BREAKING Grevă generală în educație, din 22 mai, pe termen nelimitat, anunță reprezentanții celor trei mari sindicate din învățământ / Elevii să stea acasă, spun sindicaliștii. Regulile generale, anunțate de reprezentanții profesorilor – document

65.162 de vizualizări
Foto: © Elena Grishina | Dreamstime.com
Sindicatele din Educație – Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), Federația Sindicatelor din Educație (FSE) „Spiru Haret” și Federația Națională Sindicală (FNS) „Alma Mater” – au anunțat marți, într-o conferință de presă comună, că din 22 mai vor intra în grevă generală. Potrivit rezultatelor referendumului făcut în rândul profesorilor din țară, peste 70% au votat pentru grevă generală. Cele trei mari sindicate din Educație au anunțat că cel mai indicat este ca elevii să stea acasă. “Conform legii, greva se face la locul de muncă. Dar e bine, recomandat, ca elevii să stea acasă, sunt mai mari riscurile dacă nu va avea cine să stea cu ei. Profesorii nu trebuie să supravegheze copiii, pot să stea și în cancelarie”, au spus sindicatele. Miercuri, 17 mai, profesorii vor face grevă de avertisment timp de 2 ore. Elevii vor veni la ore, dar nu se va preda, a explicat Marius Nistor, lider sindical.
  • Regulile generale pot fi consultate la finalul articolului. În timpul grevei, elevii care sunt la școală vor fi supravegheați de angajații care nu participă la grevă, conform documentului consultat de Edupedu.ro.

Potrivit lui Marius Nistor, liderul Federației Sindicatelor din Educație Spiru Haret, “din cei 70.000 de membri de sindicat, 73,23% s-au exprimat în favoarea declanșării grevei generale cu începere din 22 mai. Generală va fi precedată, conform prevederilor legislației în vigoare, de declanșare a unei greve de avertisment care va avea loc cu începere din 17 mai, în intervalul orar 11-13, cu încetarea tuturor activităților specifice care ar trebui să se desfășoare în unitățile de învățământ preuniversitare de învățământ preuniversitar”.

„Participarea masivă a colegilor noștri la marșul de protest din data de 10 mai 2023 s-a constituit într-un mesaj extraordinar de puternic pentru Guvernul și Parlamentul României. Nu mai putem accepta tergiversarea adoptării unor decizii care să contribuie la rezolvarea problemelor și a nemulțumirilor colegilor noștri personal didactic de predare, didactic auxiliar și nedidactic”, a spus Marius Nistor.

Din 22 mai, când va fi grevă generală, părinții sunt sfătuiți să nu trimită copiii la școală.

Fac un apel către părinți să înțeleagă – și recomandăm în același timp – să ținem copiii acasă, pentru că sunt foarte multe situații în care 100% s-a votat pentru grevă sau procentele sunt foarte mari și este mai înțelept să rămână copiii acasă decât să vină la școală și să nu aibă cine să stea cu ei. Acolo unde sunt colegi care au spus ”nu”, nu au decât să se ocupe de ei, dar grevă înseamnă încetarea lucrului și nu se pun absențe, nu se predă, nu se evaluează. De aceea, trebuie să fie părinții alături de noi, să înțeleagă că, dacă ai lor copii vor să aibă un învățământ de calitate, nu se poate ca dascălii să fie în continuare umiliți, nu se poate ca în anul 2023 un profesor debutant să câștige 2.500 de lei (…)”, a declarat Simion Hăncescu, liderul Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI).

„Conform legii, greva se face la locul de muncă. Dar e bine, recomandat, ca elevii să stea acasă, sunt mai mari riscurile dacă nu va avea cine să stea cu ei. Profesorii nu trebuie să supravegheze copiii, pot să stea și în cancelarie”, a spus Hăncescu.

Liderul Marius Nistor a transmis un mesaj elevilor și părinților prin care le cere susținerea profesorilor în acțiunea de protest: “Dragi părinți, vă cerem să ne înțelegeți că am apelat la această formă extremă de protest ca ultimă soluție pentru a-i determina pe acești guvernanți să nu ne mai ignore, să nu mai fie indiferenți și să nu mai amâne luarea unor decizii vitale, nu doar pentru noi și pentru sistemul de învățământ, ci și pentru viitorul copiilor dumneavoastră. Dragi elevi, să nu vă speriați de declanșarea acestei forme de protest. Este o acțiune îndreptățită a noastră, o acțiune de protest care vizează până la urmă o finanțare corespunzătoare sistemul educațional și asigurarea unui viitor pentru voi aici în țară, poate pentru posibila reîntoarcere a celor care au plecat din această țară”, a spus Nistor.

