BREAKING Gândirea creativă a elevilor din România – la pământ, arată rezultatele PISA 2022, evaluare care a testat această competență esențială pentru noile generații. Diferențele socio-economice produc o prăpastie între elevii români, fără egal în rândul țărilor participante la evaluarea internațională – Val nou de date publicate de OCDE

Foto: © Dreamstime.com - Skypixel

Performanța elevilor din România din punct de vedere al gândirii creative este printre cele mai slabe din Europa, potrivit celui mai nou volum al rezultatelor PISA 2022, publicat marți. Raportul „Minți creative, școli creative” este dedicat acestui parametru evaluat în premieră în cadrul testării internaționale în rândul elevilor de 15 ani. Totodată, dintre toate cele 64 de țări și sisteme economice participante, România înregistrează cele mai mari diferențe în performanța elevilor din medii avantajate și cei din medii dezavantajate, din punct de vedere al gândirii creative, considerată drept una dintre competențele cele mai importante pentru noile generații, în condițiile economice și sociale ale secolului 21, arată noul volum de rezultate PISA, publicat marți.

În cadrul testărilor, elevii în vârstă de 15 ani din țările participante au fost evaluați în premieră și din punct de vedere al gândirii creative, ce reflectă capacitatea lor de a se „angaja productiv în generarea, evaluarea și îmbunătățirea ideilor ce pot duce la soluții originale și eficiente, la avansuri în cunoaștere și expresii de impact ale imaginației”.  Testele de gândire creativă au fost completate de elevii din 64 de țări și sisteme economice, din cele 81 care au luat parte la testarea-cadru PISA 2022.

În cadrul PISA 2022, elevii care au participat la testul de gândire creativă au petrecut o oră încercând să rezolve itemi dedicați acestei evaluări. Dintre aceștia, 12 aveau drept scop „generarea de idei diverse”, 11 – ”generarea de idei creative”, iar 9 – „evaluarea și îmbunătățirea unor idei”. Acești itemi au urmărit patru aspecte – exprimare scrisă, exprimare vizuală, soluționarea unor probleme sociale, soluționarea unor probleme științifice.

România – printre codași în Europa, mult sub media OCDE prin scorul mediu național

Din punct de de vedere al performanței în gândirea creativă, elevii români s-au încadrat în grupul celor cu rezultate sub media OCDE, România situându-se printre ultimele țări din Europa din punct de vedere al acestui scor, Astfel, în condițiile unui scor mediu OCDE de 33 de puncte și comparativ cu „vârfuri” de 38 (Canada, Coreea) și 41 de puncte (Singapore), România are un scor mediu de doar 26 de puncte, similar celor înregistrate de Columbia și Jamaica.

La nivel european, România depășește, astfel, doar Moldova și Cipru (24 de puncte), Bulgaria (21 de puncte), Macedonia de Nord (19 puncte) și Albania (13 puncte).

Comparativ, dintre țările europene participante la această evaluare a gândirii creative:

Comparații cu alte țări din punct de vedere al performanței elevilor – Fișa de țară pentru Romania – PISA 2022 Vol III
42% dintre elevii români – rezultate minime, doar 1 din 7 are rezultate optime

Situația pentru România este similară, raportat la celelalte țări europene, și când vine vorba despre procentul elevilor cu cele mai bune rezultate, respectiv cel al elevilor cu cele mai slabe rezultate. Folosind scara PISA – de la Nivelul 1 (cel mai slab) la Nivelul 6 (cel mai bun):

Fișa de țară pentru România, aferentă volumului III de rezultate PISA, evită să pune accent pe aspectele „negative”. Documentul arată că „58% dintre elevi au atins cel puțin nivelul competenței de bază la gândire creativă (Nivelul 3)”. Se precizează, totuși, că, procentul este semnificativ mai redus decât media din țările OECD (78%)”

Și din perspectiva acestor ponderi România se încadrează printre ultimele din Europa, singura diferență fiind aceea că depășește Grecia (9,5%) în cazul elevilor de Nivel 5 sau 6.

Comparativ, în țările cu scoruri peste media OCDE, cu excepția Letoniei (26,4% dintre elevi sunt de Nivel 5 sau 6) și Portugaliei (29,4%), procentul elevilor cu performanțe maxime este de peste 30%. În nicio țară europeană această pondere nu depășește 40%, așa cum se întâmplă în țările-lider (Singapore – 57,8%, Coreea de Sud, Canada și Australia – între 40 și 50%).

