BREAKING Ministerul Educației introduce două declarații pe propria răspundere pentru școala online, una pentru profesori și alta pentru părinți și elevi, în care toți „se obligă” să nu înregistreze sau să distribuie imagini din timpul cursurilor pe net

69.264 de vizualizări
Contestațiile la Evaluarea Națională
Foto: Pexels.com
Ministerul Educației introduce două declarații pe propria răspundere, pe care vor trebui să le semneze părinții, elevii și profesorii, potrivit unui document trimis în toate școlile, obținut de Edupedu.ro. În aceste noi formulare atât cadrele didactice cât și elevii și părinții „se obligă” să nu înregistreze sau distribuie orele online și să ia toate măsurile pentru a preveni astfel de acțiuni.

Este pentru prima dată când și elevii sunt puși să semneze declarații pe propria răspundere, alături de părinți. Declarația pentru elevi și părinți invocă două articole din Legea Educației și Ordinul 5545/2020 al ministrului Educației, precum și Codul Penal.

Textul Declarației pentru părinți și elevi este următorul:

”Declarație

În condițiile desfășurării activităților didactice la nivelul unității de învățământ inclusiv prin intermediul tehnologiei și al internetului în conformitate cu dispozițiile din Legea Educației naționale cu modificările și completările ulterioare articolul 273 alineatul 3 înregistrarea prin orice procedee a activității didactice poate fi făcută numai cu acordul celui care o conduce.

Multiplicarea sub orice formă înregistrărilor activității didactice de către elevi sau de către alte persoane este permisă numai cu acordul cadrului didactic respectiv

Metodologia cadru privind desfășurarea activităților didactice prin intermediul tehnologiei și al internetului precum și pentru prelucrarea datelor cu caracter personal aprobate prin ordinul 5545/2020, art 6”

„Subsemnatul, părinte/tutore legal al alevului înmatriculat în, mă oblig

  • să nu înregistrez prin nici un procedeu activitățile didactice și să nu le multiplic sunt nicio formă fără acordul cadrului didactic care conduce sau realizează activitatea respectivă
  • să iau toate măsurile pentru a preveni înregistrare activităților didactice sau multiplicarea înregistrărilor acestora în absența acordului cadrului didactic care conduce/realizează activitatea respectivă.
  • Declar, susțin și semnez că am luat cunoștință de întregul conținut, precum și de prevederile articolului 326 din Codul penal privind falsul în declarații.
  • Părinte ……
  • Elev…..”

Articolul 326 din Codul Penal prevede că „declararea necorespunzătoare a adevărului, făcută unei persoane dintre cele prevăzute în art. 175 sau unei unități în care aceasta își desfășoară activitatea în vederea producerii unei consecințe juridice, pentru sine sau pentru altul, atunci când, potrivit legii ori împrejurărilor, declarația făcută servește la producerea acelei consecințe, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă”.

Articolul respectiv incriminează falsul în declarații sau înscrisuri față de un funcționar public sau față de o instituție în care lucrează un funcționar public.

Profesorii, învățătorii și educatorii trebuie și ei să semneze o declarație asemănătoare:

„Subsemnatul, încadrat unde unitatea de învățământ, pe postul, mă oblig:

  • să nu înregistrez pe nici un procedeu activitățile didactice și să nu le multiplic sub nicio formă fără acordul…..
  • să previn înregistrarea activităților didactice sau multiplicarea înregistrărilor acestora în absența acordului…..”
Declarație elev/părinte

Motivarea ministerului pentru aceste declarații pe care trebuie să le semneze părinții, elevii și cadrele didactice este următoarea: „Ca o măsură suplimentară, pentru protejarea dreptului la imagine, atâta cadrelor didactice, cat și elevilor anexăm prezentei adrese o declarație-angajament ce urmează a fi asumată de cadre didactice elevi și părinți. Acest document vine în completarea prevederilor metodologiei-cadru pentru desfășurarea activităților didactice prin intermediul tehnologiei și al internetului precum și pentru prelucrarea datelor cu caracter personal”

Declarație cadru didactic

Foto: Pexels.com


35 comments
  1. Deja s-a ajuns la amenintari daca cumva vreun parinte ajunge sa arunce un ochi pe laptopul copilului in timpul orelor online.
    Pentru mine este clar, voi vota sa scap si de acesti domni foarte isteti. Am votat impotriva PSD voi vota si impotriva PNL. Sa se mai coaca un pic in Parlament daca vor sa conduca.

