BREAKING Ligia Deca anunță eliminarea salarizării profesorilor din proiectul legii învățământului preuniversitar

46.696 de vizualizări
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Ministrul Educației, Ligia Deca, a anunțat luni, într-o declarație de presă de la sediul PNL, că “tot ceea ce ține de grila de salarizare va fi prevăzut în legea specială”, adică legea salarizării unitare, cum este și în prezent. Aceasta a plasat problema către politicieni și a declarat că este o “înțelegere la nivelul coaliției”. Practic, salariile profesorilor nu vor mai fi stabilite de la un nivel minim al salariului mediu pe economie, așa cum a fost enunțată prevederea încă din toamna acestui an, de la primele drafturi de legi.

Amintim că inclusiv actuala ministră a Educației spunea în decembrie 2022 că salarizarea profesorilor va fi legată de legile Educației, iar în varianta Deca a proiectelor, consultate de Edupedu.ro, apar două alineate, într-un articol, legate de salarizarea profesorilor. Potrivit declarației de luni, aceste prevederi au fost scoase din proiectele legii Educației.

Fără să susțină public nevoia de a păstra prevederile legate de salarizare în proiectele legilor Educației, Ligia Deca a anunțat sec că elimină salarizarea profesorilor din proiectele legilor Educației și a pus decizia pe seama coaliției:

Reporter: Înțelegem că tot ce înseamnă componenta de salarizare se va duce pe legea de profil. Cum vor fi ajutați profesorii și învățătorii să performeze mai ales pe zona de rural?

Ligia Deca: Într-adevăr, înțelegerea în coaliție este că tot ceea ce ține de grila de salarizare va fi prevăzut în legea specială, însă, ca principiu, noi plecăm de la ideea unei salarizări mult mai bune, în acord cu rolul pe care profesorii îl au, profesorii și educatorii îl au în ansamblul social”.

Ligia Deca trece astfel de la o salarizare concretă, legiferată de Legea Educației, pentru profesori, la „un principiu”. În aceeași ședință în urma căreia a anunțat această schimbare majoră de abordare, Ligia Deca a fost ținta unui atac dur din interiorul PNL, conform surselor EduPedu.ro. Ministra susținută de președintele Iohannis a fost comparată cu Ecaterina Andronescu de liberali și criticată pentru legile Educației și pentru ignorarea sensibilităților religioase, prin anularea vacanței de Paște.

Declarația în format VIDEO, la minutul 14:25:

  • Momentan, Legea Educației nu cuprinde salarizarea profesorilor, aceștia fiind salarizați conform Legii salarizării nr 153/2017, care cuprinde salarizarea tuturor categoriilor bugetare. Totuși, aplicarea acestei legi a avut mari sincope, nici în acest moment prevederile nefiind aplicate în totalitate, deși au existat promisiuni conform cărora salarizarea profesorilor ar fi trebuit să ajungă la maximul grilei prevăzute de Legea 153 încă din anul 2020.
  • Fostul ministru Sorin Cîmpeanu, cel care a introdus salarizarea cadrelor didactice debutante la nivelul salariului minim pe economie în proiectul legii învățământului preuniversitar, spunea că dacă ”dacă nu vom înţelege că e nevoie de alocarea de resurse astfel încât să nu mai existe niciun cadru didactic în România care să aibă un salariu mai mic decât salariul mediu pe economie, aş vrea să vă spun că toate schimbările de proces, de arhitectură de sistem sunt degeaba”.

În proiectul legii Educației varianta Deca, în forma din ianuarie 2023, apărea un singur articol care prevede salarizarea profesorilor și era legat de salariul mediu brut pe economie:

Art. 129

(1) Finanţarea cheltuielilor pentru educaţie, la nivelul sistemului naţional de învăţământ, cu toate componentele sale de asigurare a funcţionării, reprezintă, anual, minimum 15% din cheltuielile bugetului general consolidat.

(2) În conformitate cu principiul importanţei sociale a muncii, salarizarea întregului personal didactic de predare se realizează în mod progresiv, având la bază salariul mediu brut pe economie din anul bugetar încheiat, în raport de funcţie, studii, vechime şi grad didactic”.