“(…) Dacă sunteți nemulțumiți, dacă v-ați săturat să fiți umiliți, protestați, alegeți să vă exprimați clar punctul de vedere. Fiți adevăratele modele pentru copiii noștri, pentru elevii dvs. Să le arătăm că în viață trebuie să se bată pentru respectarea drepturilor lor”, a completat Nistor.

Liderul sindical Simion Hăncescu a subliniat că “există riscul ca examenele naționale să fie date peste cap de greva generală din învățământ“.

Simion Hăncescu a spus că federațiile sindicale își doresc o decizie politică din care să reiasă “clar” ce se vrea de la această lege a salarizării.

“Cererea noastră este să fim invitați să ni se spună clar ce se vrea de la această lege a salarizării. Am văzut dezastrul în urma legii 53 după ce s-a aplicat toată legea, profesorul debutant a ajuns să fie întreținut de familie. Nu ai cum să trăiești ca profesor tânăr dacă nu ai părinți sau bunici care să te susțină. Ești muritor de foame, ori, așa cum i-am cerut și premierul și președintelui PSD, a sosit momentul ca cineva să ia o decizie politică”, a spus Hăncescu.

Despre greva de avertisment din data de 17 mai, Marius Nistor, liderul Federației Sindicatelor din Educație, a spus: “Copiii vor fi supravegheați, nu îi trimite nimeni acasă, să fim înțeleși. Este un anumit specific este o grevă doar de două ore și atunci în intervalul orar 11-13 îi vor supraveghea astfel încât să nu fie niciun fel de probleme. După acest interval orar 11-13 este posibil să mai aibă ore și mai departe nu pot să îi trimită acasă. E o misiune delicată, dar asta spune legea, dar în general, din datele pe care le avem, puține școli sunt (n. red. cu personal implicat în grevă) 100%, deci pot fi și cu 75%. Sunt oameni care pot fi implicați dacă nu o optează pentru grevă”, spune Hăncescu.

Regulile pentru greva profesorilor

Conform documentului consultat de Edupedu.ro, regulile din perioada în care are loc greva sunt următoarele:

„1. În unitatea de învăţământ trebuie să fie prezenţi pe durata grevei toţi membrii de sindicat participanti la aceasta; în condică se va scrie „GREVĂ”; reamintim că, potrivit art. 234 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările si completările ulterioare, „greva reprezintă încetarea voluntară şi colectivă a lucrului de către salariaţi”, iar conform art. 153 alin. (5) din Legea nr. 367/2022, greviştii sunt prezenți în incinta unitatii;

2. în situația în care, în perioada grevei, sunt prezenți în unitate copii/elevi, aceștia vor fi supravegheați de angajații care nu participă la grevă;

3. cadrele didactice care nu au ore (după ce greva a fost declanșată și care participă la grevă) sunt prezente în incinta unității, o parte dintre ele asigurând supravegherea patrimoniului, conform celor stabilite de către comitetul de grevă din unitate împreună cu angajatorul;

4. toate persoanele care intră în unitate vor fi legitimate pentru a nu pătrunde persoane străine, care ar putea deturna acţiunea;

5. personalul didactic auxiliar şi nedidactic participant la grevă va rămâne la locul de muncă, fără a-şi desfăşura activitatea, asigurând securitatea patrimoniului.”