  2. INFO : LEGE nr. 544 din 12 octombrie 2001
    privind liberul acces la informațiile de interes public
    EMITENT
    PARLAMENTUL
    Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 663 din 23 octombrie 2001

    Parlamentul României adoptă prezenta lege.
    Capitolul I Dispoziții generale
    Articolul 1
    Accesul liber și neîngrădit al persoanei la orice informații de interes public, definite astfel prin prezenta lege, constituie unul dintre principiile fundamentale ale relațiilor dintre persoane și autoritățile publice, în conformitate cu Constituția României și cu documentele internaționale ratificate de Parlamentul României.
    Articolul 2
    În sensul prezentei legi:
    a) prin autoritate sau instituție publică se înțelege orice autoritate ori instituție publică ce utilizează sau administrează resurse financiare publice, orice regie autonomă, societate reglementată de Legea societăților nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, aflată sub autoritatea sau, după caz, în coordonarea ori în subordinea unei autorități publice centrale sau locale și la care statul român sau, după caz, o unitate administrativ-teritorială este acționar unic ori majoritar, precum și orice operator sau operator regional, astfel cum aceștia sunt definiți în Legea serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare. De asemenea, se supun prevederilor prezentei legi partidele politice, federațiile sportive și organizațiile neguvernamentale de utilitate publică, care beneficiază de finanțare din bani publici;
    (la 17-07-2016, Lit. a) a art. 2 a fost modificată de art. unic din LEGEA nr. 144 din 12 iulie 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 528 din 14 iulie 2016. )
    b) prin informație de interes public se înțelege orice informație care privește activitățile sau rezulta din activitățile unei autorități publice sau instituții publice, indiferent de suportul ori de forma sau de modul de exprimare a informației;
    c) prin informație cu privire la datele personale se înțelege orice informație privind o persoana fizică identificată sau identificabilă.
    + Articolul 25
    Aceasta lege a fost adoptată de Senat în ședință din 13 septembrie 2001, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituția României.

    p. PREȘEDINTELE SENATULUI,
    PAUL PĂCURARU
    Aceasta lege a fost adoptată de Camera Deputaților în ședință din 18 septembrie 2001, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituția României.

    PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR
    VALER DORNEANU

  3. INFO : LEGE nr. 544 din 12 octombrie 2001
    privind liberul acces la informațiile de interes public
    EMITENT
    PARLAMENTUL
    Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 663 din 23 octombrie 2001

    Parlamentul României adoptă prezenta lege.
    Capitolul I Dispoziții generale
    Articolul 1
    Accesul liber și neîngrădit al persoanei la orice informații de interes public, definite astfel prin prezenta lege, constituie unul dintre principiile fundamentale ale relațiilor dintre persoane și autoritățile publice, în conformitate cu Constituția României și cu documentele internaționale ratificate de Parlamentul României.
    Articolul 2
    În sensul prezentei legi:
    a) prin autoritate sau instituție publică se înțelege orice autoritate ori instituție publică ce utilizează sau administrează resurse financiare publice, orice regie autonomă, societate reglementată de Legea societăților nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, aflată sub autoritatea sau, după caz, în coordonarea ori în subordinea unei autorități publice centrale sau locale și la care statul român sau, după caz, o unitate administrativ-teritorială este acționar unic ori majoritar, precum și orice operator sau operator regional, astfel cum aceștia sunt definiți în Legea serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare. De asemenea, se supun prevederilor prezentei legi partidele politice, federațiile sportive și organizațiile neguvernamentale de utilitate publică, care beneficiază de finanțare din bani publici;
    (la 17-07-2016, Lit. a) a art. 2 a fost modificată de art. unic din LEGEA nr. 144 din 12 iulie 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 528 din 14 iulie 2016. )
    b) prin informație de interes public se înțelege orice informație care privește activitățile sau rezulta din activitățile unei autorități publice sau instituții publice, indiferent de suportul ori de forma sau de modul de exprimare a informației;
    c) prin informație cu privire la datele personale se înțelege orice informație privind o persoana fizică identificată sau identificabilă.

