VIDEO Descindere a ministrului Educației la Inspectoratul București: Într-adevăr, ne pregătim pentru scenariul roșu, dacă se atinge indicele de 3 la mie. Astăzi începem distribuirea tabletelor în școli

6.185 de vizualizări
Monica Anisie la ISMB / Foto: Edupedu.ro
Conflict între ministrul Educației, Monica Anisie, și conducerea Inspectoratului Școlar al Municipiului București, care stă de două săptămâni cu aproape 10.000 de tablete școlare în depozite. Ministrul a descins în această dimineață la sediul Inspectoratului și a anunțat că de astăzi, de la ora 13:00, începe distribuirea tabletelor în școli, în Capitală. “La nivelul municipiului București într-adevăr ne pregătim pentru scenariul roșu, dacă se atinge indicele de 3 la mie, așa cum se știe. De aceea, săptămâna aceasta am solicitat prefectului de București să avem o întâlnire să ne pregătim pentru scenariul roșu”, a declarat Monica Anisie, la ieșirea de la ISMB, în această dimineață.

La acea întâlnire a participat și directorul Direcției de Sănătate Publică, dar și inspectorii din fiecare sector al municipiului București. La acea ședință am aflat că, deși au fost trimise către Inspectoratul Școlar al Municipiului București 8.057 de tablete, ele nu au fost distribuite în școli. Ca atare, ieri am avut o ședință operativă la inspectoratul școlar și astăzi începem această distribuire a tabletelor în unitățile de învățământ“, a declarat ministrul Educației, la ieșirea de la ISMB.

Nu știu de ce nu s-a făcut acest lucru până la acest moment, având în vedere faptul că sunt elevi care au nevoie de aceste tablete și există posibilitatea să intrăm în scenariul roșu, adică să continuăm învățarea în sistem online“, a avertizat Monica Anisie.

VIDEO Declarațiile integrale făcute de ministrul Educației în această dimineață, la ieșirea de la Inspectoratul București:

Ministrul Educației a anunțat că “tabletele au ajuns acum 2 săptămâni [în București – N.Red.] și sunt într-un depozit în Sectorul 3. Voi merge astăzi, împreună cu inspectorii din cadrul Inspectoratului Școlar al Municipiului București, la acest depozit și dacă nu s-a putut face această distribuire către unitățile de învățământ voi face eu acest lucru, ca elevii să primească tabletele în cel mai scurt timp, adică astăzi și mâine aceste tablete să fie la elevi“.

Întrebată care sunt problemele din cauza cărora ISMB nu a distribuit de 2 săptămâni tabletele, Monica Anisie a răspuns: “Ca urmare a întâlnirii pe care am avut-o la Prefectură și a celei de ieri de la Inspectoratul Municipal am aflat că nu s-a realizat acest lucru din cauza faptului că au fost câteva probleme și de comunicare între inspectorul școlar general și ceilalți inspectori, dar și o problemă epidemiologică. Au fost diagnosticați mai mulți colegi inspectori cu COVID și a trebuit să rămână în izolare și în carantină“.

Amintim că ISMB este condus de Ionel Pușcaș, confirmat cu COVID la începutul lunii, după campania electorală făcută pentru candidatura pe lista PNL în Consiliul General al Municipiului București.

Aceste tablete vor fi distribuite începând de astăzi, de la ora 13:00. La ora 13:00 voi fi la depozit pentru a le preda către inspectoratele de sector și după aceea către unitățile de învățământ“, a continuat Anisie.

Unitățile de învățământ au transmis încă din aprilie acele liste [cu părinții care au solicitat tablete pentru copii – N.Red.], atunci când s-a făcut estimarea pentru achiziția celor 250.000 de tablete. Deci necesarul respectiv a fost transmis în aprilie, deci aveau acel necesar“, a precizat ministrul.

26.000 de tablete, distribuite până acum la nivel național

În ceea ce privește situația distribuirii tabletelor școlare la nivel național, ministrul Educației a declarat că “foarte multe județe deja au început să achiziționeze la nivel local, pentru că așa cum știți Ministerul Educației a oferit sumele necesare pentru achiziția la nivelul inspectoratelor școlare, pe de o parte, dar și de la achiziția centralizată realizată de către ONAC au fost distribuite până în acest moment 26.000 de tablete. S-a încheiat distribuirea tabletelor în Argeș, Mureș, Ilfov și acum, iată, deși se încheiase și la București, deci operatorul economic a transmis aceste tablete către inspectoratul școlar, ele nu au fost duse către elevi și vom face lucrul ăsta astăzi“.

Ministrul Educației a precizat că operatorul economic care a câștigat licitația s-a angajat că le va transmite în cel mai scurt, timp. „Nu a dat o dată anume, a existat din ce ne-a spus operatorul economic, deci nu noi realizăm distribuția, repet, din ce a spus operatorul economic a fost o problemă de achiziție a lor din străinătate, a fost o săptămână liberă în China, de unde le-au achiziționat, și nu au putut să facă transportul, deci în cel mai scurt timp vor fi transmise și aceste tablete”, a spus Anisie.

Întrebată de programul pentru laptopuri realizat cu Banca Monidală, ministrul Educației a răspuns că „Deja s-a încheiat și perioada de achiziție la nivelul Ministerului Educației pentru proiectul ROZ, realizat în parteneriat cu Banca Mondială și acolo avem de achiziționat aproximativ 60.000 de laptopuri pentru 1.164 de licee.