În proiectul legii Cîmpeanu, lansat public în 13 iulie 2022, cele 2 prevederi erau similare:

Art. 106

(1) Finanţarea cheltuielilor pentru educație, la nivelul sistemului național de învățământ preuniversitar și superior, cu toate componentele sale de asigurare a funcționării, reprezintă, anual, minimum 15% din cheltuielile bugetului general consolidat. 

(2) În conformitate cu principiul importanţei sociale a muncii, salarizarea cadrului didactic stagiar din sectorul educației se realizează în raport cu complexitatea, responsabilitatea și nivelul studiilor, într-un cuantum egal cu salariul mediu brut pe economie din anul bugetar încheiat”.

Amintim că, potrivit surselor G4Media.ro, PSD a respins această prevedere de creștere a salariilor pentru profesori prin legea educației, din două motive. În primul rând, creșterea ar avea un impact bugetar major de acoperirea căruia ar fi PSD principal responsabil, dat fiind că social-democrații vor prelua conducerea guvernului după rocada guvernamentală din mai.

De altfel, Marcel Ciolacu a și sugerat acest lucru, spunând pe 30 ianuarie că legile educației au un impact bugetar între 37 și 49 de miliarde de lei. – detalii aici

În al doilea rând, PSD nu vrea decuplarea salarizării profesorilor de ceilalți bugetari, temându-se că astfel s-ar deschide calea pentru revendicări salariale de la restul categoriilor bugetare, potrivit surselor G4Media.

Ce ar fi însemnat salariul mediu pe economie pentru profesorii debutanți

Pe 13 iulie, în ziua aprobării în Guvern a noilor proiecte de legi, în primă lectură, ex-ministrul Sorin Cîmpeanu anunța creșteri salariale de 43%. Impactul bugetar ar fi fost de 25% din cele 36 de miliarde de lei cât erau estimate cheltuielile cu noile prevederi din proiectele de legi, adică 9 miliarde de lei. Au existat și exemple concrete – de la circa 2.600 de lei, salariul profesorului stagiar/debutant ar fi ajuns la circa 3.900 de lei. Prin urmare, toate salariile cadrelor didactice ar fi fost stabilite de la acest nivel în sus.

Informații de background

Personalul didactic trebuia să beneficieze de salariile prevăzute de Legea-cadru nr. 153/2017 începând cu luna septembrie 2020. Guvernele Orban și Cîțu au decis prorogarea acordării tranșelor de majorări salariale cuvenite de la 1 septembrie 2020. Începând cu luna ianuarie 2022 a fost acordată o creștere de circa 4,5% pentru salariile profesorilor, potrivit declarațiilor oficiale. Suma reprezintă o pătrime din diferența rămasă între salariul actual și cel din grila de salarizare. De atunci au mai fost acordate creșteri similare, ultima majorare fiind în ianuarie anul acesta. Directorii de școli și alți angajați care au atins deja nivelul maxim de salarizare nu mai pot primi majorări salariale.

Vezi aici ce salarii de bază brute ar fi trebuit să ia profesorii, învățătorii și educatorii, conform grilei de salarizare, pe fiecare funcție și grad, în anul 2022.

Amintim că discuția privind legarea salariilor profesorilor de legea Educației a fost și în iunie 2022, când preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, se pronunţa în favoarea introducerii unor criterii de performanţă în Legea Educaţiei, care să permită profesorilor performanți să obţină salarii mai mari. – detalii aici