    1. sunt speriați de incpabilitatea de a exercita actul educațional prin intermediul internetului. Folosesc un abonament VPN pentru securizarea rețelei. Astăzi am fost întrebat de diriginte dacă copilul se află în țară pentru că apare IP de SUA in aplicația pe care o folosesc…..

  4. Bună seara! Pe mine m-ar interesa numărul acestui ordin de ministru. Orice hărtie care iese dintr-o instituție publică/privată are un număr de înregistrare. Care numărul de înregistrare al acestui ordin?

  5. Buna ziua!
    Ma bucur foarte mult ca mai sunt si altii care nu “merg cu turma”, ca nu creem acel efect de tuma.
    va sustin ! si ma bucur, BRAVO

  6. La copilul meu in clasa, exista minim un coleg/colega, ai carui parinti stau aproape nonstop la ore langa copil si il ajuta. Chiar si in timpul evaluarilor/testelor online. Cateodata i se mai aude vocea (mai uita sa puna microfonul pe “mut”), colegul se vede cum intoarce capul si cere ajutor sau chiar apare parintele o clipa in cadru. Notele acestor elevi au explodat, fata de anii precedenti, e logic, daca testele le sunt rezolvate de parinti. Ceilalti copii sunt frustrati, e evident ca au observat si ei. Profesorii nu observa, se fac ca nu observa sau tolereaza treaba asta, indiferent de caz, e deranjant. In aceasta situatie, daca eu, ca parinte, nu pot inregistra orele, ca sa am dovada furtului si sa-i expun, cum se poate proceda ? Se pare ca legile sunt facute, evident, sa apere hotii…

  7. Nu am de gând sa semnez, sunt martora unui comportament inadecvat și a unor metode demne de școală Gheorghiu Dej și chiar vreau sa înregistrez, pentru ca dacă un anumit profesor îsi terorizează elevii cumva trebuie sa demonstrezi, sau e cuvântul meu împotriva cuvântului profesorului? Și doar nu își închipuie cineva ca astfel de specimene își vor da acordul ca orele lor sa fie înregistrate, sa se vadă ca tipa la elevi, dau note din burta fără sa dea un feedback, dictează din manual sau și mai rău își pun elevii sa copieze din manual?!? Un profesor dedicat care inspira nu va avea probleme sa fie înregistrat și distribuit….

    1. Astea sunt legile UE. Protecția datelor personale. Refuzul de a semna, înregistrarea orelor se pedepsește cu închisoarea, sau amendă. Inceracă deci

  8. Tocmai asta este ideea. Pentru faptele copilului dumitale minor, oriunde in lume, ca si in tara asta, trebuie sa raspunzi legal dumneata, parintele. Conform legii, copilul minor, care nu are discernamant, nu este acuzat din punct de vedere legal, ci parintele. Cand faci un copil iti asumi ca in lipsa unor abateri de la reguli, a proastei educatii, poti trage de pe urma “boacanelor lui”. Nici acum, nici un alt elev sau vreun profesor nu ar trebui sa suporte consecinte din cauza copilului dumneavoastra. Stiti cati copii au fost mistocariti si cati profesori au devenit bataie de joc in online? Si lucrurile s au propagat pentru ca elevi precum copilul dvs.au inregistrat si distribuit pe retele de socializare, Youtube sau chiar din vorba in vorba cu bunica sau cumatra sau matusa. Foarte corect sa se respecte legea. Foarte gresit sa se semneze niste declaratii in plus cata vreme avem lege pentru asa ceva.