Ce înseamnă Nivelul de performanță:

Fișa de țară nu descrie și ce înseamnă Nivelul 1 sau 2, unde se încadrează mai bine de 2 din 5 elevi români. Potrivit raportului-cadru:

România – record negativ: Cele mai mari diferențe între rezultatele elevilor din medii dezavantajate și cei din medii avantajate

Rezultatele elevilor de 15 ani din România la evaluarea gândirii creative se remarcă, totodată, printr-un record-negativ la nivelul țărilor participante la această testare: Cele mai mari diferențe între scorul mediu al elevilor din medii avantajate și cel al elevilor din medii dezavantajate. 

Astfel, scorul mediu al elevilor din medii dezavantajate socio-economic a fost de 19 puncte, în timp ce scorul mediu al elevilor din medii avantajate a fost de 32 de puncte – o diferență de 15 punte procentuale. Diferența este mai mare cu un punct procentual față de următorii clasați – țările vecine Ungaria și Bulgaria. 

România înregistrează, în evaluările experților OCDE, ponderea cea mai mare a factorului socio-economic în această diferență dintre rezultatele elevilor: 22,7% din diferență este explicată prin indicele statutului economic, social și cultural, procent superior tuturor celorlalte țări participante la testarea gândirii creative a elevilor. 

De notat că, după acest criteriu, „topul” OCDE este condus de țările cu cele mai slabe rezultate în evaluarea principală a PISA privind gândirea creativă – țări cu rezultate slabe precum Uzbekistan, Kazahstan, Jamaica, Iordania sau Maroc au și cele mai mici diferențe între elevi, în funcție de mediul socio-economic. Între timp, „liderii” clasamentului general sunt grupați în plutonul mediu-superior – țări care reușesc să aibă rezultate general bune, dar și să elimine mare parte din diferențele produse în rândul elevilor de mediul socio-economic.

De remarcat, totodată, că scorul mediu al elevilor români din medii avantajate, 34 de puncte, este echivalent cu scorul mediu al tuturor elevilor din Portugalia și Polonia, ultimele două țări din plutonul participanților cu scoruri peste media OCDE.

La polul opus, scorul mediu înregistrat de elevii din medii dezavantajate, de 19 puncte, este similar mediei naționale a elevilor din țări aflate în coada rezultatelor la această testare – Macedonia de Nord, Indonezia.

Diferențe fete-băieți: România are o performanță superioară mediei OCDE

Același volum PISA notează că, la capitolul gândire creativă, în nicio țară băieții nu au avut rezultate mai bune decât fetele, acestea din urmă înregistrând, în medie la nivel OCDE, cu 3 puncte mai mult decât băieții.

Din acest punct de vedere, în România diferența este mai mică – de doar două puncte, nivel similar unui grup eterogen de țări, ce mai cuprinde Columbia, Uzbekistan, Italia, Singapore, Portugalia, Ungaria, Spania, Belgia, Brazilia.

Relația gândire creativă – matematică, prin asociarea rezultatelor din testele PISA 2022

Potrivit fișei de țară PISA 2022 – Volumul III, „în România, doar aproximativ 20% dintre elevii cu o performanță de top la gândirea creativă au reușit, de asemenea, o performanță de top la matematică, iar 11% și la lectură (mediile OECD: 20% și 17%). Acest lucru sugerează că cineva poate excela la gândire creativă fără a excela în domeniile fundamentale (și invers), deși un nivel de bază al competenței într-un domeniu completează competența în celelalte (consultați Figura III.2.4 din raportul internațional)”

Același document arată că:

Despre rezultatele PISA: OECD a anunțat până în acest moment patru volume principale de rezultate pentru evaluarea internațională PISA 2022 – primele două, cuprinzând principalele date-cadru, au fost publicate în decembrie; volumul III – cel publicat acum, referitor la gândirea creativă; respectiv un volum IV, pe tema literației financiare, programat pentru sfârșitul lunii iunie.

Foto: © Dreamstime.com – SkypixelDreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Generația 2024 – ultima fără clasa pregătitoare. 30% dintre cei care au intrat în clasa I în urmă cu 12 ani nu au mai ajuns la Bacalaureat, adică peste 60.000 de elevi, cu 10 mii mai mulți față de anul trecut
BREAKING PISA 2022 România – penultima în UE și pe locurile 45-48 din 81 de țări și teritorii din lume, la cele trei evaluări principale: matematică, științe, citire / Aproape de 3 ori mai puțini elevi de top și de 2 ori mai mulți elevi sub pragul alfabetismului funcțional, față de media OCDE
INFOGRAFICE Ce spun directorii de școli vs. ce spun rezultatele PISA 2022: Diferențe majore urban-rural în performanțele elevilor, în timp ce directorii nu raportează diferențe semnificative privind personalul didactic sau dotările / Plus: nu sunt diferențe în rezultatele la Matematică între elevii din școli cu resurse și cei din școli cu deficit de resurse
Exit mobile version