24 comments
  1. Îmi cer scuze pentru ceea ce scriu mai jos, dar nu mai suport atâta fățărnicie, nesimtire și trădare a leprelor și imbuibaților, Nerușinaților și tradatorilor astora de politicieni/ parlamentari, carora li s-a făcut de bata, tot așa ca și șarpelui(din popor) ce iese la drum…
    Ei analfabetii fac ei vreo performanță, poate numai când își cresc lor salariile pe tacite (noaptea ca hoții), desi si-au dat singuri salarii super nesimtite și total nejustificate, plus bani pentru birourile parlamentare, cazare, diurne, mașini și șofer de serviciu, secretare și consilieri in birouri atât în parlament cat și in teritoriu tot ei arata cu degetul, rusine.
    Nu vă e mă putina rusine, perverșilor sa invocați tocmai voi performanta și tocmai în cazul prof.(care-s mult mai competenți decăt voi leprelor), ei s-au chinuit cu copii voștri și cu voi sa vă lumineze in loc sa va lase repetenți la timp, cum ați fi meritat să scape tara de trădători cu coate ascuțite și fără scrupule, ajunși unde nu merita. Rușine să vă fie ! La cat dezastru faceți și ați făcut în tara asta, voi trebuie să mai aduceți bani de-acasă că sa îndreptați ce ați năruit, adică totul: industria, economia, energia/zacamintele, siderurgia, construcția de mașini, agricultura, sănătatea,m și învățământul, torpilat și re-reformat până l-ați nenorocit de tot și pe el și generațiile sacrificate/debusolate continuu.
    Lăsați structura anului școlar clasic, impamantenita în 3 trimestre (reglaj-corigenta, dezvoltare și progres), lasati-l așa cum a fost validat de timp/zeci de ani, ne schimonosit in fel și chip, că era totul natural într-o țară că a noastră cu 4 anotimpuri: 3 de școală (15.09-craciun-paste-15iun.) și un trimestru de vacanță fierbinte (15iun.- 15 sept.) pentru refacere, drumetie-turism iar toamna cele 2sapt.pt strânsul recoltelor. Toamna la tara cele două săptămâni din 1-15. septembrie, sunt f.utile copiilor de la tara să strângă alaturi de părinții vlăguiți de munca roadele câmpului, nu să-i înregimentați voi capete pătrate, luandu-i voi cu japca la școală și oropsindu-le astfel părinții, lăsați fără sprijinul/ajutorul copiilor lor. In alte vremuri copii făceau practica agricola la strânsul vacantei sa strângă și să se bucure de roadele și culorile toamnei neegalate nici de marii poeți, iar voi ii strângeți între cei patru pereți sterili ai clasei, timpuriu și nejustificat in locul poeziei naturii scrisă în sufletele lor tinere, sensibile ce vor dăinui toată viața, dacă ați avea înțelepciunea necesară, dar care v-am cam lipsit clar în ultimul timp, încercând tot felul de nebunii neavenită in locul evidenței și necesității celor 3 trimestre și vacantele împământenite in Romania noastra. Nu înțelegeți cat sunteți de rupți de realitățile și de spiritul acestui popor și că persistați cu îndaratnicie in greșeală ca orbetii, desi vi se spune că la prosti tot nu vreți să înțelegeți, idioților, chiar atât de reduși mintal sunteți sa nu înțelegeți și respectați legile nescrise ale acestui popor, că-i foarte clar că voi, redusilor nici nu le sesizați, dar sa le mai și scrieți adecvat.
    Ne tot schilodiți cu legi/balbe strâmbe, dictate de alții de pe afara, datorita incompetenței și ha-bar-nis-mului vostru, tradatori jalnici și incompetenți, hua-hua!
    Voi nu meritați nimic, jigodiilor nicidecum plătiți, ci poate doar obligați la munca silnica in folosul țării, până veți repara distrugerile și avuția națională și nivelul se trai, vândută și năruite de voi, lichelelor neobrăzate, voi vorbiți de performanta, voi sa îndrăzniți sa condiționânati veniturile altora, jigodiilor uitativa întâi la performantele voastre cioclilor, că ați nenorocit tara noastră și a urmașilor pe zeci de generații, tradatorilor.
    Iată propun eu și toți că mine sa începem performanta de la voi și apoi când evidenta și nu mai putem de atâta progres și înflorire cat ați produs s-o extindem și la ceilalți neperformanți, că sincer vorbind de f.mult timp batjocoriți de voi analfabeților, cel mai dezinteresat dintre profesori a crescut și educat cel puțin câteva generații de copii normal-mediu educați, si-s mult mai meritoși decăt oricare dintre voi, leprelor și au contribuit real la creșterea vlăstarelor neamului acestei țării pe care voi, gloabelor ii/o tot năruiți și o sugeți și delapidați de bani cu nerușinare și ați înglobați in datorii sa vă luați voi salarii și umpleți buzunarele prin tot felul de golanii. Toți profesorii sunt acolo unde