  9. Declarație ce e anexata acestui ordin al MEN
    ca “măsură suplimentară” , nicidecum măsură LEGALĂ, în concluzie o mare
    prostie semnată de “ministră”.
    V-aș ruga să-mi spuneți cum pot lua și care pot fi
    ” toate măsurile pentru a preveni înregistrarea activităților didactice” ,
    în condițiile în care eu și soția suntem la servici iar copii acasă la
    școala online ?

    Am mai văzut multe stupizenii oficiale, dar așa ceva nu voi semna, nu
    pentru că nu respect cadrele didactice, ci pentru că nu cunosc și nu se
    specifică nicăieri “TOATE MĂSURILE” pe care le pot lua ca să aibă
    aplicabilitate ÎN ABSENȚA MEA în așa fel încât să pot fi făcut răspunzător
    de o activitate la care NU SUNT PREZENT ca adult.
    S-auzim numai de bine !

    1. Tocmai asta este ideea. Pentru faptele copilului dumitale minor, oriunde in lume, ca si in tara asta, trebuie sa raspunzi legal dumneata, parintele. Conform legii, copilul minor, care nu are discernamant, nu este acuzat din punct de vedere legal, ci parintele. Cand faci un copil iti asumi ca in lipsa unor abateri de la reguli, a proastei educatii, poti trage de pe urma “boacanelor lui”. Nici acum, nici un alt elev sau vreun profesor nu ar trebui sa suporte consecinte din cauza copilului dumneavoastra. Stiti cati copii au fost mistocariti si cati profesori au devenit bataie de joc in online? Si lucrurile s au propagat pentru ca elevi precum copilul dvs.au inregistrat si distribuit pe retele de socializare, Youtube sau chiar din vorba in vorba cu bunica sau cumatra sau matusa. Foarte corect sa se respecte legea. Foarte gresit sa se semneze niste declaratii in plus cata vreme avem lege pentru asa ceva.

  10. O declaratie in care trebuie sa ne angajam ca respectam legi si reglementari? Cine se crede Ministresa Educatiei sa-si permita sa-mi ceara imperativ asa ceva? I se pare ca sunt subalternul ei? Ce o sa faca daca refuz? O sa conditioneze accesul copiiilor la ore de semnarea acestui document? Sa vezi procese si scandaluri.
    Bine ca nu ma ia politistul de la Rutiera sa semnez o declaratie cum ca o sa respect Codul Rutier.
    Cred ca era suficienta o informare cu privire la legislatia aplicabila in aceste situatii si sanctiunile prevazute.

  11. Încă o măsura disperata, ILEGALĂ și penibila pt a-și ascunde, cred, gravele probleme sistemice:
    -programa încărcată dușmănos, dovedita periculoasa pt sănătatea elevilor prin Studiul ce viza Impactul Programei Școlare asupra Sanatatii Elevilor din anul, atenție 2007!!!, desfășurat in cadrul ISPB – Buc. de către Prof Dr Aurelia Cordeanu, studiu al cărui rezultat a fost declarat CATASTROFAL;
    -“manuale” de toată jena…;
    -cerințe aberante și inumane;
    – manifestarea agresiva (“exigenta”), bulliyngul, unor “profesori” cu grave afecțiuni psihice (vezi atâtea cazuri mediatizate)
    -lipsa de interes și de pregătire a cadrelor etc

  12. Eu am o alta intrebare, tinand cont ca noi, parintii trebuie sa facem jumatate din treaba profesorilor, cand ne dati jumatate din salariul lor???? Vad ca voi va degrevati de tot, iar noi, prostii, trebuie sa muncim din cauza incompetentei si idioteniei celor care ne conduc….si daca nu semnez acea declaratie, imi luati boii de la bicicleta si alergati cu ei prin curtea scolii, sau cum????

