BREAKING “Nu am agreat eliminarea prevederii privind salarizarea din legea Educației”, spune liderul FSE, Marius Nistor, după ce Ligia Deca a declarat de la Guvern că sindicatele au agreat eliminarea

6.226 de vizualizări
Marius Nistor / Foto: ISMB.ro
Președintele Federației Sindicatelor din Educație (FSE) ”Spiru Haret”, Marius Nistor, spune că “nu poate fi vorba despre a agrea eliminarea din proiectul legii Învățământului Preuniversitar a prevederii referitoare la salariul unui profesor debutant care să pornească de la salariul mediu brut pe economie”, așa cum a anunțat miercuri ministra Ligia Deca, după ședința de Guvern în care s-au adoptat legile Educației. “Din punctul meu de vedere, eu merg în continuare pe varianta că ar fi mai bine ca acel articol să rămână în continuare în proiectul legii învățământului preuniversitar. (…) Decizia nu este noastră”, a mai spus liderul sindical într-un interviu pentru Edupedu.ro. Ligia Deca a spus ieri că “s-a agreat în discuția cu reprezentanții sindicatelor, care a precedat ședința de Guvern, ca această garanție să fie introdusă în legea salarizării”.

Cu puțin timp înainte să înceapă ieri ședința de Guvern în care au fost adoptate legile educației, sindicatele din Educație s-au întâlnit cu ministra Ligia Deca, cu premierul Ciucă și liderul PSD, Marcel Ciolacu, și li s-a comunicat că prevederea privind salarizarea nu poate fi inclusă în legea Învățământului Preuniversitar din motive ce țin de “legislație și constituție”, explică Președintele Federației Sindicatelor din Educație ”Spiru Haret”, Marius Nistor, pentru Edupedu.ro.

“Ni s-a comunicat că după consultările pe care le-au avut Ministerul de Finanțe, Ministerul Justiției și Ministerul Muncii, a rezultat că sunt probleme deosebite din punct de vedere al tehnicilor legislative și al constituționalității. (…) Nu este vorba de a agrea, este vorba de exprimare a unei poziții din partea Guvernului. (…) Eu am spus foarte clar că din punctul meu de vedere susțin în continuare menținerea acelui articol în proiectul legii învățământului preuniversitar”.

Marius Nistor: Întâlnirea pe care am avut-o cu reprezentanții celor două partide politice aș putea spune, dat fiind faptul că a fost reprezentantul PSD-ului și președintele PNL-ului, la articolul care face referire la salariul debutantului care ar trebui să fie echivalentul salariul mediu brut pe economie, ni s-a comunicat că după consultările pe care le-au avut Ministerul de Finanțe, Ministerul Justiției și Ministerul Muncii, a rezultat că sunt probleme deosebite din punct de vedere al tehnicile se legislative și al constituționalității. Adică, cu alte cuvinte, nu pot veni într-o lege specială, legea învățământului preuniversitar despre care vorbim, cu prevederi de natură salarială care ar trebui să apară în legea salarizării.

Și drept urmare, ei opinau că poziția Guvernului este de introducere a prevederii respective în viitoarea lege a salarizării. Din punctul meu de vedere, eu merg în continuare pe varianta că ar fi mai bine ca acel articol să rămână în continuare în proiectul legii învățământului preuniversitar. Și totul pleacă de la doza destul de mare de neîncredere vizavi de ceea ce ne-au obișnuit politicienii de-a lungul timpului, atunci când este vorba de drepturi negociate și promovată ulterior prin proiecta de lege.

Edupedu.ro: Și atunci de ce ați acceptat? 

Marius Nistor: Ați auzit bine ce am spus? Am zis eu ”am acceptat”?

Edupedu.ro: Așa a spus doamna Ligia Deca.

Marius Nistor: Eu am spus foarte clar că din punctul meu de vedere susțin în continuare menținerea acelui articol în proiectul legii învățământului preuniversitar.

Edupedu.ro: Deci nu se poate spune că ați acceptat? Vă întrebăm pentru că doamna Deca, când a ieșit ieri după ședința de Guvern, a spus că s-a agreat cu sindicatele.

Marius Nistor: Eu vă spun care este poziția mea personală. V-am spus și care sunt motivele.

Edupedu.ro: Practic n-ați fost de acord, dar să înțeleg că în continuare totuși se merge pe această variantă pe care Guvernul o propune, pentru că își ia acest angajament politic să includă prevederea în legea nouă a salarizării.