    merita si sunt, castigandu-si locul prin examene/grade/masterate/doctorate/concursuri dure și facultăți in profilul lor, sunt profesioniști și își exercită meseria cu pasiune, nu că voi niste troglodiți, neaveniți care nu deschideți gura măcar odată intr-un mandat întreg, dar plecați grași că porcii și cu buzunarele pline, performanți doar la țepele trase poporului înșelat și prăduit, apoi drept recompensă a faptelor voastre de vitejie mai vreți/aveți și pensii speciale-nejustificate/necontributive tot la fel de nerușinate că și voi, in loc sa faceți coada la DNA și apoi justă pușcărie, pentru faptele, blacajele din economiei și tradarile și nelegiuirile făptuite și înșelarea poporului /electoratului.
    In ce tara s-a mai pomenit atâta nedreptate/nesimțire ca profesorii, cea mai școlită tagma/pătură a societatii care a crescut și instruiește vlăstarele și suflețelele neamului nostru, sa fie continuu batjocoriți de jigodii fara caracter și recunoștință că voi, platindu-i că pe milogi, că sa aveți voi grija sa va ajungă și prăduiți totul, dandu-va singuri salarii nejustificate și marindu-le când vor mușchii voștri, fara nesimțire și în dezacordul tuturor. Pentru ce merite, cele prin care ați năruit și depopulat aceasta țară, izgonindu-ne toate categoriile de lucrători de la creierele înalt educate până la muncitorii simpli, dar care nu va mai suporta și si-au luat lumea în cap, imprastiindu-se in cele patru zări, fugind încotro au văzut cu ochii, numai sa nu va mai suporte pe voi niste paraziti nesătui și criminali ai propriului popor, căruia in loc de hrana, educație și sănătate ii dat mai nou, halucinant, arme de 2.5%/an din PIB cu acordul cui, că nimeni nu cere arme, cu excepția idiotului inițiator/diriguitor, cu creieru-i lipsite de circumvoluțiuni, cel care se cred inca in copac, ne evoluatului ajuns diriguitor. Aridul care a făcut și face numai rău acestui popor, nenorocind-l cu mintea lui aridă, insipida și trădătoare Trebuie trimis la galere să scoată din mocirla in care a băgat aceasta țară, care la crescut cu grija și ia dat cârma, într-o zi nefastă, în loc să-l sugrume de mic, cum merita fara sa fi apucat sa ne mai schingiuiască cu mintea lui deficitara și bolnava, mica și pe lângă o nuca.
    Ne tot destabilizați munca si bulversați cu tot felul de cerinte absurde, denumite pompos (pseudo-)perfecționări/instruire continua, de doi bani în privința conținut/aport/utilitate, menite doar să stoarca alti bani tot din buzunarul profesorilor, obligati culmea nerușinării sa le și plătească tot ei(absurd/batjocoritor), insfacandu-le și din f.putinii bani primiti/păcăliți toată viața de jigodiile imbuibate, că sa nu cumva să facă excese mancandu-i pe toți(sa devină obezi) fără a fi intai dijmuit de imbecilii care propun astfel de meschinării. Aceste golanii au ca perversa finalitate doar stresarea profesorilor și suplețea/infometarea lor la propriu, că cea referitoare la imbogatirea cunoașterii și pregătirea de specialitate/utilitate și dotare, va fi f.greu să egaleze pe cea universitară absolvita de fiecare prof. “cum laude” la timpul potrivit ca studenți eminenți, cu examenele trecute și atestatele obținute, unii/multi cu repartiții guvernamentale adevărate, nu cu feik-uri de tipul celor artificial îmbrățișate de voi și toți neghiobii care vor sa ni-le vare pe gat cu forța că si legile voastre de că.at nicidecum ale învățământului, ci de sabotare și batjocura a tuturor, inclusiv a copiilor.
    Lăsați leprelor lucrurile scolii, bune și tradiționale așa cum au fost până mai ieri, ne alterate/ bulversate, în matca lor normala: anul școlar normal cu 3 trimestre, absolut și natural justificate intr-o tara că a noastra cu patru anotimpuri, despărțite de cele 3-vacante traditionale/validate istoric: de Crăciun, Paste și Vacanta mare de vara din 15 iunie – 15 sept. că să aibă toți stabilitatea și predictibilitatea generațiilor anterioare, cu timp pentru refacere și pentru toate: turism/extrasezon și strânsul tradițional al recoltelor de toamna cu copii de la tara, alaturi de părinții lor vlăguiți, să-i poată ajuta ne-iregimentati de voi, capetele seci și decuplate de la spiritul/tradițiile acestui popor în care ați crescut seci cu niste sfecle goale in locul capetelor luminate pe care trebuia să le aveți, măcar plecați urechea bleanda la tradițiile/doleanțele poporului dacă aveți suflete și capete seci, neghiobilor, tinichele performante doar la furatul baniior, ruinat tara, industria și irosit avuția nationala, lasati-ne măcar școală, educatorii, neamul și viitorul copiilor fara leziuni letale, înghițivar groapa istoriei, sufocată de tute și trădători.
    Așa sa ne ajute Dumnezeu să vă lumineze sau îmbălsămeze, Amin!