Revendicările sindicatelor din educație:

  • „Majorarea salariilor personalului din învățământ, în conformitate cu importanța socială a muncii prestate, plecând de la principiul salariul profesorului debutant să fie cel puțin egal cu salariul mediu brut pe economie, salarizarea întregului personal didactic de predare urmând să se realizeze în mod progresiv, în raport de funcție, studii, vechime și grad didactic;
  • Instituirea regulii indexării anuale a salariilor personalului plătit din fonduri publice, cu rata inflației;
  • Plata orelor suplimentare efectuate de personalul didactic auxiliar și nedidactic;
  • Acordarea sporurilor pentru condiții de muncă personalului din învățământ;
  • Acordarea drepturilor prevăzute în legislația în vigoare și contractele colective de muncă aplicabile (decontarea navetei, plata indemnizației de instalare, acordarea concediului de odihnă suplimentar, compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat etc.);
  • Creșterea anuală a investițiilor în învățământ, pentru îmbunătățirea bazei materiale și a infrastructurii;
  • Renunțarea la aplicația EduSal și înlocuirea acesteia cu un program informatic de salarizare gestionat și administrat de Ministerul Educației“.

Foto: © Elena Grishina | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Liderul sindical Simion Hăncescu, apel pentru părinți: Este mai înțelept să rămână copiii acasă în timpul grevei generale
Există riscul ca examenele naționale să fie date peste cap de greva generală din învățământ, avertizează liderul sindical Simion Hăncescu

27 comments
  1. & Niște lidei ”extraordinari” ca, Hadar, Hăncescu și cu Nistor, probabil că se consideră păcăliți la bani de ăia pe care i-au format, i-au votat și i-au timis în parlament și să guverneze, ?

  2. este greva impusă .nu vor fi plătiți.
    toți se întreba ce se întâmplă cu elevii…dar cu adulții care nu au cu ce trăi ce se întâmplă?
    de când contează elevul așa tare? când toți stau pe tlf!

  3. Doamna Carmen Johannis face grevă? Ar fi interesant de aflat. Ar putea să se folosească de grevă pentru a se mai plimba pe ici, pe colo, cu soțul. Nu cu rele intenții, desigur, ci cu scopul nobil de a ridica relațiiile cu statele vizitate la rang de parteneriat strategic.

  4. HAi sa nu mintim (apropo habar nu aveti sa cititi o grila de salarizare dns educati tiineri)
    Ca sa inteleaga publicul.Salariul ala de care ziceti de 5.517 este pe gradatia zero.Adica se adauga niste sporuri la salariul ala conform legii.Adica salariul de fapt este conform legii salarizarii unice- 6.869 lei . La aceasta se adauga si sporul neuro de 10% plus diregentii cine are asa ceva sau gradatii de merit
    (4) Tranşele de vechime în muncă în funcţie de care se acordă cele 5 gradaţii, precum şi cotele procentuale corespunzătoare acestora, calculate la salariul de bază avut la data îndeplinirii condiţiilor de trecere în gradaţie şi incluse în acesta, sunt următoarele:

    a) gradaţia 1 – de la 3 ani la 5 ani – şi se determină prin majorarea salariului de bază prevăzut în anexele la prezenta lege cu cota procentuală de 7,5%, rezultând noul salariu de bază;

    b) gradaţia 2 – de la 5 ani la 10 ani – şi se determină prin majorarea salariului de bază avut cu cota procentuală de 5%, rezultând noul salariu de bază;

    c) gradaţia 3 – de la 10 ani la 15 ani – şi se determină prin majorarea salariului de bază avut cu cota procentuală de 5%, rezultând noul salariu de bază;

    d) gradaţia 4 – de la 15 ani la 20 de ani – şi se determină prin majorarea salariului de bază avut cu cota procentuală de 2,5%, rezultând noul salariu de bază;

    e) gradaţia 5 – peste 20 de ani – şi se determină prin majorarea salariului de bază avut cu cota procentuală de 2,5%, rezultând noul salariu de bază.

    1. Cine a mintit, un profesor cu dirigentie la gradatia maxima si la vechimea maxima ajunge la 4500 net. Dar care este salariul mediu net anual, ai facut un calcul?
      Nu toti au dirigentie, gradatie maxima si vechime 25 de ani. Altii dupa 25 de ani sunt bine mersi la pensie, cu o pensie mult mai mare.

      1. cine este la pensie după 25 de ani? eu am aproape 40 de ani și aproape 20 de ani de muncă! muncesc din timpul facultății și nu se prefigurează prea curând vreo pensie, pentru mine! ba chiar mă mai așteaptă încă pe puțin 25 de ani!
        tu vorbești de speciali? corect, să rezolvăm cu asta. să rezolvăm problema pensiilor speciale, să rezolvăm problema celor care ies la pensie la 43 de ani și apoi se angajează înapoi la stat, cumulând pensie cu salariu! dar nu vrei asta, nu? vrei să ieși și tu la pensie după 25 de ani cu salariu mare, adică exact ceea ce condamni?

