BREAKING Noi reguli sanitare pentru studenți, publicate în Monitorul Oficial în ziua în care începe anul universitar. Studenții din cămine, confirmați cu COVID, pot pleca să se izoleze la domiciliu cu mașina personală. Universitățile stabilesc ce scenariu vor

4.349 de vizualizări
Foto: © Michele D’Ottavio | Dreamstime.com
Studenții din cămine, confirmați cu COVID, pot pleca să se izoleze la domiciliu dacă fac asta cu mașina personală și nu cu mijloace de transport în comun, potrivit noului Ordin comun al miniștrilor Sănătății și Educației nr. 5.650/1.670/2020 publicat în Monitorul Oficial. Actul normativ modifică vechiul ghid privind instituirea de măsuri sanitare şi de protecţie în instituţiile de învăţământ superior în perioada pandemiei de COVID-19, aprobat prin ordinul 5.487/1494/2020 din 1 septembrie.

Documentul care se aplică de azi în toate universitățile de stat și private din România, prevede că dacă un student care este cazat în caminele unei facultăți este depistat pozitiv, acesta se poate izola fie la spital, fie acasă, dacă pleacă cu mașina personală spre domiciliu.

“Studentul confirmat se va izola în unitățile de izolare și tratament anexate spitalelor, fie la domiciliul personal, cu condiția ca deplasarea până la acesta să se facă cu mijloc de transport personal și nu cu mijloace de transport în comun”, prevede ordinul citat.

Ba mai mult, colegii de cameră ai studentului infectat cu noul coronavirus rămân 14 zile în carantină, în cameră, dacă au acolo grup sanitar propriu. “Contacții de cameră ai studentului confirmat vor fi carantinați în camera de cămin, cu condiția ca aceasta să aibă grup sanitar propriu. În cazul în care nu are grup sanitar propriu, vor fi carantinați în izolator”, se precizează în actul normativ. 

“Pentru studenții alfați în carantină se vor găsi soluții punctuale pentru a li se furniza alimentele la ușa camerei”, mai prevede ordinul de ministru. 

Actul normativ aduce și o altă inovație, aceea că universitățile stabilesc ce scenariu vor, pe baza autonomiei universitare și “cu asumarea răspunderii publice şi cu respectarea calităţii actului didactic”. Asta după ce în noul set de reguli semnate de ministrul Sănătății, Nelu Tătaru și de ministrul Educației, Monica Anisie, nu se mai regăsește criteriul epidemiologic cu rata de infectare la mia de locuitori, acesta a fost eliminat complet din ordinul comun, potrivit analizei făcute de Edupedu.ro.

Concret, alegerea scenariului se face în felul următor: “Instituţiile de învăţământ superior informează Ministerul Educaţiei şi Cercetării cu privire la data începerii anului universitar. Direcţia de sănătate publică judeţeană/a municipiului Bucureşti (DSP) informează cu o săptămână înainte de începerea anului universitar conducerea instituţiilor de învăţământ superior cu privire la situaţia epidemiologică la nivelul fiecărei localităţi în care funcţionează o instituţie de învăţământ superior.

În baza autonomiei universitare, cu asumarea răspunderii publice şi cu respectarea calităţii actului didactic, instituţia de învăţământ superior decide scenariul de funcţionare propriu, în concordanţă cu:

  • situaţia epidemiologică cu o săptămână înainte de data începerii anului universitar;
  • specificul fiecărei instituţii de învăţământ superior.”

A fost eliminiată astfel în întregime modalitatea de stabilire a criteriului epidemiologic în baza căruia instituţiile de învăţământ superior urmează unul dintre cele 3 (trei) scenarii și anume rata incidenţei cumulate, criteriu pe baza căruia se calculează scenariile în învățământul preuniversitar și care era în vechiul ordin obligatoriu și pentru universități.

Iată prevederea care a fost eliminată:

“Criteriul epidemiologic în baza căruia instituţiile de învăţământ superior vor urma unul dintre cele 3 (trei) scenarii este rata incidenţei cumulate (numărul total de cazuri noi din ultimele 14 zile, raportat la 1.000 de locuitori).

În fundamentarea deciziei, instituţia de învăţământ superior va utiliza următorul raţionament:

