BREAKING Klaus Iohannis: Începând din 8 februarie 2021 majoritatea școlilor se vor redeschide. Se revine, practic, la sistemul descentralizat care ține cont de evoluția pandemiei în fiecare localitate / Decizia finală va fi luată pe 2 februarie

57.180 de vizualizări
Klaus Iohannis / Foto: Captură presidency.ro
Începând din semestrul II, din 8 februarie, majoritatea școlilor se vor redeschide, a declarat președintele Klaus Iohannis, la finalul unei ședințe pe care a convocat-o în această după-amiază la Cotroceni pe tema deschiderii școlilor.

Klaus Iohannis, declarația integrală:

”Am avut până adineaori o discuție foarte importantă cu premierul, cu ministrul Educației, ministrul Sănătății și alte personalități din domeniu. Tema discuției a constat în: deschidem sau nu deschidem școlile pentru învățământul față în față.

Și pot să vă comunic că am ajuns – în unanimitate, cei care au participat la discuție – la o concluzie extrem de importantă. Începând din semestrul II, adică după vacanța de o săptămână care urmează la începutul lui februarie, deci din 8 februarie, când începe semestrul II, majoritatea școlilor se vor redeschide. Asta, evident, în condițiile în care pandemia evoluează aproximativ la fel cum am avut evoluțiile în ultimele săptămâni. Asta însemnând: majoritatea școlilor se redeschid, elevii se întorc la școală.

Se revine, practic, la sistemul descentralizat care ține cont de evoluția pandemiei din fiecare localitate. În acest fel, în semestrul II, în localitățile care se încadrează în așa-numitul scenariu verde, cu relativ puține cazuri, toate școlile se redeschid fizic, copiii merg la școală. În localitățile care se încadrează în scenariul galben, adică sunt ceva mai multe cazuri de infectare, lucrurile se schimbă în sensul că merg în continuare la școală, mai exact la grădiniță și la școală, copiii de grădiniță, copiii din ciclul primar, clasele I-IV, și copiii din clasele terminale – VIII, XII. În cazul în care localitatea intră în scenariul roșu, continuă pentru un timp să meargă la școală și la grădiniță copiii de grădiniță și de ciclu primar, dar ceilalți nu mai merg la școală.

Deci, repet: scenariul verde – toți merg la școală. Scenariul galben – grădinițele, clasele I-IV, VIII și XII merg la școală, celelalte clase stau în on-line. Scenariul roșu, când se depășește numărul de 3, la început rămân acasă copiii din clasele V-VIII și liceele, dar continuă să meargă grădinițele și clasele primare. Atunci când se ajunge cu rata de infectare peste 6, localitatea se carantinează și toată lumea stă acasă, școlile se închid, se merge în on-line.

Acestea sunt concluziile principale. Foarte pe scurt și despre universități – având în vedere că fiecare universitate are specificul ei, decizia va fi luată la nivelul fiecărei universități, având în vedere autonomia universitară, însă, evident, dumnealor sunt liberi să se alinieze la scenariul după care funcționează și preuniversitarul.

Este foarte important de știut că toate aceste lucruri vor deveni realitate în măsura în care situația pandemică nu se înrăutățește grav. Trebuie să respectăm restricțiile. Și apropo de restricții, se schimbă evaluarea pentru școli, însă toate celelalte măsuri rămân în vigoare. Nu se schimbă nimic altceva decât evaluarea pentru școli.

În data de 2 februarie, înainte să înceapă școala, vom face tot împreună o reevaluare a situației pandemice și decizia finală – repet, decizia finală – va fi luată pe 2 februarie.

Dar, încă o dată, dacă evoluția pandemiei va fi cum a fost în ultimele săptămâni, se va intra pe acest scenariu pe care tocmai l-am descris”.

Klaus Iohannis a avut joi, 14 ianuarie, de la ora 16:00, la Palatul Cotroceni, o ședință de lucru la care au participat premierul Florin Cîțu, ministrul Sănătății – Vlad Voiculescu, ministrul Educației – Sorin Cîmpeanu, Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență – Raed Arafat, și Directorul Centrului Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică – Adriana Pistol.

