BREAKING Modificări la Rezidențiat 2023: Ministerul Sănătății se răzgândește și revine la pragul de 60% răspunsuri corecte pentru alegerea unui post, ca în anii anteriori, după ce anul acesta a aprobat pentru prima dată pragul de 65%

24.975 de vizualizări
Foto: Agerpres / Radu Tuta
Pragul de răspunsuri corecte la examenul de rezidențiat care permite intrarea în stagiul de rezidențiat revine la 60% pentru sesiunea din acest an, anunță Ministerul Sănătății într-un comunicat de presă. Modificarea vine la două zile după ce mii de candidați au susținut examenul în țară. Instituția renunță la pragul de 65% pe care l-a stabilit oficial în urmă cu o lună pentru sesiunea 2023 și pune modificarea pe seama deficitului de medici în domenii precum medicină de familie, medicină de urgență și ATI, deși situația cu care s-a confruntat nu este nouă: anul trecut, pentru că nu s-au ocupat toate locurile și posturile, a fost nevoie organizată o sesiune suplimentară de examen.

În comunicat, Ministerul Sănătății susține că la sesiunea de Rezidențiat din acest an, peste 600 de locuri sau posturi ar fi rămas neocupate dacă nu s-ar fi decis revenirea la pragul de 60% de răspunsuri corecte pentru cele 200 de întrebări din grila de examen.

Un ordin de ministru comun care să modifice metodologia publicată pe 9 octombrie în Monitorul Oficial, pe baza căreia au participat la examen absolvenții facultăților de medicină, a fost semnat astăzi, conform sursei citate.

În luna octombrie, când a fost aprobată metodologia de concurs, creșterea pragului de admitere la Rezidențiat de la 60% la 65% a fost motivată de Ministerul Sănătății prin „ridicarea nivelului de selecție a candidaților”.

Sesiunea de rezidențiat 2023 s-a organizat duminică, 19 noiembrie, unde peste 10 mii de candidați au fost așteptați la examen.

Amintim că este a doua încercare eșuată a Ministerului Sănătății și Ministerului Educației de a ridica oficial pragul la 65% pentru rezidențiat. Și în anul 2022 procentul ar fi urmat să crească la 65, însă asociațiile de studenți de profil s-au împotrivit și autoritățile au anunțat că îl vor impune din sesiunea oficială următoare:

Comunicatul Ministerului Sănătății din 21.11.2023:

Ministerul Sănătății a realizat demersurile necesare pentru ca un număr cât mai mare dintre candidații înscriși la rezidențiat să poată alege un loc sau un post în specialitate
Punctajul minim de promovare la concursul de intrare în rezidențiat este și anul acesta 60% din punctajul maxim realizat
.

Punctajul maxim realizat la sesiunea de rezidențiat din domeniul medicină a fost de 936 puncte, iar punctajul minim de promovare, conform baremului inițial de 65%, este de 608 puncte. În această situație, ar fi putut alege un loc sau un post în specialitate maxim 3.696 candidați din cele 4.327 locuri disponibile.

Având în vedere necesitatea acoperirii cât mai multor posturi și locuri la concursul de rezidențiat, în special în domeniile deficitare – medicină de familie, medicină de urgență, ATI etc, Ministerul Sănătății și Ministerul Educației au aprobat astăzi, prin ordin comun, măsura care permite intrarea în rezidențiat a unui număr cât mai mare de tineri medici. Astfel, astăzi, s-a luat decizia de scădere a pragului minim de promovare de la 65% la 60%, la fel ca în anii anteriori.

”Pregătirea din timp a unui număr suficient de specialiști reprezintă o prioritate a politicii de resurse umane a Ministerului Sănătății. Tinerii medici trebuie să aibă după absolvire un loc de muncă asigurat, iar pacienții din România să beneficieze de îngrijire din partea generațiilor viitoare de specialiști!”, a declarat ministrul Sănătății, Prof. Univ. Dr. Alexandru Rafila”.

