convingerea că în urma acestor doua săptămâni în care ne-am întâlnit cu liderii de sindicat, cu reprezentații părinților și copiilor, am înțeles cu toții că avem nevoie să recunoaștem rolul esențial al educației și cred că ceea ce este cel mai important este să recunoaștem că suntem datori pentru a asigura viitorul copiilor.
- De aceea am exprimat și exprimăm disponibilitatea pentru dialog, pentru că doar prin dialog putem să găsim soluții la toate aceste probleme. Am convocat această ședință de Guvern astăzi, de 1 iunie, o ședință excepțională, pentru că am apreciat că este absolut necesar să facem în așa fel încât să remediem tot ceea ce s-a întâmplat în acești 30 de ani în care cu adevărat s-a acumulat o serie de nedreptăți și inechități în sistemul educațional, iar acestea trebuie să fie îndreptate. Este dreptul tuturor celor care astăzi își desfășoară activitatea în sistemul educațional din România, iar rolul nostru este să adoptăm decizii care să rezolve aceste probleme.
- Nu ne putem asuma ca printr-o singură decizia aceste probleme vor putea să fie rezolvate. Ordonanța de urgență de astăzi schimbă radical modul de salarizare în educație, pentru că am considerat că este necesar ca noi toți să înțelegem rolul și menirea pe care o au atât dascălii, cât și întregul sistem pe întregul lanț de la autorități la instituțiile de educație, în asigurarea unui sistem educațional așa cum ne dorim. Practic, majorările salariale de care vor beneficia toți cei care își desfășoară activitatea în sistemul de educație beneficiază astăzi de garanția coaliției de guvernare.
Executivul Ciucă a convocat astăzi o ședință extraordinară de guvern, în zi liberă legală, iar pe ordinea de zi se află OUG cu oferta de creștere salarială care a fost respinsă de sindicate. Potrivit surselor Edupedu.ro, miniștrii susțin că aceasta este oferta „finală” a Executivului Ciucă.
Pe ordinea de zi a ședinței de astăzi, 1 iunie 2023, a Guvernului figurează un „Proiect de Ordonanță de Urgență pentru stabilirea unor măsuri privind salarizarea personalului din sistemul național de învățământ de stat”.
DOCUMENT Agenda ședinței extraordinare a Guvernului României din 1 iunie 2023:
Amintim că liderii celor două confederații sindicale din învățământul preuniversitar au făcut ieri referendum printre profesorii intrați în grevă și au anunțat că Profesorii nu au acceptat ceea ce Guvernul a oferit în a opta zi de grevă, după ce executivul a respins constant revendicările cadrelor didactice. În acest moment greva continuă, au anunțat aseară Simion Hăncescu și Marius Nistor.
Concret, profesorii au cerut o majorare cu 25% a întregii grile salariale. Cadrele didactice au cerut ca un profesor debutant care astăzi este plătit cu 2.400 de lei să ajungă la un nivel salarial de 3.000 de lei, în urma acestor măriri.
Oferta făcută în schimb ieri de Guvernul Ciucă a fost de 1.000 de lei brut, adică 585 de lei net, ofertă respinsă prin referendum de către profesori.