    1. Vai, saracii de voi, unii dintre voi, cum munciti voi si cat de greu va e! Dar cand “puturosii” de profesori gasesc timp sa va si educe (nu doar sa vi-i invete ceva) la scoala, unii dintre copii, ca asa i-ati trimis, needucati ca voi, si nu va cer jumatate din venituri, cum e?
      Si inca ceva, daca te duce capul sa observi si poti respira de atata indignare: eu n-am generalizat.

      1. Domnule “B”, mirositi de la o posta a bugetar indreptatit, soiul acesta de functionar care si-a facut radacini de aprox. 30 de ani. Momentan, scoala in tarisoara asta pierduta, este gratuita, si chiar obligatorie, si profesorii NU “gasesc timp” sa ne educe si sa invete copii, ci o fac pentru ca asta e jobul lor, pentru care sunt platiti. M-am saturat de bugetarii care se comporta ca si cum ne-ar face o favoare, in timp ce serviciile (si aici vorbesc in modul general, bineinteles ca nu doar sistemul de invatamant este putred) lasa de dorit. Si da, domnule, muncesc din greu, pentru ca in mediul privat eu nu am diferite sporuri, care de multe ori depasesc valoarea salariului, trebuie sa dau 110 la suta pentru bonus.Nici eu nu doresc sa generalizez, insa adevarul este ca cei care isi fac treaba constiincios sunt in minoritate…

        1. Măi acesta, dacă nu erau profesorii, acești bugetari nemernici, să te învețe carte, azi nu mai îți dădeai cu presupusul pe aici debitând numai prostii.

  13. Declarația impusă profesorilor este abuziva și ilegală. Citat din lege “articolul 273 alineatul 3 înregistrarea prin orice procedee a activității didactice poate fi făcută numai cu acordul celui care o conduce”. Profesorul este cel care poate autoriza înregistrarea propriei activități, nu o alta autoritate! In plus, un ordin de ministru nu poate să bată o lege organică! Profesorii nu trebuie sa semneze ceva abuziv!

