BREAKING Ligia Deca: Vom prelungi termenul de înscriere la examene, dacă va fi cazul, chiar și perioada cursurilor și reprogramarea calendarului de examene

21.423 de vizualizări
Foto: Gov.ro
Ministrul Educației, Ligia Deca, a declarat că va exsta posibilitatea de prelungire a cursurilor și a calendarelor de evaluări. În acest moment calendarul pentru Bacalaureat rămâne neschimbat, „dacă vor fi prelungiri vom lua și noi legătura cu omologii din alte state pentru a explica situația și a-i ajuta pe cei care susțin admiterea în străinătate”, a spus Deca.

Declarațiile au fost făcute la Ministerul Muncii, după ce a avut loc o întâlnire cu sindicatele din Educației pentru discuții pe revendicările acestora și pe viitoarele grile de salarizare din legea salarizării.

„În acest moment nu suntem în situația în care să temporizăm în vreun fel calendarul de examene. (…) În acest moment, calendarul rămâne în picioare. A început înscrierea la Bacalaureat, continuă până pe 7 iunie, deci e timp suficient. ”, a afirmat Ligia Deca.

Ea a explicat că termenul pentru încheierea mediilor este 2 iunie la clasele terminale.

„În cazul în care va fi nevoie, vom prelungi acest lucru. Niciun elev care se află în clasa a VIII-a sau a XII-a nu va rămâne fără situația încheiată, fără posibilitatea să susțină examenul”, a precizat ministra.

„Dacă conflictul se va prelungi, vom avea posibilitatea de prelungire a cursurilor și reprogramare a calendarului de examene. Toții elevii se vor înscrie și data va fi stabilită astfel încât să poată susține acest examen”, a mai declarat Ligia Deca.

Declarațiile Ligiei Deca:

„Singurul lucru pe care l-am făcut este să amânăm desfășurarea evaluării pentru clasa a VI-a acea evaluare sistemică

De ce cu două săptămâni?

În ideea în care există timpul necesar după revenirea la școală și a unei scurte pregătiri, de reintrare în ritm, am spus că mi se pare firesc să lăsăm acea fereastră până la finele anului școlar. În ceea ce privește examenele naționale, din nou, în acest moment calendarul rămâne în picioare. A început de astăzi perioada de înscriere la examenul de bacalaureat. Ea continuă până pe 7 iunie. Deci este timp suficient și în unitățile de învățământ care au resursa umană necesară pentru a desfășura această activitate de înscriere la examenul de bacalaureat acest proces se desfășoară.

Termenul pentru încheierea mediilor pentru clasa a XII-a și clasa a XIII-a în cazul învățământului seral, este de 2 iunie. În cazul în care va fi nevoie, vom prelungi acest termen în așa fel încât toți copiii să aibă situația școlară încheiată. Chiar aș vrea să subliniez acest lucru. Niciun elev nu va rămâne cu situația școlară neîncheiată. Niciun elev care se află în clasa a optasa, a XII-a nu va rămâne fără posibilitatea de a susține examenul, fie Evaluarea Națională, fie examenul de bacalaureat. Aveți cât va finaliza greva astfel încât să profesorii să poată să încheie toate aceste medii. Cred că toată lumea își dorește acest lucru și prezența noastră astăzi în această formulă, începerea discuțiilor devansând termenul pentru legea salarizării, înseamnă același lucru – dorința noastră, a tuturor, de a încheia acest această etapă de protest și de a ne reîntoarce în clasă. Toată lumea lucrează pentru acest lucru.

Pe ce vă bazați când spuneți că niciun elev nu va rămâne fără examenele de evaluare națională și de bacalaureat nesusținute?

Este evident că dacă conflictul se va prelungi, ceea ce noi sperăm că nu va fi cazul, vom avea această posibilitate de prelungire a cursurilor și de reprogramare a calendarelor de evaluări. Niciun elev, din nou, nu va ajunge în situația în care să nu-și dea examenele de final de gimnaziu sau de liceu. Până la finele acestui an școlar, noi o să închidem această situație atât din punct de vedere al mediilor cât și din punct de vedere al examenelor.

Toți elevii se vor înscrie și apoi data va fi stabilită în așa fel încât toți elevii să poată să susțină acest examen.

Mâine, din nou, profesorii ies în stradă. Ce mesaj aveți pentru ei?