Marius Nistor: Noi trebuie să înțelegem următorul lucru: decizia nu este noastră. Eu pot veni și susține un anume punct de vedere. Am negociat ceva vizavi de acest aspect pe proiectul legii învățământului preuniversitar. Decizia este la îndemâna, nu neapărat a executivului, cât a Parlamentului României. Legea acolo va ajunge. Categoric, ea va suporta mai departe o verificare pe parte de constituționalitate și toate celelalte aspecte procedurale. Parlamentul este cel care decide în ultimă instanță. Bun, eu am spus care este poziția mea, cum văd eu lucrurile mai departe, decizia este efectiv a celui care este îndreptățit să fac acest lucru, conform legislației în vigoare. 

Și încă o dată, nu este vorba de a agrea, este vorba de exprimare a unei poziții din partea Guvernului, iar din partea noastră, categoric, noi trebuie să vedem care este varianta cea mai bună.

Edupedu.ro: Ați spus că decizia nu e a dumneavoastră, dar trebuie să acceptați sau nu.

Marius Nistor: Din punctul meu de vedere, eu așa consider. Ar fi mai bine principiul să rămână prins în proiectul legii învățământului preuniversitar.

În proiectul legii învățământului preuniversitar, acea prevedere apărea ca și principiu. Tot ceea ce înseamnă însă salarizare și grad de salarizare nu intră în proiectul legii învățământului preuniversitar. Va trebui să intre în proiectul legii salarizării. Degeaba aveam doar principiu prins în legea învățământului preuniversitar, atâta vreme cât pe legea salarizării nu aveam efectiv grilele. Și susțin în continuare că ar fi fost bine să fie prinse în ambele legi. Trebuie să am principiu prins în proiectul legii învățământului preuniversitar, iar mai departe să putem negocia grilele cu acea creștere progresivă în funcție de vechime, grade didactice în funcție ocupată de legea salarizării.

Edupedu.ro: Ar exista posibilitatea sau varianta în care această prevedere să nu poată fi introdusă la fel constituțional, pe legea salarizării?

Marius Nistor: Niciun risc.

Edupedu.ro: Continuați, în aceste condiții, protestele anunțate anterior?

Marius Nistor: Deocamdată nu se schimbă absolut nimic. Așteptăm cu nerăbdare discuțiile care vor avea loc după sărbătorile de Paște pe grilele de salarizare. Abia atunci vom avea niște lucruri concrete. Abia atunci vom vedea care este poziția clară și cât de bine susținute sunt angajamentele celor doi președinți de partide vizavi de solicitările noastre și vizavi de grila pe care am negociat-o la nivelul Ministerului Educației și la care am lucrat împreună cu Ministerul Educației. Mai departe rămâne partea de aplicabilitate, știind foarte clar că legea noua lege a salarizării trebuie finalizată până în luna iunie, sunt angajamente luate pe PNRR. Deci Guvernul nu are posibilitatea de a tergiversa și Parlamentul la fel vizavi de finalizarea proiectului de lege a salarizării și vom vedea cum va sta la acel moment. Până atunci, acțiunile noastre continuă”, a mai spus Marius Nistor.

De precizat că, ieri, în timp ce se adoptau legile educației în Guvern, în fața instituției în jur de 1.000 de sindicaliști au protestat cerând de urgență Executivului să găsească soluții legate de salarizarea personalului din învățământ.

Citește și:
VIDEO Ligia Deca a declarat că sindicatele au agreat eliminarea salarizării profesorilor din proiectele legilor Educației / Când vor fi majorate salariile debutanților? Deca: Imediat după Paște s-a agreat un grup de lucru
Legile Educației, aprobate de Guvern, vor fi trecute în mare grabă prin Parlament / Ligia Deca: Vor fi dezbătute în procedură de urgență într-o comisie comună

11 comments
  1. Pentru Marian și toți Nemulțumiții din Educație, nu trebuie să facem grevă, să pierdem bani,dar putem boicota examenele de capacitate și bacalaureat, TOȚI, UNIȚI, și după o săptămână de amânare a examenului de capacitate ne caută EI,cei pr care NOI ii votăm, și atunci NOI stabilim cât merităm…..

  2. Cine este nemulțumit sa participe la activitățile de protest, sa fie prezent la pichetare sau sa facă greva , chiar și greva foamei! Văd ca sunteți foarte convinși ca nu sunteți bine reprezentați, dar voi, cei nemulțumiți, la câte activități ale sindicatelor ați participat? Când se anunța o pichetare, sau un marș, de ce nu veniți cu toții ! Sa fim zeci de mii, așa cum fac francezi ! Când ați primit drepturile câștigate prin procese a fost dreptul vostru? Sau când s a obținut plata corecta pe L 153? Atunci nu Spuneți ca sindicatele au fost cele care au obținut ! Sunt dezamagita de o parte din cei care lucrează in sistem pentru faptul ca nu înțeleg ca se dorește: dezbinare, dezinformare, sa putem fi controlați, manevrați!