Ce este rezidențiatul

Examenul de rezidențiat reprezintă modalitatea de intrare la rezidențiat, forma de educație postuniversitară, cu durata între 3 și 7 ani în funcție de specializare, pentru absolvenții ciclului de licență de la facultățile de medicină, medicină dentară şi farmacie. Rezidențiatul este reglementat de Ordonanţa Guvernului nr. 18/2009 privind organizarea şi finanţarea rezidenţiatului, aprobată prin Legea nr. 103/2012.

Citește și:
Ministerul Sănătății a publicat grilele corecte de la Rezidențiat 2023 / Contestațiile se depun până pe 20 noiembrie, ora 16:00. Acestea pot viza întrebările de concurs, corectarea lucrărilor sau organizarea
Rezidențiat 2023. Peste 10 mii de candidați sunt așteptați duminică la concurs / Repartizarea pe săli pentru cele 6 centre universitare din țară
Peste 10 mii de candidați s-au înscris la Rezidențiat 2023. Grila corectă se afișează în ziua concursului, pe 19 noiembrie, începând cu ora 16.00
Regulile la Rezidențiat 2023 au fost publicate în Monitorul Oficial. Alegerea unui loc sau post este condiționată de un punctaj minim de promovare de 65% din punctajul maxim
Condițiile de admitere la Rezidențiat 2023 se înăspresc prin creșterea pragului minim la 130 de întrebări cu răspuns corect, față de 120 cât era anul trecut – proiect / Propunerea invocă „ridicarea nivelului de selecție“, deși a mai fost o încercare similară eșuată în 2022, când 600 de locuri au rămas neocupate
8 octombrie 2022 – Schimbare istorică la Rezidențiat. Pragul de admitere urcă la 65%, potrivit unui proiect de metodologie publicat de Ministerul Sănătății / Asta înseamnă răspunsuri corecte la cel puțin 130 de întrebări, în loc de 120 cum era până acum
12 octombrie 2022 – Pragul de admitere la examenul de rezidențiat rămâne la 60%, anunță Ministerul Sănătății, în urma unei consultări a studenților / Un proiect lansat acum o săptămână prevedea creșterea lui la 65%, adică la 130 de răspunsuri corecte față de 120
12 noiembrie 2022 – S-a hotărât ca pragul de admitere la Rezidențiat să se mărească de anul viitor, spune rectorul Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca

10 comments
  1. eu zic de la 700 de puncte in sus. ultimii, in momentul de față de la 600 in jos, își aleg ce rămâne: chirurgie, ortopedie, urologie, pediatrie. in felul asta nu are rost sa te miri că pleci din spital mort. s-au văzut la pandemia asta falsa, când infectiologi tratau “după protocol” simptome pulmonare din cauze hematologice…varza… puteau foarte bine sa apeleze la un bucătar; cineva spunea că acest coronavirus moare după o ciorba fierbinte….

  2. Conteaza practica degeaba invata pe de rost si pt 60 puncte.
    Dati casa ( pe care o pote cumpara in timp) , ocupativa de formalitatiile de inscriere la gradi, scoala pt copiii. Daca ambii sunt medici si lucreaz cine sa alerge intre garzi ?
    Posibilitatea de a merge la specializari inafara sustinuti de statul roman la cei buni cu potential.
    Salariu motivant, cazare gratuit.
    Ascultatile doleantele si urniti sistemul medical. Cu siguranta vor ramane, nu vor mai pleca asa multi.
    Am asistat la tampenii efectiv de sefie medicala, in care pacientul din provincie saracul era externat dupa 1 zi de internare si rechemat sapt. viitoare.
    Si nu se mai f investigatii la stat, pacientul e trimis la privat. Inadmisibil!!!

  3. Sa înțeleg ca rezidențial lor este un fel de Definitivat al nostru.Noi trebuie sa luam minim 8 și tot nu suntem buni dar ei cu 6,vă dați seama ce slab este nivelul?Și chiar dacă nu comparam mere cu pere,nu!Dar pentru materia lor nivelul este foarte slab.Raportat la standarde care sa ofere calitate 6 este o nota f mică. Niște cadre medicale foarte slab pregătite.