Mesajul meu pentru cadrele didactice este că îi respectăm, suntem alături de ei, ne dorim ca ei să aibă sprijinul financiar pentru a-și desfășura meseria așa cum vocația le-o cere și așa cum avem cu toții nevoie și că vom face toate eforturile, noi ce de la Ministerul Educației să le fim alături. De asemenea, aș vrea să le transmit că, așa cum știu, și noi facem eforturi pentru a ne reîntoarce în clase și a relua procesul educațional cât mai repede și suntem convinși că și ei își doresc același lucru.

Și pentru sistemul educațional. Ce vă doriți mai departe?

Ne dorim la ne dorim ca toate investițiile care se fac în planul național de redresare și reziliență să-și vadă roadele cât mai repede. Vorbim de peste un miliard de euro în dotări săli de clase, laboratoare, științe, laboratoare, ateliere de practică. Vorbim despre campusuri de învățământ dual, vorbim despre digitalizarea universităților. Suntem convinși că noul an școlar și universitar va începe pe cu totul alte baze, poate și alte baze de salarizare.

Articol în curs de actualizare


33 comments
  1. Dar cu gradatiile de merit cum rămâne? 25% pe luna timp de 5 ani pentru educatoare, directori de grădinițe? Pentru ce? Merg copiii la olimpiade? Intocmesc un dosar cu copii xerox și falsuri pentru un sfert de salariu în plus timp de 5 ani și tot mai vor alți bani! Sunteți “exemple”

  2. La copiii noștri nu se gândește nimeni? Copii care trebuie să susțină bacalaureatul și apoi o admitere pentru care se pregătesc de ani de zile? Dar cei implicați, probabil că nu știu ce înseamnă munca, ani întregi de sacrificii…. Acești copii sunt sacrificați, nedrept. După ce au stat doi ani în pandemie, acum se vine cu o presiune in plus. Să nu ne mai mire că, după ce vor termina școala ,vor fugi din țară mâncând pământul. Iar noi, părinții, nu vom avea argumente să-i oprim. Nu mai vorbim de faptul că, la unele locuri de muncă, programarea concediilor s-a făcut de anul trecut. Așa se întâmplă, domnilor, acolo unde se muncește. Războiți -vă cât vreți, dar lăsați -ne copiii în pace.

  3. Deca vorbeste si cu/la universitățile străine sa amane si ele înscrierea? M-au intrebat cei de la Harvard și nu știu ce sa le spun!!! Nu vreau să-i incurc… 😀😀😀

  4. Ceea ce se intampla acum este cea mai josnica manevra la adresa parintilor din tara asta, totul fiind regizat de “liderii sindicali”.
    Sunt parintele unui elev in clasa a-VIII-a, care nu mi stie incotro sa o apuce. Basca am platit integral un concediu la inceputul lunii august.
    Am o intrebare pentru toti prfesorii din Romania:
    In decembrie 2022, cand prin O.U.G. 168/2022 ati primit doar 10% majorare la salariul de baza, la fel ca toti bugetarii acestei tari, de ce NU ati facut greva????
    Atunci salariile erau la fel de mici.
    Ce s-a intamplat intre timp?
    Va bateti joc de noi acum. Si apoi vreti respect……

    1. Atunci au început etapele pentru declanșarea grevei, pentru că minunații conducători au decis să îngreuneze pe cât posibil un astfel de protest. Trebuie mitinguri, pichetări, discuții cu te miri cine, grevă de avertisment, etc.

      Dacă erai atent, băgai de seamă că n-a început peste noapte. Dacă era ilegală, nu te teme că imediat dădeau sindicatele în judecată ca să nu mai cuteze cineva vreodată să înceapă o grevă.

      Stai calm, până în august se termină, într-un fel sau altul.

    2. Nu toti am primit ceva. eu in fluturas am 0 acolo. sunt profesor de 18 ani si am 2700 lei salariu. O jignire. Dupa ani de munca si bani investite in educatia mea ca profesor.

    3. Minciuna, nu a fost 10% , au fost 4% la mine, praf in ochi! Cand inflatia reala e 40%! Mai taceti, voi in privat aveti cresteri anuale de salarii, destul de consistente! Noi nu suntem sclavi! Sa muncim 10 ani la rand pe aceleasi salarii! Ca sa nu va deranjam voua concediile! Noi nici nu visam la concedii.

