Grevă de avertisment în toate școlile din România în care sunt membri de sindicat, miercuri, 19 ianuarie 2022, anunță cele două federații sindicale. Profesorii nu vor face ore în intervalul 11:00-13:00

40.623 de vizualizări
Foto: © Harry Rendón Mayorga | Dreamstime.com
Grevă de avertisment în toate școlile din România, miercuri, 19 ianuarie 2022, potrivit unui comunicat al Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) și Federației Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET” (FSE).

În baza rezultatelor referendumului desfășurat în perioada 17 decembrie 2021 – 14 ianuarie 2022, se declanșează Grevă de avertisment miercuri, 19 ianuarie 2022, cu încetarea lucrului în unitățile și instituțiile de învățământ unde există membri de sindicat ai F.S.E. „SPIRU HARET” și F.S.L.I., în intervalul orar 11:00-13:00, anunță sindicatele.

Aceștia spun că protestul este provocat de refuzul guvernanților de a purta negocieri cu reprezentanții federaţiilor sindicale din educaţie și de a adopta măsuri concrete pentru mai multe puncte pe care le-au solicitat în ultima lună:

“1. Acordarea, încă de la începutul anului 2022, a salariilor de bază prevăzute de anexele la Legea-cadru nr. 153/2017 pentru personalul din învățământ (cadre didactice, personal didactic auxiliar și nedidactic);

2. Alocarea procentului de 6% din P.I.B. pentru finanțarea educației;

3. Adoptarea unei măsuri legislative de natură reparatorie, prin care întregul personal didactic să beneficieze de calculul și plata corecte ale drepturilor salariale cuvenite conform tranșelor de vechime în învățământ (de la data de 01.09.2017), respectiv ale drepturilor reglementate ca majorări/creșteri salariale (începând cu 01.01.2019), potrivit Legii-cadru nr. 153/2017;

4. Acordarea sporurilor pentru condițiile de muncă prevăzute de Regulamentele emise în baza Legii-cadru nr. 153/2017;

5. Plata orelor suplimentare pentru munca prestată de personalul didactic auxiliar și nedidactic peste timpul normal de muncă;

6. Suplimentarea numărului de posturi didactice auxiliare și nedidactice necesare pentru ca unitățile de învățământ să își desfășoare activitatea în condiții cât mai bune.”

Aproximativ 100 de membri ai celor două federații, precum și ai FNS „ALMA MATER“, au pichetat joi, 13.01.2022, sediile Guvernului, Partidului Social Democrat și Partidului Național Liberal. Potrivit sindicatelor, acesta „a fost cel de-al 4-lea pichet organizat în fața Guvernului. La acestea se adaugă peste 20 de proteste organizate de sindicatele teritoriale afiliate celor două federații”. 

Articolul este în curs de actualizare

Foto: © Harry Rendón Mayorga | Dreamstime.comDreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


39 comments
  1. Gradul tău de înțelepciune este epocal! Modul în care mi-te adresezi denotă că nu trebuie sa faci lecții ca distrugi viitorul copiilor. În fine, să înțeleg că se naște “material” prost. Noroc că atunci când te-ai născut tu era material bun. Poți astfel să recunoști și sa diferențiezi materialul bun de cel prost. Ce să zic. Proastă lumea ca nu face “material” conform cu standardele voastre. Oricum voi faceți evaluări corecte. Copii de medie 8-9 nu iau bac-ul, nu știu sa rezolve o ecuație de gradul 2. Dar nu e vina voastră. E materialul! Nicăieri în lumea normală nu se plătesc rezultate cu minus. Așa că, îmi pare rău pentru tine, nimeni, normal la cap, nu ar putea fi de acord cu cererile voastre. Așa proști cum ziceți voi ca suntem. Succes! Medelin.

