Școlile trebuie să treacă toate în online, a anunțat în această seară președintele Klaus Iohannis, într-o declarație care a luat prin surprindere întreaga societate. “Măsurile care s-au luat până acuma nu mai sunt suficiente. Sunt necesare măsuri în plan național”, a afirmat Iohannis în cadrul ședinței de guvern pe care o conduce la Palatul Victoria. Premierul Ludovic Orban a declarat ulterior că “măsurile prezentate de domnul președinte trebuie transpuse în hotărârea de guvern privind starea de alertă” și că “aplicabilitatea acestor decizii va fi de luni”.
Președintele Klaus Iohannis a anunțat anularea descentralizării deciziei în educație și închiderea tuturor școlilor din țară.
“Măsurile care s-au luat până acuma nu mai sunt suficiente. Sunt necesare măsuri în plan național, precum școlile să treacă toate în online, angajații și din public și din privat să treacă la telemuncă peste tot unde este posibil, magazinele trebuie să fie închise seara cel târziu la ora 9, circulația pe timpul nopții trebuie restricționată, petrecerile și cele publice și cele private trebuie interzise, târgurile și piețele trebuie închise, portul măștii trebuie să devină obligatoriu peste tot în țară, în toate locurile publice și la toate locurile de muncă, indiferent dacă vorbim de locuri publice din interior sau exterior“, a declarat Klaus Iohannis la Palatul Victoria, unde conduce ședința de Guvern.
Premierul Ludovic Orban a anunțat apoi, în cadrul aceleiași ședințe de guvern, că “măsurile prezentate de domnul președinte trebuie transpuse în hotărârea de guvern privind starea de alertă. (…) Aplicabilitatea acestor decizii va fi de luni“.