  4. și…dupa 5 ani de rezidențial, garzi neplătite și munca de sclav…te trezesti ca ti cere 50k…75k ( în cazul meu la un din capitala și 35k la unu din provincie ) sau 100k ( cazul unui coleg ) sa te poți angaja.
    am plecat din Ro de aprox 3 ani și mi pare foarte rău , îmi este dor în fiecare zi de familie și prieteni dar a fost singura soluție sa mi pot întreține familia mea și copiii.

    numai credeți tot ce se spune la TV ca e o mare vrajeala. sigur printre cei picați au fost și câțiva copii de oameni importanți ( cum ah fost și n alți ani pe la Cluj- fiu de cardiolog 485 puncte promovat)

    rușine

  5. Ce să mai zici, medici pe bandă rulantă, mergi la 5 medici și te trezești cu 5 diagnostice diferite. Te îmbolnăvești mai râu. Rafila vrea sa se ocupe posturile și atât.

  6. Alexandru Rafila sa te trateze un medic care a luat punctaj minim de promovare!Farmacistii nu au sustinut un examen cu acelasi grad de dificultate?!Oare de ce nu contam ?Noi nu suntem cadre medicale?

  7. Atat timp cat testul pe care il dau medicii nu este unul standardizat, cu un “cut score” calculat, care sa faca diferenta intre un medic “competent” si unul “incompetent” (conform unor cerinte), schimbarea a ceea ce o fi acest “prag” este o gargara ieftina pentru fraieri.

    In conditiile in care nu e vorba de un test standardizat chiar si un “prag” de 100% nu garanteaza ca vor trece doar medicii competenti.

  8. Păcat că unii dintre ei cu procentul acela rămân. Având diverse probleme de sanatate, abia gasesc un medic competent,empatic sa puna un diagnostic corect,sa prescrie un tratament eficient…dupa 5-6 consultații ( si la privat) .Am obosit fizic și psihic!
    Degeaba sunt asigurată! Listele ptr analize decontate sunt pline pentru următoarele 3-4 luni.
    GRAV e puțin spus ce se întâmplă!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ministerul Educației încalcă pentru a doua oară anul acesta propriul calendar privind planurile cadru pentru liceu: Ultimul termen este depășit cu 2 luni / Ligia Deca spunea în martie că “mai durează puțin” și că “merită sacrificiul de timp” 

Noile planuri cadru pentru liceu ar fi trebuit să fie gata până la data de 31 martie 2024, potrivit celui mai recent ordin semnat de Ligia Deca în ianuarie, nr.…
Vezi articolul

DOCUMENTE Ghidul pentru dezvoltarea serviciilor de educație timpurie complementare a fost lansat în consultare publică / Cu cel mult 250.000 euro se poate dota o grădiniță comunitară pentru 40 de copii. Tablete pentru copii și realitate virtuală augmentată, printre prevederi

Ministerul Educației lansează în consultare publică Ghidul solicitantului aferent apelului „Dezvoltarea serviciilor de educație timpurie complementare”, apel de proiecte care va fi finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență – Componenta C15: Educație, potrivit…
Vezi articolul

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, după ce Comisia de Etică a UBB a spus că teza de doctorat a lui Bode este “profund viciată”: “Premierul României cere respectarea legii. În cazul punctual, este o situație care se tranșează în cadrul unui proces”

Dan Cărbunaru, purtătorul de cuvânt al Guvernului, a declarat miercuri despre plagiatul lui Lucian Bode, în urma anunţului Universităţii Babeş Bolyai, că la fel ca şi în orice alte cazuri,…
Vezi articolul
repartizare liceu 2020

Monica Anisie, despre rezultatele de la simularea pentru Evaluarea Națională 2024: Trebuie ca noi, profesorii, să-i susținem acum pe acești elevi care nu au reușit să obțină o notă foarte bună. Dacă noi îi blamăm, am pierdut acel copil

Monica Anisie, fost ministru al Educației, a declarat, în legătură cu rezultatele de la simularea Evaluării Naționale 2024, că „rolul nostru, al profesorilor, este să venim și să îmbunătățim, să…
Vezi articolul