Structura anului școlar 2020-2021
Semestrul I (17 săptămâni)

Cursuri:                            Luni, 14 septembrie 2020 – Marți, 22 decembrie 2020
Vacanță pentru grădinițe și clasele pregătitoare – a IV-a: 26 octombrie – 1 noiembrie 2020
Vacanța de iarnă:          Miercuri, 23 decembrie 2020 – Duminică, 10 ianuarie 2020
Cursuri:                            Luni, 11 ianuarie 2021 – Vineri, 29 ianuarie 2021
Vacanţa intersemestrială: Sâmbătă, 30 ianuarie 2021 – Duminică, 7 februarie 2021

Semestrul al II-lea (17 săptămâni)

Cursuri:                           Luni, 8 februarie 2021 – Joi, 1 aprilie 2021
Vacanţa de primăvară: Vineri, 2 aprilie 2021 – Duminică, 11 aprilie 2021

  • Paștele Catolic va fi în 2021 pe data 4 aprilie

Cursuri:                           Luni, 12 aprilie 2021 – Joi, 29 aprilie 2021
Vacanță de primăvară: Vineri, 30 aprilie 2021 – Duminică, 9 mai 2021

  • Paștele Ortodox va fi în 2021 pe data 2 mai

Cursuri:                           Luni, 10 mai 2021 – Vineri, 18 iunie 2021
Vacanţa de vară:           Sâmbătă, 19 iunie 2021 – data din septembrie 2021 la care încep cursurile anului şcolar 2021 – 2022.

Elevii de clasa a XII-a vor avea doar 32 de săptămâni de școală, pentru ei cursurile urmând a se încheia pe 4 iunie 2021. La clasa a VIII-a, numărul de zile de școală este 165 din cauza Evaluării Naționale: vor face 33 de săptămâni de școală, care se încheie pe 11 iunie 2021.

Calendar Evaluarea Națională 2021
  • 07 – 11 iunie 2021            Înscrierea la evaluarea națională
  • 11 iunie 2021                    Încheierea cursurilor pentru elevii de clasa a VIII-a
  • 22 iunie 2021                   Limba și literatura română – probă scrisă
  • 24 iunie 2021                    Matematica – probă scrisă
  • 25 iunie 2021                  Limba și literatura maternă – probă scrisă
  • 29 iunie 2021                  Afișarea rezultatelor înaintea contestațiilor (până la ora 14:00)
  • 29 iunie 2021 (ora 16:00 – ora 19:00) – 30 iunie 2021 (ora 8:00 – ora 12:00) Depunerea contestațiilor
  • 30 iunie – 4 iulie 2021    Soluționarea contestațiilor
  • 4 iulie 2021                      Afișarea rezultatelor finale după soluționarea contestațiilor

Vezi și: Noile modele de subiecte pentru Evaluarea Națională 2021 au fost publicate de Ministerul Educației

Calendar BAC 2021
31 mai-4 iunie 2021Înscrierea candidaților la prima sesiune de examen
4 iunie 2021Încheierea cursurilor pentru clasa a XII-a/a XIII-a
14-16 iunie 2021Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A
16-17 iunie 2021Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B
18-23 iunie 2021Evaluarea competențelor digitale – proba D
23-25 iunie 2021Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C
28 iunie 2021Limba și literatura română – proba E.a) – proba scrisă
29 iunie 2021Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – proba scrisă
30 iunie 2021Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – proba scrisă
1 iulie 2021Limba și literatura maternă – proba E.b) – proba scrisă
5 iulie 2021Afișarea rezultatelor la probele scrise până la ora 12,00 și depunerea contestațiilor în intervalul orar 12,00-18,00
6-9 iulie 2021Rezolvarea contestațiilor
9 iulie 2021Afișarea rezultatelor finale