  5. lasa ti prelungirile si alte kkt,profesorii sau saturat de voi,sau saturat sa fie milogii vostri,sunt 70 la suta in greva iar restul 30 stau la scoala ca sunt rude cu tot felul de clienti politici sau au functii pe la partide…
    intelegeti odata ca nu mai merge.GATA.ATI SCUMPIT TOT IN TARA ASTA :MANCARE,GAZE,CURENT,RATE ,ETC…..TOT SI VRETI SA STAM PE ACELASI SALARIU???
    NE DA TI CATE 150 RON LA AN???Pai voua chiar nu va este rusine ???va baga ti in masinile de 100.000 mii euro la un plin jumate din salariu nostru pe o luna si mergeti o saptamana ca aveti consum 20%.
    chiar nu va este rusine?nesimtiti naibii ce sunteti….stam de 6 zile in strada si voi veniti numai cu propuneri de 2 lei?
    sa fiti responsabili pentru anul ce se va pierde ,ca noi medii nu o sa incheiem niciodata.
    acum ori niciodata…

    1. Ne jigniți pe noi ,părinții ,copiii
      …Dacă ați fii un cadru didactic cizelat nu v-ați bate joc de părinții și copii.
      Cum să mai repete 1 an din cauza voastră ?????
      Și pentru noi ,părinții ,s-au scumpit toate și avem salarii mai mici ca și cadrele didactice…și totuși ne trimitem copiii la școală !!!!
      Dacă veți face acest gest , să-și piardă copiii 1 an din cauza voastră..sunteți jalnici !!!

  6. Aberatii, emanatii – ce te faci cu profesorii care n-au facut greva ? Ii pedepsim pe elevi sa asculte lectia inca o data ? Si evident ii aducem la scoala in plus in reluare ? Dar profesorul in cauza vine din concediu sa repete lectia ??? Cum il platim ????

    1. Ho, ca nu se ajunge intr-atat incat sa se recupereze nu stiu cat sau sa se prelungeasca. Se va adapta programul scolar, se poate face si din mers sau prin adaugare la program. Zici ca era mijlocul anului si nu stiu ce s-a pierdut.Deja se incheie mediile, ceilalti sunt in recapitulari. Totul ok. Calmeaza-te, spargatoareo de greva! Nu te cheama nimeni de 2 ori. Dar noi, carora ni se deconteaza naveta doar o data, fiind obligati sa facem greva la locul de munca precum ultimii fraieri? Stati cu aia-n sus si va obtinem drepturile si mai ai tupeul sa pui intrebari pline de venin si de prostie.

      1. Laleli eu sunt in greva, dar lucrez cu elevii din clasele terminale din placere si dragoste pentru ei. M-am facut profesor din pasiune, nu-i prostia si veninul la mine, ci in afirmatile minunatei din fruntea ministerului.
        Iar colegii care nu fac greva de fapt nu-si pot permite sa ramana fara bani. Poate sunt si unii care se potrivesc perfect descrierii tale.

    2. Se caciulesc ăștia în fata stimabilul alegător dar numai pe spinarea noastră.Stiu sa facă pe stăpânii cu noi mai rau ca grofii de alta dată.
      Tu ce ai înțelege de aici?Eu înțeleg așa:
      Stimate client stai liniștit ca punem biciul pe ticăloșii și puturoși de profesori!Cum îndrăznește așa nemernic sa ridice capul?
      E mai rău ca înainte de revoluția de la 1907!

    3. Nu are cum sa ii cheme din concediu pe cei care nu au fost in greva. Se va modifica probabil orarul, fiind scosi acestia, oricum sunt putini

  7. E rupta total de realitate individa asta .Poate cel mai bine ar fi sa isi dea demisia.Abia astept alegerile sa le dau cu stampila peste bot ,domnu ” O lume minunata” m-a pacalit de doua ori

  8. si cum facem? asteptam pana in septembrie, cu sufletul la gura in fiecare zi, sa vedem daca se reiau cursurile? sunteti bezmetici?

  9. IT IS ALIVE!!!

    Credeam că n-o mai lasă să se vadă să nu care cumva să asocieze cineva eșecul total al noii legi cu persoana Deca, pui / emanație de ficus.

