Elevii vor putea să-și vadă lucrările înainte de a contesta notele la Evaluarea Națională și Bacalaureat 2025, transmite Ministerul Educației, care a lansat proiectele de calendar pentru examenele elevilor din anul școlar 2024-2025.
Printre principalele modificări propuse la regulile de organizare a examenelor elevilor, anunțate de instituție, se numără și „posibilitatea vizualizării lucrărilor după afișarea rezultatelor inițiale și înainte de contestații, atât la evaluarea națională, cât și la bacalaureat”.
Modificarea făcută de Ministerul Educației este o premieră istorică, venită după un val de cereri depuse de părinți și candidați în acest an.
În luna iunie, mai multe solicitări au fost făcute de mai multe organizații către ministra Educației, Ligia Deca, pentru ca elevii să depună contestațiile la Evaluarea Națională și la Bacalaureat după ce își văd lucrările deja evaluate și notele date de fiecare dintre cei doi sau patru profesori corectori.
Ministerul Educației a răspuns celor peste 20.000 de absolvenți de liceu care au dat Bacalaureatul anul acesta și au semnat o petiție că nu vor putea să-și vadă lucrările înainte de contestație, pentru că „vizualizarea lucrărilor înainte de etapa de depunere a contestațiilor ar presupune modificarea legislației aplicabile”.
Articol în curs de actualizare.
Foto: © Maurice Van Den Bosch | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.