  3. Oamenii trebuie sa inteleaga si mai ales sa stie ca sunt profesori titulari cu 2500 de lei net. Din care platesc adeseori naveta si toooot ce mai trebuie unui profesor, iar in online au platit si cele aferente. Sa se stie clar acest lucru. Stiti cat e un top de hartie? Eu am 17 clase. Toate dau test initial si sumativ cel putin. Stiti cat costa un cartus, tusul, curentul, internetul? Ce categorie sociala mai aduce de acasa unelte, ustensile? Cati functionari publici stiti sa vina la serviciu cu chitantiere, facturi, pixuri, imprimante in spinare de acasa? Cati muncitori ce sapa santuri vin cu tarnacopul de acasa? Cati muncitori in constructii aduc cifa sau betonera de acasa? Sau cimentul? Voi puteti trai cu 1800 de lei? Ca eu, dupa ce trag linie si platesc toate acestea, cu atata raman sa imi cresc, imbrac, hranesc cei doi copii, sa platesc ipoteca la apartament si cheltuielile de intretinere. Masina nu am. Nu-mi permit luxul ca din cei 1800 lei sa mai platesc si o asigurare, motorina, rovineta, ulei, parcare. In curand vom ajunge sa aducem si salariul la scoala.

    1. Hai, mai tai din ele, ca directorii au salarii bune, 6-7-8000 de lei, profesorii 3000…saracii directori!

  4. Cucoana maritima și tovarășu sindicalist ne iau de prosti se pare. Joaca la cacialma ca să se piardă urma promisiunilor mincinoase.
    PNL nici nu va face pragul electoral, de fapt e fostul PDL.
    Din sindicatul rușinii au ieșit foarte mulți, s-au saturat de bani dați pe blaturile lor .

  5. Demisia urgenta a lui Deca…O mincinoasa ordinară, o marioneta a lui Iohannis, pusa sa distruga de tot învățământul românesc…tinand salariile profesorilor sub pragul saraciei…Cu salariile din învățământ se moare efectiv de foame… Demisia!!!!!!!!!! Asta nu reprezintă pe nimeni si nimeni n o vrea la conducerea învățământului ….👎👎👎👎👎👎👎👎👎👎👎👎👎

  6. Niște păpușari care jucați la cacialma….Deca, o politruca care nu are nici o treaba cu invatamantul și Nistor un sindicalist prefăcut și vândut.
    Vom da cu voi de pământ la alegeri.
    Greva generala la examene! Cat de prosti ne credeți?

    1. Au spus in luna mai de greva dar nu ne-au anuntat in ce an va fi.
      Facem haz de necaz dar suntem luati de prosti de sindicate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

44 de dezbateri pe proiectele legilor Educației ar fi avut loc în 28 de zile de când sunt puse în consultare publică, susține ministrul Educației / Numărul dezbaterilor crește fulminant, însă multe, dacă există, nu pot fi contorizate pentru că nu sunt făcute publice

Dacă la început, când a lansat în dezbatere publică legile Educației, ministrul vorbea de 10 dezbateri în 10 zile, adică o dezbatere pe zi, frecvența lor, pe baza cifrelor declarate,…
Vezi articolul

Telefoanele mobile, interzise în școlile din Anglia pentru elevi, inclusiv în pauze, anunță Guvernul britanic. Ministrul Educației: Școlile sunt locuri în care copiii trebuie să învețe, iar telefoanele sunt o distragere nedorită

Elevii din școlile din Anglia nu vor mai putea folosi telefoanele mobile la școală, anunță guvernul britanic, care susține că va trimite ghiduri în școli pentru a implementa noua măsură.…
Vezi articolul

Majorarea salariilor din Educație nu există în programul guvernului Ciolacu. În replică, Ligia Deca susține că „față de decembrie 2016, salariul brut al unui profesor s-a triplat” / Ministrul nu precizează că brutul a crescut mult mai rapid ca netul, în 2018, prin mutarea contribuțiilor angajatorului la angajat, sau că profesorii ar fi trebuit să aibă încă din ianuarie 2020 salariul primit abia în 2023

Ministrul Educației a declarat că salariul brut al unui profesor debutant s-a triplat, față de nivelul din decembrie 2016. Afirmația a fost făcută de Ligia Deca la audierile din Parlament,…
Vezi articolul