    1. @ Mădălin,

      Nu te supăra pe “B”, doar atât poate. De la un profesor care susține evaziunea (motivând că “și alții o practică”)… nu poți aștepta argumente înțelepte, el are valori morale doar dacă acestea se întâmplă să fie în interesul lui.
      “Scopul (îi) scuză mijloacele”…

  2. Sunteti niste nemernici si aveti tupeu toti din sistemul de invatamant dupa ce ca luati 4 – 5 mii de lei salariu va mai trebuie si mariri, lucrati 4 – 5 ore pe zi si luati un salariu pe care nu il meritati. Ati luat marirea cu patru ani inainte ca si doctorii si mai vreti si mariri. Se deschide anul de invatamant vrem marire daca nu facem grreva, se inchide anul, facem greva, vrem salarii mai mari. Niste nesimtiti.

  3. Ce sporuri de munca vreti,ce lucrati in conditi grele ca acei oameni care lucra in constructi.Voi intrati la jumatea orei si stati la caldura nu va este rusine .

  4. Numai la bani va gândiți…de elevi nu va pasa, aveti pretentii si cereti culegerile cumpărate la zi, cadouri pentru diriginți, bani pentru clasă, etc… dar nu va gândiți ca unii cheltuie toti banii lor pentru a putea merge la școală. Daca Elevii ar fi organizat o greva, ati fi fost total in dezacord… Elevii care care au peste 8.50 dar sub 9.50 si-au pierdut bursele!! De ei nu va pasă… să vă fie rușine!

  5. pai altceva mai stiti, decat sa cereti salarii marite? dar sa faceti scoala, sa invatati copiii??? sa va dati silinta, nu va intereseaza… doar orele de meditatii. Sa fim seriosi!

  6. pai altceva mai stiti, decat sa cereti salarii marite? dar sa faceti scoala, sa invatati copiii??? sa va dati silinta, nu va intereseaza… doar orele de meditatii. La ce scoala se face, sa fim seriosi!

  7. Numai la bani și la avuție vă gândiți! Vă bateți joc zilnic de elevi și dați discreționar note după cum vă surâde fără ca elevii să fie învățați lucruri utile într-un mod plăcut, așa cum se face în mai toate statele europene! Ne-am saturat noi elevii de grevele voastre și de faptul că nu vă interesează de bunăstarea elevilor. Trăim noi elevii, într-o dictatură educațională cu efecte grave pe termen lung!

    1. Traim de pe o zi pe alta, nu sti ce vorbesti. Avem salariul unui lucrator comercial care nu are facultate, masterat sau doctorat. Plus ca trebuie sa cheltuim din banii nostrii sa facem cursuri care sunt obligatorii pentru punctaje.

      1. @Alex, sper că nu ești profesor cu faculatate/ master/ doctorat. Intr-un comentariu foarte scurt ai făcut cel puțin două greșeli.
        Corect este:
        – stii ce vorbești în loc de ști ce vorbești
        – bani noștri în loc de banii noștri

        1. Ce proști sunteți , de exemplu eu fac ore în plus cu clasa aVIII-a și aș dori să fiu plătită!!! Fiecare face ce dorește până la urmă nu voi ne plătiți salariile!!!🤯🤪😜

          1. Da, Ioana, așa este, există un norișor pe cer de unde vin bani. Acești bani sunt pentru salariile voastre. Banii sunt puși în norișor de zâna maseluta împreună cu extratereștrii de ziua a 6a. E un fond comun al lor pe care-l investesc în educație în speranța că într-o zi va returna plus societății. Sunt sigur ca orele suplimentare pe care le faci la clasa a 8a sunt ptr ai învăța pe elevi sa citească. Eu am avut la liceu colegi care aveau dificultăți mari de a scrie și a citi. Ăsta e rezultatul eforturilor voastre.

          2. @ Ioana, tot asa vorbesti si cu elevii? Comentariul anterior este valabil si pentru tine. Profesorii care au asemenea vocabular nu au ce cauta in invatamant.
            Pentru cultura ta, sa stii ca toti cei care contribuie la buget iti platesc salariul.