  1. Dacă rata incidenţei cumulate este sub 1/1.000 locuitori – se va putea opta la nivelul instituţie de învăţământ superior între scenariul 1 (unu), scenariul 2 (doi) sau scenariul 3 (trei), în funcţi de specificul fiecărei instituţii de învăţământ superior în parte;
  2. Dacă rata incidenţei cumulate este între 1-3/1.000 locuitori – instituţia de învăţământ superior în funcţie de specificul său, va putea opta pentru aplicarea scenariului 2 (doi) sau al scenariulu 3 (trei);
  3. La o rată a incidenţei cumulate peste limita de alertă de 3/1.000 locuitori, CJSU/CMBSU va realiza o analiză a situaţiei epidemiologice din localitate. În funcţie de existenţa transmiterii comunitare în localitate şi de numărul de focare existente în unităţile de învăţământ, respectiv în instituţiile de învăţământ superior din localitate, precum şi de alte criterii de risc, CJSU/CMBSU va transmite Ministerului Educaţiei şi Cercetării recomandarea ca instituţia de învăţământ superior să suspende activităţile didactice pentru realizarea cărora se impune prezenţa fizică a studenţilor/cursanţilor în instituţia de învăţământ (scenariul 3), acestea urmând a se desfăşura online/prin intermediul tehnologiei şi al internetului, respectiv a fi reprogramate, în cazul celor care nu se pot desfăşura astfel.
  4. În contextul confirmării unuia sau mai multor cazuri de COVID-19 la nivelul instituţiei de învăţământ superior se vor aplica criteriile de suspendare a activităţilor didactice pentru realizarea cărora se impune prezenţa fizică a studenţilor/cursanţilor în instituţia de învăţământ superior din prezentul document, activităţile didactice pentru realizarea cărora se impune prezenţa fizică a studenţilor/cursanţilor de la respectiva formaţie de studiu/din clădirea respectivă/din facultate/din campusul universitar sau de la nivelul întregii instituţii de învăţământ superior putând fi suspendate pentru 14 zile, acestea urmând a se desfăşura online, respectiv a fi reprogramate, în cazul celor care nu se pot desfăşura astfel”

Au fost eliminate prevederile despre necesitatea izolării la domiciliu a cadrelor didactice și scenariile dedicate situațiilor îmbolnăvirii cadrelor didactice din universități, rămânând doar cele pentru studenți: “Necesitatea izolării la domiciliu sau izolatorul din cămin a studenţilor/cursanţilor, în cazul apariţiei febrei sau a altor simptome de suspiciune COVID-19 (tuse, dificultate în respiraţie, pierderea gustului şi a mirosului)”, este unul principiile generale din ordin, la “măsuri esențiale”.

În vechiul document cadrele didactice erau și ele cuprinse aici: “Necesitatea izolării la domiciliu a studenţilor/cursanţilor, respectiv a cadrelor didactice, în cazul apariţiei febrei sau a altor simptome de suspiciune COVID-19 (tuse, dificultate în respiraţie, pierderea gustului şi a mirosului) la student/cursant, respectiv cadru didactic sau la un membru al familiei, respectiv la un coleg din cadrul formaţiei de studiu sau cadru didactic/membru al personalului cu care acesta a interacţionat fizic”.

Cele patru scenarii prevăzute pentru cadrele didactice, similare cu cele din învățământul preuniversitar, nu mai există 

Au fost eliminate cele patru scenarii despre ce se întâmplă cu predarea în cazul cadrelor didactice. Acestea erau următoarele:

Scenariul 1: În cazul în care cadrul didactic a derulat activităţi didactice cu prezenţa fizică a studenţilor/cursanţilor numai la o singură formaţie de studiu şi nu a venit în contact cu alte cadre didactice din instituţia de învăţământ superior, se vor suspenda activităţile didactice pentru realizarea cărora se impune prezenţa fizică a studenţilor/cursanţilor în instituţia de învăţământ superior de la formaţia de studiu respectivă;

Scenariul 2: În cazul în care cadrul didactic a derulat activităţi didactice cu prezenţa fizică a studenţilor/cursanţilor numai la o singură formaţie de studiu şi a venit în contact cu alte cadre 20 didactice din instituţia de învăţământ superior, se vor suspenda activităţile didactice pentru realizarea cărora se impune prezenţa fizică a studenţilor/cursanţilor în instituţia de învăţământ superior de la formaţia de studiu respectivă şi vor fi izolate la domiciliu cadrele didactice cu care acesta a venit în contact;

Scenariul 3: În cazul în care cadrul didactic a derulat activităţi didactice cu prezenţa fizică a studenţilor/cursanţilor la mai multe formaţii de studiu şi nu a venit în contact cu alte cadre didactice din instituţia de învăţământ superior sau numărul cadrelor didactice a fost mic, se vor suspenda activităţile didactice pentru realizarea cărora se impune prezenţa fizică a studenţilor/cursanţilor în instituţia de învăţământ superior la formaţiile de studiu cu care acesta a venit în contact şi, în funcţie de caz, vor fi izolate la domiciliu cadrele didactice cu care acesta a venit în contact;

Scenariul 4: În cazul în care cadrul didactic a derulat activităţi didactice cu prezenţa fizică a studenţilor/cursanţilor la mai multe formaţii de studiu şi a venit în contact cu un număr mare de cadre didactice din instituţia de învăţământ superior, se vor suspenda activităţile didactice pentru realizarea cărora se impune prezenţa fizică a studenţilor/cursanţilor în instituţia de învăţământ superior ale întregii instituţii de învăţământ superior”

Academiile militare și de Informații, de Poliție și de “securitate națională” sunt “scutite” de implicarea DSP a Ministerului Educației sau a Ministerului Sănătății în stabilirea scenariilor. Acestea decid “cu direcțiile din ministerele de resort” ce scenarii aleg, sau daca suspendă cursurile.