  2. Salarizarea unitara trebuie în tot sistemul public. Sunt ministere unde salarizarea este f bună și altele unde salariile sunt modeste. În învățământ salariile debutanților sunt mici în rest este bine.

  3. Probabil Jador cel care câștiga in 30 de minute de cântat salariul unui profesor se prăpădește de ras de leafa profesorilor!

  4. Sindicatele cred ca traiesc in alta tara altfel nu se explica cum cred ca un profesor poate trai cu un salariu de 2500-3000 lei.
    Daca nu sunt in stare sa faca nimic sa-si dea demisia cei conducerea sindicala, va agatati de functii la fel ca prietenii vostri politicienii.
    Ne-am saturat de amanari, nu v-a pus nimeni sa fiti lideri sindicali.

  5. ,,Stați liniștiți la locurile voastre”.
    Și nu uitați să vă plătiți cotizația la sindicat,pentru a vă putea bucura de beneficii salariale prin intermadiul liderilor dv.
    Viitor de AUR ,țara noastră are !😀

  6. Este foarte bine ,eu zic ca învățământul se descurca și fără salarii,toți banii sa fie alocați pentru pensiile speciale ale parlamentarilor ,primarilor ,judecătorilor și procurorilor,polițiștilor,militarilor și sa nu- l uitați pe președintele Iohannis ,când termina mandatul sa mai primească o casa.

  7. @Alexa Stanescu – La jumatatea articolului scrieti asa: “Fostul ministru Sorin Cîmpeanu, cel care a introdus salarizarea cadrelor didactice debutante la nivelul salariului *minim* pe economie în proiectul legii învățământului preuniversitar.” Era vorba de salariul *mediu* pe economie, nu minim; – un act ratat cu reverberatii in mentalul colectiv si in buzunarul profesorilor. Dar si in viitorul acestei natiuni.

  8. Am ajuns sa-l regretam pe Cimpeanu, sindicatele ar trebui sa comunice si prostilor care cotizeaza ce schimbari sunt legile educatiei.