Vezi și: Modele de subiecte pentru BAC 2021 au fost publicate de Ministerul Educației: descarcă modelele de cerințe pentru Matematică, Română, Istorie, Anatomie, Biologie, Chimie, Fizică, Geografie, Informatică, Socio-umane

Citește și:
Cîmpeanu anunță înainte de întâlnirea de la Cotroceni că școlile sunt pregătite să se deschidă pe 8 februarie: Ne dorim deschiderea școlilor pentru a putea recupera din pierderile generate de online
SURSE Deschiderea școlilor începând cu 8 februarie ar putea fi decisă azi la Palatul Cotroceni. Președintele Iohannis se consultă pe această temă cu premierul și mai mulți membri ai guvernului


16 comments
  1. Nu i intereseaza, profesorii sunt bone ptr ei, si la cheremul lor. Habar nu au cum functioneaza statul ce legi sunt ca sunt diferite ptr privati si ptr bugetari. Uita multi ca in pandemie multi care lucreaza la privat au primit exact bani de pomana de la stat pe cand profesorii au muncit on line, ca si bugetarii platesc taxe, impozite, cas, ciasoc, si li se injumatatesc veniturile dupa atatea dări, dar ce conteaza respectul… este zero, dar ce sa faci pacat ca nu mai exista respect ptr dascali, profesori etc.

  2. Nu înțeleg de ce s-au reunit atâtea somități tocmai la Președinție ca să ne spună nimic.
    Le propun sa citească punctul de vedere al domnului rector Remus Pricopie referitor la deschiderea școlii pe 8 februarie. Exceptional!!! [comentariu editat pentru a elimina majusculele]

  3. Vivat veselia!
    Începe școala,
    E gata pandemia,
    Clasele primare
    Fac mare România!
    (A se trata ca o ironie, nu am putut mai pe scurt de atat… 😀 )

  4. 8 ferbruarie va deveni ,,zi istorica”. Revein elevii in clase … Daca … Adica mai asteptati pana pe 2 februarie s-om vedea. Adica,care-i treaba cu revenirea? Ca la fel se pot defecta semafoarele (descentralizate) si circul continua. Sau vine vreo ninsoare (asa mai serioasa, de 2-3 cm. acolo, sa fie) si s-a dat peste cap planul revenirii. Imi zice un amic ca oricum luam lucrurile tre’ sa trecem insa cu bine ziua de maine ca doar e black friday (se inteapa sefu’, nu, nu ia teapa ci vaccinul, pt cine nu-i in tema) si sa nu ne pricopsim Doamne Fereste cu ceva reactii adverse ca s-a facut praf si semestrul al II – lea. Va veni insa Campianu zilele urmatoare si sigur va rebaga populimea in ceata astfel incat tare mi ca nu-i stabilit nimic.

  5. Dacă scenariul verde înseamnă sub 1 la mie, nu putem spune că se redeschid școlile. Doar pentru grădiniță și școlile primare, iar până în 3 la mie clasele terminale.
    Gimnaziul și clasele 9-11 nu ajung anul ăsta la școală.

  6. Pana acum ce i-a oprit pe acesti ametiti si pe cei dinaintea lor sa aplice aceste scenarii? Ignoranta? Incompetenta?
    Acum sper ca nu o sa mânareasca cifrele de dragul prezentei fizice la scoala.

    Se schimba ceva in scoli? Atat ficusul cat si celelalte plante guvernamentale tac malc. Tot cu plexiglas? Cu geamuri deschise? Noi reguli de distantare? Grupuri sanitare? Transport sigur? Curatenie in clase si in scoala?

  7. Corect, cu norme de igienă și distanțare fizică (în două schimburi).
    Dar și elevii să respecte aceste reguli, nu să vină cu idei de acasă că nu există virusul (elevii de liceu)!