“Pentru instituțiile de învățământ superior militar, de informații, de ordine publică și de securitate națională alegerea scenariilor și a criteriilor de suspendare a cursurilor se stabilește împreună cu direcțiile de specialitate din ministerele de resort”, mai scrie în ordinul de ministru. 

Studenților le este măsurată temperatura la intrare – nu trece nimeni cu peste 37,3oC

O noutate este și revenirea la “termometrizare”, după ce în forma inițială această monitorizare nu era inclusă, iar în învățământul preuniversitar a fost eliminată. Potrivit noului act normativ, “la intrarea în clădirea instituției de învățământ se recomandă să se realizeze termometrizarea cu un termometru noncontact de către o persoană desemnată, instruită în acest sens; nu vor avea acces persoanele cu o temperatură mai mare de 37,3oC”. 

Cazurile suspecte la examen – “soluționate punctual”

Apare un nou concept de tratare a cazurilor de persoane suspecta de COVID în acest document. Este vorba despre “soluționarea punctuală”, concept care se regăsește și în privinț asigurării alimentelor la ușa camerei de cămin pentur cei carantinați. La capitolul organizarea examenelor, actul descrie faptul că “fiecare instituție de învățământ superior va decide modalitatea de organizare a examenelor, cu respectarea regulilor generale privind accesul, fluxurile de circulație și distanțarea fizică”.

“Cazurile în care temperatura studentului depășește 37,3oC vor fi soluționate punctual fie prin reprogramare, fie prin asigurarea unui spațiu separat, destigat examinării studentului. 

Purtarea măștii este obligatorie, dar studenții la actorie și muzică pot sta fără

“Pentru instituțiile de învățământ superior vocaționale (canto, actorie, insturmente muzicale de suflat), studenții pot renunța temporar la masca facială atunci când interpretează actul artistic, cu condiția asigurării unei distanțe fizice de minimum 3 m între persoane”, se arată în document. 

Foto: © Michele D’Ottavio | Dreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care site-ul Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil. 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

La Comisia de Etică a SNSPA, care ar trebui să judece cazul Alfred Bulai „orice sesizare anonimă este respinsă din start. Sesizarea trebuie să vină exact de la persoana în cauză și trebuie să vină în maxim 6 luni de la comiterea faptelor” – șeful Ligii Studenților din universitate, George Stroe

Modul limitativ în care funcționează Comisia de Etică din cadrul SNSPA, for care ar trebui să analizeze acuzațiile de abuz la adresa profesorului Alfred Bulai, a fost descris pentru Investigatoria.ro…
Vezi articolul

RANKING România își extinde prezența în clasamentul universităților după domenii de studiu Shanghai 2024, deși rămâne în afara clasamentului general Shanghai / Babeș-Bolyai – în top 100 la Matematică / Reviriment în domeniile Economie și Psihologie / Prezență minimă la Inginerie, nicio apariție la Educație, Științe politice sau Drept 

România își extinde prezența în clasamentul internațional Shanghai Ranking după domenii de studiu 2024, în condițiile în care, pentru al doilea an consecutiv, nu este reprezentată deloc în top 1000…
Vezi articolul
Examen studiu pregatire test scoala clasa / Foto: Pexels.com

EXCLUSIV Curtea de Conturi a cerut Ministerului Educației decuplarea brutală a universităților de activitatea de cercetare, reducerea standardelor minimale pentru profesori, finanțarea excelenței în funcție de activitatea didactică. Recomandările emise în 2019 sunt verificate acum de auditorii Curții – SURSE

Curtea de Conturi a recomandat Ministerului Educației, în 2019, să transforme universitățile în instituții aproape exclusiv de predare, printr-o decuplare brutală a acestora de activitatea de cercetare, iar acum verifică…
Vezi articolul

Apel lansat de 12 decani ai facultăților filologice și umaniste din București, Cluj, Brașov, Sibiu, Timișoara și Craiova: Limba și literatura română trebuie să fie probă distinctă la Bacalaureat, în proiectul legii educației

Decanii a 12 facultăți filologice și umaniste au trimis la Ministerul Educației apelul ca autoritatea să introducă în proiectul de lege a educației un examen distinct la Limba și literatura…
Vezi articolul

Viitorii profesori trebuie să facă 4 ani de licență în loc de 3 – propunere susținută și de Facultatea de Litere a Universității de Vest din Timișoara / Interviu cu Dana Percec, decan: Ar crește în mod cert calitatea absolvenților. Programele filologice au suferit întotdeauna de subfinanțare

Facultatea de Litere de la Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) susține propunerea de extindere a duratei studiilor de licență la patru ani, în loc de trei, pentru viitorii profesori:…
Vezi articolul