  8. Eu m-am săturat de grevele voastre. De 30 de ani singura voastră problemă în sistemul de învățământ a fost doar salariul. Nu va interesează ca sunt copii care merg în scoli cu toaleta în curte, scoli neincalzite, manuale pline de greșeli, calitatea învățământului e la pământ, lucru confirmat inclusiv de bacalaureat. Să se schimbe lucrurile acestea nu cereți niciodată. De 2 ani de zile va prefaceti ca faceți “carte” (nu doar de 2, doar ca acum se vede foarte clar), rezultatele voastre fiind din ce în ce mai rare și în mare măsură nu au legătură cu sistemul, ci reprezintă munca unor copii, părinți sau a unor profesori “excepție de la regulă”. Copii care nu știu sa citească ajung la liceu, au medii de 6 sau 7. Faceți 1000 de materii inutile în care predați limbi de lemn, multe din ele repetitive, le predați în mai mulți ani aceleași lucruri. Doar ca să luați un salariu bun, câți mai mulți “profesori “. Este incredibil gradul vostru de nesimțire. Sa vă fie rușine, în marea voastră parte nu sunteți elita țării, iar cei puțini dintre voi care chiar sunt sunt, sunt tot mai puțini an de an scârbiți de mizeria din sistem. Cineva în comentarii zicea să faceți grevă când e bacalaureatul, eu cred ca bacalaureatul e o grevă oricum, o grevă o glumă a capacității voastre de a face generații care sa ducă țara mai departe.
    Succes în a vă imbuiba burțile cu muncă și rezultate cât mai puține!

    1. 80% din nemultumirea ta nu are legatura cu treaba de profesor, iar cei care nu isi fac treaba la clasa sa gasiti solutii obiective sa ii scoateti din sistem, dar sa nu dati in profesorii care pun note mici si isi fac treaba la clasa. Multi parinti intervin pe la dirigenti sau directori pentru note mai bune.

    2. @Medelin Toaleta din curte nu este treaba profesorilor. Materiile “inutile” fac parte din programa ministerului. Manualele țin iarăși de minister. Apoi eu și când mă prefac că fac carte o fac pe banii mei, așa că vreau banii înapoi. Nu am făcut contract cu toți netoții să țin lecții pe cheltuiala mea.

      PS Acum tu fiind în elita țării ar trebui să fii mai înțelegător cu noi aștia înrobiți “burții”.

      1. Dar rezultatele sistemului de învățământ sunt treaba voastră? De ce ai comentat doar partea care-ți convine? Voi bineînțeles ca nu aveți răspundere. Sunteți total nevinovați de ce iese din mâinile voastre. 44-60% promovabilitate bac, olimpiade internaționale (știi ce sunt alea? Alea unde nu corectați voi), praf, câteva excepții. Faceți carte pe banii voștri? Care carte? Care bani? Simulati orice fel de carte. Când nu va convine vorbiți despre minister ca și când voi nu sunteți din minister, ministerul e rezultatul marsaviilor voastre plus al politicienilor. Puteți presa ministerul doar să vă mărească salariile dar nu să îmbunătățească condițiile ptr copii, calitatea educației (asta presupune sa va îmbunătățiti și voi condiția, ceea ce e greu), orice ptr binele copiilor la care pretindeți ca va gândiți. Succes! Veți primi banii. Se vor rezolva astfel toate problemele

        1. @Medelin La olimpiadele internaționale lucrările lotului olimpic al fiecarei țări sunt corectate de către delegația țării respective. Așa că mai studiază, lăutare.

    3. Nu profesorii sunt vinovați și responsabili de toaletele din curte și de condițiile din școli,ci guvernanții…
      Gândiri vă că și profesorii lucrează în aceleași condiții în care învață elevii..

      Greva este bine venită pentru că și profesorii au familii de întreținut,și au ajuns să câștige într-o lună, după zeci de examene și zeci de ani de catedră,cât câștigă o asistentă in 2 săptămâni,ori cât câștigă un polițist începător

    4. Mercic, Medeline, spiritualule! By the way, vezi că ai mâncat niște cratime! Vorbește cu zâna dințișor, aia pe care o invoci, poate te ajută și faci ceva cu limba maternă, că te cam faultează!