  5. Dar auxiliarul conteaza?Ca vad ca pentru ei sindicatul e degeaba nu zic nimic de salariile chiar de mizerie pe care acestia le au.Un auxiliar cu studii facute pe bune ,nu adus de partid ,are un salariu de mizerie de 2.800 de lei.Cu vechime maxima cu studii facute pe bune .60% din salariul unui profesor cu vechime asemanatoare si studii asemanatoare.Profesorul presteaza 4 ore pe zi fraierul de auxiliar 8 ore .Deci la nivel orar profesorul castiga cel putin dublu .Si sindicatele tac .Oricum se pleaca in masa din auxiliar ,pleaca profesionistii vine activul de partid si pensionarii din militie.Asa ca greva pentru axiliari e inutila

    1. și probabil nici nu dați meditații. glumesc.
      da, așa este, și eu am fost bibliotecară (e drept că la o școală privată) și munceam 9 ore, iar profesorii câteva ore. dar eu am văzut că revendicărilor se referă și la personalul auxiliar

  6. Țara asta a ajuns gunoiul Europei și chiar sluga celor ce o conduc.Aici nu mai este vorba doar de educație.Ar trebui ca toți cetățenii să lupte.Să facem toți grevă.Să nu mai meargă nimeni la muncă, ci peste iubiții noștri conducători…”să ne trăiască”🤢🤮
    Am ajuns să răbdăm orice, deși nu e normal.

  7. claaaar.
    Să înceapă paraziții să ragă pentru salarii, că de aia 60% analfabeți funcțional se ocupă mamă..

  8. DACĂ ne pasă TUTUROR cu adevărat de copiii noștri, care sunt viitorul nostru,
    atunci TREBUIE să o arătăm prin fapte nu doar declarații sau postări, profesori – părinți – guvern – mass-media.

    Altfel va fi bine doar pentru foarte puțini !

    Dar probabil acesta este de fapt scopul conducătorilor .
    Mai puțin pentru unii
    (bani, condiții decente de trai, o societate sănătoasă din toate punctele de vedere etc.)
    înseamnă mai mult pt. alții .

    Oamenii NU vor uita și NU vă vor ierta, stimați conducători .

  9. Personal din învățământ , nu mai mergeți pe fentele liderilor supremi ai sindicatele voastre ! Oricum , vă vor vinde ieftin , ca de fiecare dată ! Dovediți că sunteți formatori de opinie și vă luați viața în propriile mâini ! Asta dacă vreți să schimbați ceva in statutul vostru . Dacă nu , vă meritați soarta ! Mergeți până la capăt cu revendicările , chiar de-ar fi să faceți foame ! Schimbarea sistemului pleacă de la voi !

  10. De ce nu luați bani de la MAGISTRATI sa dați la profesori ca au salarii și pensii extraterestre????Chiar nimeni din țară asta nu verifica averile și salariile magistraților????UITATI-VA ca o mare parte din aceștia se judeca cu STATUL ROMAN..și castiga cică sporuri de prin 2018..de zeci de mii de euro de magistrat.(PAI DA CA II JUDECA COLEGII LOR….).PANA CAND??????sunt cei mai bine plătiți cred din Europa..la o țară cu probleme ca România

  11. Dacă se intră în greva oare cu elevi din anii terminali ce se va întâmpla căci sper sa nu repete anul deoarece ar fii munca și banii aruncați pe meditații în zadar.

    1. Ce se întâmplă cu elevii ? Întreabă- te ce se întâmplă cu personalul didactic daca va ceda de fiecare dată șantajului emoțional ! Prețurile au luat – o razna , iar salariile au rămas de cacao ( ca să fiu diplomat ) Întreabă-i pe guvernanți ce e de făcut , dacă ai sânge în instalației. Când a fost ultima dată când te- ai solidarizat cu personalul din învățământ ?