    1. Sigur c-ar trebui ,,sa imbratiseze” ideile ,,oficiale” turuite de unii salariati bugetari care stau cu frica-n san ascunsi dupa masca ca sa nu-si piarda ,,slujba” sau sa se ,,infecteze” de una/ alta. Auzi tupeu la ,,cadru didactic” dobandit pe banii nostri. Cu ce se ocupa insul la scoala. Chestioneaza elevii pe teme medicale/ politice/ economice. I-ati vaccinul si bucura-te de salarul care ti-a venit in astea 10 luni trecute mai mult ,,in online” taind frunze la caini si nu pune umarul la indobitocirea si mai mult a poporului din care faci parte.

      1. Nu vrei sa taiem frunze la caini impreuna zilnic cu telefonul in mana 6 ore corectand teme pana la ora 12? Si 7 ore live si sa pregatim 5 zile lectiile? Nu de alta, dar sa nu te plictisesti ca noi. In caz ca totusi tot te plictisesti, hai sa urmarim impreuna cateva conferinte online, sa urmam cam 5 webinarii pe zi pe teme de educatie online. Si daca inca esti plictisit, hai cu mine la 2 cursuri CCD si la un cerc pedagogic. Dar repejor, ca avem si un Consiliu Profesoral pe Zoom. Eu unul, de plictiseala te-as invita sa dam impreuna si 15 statistici pe zi la ISJ, din care 5 in concediul de odihna. Si daca tot esti plictisit, stimate NE taietor de frunze la caini, afla, surprizaaaaa ca am si 2 copii in online si un sot si casa si trebuie sa si mananc. Te asteptam in sistem sa taiem frunze la caini sincron. 🙂

      2. @cernat
        Vezi ca esti defazat. Chestia asta cu statul acasa si luat salariu degeaba a aparut prin octombrie, a tinut vreo doua luni si s-a cam stins. Pana si restul gastii care o tinea langa cu chestia asta (cristine, mihaele, parinti dezamagiti, gigi ciocane etc) a lasat-o mai moale. Deci cauta-i, vorbeste cu ei, updateaza-te si poate gasiti ceva nou. Dar repede ca, daca incepe scoala, va pierdeti obiectul muncii. Sau nu?
        Cat despre frica si masca, te lasam pe tine sa fii curajos si sa boxezi cu virusul. Vezi ca au incercat si altii si s-a lasat cu ko-uri. Dar tu incearca!

        1. De-alde sosoni si oliviere am mai vazut. Si si-au luat teapa la Covid, aka…au cam dat ortul popii. Tot asa, zburatori de-astis, zmei din povesti cu vorbele in gura: EU SUNT OM SANATOS. Sa-i lasam sa se ia la tranta cu virusul. Ma voi uita ca la un meci de wrestling. 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Universitățile au nevoie de scannere pentru verificarea plagiatelor, dar nu le pot procura cu banii de la Minister – rectorul ASE, Nicolae Istudor: Cererea Universitaria de reportare a banilor pentru analiza doctoratelor urmărește evitarea blocării fondurilor publice

Multe universități au nevoie să achiziționeze scannere performante pentru a putea verifica plagiatele din tezele de doctorat, dar nu le pot procura din fondurile alocate de minister pentru că asemenea…
Vezi articolul

Sesizări anonime, autosesizarea comisiei de etică și un „ghid de bun simț” – în proiectul noului cod de etică SNSPA / Cristian Pîrvulescu, decan la Facultatea de Științe Politice: Trebuie reglementate clar care sunt gesturile acceptabile sau nu. De la atingeri până la modul de adresare

Deschiderea unui birou pentru reclamații, chiar și depuse anonime, implementarea unui “ghid al bunului simț”, sunt printre propunerile ce ar putea face parte din noul cod de etică al SNSPA.…
Vezi articolul

Burse școlare iunie 2024. Elevii primesc 338 de lei bursă de merit pe 15 iulie, cei care au dat Evaluare Națională sau Bacalaureat – 450 de lei / Aceștia ar urma să primească bani și pentru zilele din luna iulie, care trec până la afișarea rezultatelor de la examene

Banii de burse ai elevilor pentru luna iunie vor fi plătiți luni, 15 iulie, după ce vor fi virați către inspectoratele școlare și școli. Bursa de merit ar urma să…
Vezi articolul