    Dar uite c-o lasă, iar ea are nimic de spus. Păi nicio surpriză.

  10. Daca un profesor nu vrea sa recupereze banii de la greva, poate refuza recuperarea orelor? In ideea in care, sunt printre noi care am rezervat vacante de 2-3000 de euro nerambursabili cu greu economisiti in familie si pierdem mai mult decat banii pe zilele de la greva. Se poate asa ceva?

    1. Bineinteles. Zilele de greva se considera oricum zile lucrate, nu te poate obliga sa recuperezi. Nici nu este eficient, in scoli va fi foarte cald si oricum elevii dupa o saptamana de pauza sau doua, nu ii mai aduci la starea deconcentrare ptr lectii, ei au intrat deja in “modul de vacanta” iar materia oricum a fost terminata, urmau doar recapitulari finale.
      Deca vorbeste si ea ca sa nu taca, nu are niciun rost prelungirea anului scolar acum.
      Oricum nu se pierd nici macar saptamani intregi, ca vin acum zile libere cu 1 iunie, Ruslaii, iar in ultima saptamana ultimele zile erau oricum dedicate incheierii mediilor generale, festivitatilor etc.
      Ce se poate face este sa se renunte la competente, cum s-a facut si in cei 2 ani de panedmie, sunt oricum aproape irelevante si consuma o gramada de resurse organizatorice si timp pentru mai nimic…inventia lui Funeriu.
      Si desigur, si parintii o sa ridice aceasta problema, ca si ei si-au facut niste rezervari ptr unele concedii.

      1. In pandemie se puteau de toate, acum n or sa crape sa nu se mai dau competente. Va dati seama cati parinti si profesori sunt in situatia mea? A muncit sotul pe rupte sa facem acei bani. Nici nu se vor putea folosi voucherele. Sunt sute de mii de romani profesori, parinti care beneficiaza si or sa stea Horeca sa dea din buze. Nimeni nu mai are curaj sa-si rezerve ceva. Si pt.ce? Cateva zile de recapitulari si incheieri de note? Un tamtam total pt.asa ceva? Si orice intarziere duce la decalaj in etapele de examene, de mobilitate, incadrari. Doar pt.ambitiile acestei individe? Stati linistiti, or fi si oameni nu asa de prosti ca asta si or gandi coerent. In baza asteia…Vai mama noastra…

      2. Legea din Romania considera un abuz chemarea din concediul de odihna a angajatului pentru a se recupera o greva. Sa-mi plateasca banii de concediu si cheltuielile de vacanta si eu vin. Doamne, cata prostie in tara asta. Cum sa vina lumea la recuperari? Pai in loc sa iau banii pe concediu si sa nu pierd banii de pe o vacanta achitata sa vin la 35 de grade sa munesc ca sa recuperez banii pe o saptamana de scoala? Ma pis pe ei, eu am salariu 2600 lei. Dar ce, am innebunit? Eu am avocat oricum si deja m-a sfatuit sa-mi vad de concediu ca deschide el actiune cat sunt plecat in caz ca ne obliga sa facem recuperarea grevei.

        1. daca nu vrei sa fii abuzat in timpul celor 2 luni platite de concediu luat din vaucere de vacanta, zic sa te duci la scoala de acum sa stai linistit toata vara si sa te plangi in continuare ca oricum iti faci salariul pe o luna in o sap de pregatiri. banuiesc ca de acolo ai bani de avocat

  11. Care omologi? Nu exista nimeni, nicaieri in lume, care sa se apropie de acest monumental nivel de servilism si incompetenta!

    1. Cred că se referă la omologii universitari plagiatori din alte tari la fel de cinstite ca România.

    2. Hai sa-ti explic cum se va face. Deci doamna Deca il suna pe domnul ministru al Educatiei din Marea Britanie si il roaga frumos sa-l sune, la randul sau, pe domnul rector de la Cambridge, sa amane examenele de admitere din cauza grevei din Romania. Va fi gluma anului.

      1. Ligia Deca……și toți din guvern și ministere sunteți niște habarnisti. Noi părinții susținem cum putem copiii la scoala, fiecare după posibilități….mergeți acasă și lăsați pe alții sa guverneze tara, ca voi nu sunteți capabili !!! Guvernul Johannis, unul din cele mai slabe guverne din păcate!!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like