      1. Păi ce vrei, și eu sunt rezultatul sistemului de învățământ. Mai mănânc și eu cratime…By the way, când un copil vrea o notă mai mare trebuie sa depună un efort suplimentar. Voi cereți bani mai mulți pe efort mai puțin. Care sunt rezultatele voastre?

        1. Medeline, hai sa-ti ”esplic”. O tot tii langa cu cantitatea de efort. Pari adult tanar si cam necopt, deci s-ar putea sa nu stii ca doar pentru Ceasca era important sa depasesti productia la hectar si sa indeplinesti cincinalul in patru ani jumate. La scoala, Medeline, nu facem piulite si suruburi si nu avem norma de indeplinit pe zi. La scoala, Medeline, lucram cu material uman, iar asta e o chestie care depaseste cu mult intelegerea ta. Uneori materialul se transforma si educa usor (nu e cazul tau), alteori, oricat efort ai depune, nu-ti iese pentru ca e materialul prost (vezi cazul tau).
          Deci, Medeline, nu e vina nimanui ca tu ai ramas cu cine stie ce sechele de pe vremea cand erai educabil. Si sa stii, cantitatea si marimea nu-s intotdeauna cele mai importante.
          Daca ai intrebari si stii sa le formulezi, indrazneste!

  9. Ar fi fost bine ca, printre revendicări, să se numere şi coerenţa măsurilor antipandemie. Sunt aproape sigur că nu doar lipsa banilor i-a determinat pe dascăli să facă grevă, ci şi stresul cauzat de teama că, oricând, te poţi îmbolnăvi. Nişte studii temeinice privind transmiterea virusului în mediul şcolar ar fi binevenite. Deocamdată se poate spune doar atât. Procentul internărilor la minori raportat la procentul total al internărilor este de peste 6,5. În Valul 4 (Delta) procentul nu cred că a ajuns la 3 la sută, chiar dacă au fost mulţi minori internaţi.

  10. Nu se va reusi nimic cu aceasta asa zisa greva, acum. Dacă exista o constrangere, precum lipsa incheierii mediilor, poate ca rezolvam ceva. Aceasta greva trebuia sa fie in preajma examenelor de bacalaureat de evaluare nationala, atunci cand intr-adevar e nevoie de profesori. Acum nu se va rezolva absolut nimic.

    1. Este doar de avertisment. Cunosti diferenta intre avertisment si generala? Si ba da, eu cred ca va reusi. Daca ramanem uniti reusim.

  11. Făinuț, sper să le taie din condică orele de la 11 la 13 dacă nu predau, altfel vreau și eu să protestez și să încasez și bănuțu’ pe făcut nimic.

    1. In grevele in care nu se efectueaza orele, acestea nu se platesc. Nu-ti mai freca mainile, ca stim deja la ce sa ne asteptam si ne-am asumat acest lucru. Vreau sa castig la loto. Si Sf. Petru a spus: atunci joaca.

    1. Profu de 10, le mai dam o ultima sansa sa demonstreze ca merita sa le platim contributiile. Daca nu si nu, out. Am suficient de mult mai multe lucruri bune de facut cu banii de cotizatie. Mai ales in aceste vremuri cand toate s-au scumpit.

  12. In sfarsit simtim ca suntem reprezentati. Si ni s-a ascultat dorinta. Vom continua sa blocam si anul scolar daca nu se rezolva toate punctele. Suntem decisi sa mergem foarte departe. Pana la inghetarea anului scolar. Nu ne lasam. Ori iesim din sindicate, ori continuam pana ne obtinem drepturile. Prea am ramas prostii din curtea scolii: online pe banii nostri, salarii mici, ambalatori de teste, medici upu. Sclavia s-a abolit demult.

    1. @Timotei , hai sa-ti dau un hint, jmekere…
      nu iti convin conditiile esti liber sa pleci,…. ce zici de asta ?
      nu este “dreptul tau” sa fii platit regeste ca sa scoti 60% analfabeti anual… daca erai in privat, cu asa productivitate nu treceai de lunile de test…
      Mai intindeti voi coarda ca s-ar putea sa nu mai indrazniti sa deschideti gura, cu atat mai putin sa protestati.