  14. Alte prostii inutile forțate probabil de profesorii frustrați și incapabili.
    Juridic vorbind, un ordin al ministrului e mai mic decât o hotărâre de guvern, care mai mică decât o lege, care la rândul ei e mai mică decât o lege organică, care și ea la rândul ei e mai mică decât Constituția.
    Când normele se contrazic, prevalează cea mai importantă.
    Constituția proclamă dreptul la educație, iar conform acestui drept, eu, ca părinte pot înregistra lecții online ca fiul meu să le poată viziona ulterior, ori de câte ori e nevoie, ca el să poată să înțeleagă ceea ce trebuie să înțeleagă, indiferent de ce ordine de ministru mai nasc frustrările unora.
    Desigur, Legea 1/2011, zisă și a educației naționale, are la art. 272 articolul ăla cu interzicerea fără acord a înregistrărilor, dar L1/2011, chiar dacă e lege organică, e sub Constituție și sub convențiile internaționale, iar articolul e încă în vigoare pentru simplu motiv că nimeni nu și-a pus până acum în cap să ridice o excepție de neconstituționalitate. Dar, asta se rezolvă relativ ușor. Plus că, în spiritul articolului, referirea este la „înregistrarea prin orice procedee a activităţilor desfăşurate în spaţiile şcolare” și nu la înregistrarea lecțiilor online. În spiritul articolului, se interzice înregistrarea din timpul orelor din spațiile școlare, în limita dreptului la securitate a cadrului didactic, ca să nu abuzeze toți părinții nebuni și disperații din presă, dar treaba asta nu se aplică când eu înregistrez lecțiile doar ca să le poată urmări copilul meu mai târziu.
    Însă, Legea 190/2018, care implementează GDPR-ul, îmi interzice mie, ca părinte să prezint public vreuna dintre aceste înregistrări fără acordul expres a celor din înregistrări. Ținând cont că pe înregistrări e posibil să apară și alți colegi ai copilului meu, dacă aș face publice înregistrările lecțiilor, aș mai încălca și alte drepturi ale copiilor și bănuiesc că există pe undeva și o încadrare penală.
    Deci, până aici, am voie să înregistrez orele online dar nu am voie să le fac publice, indiferent de ce ordine dă doamna ministru. Că legea bate ordinul de ministru!
    Pe de altă parte, Regulamentul-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar din 31.08.2016 spune la art.176 „Adunarea generală a părinților este constituită din toți părinții, tutorii sau susținătorii legali ai copiilor/elevilor. Adunarea generală a părinților hotărăște referitor la activitățile de susținere a cadrelor didactice și a echipei manageriale a unității de învățământ, în demersul de asigurare a condițiilor necesare educării copiilor/elevilor”
    Iar Legea 571/2004, zisă și a avertizorului de integritate, spune la art.2.2 „Prezenta lege se aplică și persoanelor numite în consilii științifice și consultative, comisii de specialitate și în alte organe colegiale organizate în structura ori pe lângă autoritățile sau instituțiile publice.”
    Din Regulamentul-cadru coroborat cu L571 înțelegem că membrii adunării generale a părinților sunt membri ai unei comisii de pe lângă o instituție publică, deci sunt asimilați persoanelor care pot face avertizări în interes public. Iar cf. L.571, art.5, aceste avertizări pot semnala incompetența și încălcarea procedurilor interne.
    Tot L571, art.6, spune că avertizorul poate semnala abuzurile „alternativ și cumulativ” inclusiv către: organele judiciare, mass-media etc.
    Prin urmare, ca părinte, am dreptul să înregistrez orele online ca fiul meu să le poată studia de câte ori e nevoie, dar n-am voie să le fac publice, cu excepția situației în care pe înregistrări apar abuzuri ale angajaților instituțiilor publice.
    Adică, prin excepție, dacă pe înregistrări văd că profesorul îi înjură sau îi umilește pe elevi, pot da înregistrarea către poliție ori către presă, ori către ambele, la alegerea mea. Presa, dacă decide să facă publice înregistrările, are obligația de a respecta GDPR și probabil va trebui să blureze fețele minorilor din înregistrări.
    Oricum, indiferent de situație, chiar dacă am dreptul să înregistrez orele online și am dreptul să mă folosesc de aceste înregistrări pentru a sesiza abuzurile, ca părinte, nu am dreptul să public în nume propriu pe rețelele sociale ori în altfel înregistrările!
    Pot înregistra lectiile online pentru uzul strict al copilului și pot folosi înregistrările ca să semnalez conducerii școlii, poliției sau presei un abuz, dar nu am în niciun caz dreptul să dau eu însumi pe Facebook ori în alt loc acele înregistrări.
    Toate cele de mai sus există în legi, ordinul ăsta care interzice înregistrarea lecțiilor online contrazice legile, deci cade, iar tâmpenia cu declarațiile pe care ar trebui să le dea părinții e de-a dreptul aberantă.
    Ce se întâmplă dacă eu, ca părinte, nu vreau să semnez declarația pe proprie răspundere? Nu mai poate copilul să intre online la ore?
    Îngrădește ministerul accesul la educație pentru că eu nu vreau să-mi asum de bună voie o obligație pe care legea nu mi-o impune în mod absolut?

