BREAKING Klaus Iohannis: Școlile trebuie să treacă toate în online / Ludovic Orban: Aplicabilitatea acestor decizii va fi de luni

108.761 de vizualizări

Școlile trebuie să treacă toate în online, a anunțat în această seară președintele Klaus Iohannis, într-o declarație care a luat prin surprindere întreaga societate. “Măsurile care s-au luat până acuma nu mai sunt suficiente. Sunt necesare măsuri în plan național”, a afirmat Iohannis în cadrul ședinței de guvern pe care o conduce la Palatul Victoria. Premierul Ludovic Orban a declarat ulterior că “măsurile prezentate de domnul președinte trebuie transpuse în hotărârea de guvern privind starea de alertă” și că “aplicabilitatea acestor decizii va fi de luni”.

Președintele Klaus Iohannis a anunțat anularea descentralizării deciziei în educație și închiderea tuturor școlilor din țară.

Măsurile care s-au luat până acuma nu mai sunt suficiente. Sunt necesare măsuri în plan național, precum școlile să treacă toate în online, angajații și din public și din privat să treacă la telemuncă peste tot unde este posibil, magazinele trebuie să fie închise seara cel târziu la ora 9, circulația pe timpul nopții trebuie restricționată, petrecerile și cele publice și cele private trebuie interzise, târgurile și piețele trebuie închise, portul măștii trebuie să devină obligatoriu peste tot în țară, în toate locurile publice și la toate locurile de muncă, indiferent dacă vorbim de locuri publice din interior sau exterior“, a declarat Klaus Iohannis la Palatul Victoria, unde conduce ședința de Guvern.

Premierul Ludovic Orban a anunțat apoi, în cadrul aceleiași ședințe de guvern, că “măsurile prezentate de domnul președinte trebuie transpuse în hotărârea de guvern privind starea de alertă. (…) Aplicabilitatea acestor decizii va fi de luni“.

Citește și:
BREAKING Creșele și after school-urile rămân deschise. Ludovic Orban: Grădinițele și școlile se închid pentru 30 de zile. În clasele I-IV e un pic mai complicat, dar se vor face “niște recapitulative” când se va reveni în clase
Mircea Miclea, reacție rapidă la anunțul lui Iohannis: Sper ca guvernul să nu ia decizia de închidere a tuturor școlilor din România. Sfidează toate datele științifice
România, a treia țară din Europa care anunță închiderea școlilor, după Cehia și Polonia. Restul statelor mențin deschise școlile, total sau parțial
Organizaţia Mondială a Sănătăţii cere ca şcolile să rămână deschise: „Trebuie să menţinem şcolile deschise până la capăt, pentru că nu ne permitem o generaţie pierdută”
Reacția elevilor la închiderea intempestivă a tuturor școlilor din România: Profundă iresponsabilitate. Dezaprobăm hotărârea


15 comments
      1. Complet de acord cu dv-stra doamna Florenta Moraru .Copiii care vor sa invete vor invata si online.Sanatatea este pe primul loc mai ales in familile unde sunt copii si adulti cu probleme de sanatate !

  1. Să vă fie rușine, gunoaielor!
    Închideți școlile pentru 30 de zile fix pe 5 noiembrie, cu o lună + o zi înainte de alegerile voastre mizerabile! Ar trebui să nu vă mai voteze nimeni, ci să stăm liniștiți în casă! De frica virusului, voturile mai pot aștepta, măgarilor!

  2. Aoleo……o pandemie nu se poate opri. Presedintele este ingrijorat de “cazuri” nu de sistemul medical din Romania 🤦‍♀️ Asta da presedinte sau de faptul ca vor muri mai multi oameni de foame decat de pandemie. As mai avea o intrebare ….cine numara 10000 de cazuri pe zii?? Vai de noi

  3. Când vom intra online nu vom mai putea intelege lecțiile la fel cum le am intelege la scoala,la scoala este mai usor sa învățăm si sa intelegem lectile.

  4. Scolile daca vor fi închise copii nu vor mai putea intelege lecțiile care le predă profesori ,orele online nu sunt la fel de folositoare cum ar preda profesori la scoala.

  5. România este o tara preponderent rurală. Transportul în mediul rural este deplorabil și da, se circula și în mediul rural spre și din spre scoala. Iar școlile din mediul rural sunt adevărate focare, unde, ca în comunism, gunoiul se baga sub preș, ca să dam bine la inspectorat și sa para ca totul merge brici. Asa cum s a întâmplat la Cetnobâl. ȘCOLILE ÎNCHISE PANA DUPA SĂRBĂTORI! Asta e soluția optima. EDUCATIA SE POATE RECUPERA, SĂNĂTATEA ȘI VIATA NU NI LE DA NIMENI ÎNAPOI!

  6. In Franta ,Anglia,Spania este mai rau ca la noi si nu s-au inchis scolili .De ce sa se inchida?Anul acesta este compromis?Copiii de clasa 1 cum scriu ei online literele ?

  7. Scoli inchise in orase dar nu in sate!!!
    Scolile ar trebui inchise in marile orase pentru ca pune presiune pe transport dar nu in sate unde au sub 3 la mie. Cei de la sate au si probleme cu invatarea online iar transportul este inexistent in cele mai multe cazuri. Ar trebui sa vada punctual cine face naveta si asigure autobuz scolar.

    1. Cred ca e o gluma proasta. La sate sunt cazuri fara un copil absent macar la scoala. Aveti perfecta dreptate in tot. Si profesorii pot bloca predarea. Au sindicate si in sfarsit nimeni nu ne mai poate acuza ca vrem greva. Rapid sindicatele sa se mobilizeze. Dar rapidddd

    2. La sate nu sunt cazuri pentru că nu testează nimeni!!! Asta nu înseamnă că oamenii nu sunt bolnavi și că nu mor!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

BREAKING Guvernul vrea să forțeze închiderea grevei, băgând pumnul în gură profesorilor, prin adoptarea astăzi a unei Ordonanțe de Urgență care conține oferta de creștere salarială cu 1.000 de lei brut, care a fost respinsă aseară de sindicate. OUG cu oferta refuzată prin referendum de profesori apare pe ordinea de zi a ședinței de guvern extraordinare astăzi

Guvernul vrea să forțeze profesorii să iasă din grevă, aprobând creșterile salariale refuzate aseară de cadrele didactice prin referendum făcut de sindicate. Concret, o Ordonanță de Urgență care prevede creșteri…
Vezi articolul

Guvernul lansează un program care va analiza efectele pandemiei COVID-19 asupra copiilor, atât pe plan emoțional, cât și în ceea ce privește siguranța / Premierul Florin Cîțu, la deschiderea lucrărilor

Lucrările dedicate Programului Naţional de Suport destinat copiilor în contextul pandemiei de COVID-19 – „Din grijă pentru copii” încep astăzi, premierul Florin Cîţu urmând să participe la deschiderea acestora. Programul…
Vezi articolul