        1. @Hd,

          Se vede/simte că te-a “lovit” rău “Hammer”!
          De ce oare?

          Aberația lui “Timotei”: înghețarea anului școlar -> suspendare contract de muncă pe lunile următoare/anulare examene/lipsă meditații -> nu vor susține nici profesorii (unii și părinți!) așa ceva, trebuie să recunoști! Oamenii echilibrați se vor rezuma la grevă.

          În calitate de părinte, eu găsesc soluția cea mai bună pentru copilul meu în secunda următoare unui astfel de demers (și toți părinții care pot – o vor face!).

          Când tragi linie, înghețarea anului școlar i-ar “costa” cel mai mult tot pe profesori – care își ridică și universitarii împotriva lor (anul I de facultate rămâne fără studenți)! Iar dacă te pui cu guvernul în a “forța mâna”, vor ieși în câștig doar acei profesori care nu practică evaziunea. Dacă ești mai catolic decât Papa, joci până la capăt! Dar nu sunt toți, Hd, nu sunt, deci… este un “joc” mult prea riscant pentru a găsi suficienți coechipieri.
          Logica lui “Timotei” lasă de dorit: se simte un zeu, dar uită că nu are aripi! Trebuie să meargă pe drumul cel lung/anevoios (ca toată lumea)…
          Îți convine sau nu, singura “scurtătură” individuală (nu lipsită de pericole!) este un alt loc de muncă, mai bine plătit.

        2. @Hd, ham inteles;).. continuati pe drumul asta, asa reusiti sa demonstrati cat mai multor persoane ca sunteti gunoaiele ce va cred deja din ce in ce mai multi indivizi..
          PS: cand iti iei salariul din buzunarul meu nu mai fac umbra degeaba ma imputitule?

      1. Gigica,tu erai corijentul de serviciu se pare…
        Jignești niste oameni care , într-adevăr,cu tine nu au reușit să facă nimic,și ai rămas ce erai: un rebut.
        Dar nu generaliza..
        Profesorii trebuiesc cinstiți și plătiți corect,pentru munca pe care o prestează,nu la nivel de infirmieră,cum este acum….nu mai fi frustrat,prietene, că nu-i frumos

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Consiliul Național al Elevilor propune, ca rezolvare a crizei meditațiilor, promovarea orelor extracurriculare ținute pro-bono de către profesorii de la clasă, pentru ca fiecare clasă să primească pregătire din partea profesorilor structurată strict pe nivelul și dorința clasei

Consiliul Național al Elevilor (CNE) propune promovarea orelor extracurriculare ținte pro-bono de profesorii de la clasă, ca rezolvare a crizei meditațiilor. Într-un comunicat de presă, CNE spune că “nu contestă…
Vezi articolul

ULTIMA ORĂ Definitivat 2024. Subiectele și baremele de corectare pentru profesorii de gimnaziu și liceu au fost publicate. Eseu despre poezia „Biografie” de Lucian Blaga, cerință pentru profesorii de Limba română

Subiectele și baremele de la Definitivat 2024 pentru profesorii din gimnazii și licee (clasele V-XII/XIII) au fost publicate de Ministerul Educației la ora 15:00. Proba scrisă a examenului durat 4 ore, între…
Vezi articolul

Păstrarea titularizării și a actualei structuri a ciclurilor de învățământ, plus „întreprinderea tuturor demersurilor” pentru aplicarea integrală a salariilor din Legea 153 pentru întreg personalul din școli de la 1 iulie 2022 – „țintele” sindicale anunțate de Simion Hăncescu, FSLI

Păstrarea titularizării în învățământ și a actualei structuri a ciclurilor de învățământ, acestea sunt două dintre „țintele” anunțate de sindicatele din FSLI în demersul de negociere pentru noua lege a…
Vezi articolul