  9. Îmi cer scuze pentru ceea ce scriu mai jos, dar nu mai suport atâta fățărnicie, nesimtire și trădare a leprelor și mbuibaților, Nerușinaților și tradatorilor astora de politicieni/parlamentari carora li s-a făcut de bata, tot așa ca și șarpelui(din popor) ce iese la drum…
    Ei analfabetii fac ei vreo performanță, poate numai când își cresc lor salariile pe tacite(noaptea că hoții), desi si-au dat singuri salarii super nesimtite și total nejustificate, plus bani pentru birourile parlamentare, cazare, diurne, mașini și șofer de serviciu, secretare și consilieri in birouri atât în parlament cat și in teritoriu. Nu vă e mă rusine perverșilor sa invocați tocmai voi performanta și tocmai în cazul prof.(care-și mult mai competenți că voi leprelor, ei s-au chinuit cu copii voștri și cu voi sa vă lumineze in loc sa va lase repetenți la timp, cum ați fi meritat să scape tara de trădători cu coate ascuțite și fără scrupule, ajunși unde nu merita. Rușine să vă fie ! La cat dezastru faceți și ați făcut în tara asta, voi trebuie să mai aduceți bani de-acasă că sa îndreptați ce ați năruit, adică totul: industria, economia, energia/zacamintele, siderurgia, construcția de mașini, agricultura, sănătatea,m și învățământul, torpilat și re-reformat până l-ați nenorocit de tot și pe el și generațiile sacrificate/debusolate continuu.
    Lăsați structura anului școlar clasic, impamantenita în 3 trimestre (reglaj-corigenta, dezvoltare și progres), lasati-l așa cum a fost validat de timp/zeci de ani, ne schimonosit in fel și chip, că era totul natural într-o țară că a noastră cu 4 anotimpuri: 3 de școală (15.09-craciun-paste-15iun.) și un trimestru de vacanță fierbinte (15iun.- 15 sept.) pentru refacere, drumetie-turism iar toamna cele 2sapt.pt strânsul recoltelor. Toamna la tara cele două săptămâni din 1-15. septembrie, sunt f.utile copiilor de la tara să strângă alaturi de părinții vlăguiți de munca roadele câmpului, nu să-i înregimentați voi capete pătrate, luandu-i voi cu japca la școală și oropsindu-le astfel părinții, lăsați fără sprijinul/ajutorul copiilor lor. In alte vremuri copii făceau practica agricola la strânsul vacantei sa strângă și să se bucure de roadele și culorile toamnei neegalate nici de marii poeți, iar voi ii strângeți între cei patru pereți sterili ai clasei, timpuriu și nejustificat in locul poeziei naturii scrisă în sufletele lor tinere, sensibile ce vor dăinui toată viața, dacă ați avea înțelepciunea necesară, dar care v-am cam lipsit clar în ultimul timp, încercând tot felul de nebunii neavenită in locul evidenței și necesității celor 3 trimestre și vacantele împământenite in Romania noastra. Nu înțelegeți cat sunteți de rupți de realitățile și de spiritul acestui popor și că persistați cu îndaratnicie in greșeală ca orbetii, desi vi se spune că la prosti tot nu vreți să înțelegeți, idioților, chiar atât de reduși mintal sunteți sa nu înțelegeți și respectați legile nescrise ale acestui popor, că-i foarte clar că voi, redusilor nici nu le sesizați, dar sa le mai și scrieți adecvat.
    Ne tot schilodiți cu legi/balbe strâmbe, dictate de alții de pe afara, datorita incompetenței și ha-bar-nis-mului vostru, tradatori jalnici și incompetenți, hua-hua!
    Voi nu meritați nimic, jigodiilor nicidecum plătiți, ci poate doar obligați la munca silnica in folosul țării, până veți repara distrugerile și avuția națională și nivelul se trai, vândută și năruite de voi, lichelelor neobrăzate, voi vorbiți de performanta, voi sa îndrăzniți sa condiționânati veniturile altora, jigodiilor uitativa întâi la performantele voastre cioclilor, că ați nenorocit tara noastră și a urmașilor pe zeci de generații, tradatorilor.
    Iată propun eu și toți că mine sa începem performanta de la voi și apoi când evidenta și nu mai putem de atâta progres și înflorire cat ați produs s-o extindem și la ceilalți neperformanți, că sincer vorbind de f.mult timp batjocoriți de voi analfabeților, cel mai dezinteresat dintre profesori a crescut și educat cel puțin câteva generații de copii normal-mediu educați, si-s mult mai meritoși decăt oricare dintre voi, leprelor și au contribuit real la creșterea vlăstarelor neamului acestei țării pe care voi, gloabelor ii/o tot năruiți și o sugeți și delapidați de bani cu nerușinare și ați înglobați in datorii sa vă luați voi salarii și umpleți buzunarele prin tot felul de golanii. Toți profesorii sunt acolo unde
    merita si sunt, castigandu-si locul prin examene/grade/masterate/doctorate/concursuri dure și facultăți in profilul lor, sunt profesioniști și își exercită meseria cu pasiune, nu că voi niste troglodiți, neaveniți care nu deschideți gura măcar odată intr-un mandat întreg, dar plecați grași că porcii și cu buzunarele pline, performanți doar la țepele trase poporului înșelat și prăduit, apoi drept recompensă a faptelor voastre de vitejie mai vreți/aveți și pensii speciale-nejustificate/necontributive tot la fel de nerușinate că și voi, in loc sa faceți coada la DNA și apoi justă pușcărie, pentru faptele, blacajele din economiei și tradarile și nelegiuirile făptuite și înșelarea poporului /electoratului.
    In ce tara s-a mai pomenit atâta nedreptate/nesimțire ca profesorii, cea mai școlită tagma/pătură a societatii care a crescut și instruiește vlăstarele și suflețelele neamului nostru, sa fie continuu batjocoriți de jigodii fara caracter și recunoștință că voi, platindu-i că pe milogi, că sa aveți voi grija sa va ajungă și prăduiți totul, dandu-va singuri salarii nejustificate și marindu-le când vor mușchii voștri, fara nesimțire și în dezacordul tuturor. Pentru ce merite, cele prin care ați năruit și depopulat aceasta țară, izgonindu-ne toate categoriile de lucrători de la creierele înalt educate până la muncitorii simpli, dar care nu va mai suporta și si-au luat lumea în cap, imprastiindu-se in cele patru zări, fugind încotro au văzut cu ochii, numai sa nu va mai suporte pe voi niste paraziti nesătui și criminali ai propriului popor, căruia in loc de hrana, educație și sănătate ii dat mai nou, halucinant, arme de 2.5%/an din PIB cu acordul cui, că nimeni nu cere arme, cu excepția idiotului inițiator/diriguitor, cu creieru-i lipsite de circumvoluțiuni, cel care se cred inca in copac, ne evoluatului ajuns diriguitor. Aridul care a făcut și face numai rău acestui popor, nenorocind-l cu mintea lui aridă, insipida și trădătoare Trebuie trimis la galere să scoată din mocirla in care a băgat aceasta țară, care la crescut cu grija și ia dat cârma, într-o zi nefastă, în loc să-l sugrume de mic, cum merita fara sa fi apucat sa ne mai schingiuiască cu mintea lui deficitara și bolnava, mica și pe lângă o nuca.
    Lăsați lucrurile scolii, bune și tradiționale așa cum au fost, ne bulversate, în matca lor normala: anul școlar normal cu 3 trimestre, absolut și natural justificate intro tara cu patru anotimpuri, despărțite de cele 3-vacante traditionale: de Crăciun, paste și vacanta mare de vara din 15 iunie pana-n 15 sept. să aibă toți timp de turism și strânsul recoltelor toamna de copii alaturi de părinții lor să-i poată ajuta neiregimentati de vii capetele seci decuplate de la spiritul acestui popor în care ați crescut cubniste sfecle goale in locul capetelor luminate pe care ar fi trebuit să le aveți, măcar plecați urechea bleaga la doleanțele poporului dacă aveți sufletul și capul sec.
    Așa sa ne ajute Dumnezeu să vă lumineze sau îmbălsămeze, Amin!