      1. Cand a fost ultima oara cand personalul din invatamant a fost solidar fata de elevi?
        60% din elevi sunt analfabeti functional si tot cam atat (60%) din profesori NU AU CE CAUTA la catedra.
        Voi cereti solidaritate din partea celor de are multora dintre voi nu va pasa nici sub coada, imi vine sa vomit.

        1. In conditiile unei salarizari proaste vor fi multi profesori care nu au ce cauta la catedra. Tinerii bine pregatiti nu vor intra niciodata in sistemul de invatamant care nu-i respecta si nu-i
          plateste decent.

  12. Oricâtă greva ar fi,profesorii cu vechime nu vor fi plătiți cu 2 ore in plus, dacă în loc de 16 ore cât au dreptul săptămânal,vor presta 18 ore săptămânal.Si oricâtă greva ar fi,dascălii nu vor putea ieși la pensie la cerere, anticipat, fără penalizare.

  13. Foarte bine!
    A ajuns un sofer si MInsiterul Educatiei sa aiba Salariul brut cat al unui profesor grad I si 25 de ani vechime!!!!
    “Un șofer din Ministerul Educației a ajuns la un venit lunar de peste 5.500 de lei, cât al unui profesor cu 25 de ani vechime și gradul I, aflat la maximul carierei sale – document
    19 aprilie 2023.
    Concret, șoferul de pe grila Ministerului Educației câștigă o îndemnizație lunară de 5.090 de lei, la care se adaugă un spor de condiții vătămătoare de 410 de lei, în total 5.500 de lei pe lună. Pentru postul de șofer sunt necesare studii medii, adică liceul.
    Un profesor cu studii superioare de lungă durată și gradul I didactic, cu o vechime de peste 25 de ani, are un salariu brut lunar de 5.517 lei, iar cel al unui profesor cu vechime de 20-25 de ani este de 5.101 lei pe lună, în martie 2023, lună în care cadrele didactice au ajuns la maximul grilei de salarizare prevăzut în Legea 153/2017.”

    Cred ca soferii de la Guvern sau diin MInisterele banoase(Energiei, Finantelor etc) au salarii duble!!!

    1. ȘOFERI?Eu am înțeles că cei ce scot hârtii la xerox în Parlament câștigă pe nesimțite, de șoferi nici nu se mai pune problema.Numai păduchi in Parlament.Toate sugativele sunt acolo.CORUPȚI ȘI ULTIMII PENALI!!!!!!Ar trebui să fie pușcăriile pline cu ei!

  14. Totul (greva) este o negociere politică între penele și pesede. Pleacă ai noștri, vin ai lor! Profesorii au fost – sunt – vor fi o masă de manevră a politicului.

    1. Lasă, nu purta tu grija, că nu partidele plătesc facturile duble și coșul triplu la preț de la cel mai ieftin magazin! Dacă ești profesor și nu vrei grevă, spor la muncă, salariul va fi ca acum 4 ani, încă 20 de ani de acum înainte.

      Voluntariat să facă fraierii.

  15. La cat de bine sunt înfipți liderii sindicali,la cat de divizati și timorați și desemnați sunt profesorii, mi-e teamă că va fi un nou fiasco. Și astfel ideea de eficienta prin proteste va fi și mai adânc îngropată! Cui o conveni oare?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Cinci medalii de aur, două de argint și o mențiune pentru elevii români la Olimpiada Asiatică de Fizică 2024. În afară de un elev de la Colegiul Racoviță din Cluj, toți ceilalți sunt de la liceul privat ICHB / Ministerul Educației susține că aceste rezultate „confirmă nivelul școlii românești de fizică”

Cinci medalii de aur obținute de elevii români la a 24-a ediție a Olimpiadei Asiatice de Fizică, la Perak, în Malaezia, anunță Ministerul Educației. Au participat 208 concurenți din 28…
Vezi articolul

Profesorii să nu-și folosească banii din prima de carieră didactică pe cursuri de formare a competențelor digitale. Sorin Decă, Ministerul Educației: Lansăm luna viitoare investiția pentru formarea gratuită a profesorilor în pedagogie digitală

În noiembrie, Ministerul Educației va lansa investiția 8 din Componenta 15, din PNRR, adică formarea a 100.000 de cadre didactice pentru pedagogie digitală, anunță secretarul general adjunct al Ministerului Educației,…
Vezi articolul