    1. Buna ziua ! Din pacate scoala unde sunt inscrisi copiii mei chiar asta incearca sa faca – sa le interzica accesul la orele on-line pt ca eu nu am semnat declaratia respectiva. Initial am fost informata de invatatoare de acest lucru si apoi, vazand ca tot nu semnez, au procedat in alt mod ca sa ma convinga si anume mi-au ignorat copiii complet la orele on-line. Nu-i intreaba nimic, nu-i baga in seama.
      Azi, la fetita nici nu am mai putut accesa clasa de pe classroom desi pana ieri a mers bine. Dintre cele 3 invatatoare cu care am de interactionat doar cea de la pregatitoare nu a avut nimic de zis, celelalte 2 fac presiuni impreuna cu conducerea scolii ca sa semnez. Azi chiar m-a sunat un parinte, presedintele comitetului de parinti, sa ma intrebe de acea declaratie si sa-mi spuna ca alti parinti ar fi deranjati de decizia mea.
      Sincer nu stiu ce sa fac !

    2. Referitor la presa – jurnalistii au obligatia sa blureze sau sa anonimizeze in alt mod fețele pentru a respecta legislatia privind minorii. GDPR nu afectează prelucrarea informațiilor în scop jurnalistic.
      Dvs. puteți folosi înregistrările nu numai dacă profesorul are un comportament abuziv, ci și pentru a proba dezinteresul profesorului (de exemplu, dacă face cursuri prescurtate, dacă se rezumă la a citi lecția pentru a da apoi kilograme de teme și a închide ora prematur etc.), pentru a proba că anumiți elevi sunt favorizați/defavorizați, pentru a proba că unor copii le apar de sub masă subiectele gata rezolvate la jumătatea lucrării, pentru a proba că în cazul dvs. școala online nu merge din cauza problemelor tehnice ș.a.m.d.. Probabil acesta și este scopul acestui Ordin abuziv – să prevină situațiile în care școala online este prezentată altfel decât în roz…
      Ordinul în cauză nu este doar aberant, ci și redundant. Așa cum scrie chiar în preambul, înregistrarea activităților didactice este interzisă prin lege. Nu e nevoie de această declarație pentru aplicarea legii. La fel cum la școala de șoferi nu e pus nimeni să dea pe proprie răspundere că nu va trece pe roșu (interdicția e deja prevăzută în lege, cine trece pe roșu e amendat indiferent ce declarații a dat sau n-a dat). La fel, legea penală prevede că n-ai voie să omori – iar criminalii nu scapă nepedepsiți dacă nu s-au angajat pe proprie răspundere că nu vor ucide…
      Din toată declarația contează un singur lucru – menționarea faptei penale privind falsul în declarație. Părinților li se arată pisica penală pentru a fi speriați și nu cumva să înregistreze sau să comenteze ceva. În altă ordine de idei, posibilitatea deschiderii unui dosar penal pe baza acestei declarații e nulă, pentru că prin declarație te angajezi să nu faci ceva (la viitor) în timp ce falsul se raportează la situația anterioară semnării actului. Dacă în declarație scria ”declar că nu am înregistrat” și se probează că în realitate ai înregistrat anterior declarației, atunci ar fi fost fals. Dacă pe viitor încalci obligația din declarație, înseamnă că ai încălcat angajamentul și poți fi acționat în instanță. Unde, din nou, va fi invocată legea, care primează în fața angajamentului din declarație. Deci declarația e nulă ”de jure” oricum ai lua-o, nu poate genera efecte juridice, iar singurul ei rol e acela de sperietoare.
      Ar mai fi de adăugat un lucru: Majoritatea programelor folosite pentru educația online în Romania au în Licență prevederi prin care utilizatorul acordă companiei din spatele programului sau serviciului dreptul ca aceasta să primească, să stocheze, să folosească imagini/filmări în diferite scopuri și să comunice terților informațiile obținute. Majoritatea părinților nu au citit Termenii și Condițiile astea.. Practic, pentru a se asigura că dau curs angajamentului făcut către Școală și Minister, ar trebui să șteargă programul/aplicația sau să nu le mai folosească. Practic incalci obligatia asumată prin declarație și dacă folosești doar o secundă aceste programe/aplicații care au aceste termene și condiții (care sunt cvasi – universale, toate rețelele sociale și toți marii furnizori de servicii streaming pentru conferință online având stipulată această licență de a putea înregistra, stoca, utiliza și retransmite conținutul utilizatorilor).
      P.S: În seara aceasta, inspectorul școlar general din județul meu a făcut precizări despre Declarație. El zice că putem înregistra pentru uz personal și că Declarația e ”doar o recomandare”, că nu e obligatorie. Deci nu e clar – Cine ne-a prostit: Inspectorul, sau Ministerul?