    1. Nu știu cine sunteți, nu vă cunosc, dar sunt 100% de acord cu dumneavoastră. Sper ca printre cititorii comentariului dumneavoastră, să fie și sus-pușii actuali. Mă înclin in fața unei astfel de gândiri! 👍

    2. Aveti dreptate domnule ,dar din nefericire nu se va intampla nimic ,ati facut vreodata socoteala cati Ministrii a avut Educatia in cei 33 de ani ? Nu a fost nimic cu continuitate in timpul predarii stachetei de la unul la altul , si atunci , despre ce vorbim ?

  10. Este deosebita doamna aceasta!!!! Daca mai e ceva de daramat, daca mai e un ordin de executat, care sa distruga orice raza de speranta, pentru noi cei care avem grija de educatia copiiilor acestei tari, si implicit pentru ei, sunt sigura ca doamna aceasta il va indeplini. Sa ne ierte Dumnezeu ca votam astfel de oameni care schilodesc viitorul, nelasand nici urma de speranta in ceea ce priveste imbunatatirea timpului ce vine.Cat despre sindicat, pe care si eu il platesc, pot spune doar:EXCELSIOR
    ps mereu am avut indoieli daca este sindicatul lor sau al nostru….nu am inteles bine…sunt si blonda de felul meu, asa…

  11. Suntem singura categorie sociala care foloseste bani din buzunar pentru cursuri, grade, lectii la cerc, care ar trebuie eliminate, se folosesc banii proprii. Sa se scoata per capita pentru plata prof. Facem planif. Scoala Altfel, Scoala Verde dar pe banii nostri si ai parintilor. Motivati profesorii. Practica pedagogica e de rasul lumii, 25 sau45 lei pe luna, depinde de ore. Si noi trebuie sa ii indrumam Si in timpul liber cu plan de lectie. VREM SALARII CA AFARA, PRETURILE SUNT MAI SCUMPE DECAT LA ALTE TARI. 😒RUSINE!