În ceea ce privește întârzierile cu licitațiile, deși guvernanții au promis 250.000 de tablete pentru elevii fără posibilități financiare până la data de 14 septembrie, Anisie a spus: „Știți foarte bine că există o lege a achizițiilor publice care prevede anumite termene, prin urmare nu se poate încălca legea. Ministerul Educației încă din aprilie a realizat eforturi pentru achiziționarea acestor echipamente electronice atât pentru elevi cât și pentru unitățile de învățământ. Suntem la acest moment în care așteptăm ca ONAC să încheie licitația. Știți foarte bine că primul lot a fost de 82.000 de tablete, iar cel de-al doilea de aproape 109.000 de tablete, urmând să se desfășoare a treia etapă pentru încă două loturi care au rămas nelicitate”.

Încă 15 școli au mai cerut astăzi trecerea pe scenariul roșu în București, ceea ce înseamnă peste 40 de școli închise. Întrebată dacă orașul este pregătit pentru a intra în scenariul roșu, în care la toate unitățile de învățământ se învață online, Anisie a răspuns: „Vorbim despre școli închise, dar de fapt vorbim despre prezența fizică a elevilor la școală, pentru că educația continuă în sistem online, deci cursurile se desfășoară, copiii îți continua învățarea. Vom fi pregătiți pentru scenariul roșu în momentul în care vom distribui și aceste tablete în București. La momentul acesta, repet, trebuie să distribuim tabletele ca să nu fie niciun copil care să nu aibă acces la învățarea online.”

CITEȘTE ȘI:
10.000 de tablete școlare stau în depozitele Inspectoratului București, la o lună de la începerea școlii. ISMB: Toată lumea se mișcă greoi. Dorim ca până la sfârșitul săptămânii să repartizăm aceste tablete
UPDATE Ministerul Educației: Orange Romania a livrat doar 25.000 de tablete, din lotul de 82.000 câștigat. Anisie: „A fost o săptămână liberă în China”, țara de unde sunt aduse tabletele
Patru firme au intrat în cursa licitației pentru ultimele două loturi de tablete pentru elevi. Orange și Vodafone au câștigat primele două runde
EXCLUSIV Rezultatele celei de-a doua licitații pentru tabletele elevilor: Vodafone, singurul ofertant, a câștigat 4 loturi cu o ofertă totală de 64,8 milioane lei cu TVA
ULTIMA ORĂ Nici a doua licitație de tablete nu a reușit, pentru două loturi s-au reluat procedurile. Ministrul Educației: Avem o problemă, să spunem așa, din punct de vedere al distribuirii acestor tablete
Licitația pentru tablete școlare a fost reluată. Singurul ofertant este Vodafone, “Telekom a întârziat 2 minute” față de ora limită la care se puteau depune ofertele. Două regiuni, rămase pe dinafară – anunță șefa ONAC
Premieră în educație: Cine sunt cei 2 secretari de stat oficial în concediu pentru a-și face campanie electorală / Debut de școală cu licitații ratate pentru tablete și manuale și promisiuni neonorate după 3 luni de vacanță
Monica Anisie, întrebată de ce nu demisionează după eșecul licitației pentru tablete: Trebuie să continui acest mandat, în semn de responsabilitate față de copii, elevi și față de colegii mei profesori
BREAKING Nicio contestație nu a fost depusă la licitația pentru cele 3 loturi de tablete școlare, spune șefa ONAC. Pe 9 septembrie se poate semna contractul-cadru cu Orange – pe 10 este termenul contractual de livrare
EXCLUSIV Șefa ONAC: Compania Orange a câștigat licitația de tabletele școlare pentru 3 din cele 9 loturi. Termenul pentru depunerea contestațiilor este 8 septembrie. Pentru celelalte 6 loturi va fi reluată licitația

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ordinul ministrului Educaţiei care obligă profesorii şi elevii să facă şcoală online este “în afara cadrului legal”, adică al Decretului pentru Starea de Urgenţă, anunţă sindicatele, care cer modificarea actului

Ordinul ministrului Educaţiei care obligă profesorii şi elevii să facă şcoală online este “în afara cadrului legal”, adică al Decretului pentru Starea de Urgenţă, anunţă toate sindicatele reprezentative din învăţământ,…
Vezi articolul

Formarea a 100.000 de profesori în pedagogie digitală, prin PNRR – apel lansat în consultare publică. Cel puțin jumătate dintre ei ar trebui să facă resurse educaționale care vor fi publicate pe o platformă. Formarea cu 85 de ore de curs/practică și materialele trebuie să fie gata până în septembrie 2025

Apelul PNRR pentru formarea a 100.000 de profesori în pedagogie digitală, de 80 de milioane de euro, a fost pus în consultare publică de Ministerul Educației. Cel puțin 50.000 de…
Vezi articolul

DOCUMENT Condiţiile puse de USR-PLUS pentru un guvern cu PNL – domeniul Educației: „Desfiinţarea inspectoratelor şcolare şi transformarea directorilor de şcoli în manageri performanţi, aleşi prin concurs”

Desfiinţarea inspectoratelor şcolare şi transformarea directorilor de şcoli în manageri  performanţi, aleşi prin concurs, o descentralizare a sistemului care presupune ca deciziile în şcolile publice să fie luate nu de…
Vezi articolul