  15. ,,o măsură suplimentară”. Sigur ca-si dau seama ca nu asta-i problema ,,studiului online” deaia abat etentia analfabetilor functional cu ,,declaratiile”. Cei care mai si gandesc (din ce in ce mai putini, de la an la an, spre bucuria adevaratilor capitalisti) cunosc ca nu-i nevoie de declaratie avand in vedere ca exista legislatie ,,cacalau” care sa sanctioneze ,,faptele”. ,,Autoritatile” o tot scalda dar inca n-au veniit sa dea asigurari ,,prostimii” care-i impinsa de la spate pe ,,platforme” ca astea ,,gratuite” sunt sigure. Sigur ca nici n-au cum sa vina cu asigurarile avand in vedere ca administratorii platformelor sunt ,,privatii”. Ca sa nu mai vorbim ca-n cateva luni alea ,,gratuite” dor deveni cu plata. ,,Invatamantul” fiind ,,bun national” ar fi trebuit macar sa fie urcat pe o platforma securizata ca doar avem sts si alte o gramada de structuri. Dar cum nu facem cum vrem noi mergem pe drumul stabilit trebuind iarasi sa ne luam gandul de la autostrazi prioritatea fiind online-ul ca doar vine cincige-ul peste noi si ne prinde nepregatiti.

  16. Da într-adevăr sa nu înregistrezi nimic ca să nu ai nici o dovada ce se întâmplă la cursurile on-line. Aveți dreptate

  17. Sunt foarte curios cum un copil fara drept de semnatura poate semna un document… sau cum poate semna un elev de clasa 1-2…. dar nu te mai mira nimic atata vreme cat se pot uita elevii la televizor daca nu au curent electric…

  18. Nu știu ce prevăd alineatele expuse insa: elevul este minor de când are dreptul sa semneze/asume ceva?. Pentru elevii de la pregătitoare vor semna cu degetul? Ei nu știu încă sa scrie.
    Trezirea…

  19. Aberații. Hârtii inutile.
    Dacă vine unchiul, mătușa, vecinul, si înregistrează ce poti sa îi faci?
    Dacă elevul minor înregistrează din greșeală si distribuie tuturor ce faci?
    Îi dai amendă penală?
    Încă un dosar cu hârtii plimbate pe traseul parinte-profesor-secretariat-director. Sute de nr de inregistrare, raportari.
    Bravo, ati tăiat hârtii, doar ca sa le înlocuiți cu altele…la fel de inutile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Universitatea de Medicină și Farmacie “Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca se declară “universitatea din România cu cel mai mare număr de studenți internaționali” / Cea mai mare concurență – la medicină dentară în limba franceză

Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) “Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca declară că are cel mai mare număr de studenţi străini dintre universităţile din România, iar la admiterea din acest an,…
Vezi articolul

VIDEO Cinci liceeni au câștigat un concurs cu tema „Drepturile omului în timpul pandemiei”, organizat de Ambasada SUA. Atașatul cultural, William O’Connor: Pentru mine e uluitor să văd unde a ajuns această națiune în 30 de ani

Câştigătorii concursului „Drepturile omului în timpul pandemiei”, organizat pentru liceeni de Ambasada SUA la București, au fost desemnați, miercuri, în cadrul unei ceremonii care a avut loc online, transmite Agerpres.…
Vezi articolul