  12. Tapa la fraierii de profesori. Sindicatele se tavalesc pe jos de ras, vazand cum fraierii ce le platesc cotizatii s-au lasat iar fraieriti.
    Romania Educata este doar o Teapa Rafinata!
    Cu salarii de gunoieri pentru profesorii ei aceasta tara va ajunge la groapa de gunoi a istoriei! Nu-i nimic, politicienilor sa le fie bine!

    1. Sindicatele o sa se tavaleasca pe jos de plans cand vor ramane fara fraierii de cotizanti. Vedem in martie ce scuze mai gasesc.

    2. Cele mai mari cotizații la sindicat le găsim în învățământ, verificați și convigeti-vă, comparativ cu cele din poliție unde salariul este mai mare !

  13. Cand se va aplica performanta pentru toate categoriile de bugetari, din țara asta, atunci să se aplice și in educație… începând cu parlamentarii, medicii, polițiștii, militarii, etc. Altfel este discriminare. Nu poti aplica o asemenea prostie, cand elevii nu ti i alegi, tu ca profesor… poți fi un profesor exceptional, dacă n ai cu cine? cum ?poti avea elevi cu care să poți face performanta și elevi care abia trec clasa… Să depindă majoritatea salariilor profesorilor de elevii care vor sau nu să învețe? care vor sau nu sa frecventeze regulat școala…Ce i aberatia asta? Asa se pune problema si la ceilalți bugetari? Să depindă salariile de câte legi dau, de cati hoți prind, de câți pacienți salvează? Ferească Dumnezeu de clasa politică de handicapati! 👎👎👎👎👎👎👎👎👎👎

    1. Un profesor exceptional este cel care e capabil sa gaseasca o metoda pentru a-i atrage pe toti elevii (sau pe majoritatea), empatizand si tratandu-i cu acelasi respect pe care il cere de la ei; nu cel care are rezultate doar daca elevii sunt eminenti. Cu un elev eminent nu trebuie sa te zbati foarte mult, e cel mai usor de lucrat.

      1. Spuneți ce metodă puteți aplica in cazul elevilor de clasa a aVlll-a care chiulesc de la ore și își petrec timpul fumând și stând pe Tiktok? Astăzi abia am reușit să aduc în școală 3 astfel de exemplare. Asta este realitatea în majoritatea școlilor. Terminați cu aberații de genul: profesorul care știe, care face și desface etc. Profesorul face dacă are cu cine. Ce vină am eu, pentru că în clasă sunt și copii care nu vor sau copii care nu pot? Ce vină am eu pentru că în clasă am 2 autiști și unul cu sindrom Touret? Ce vină au ceilalți copii care asistă la crizele celor bolnavi? Daca-i așa, eu și colegii mei, ar trebui sa primim un salariu dublu. Așadar, stimată doamnă, să nu ne batem joc, noi de noi și intre noi!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ministrul Sănătății: Vor fi amenajate în școli cabinete de vaccinare pentru copiii de peste 12 ani. Ministrul Educației: Trebuie văzut în ce măsură configurația școlii permite astfel de centre

Procesul de testare al copiilor şi personalului din şcoli, atunci când apar simptome, va fi reluat după începerea școlii, a anunțat ministrul Sănătății dr. Ioana Mihăilă într-un interviu acordat News.ro și…
Vezi articolul

BREAKING Marius Nistor, lider sindical: Profesorii au refuzat oferta Guvernului. Colegii mei vor o creștere a veniturilor cu 25%, nu acceptă o astfel de variantă / Nu avem nicio invitație de la premier pentru noi negocieri

Profesorii au refuzat oferta Guvernului Ciucă de a primi vouchere, în loc de creșteri salariale, a anunțat liderul Federației Sindicale „Spiru Haret”, Marius Nistor. „Colegii mei vor o creștere a…
Vezi articolul

Vaccinarea cu doza trei împotriva Covid-19, care începe pe 28 septembrie, este “ferm recomandată” angajaților din învățământ / Pentru jumătate dintre profesori, a trecut perioada de așteptare de șase luni

Personalul din învățământ se numără printre categoriile de persoane pentru care este “ferm recomandată” a treia doză de vaccin împotriva Covid-19, care va putea fi administrată începând de marți, 28…
Vezi articolul