Ministerul Educației rămâne fără secretarul de stat responsabil de întreg învățământul preuniversitar, pentru a doua oară în decurs de 3 luni, de această dată definitiv. Luminiţa Barcari a demisionat din funcţie, pentru a candida din partea PNL în alegerile parlamentare din 6 decembrie. Concret, partidul de guvernământ a decis ca Barcari să deschidă lista candidaților la Camera Deputaților în județul Ialomița, în contextul în care școlile nu au nici astăzi răspuns la întrebări fundamentale cum ar fi chiar modalitatea de funcționare în timpul pandemiei, soarta tezelor, a simulărilor.
- Secretarii de stat sunt numiți direct de premierul României, prin decizie publicată în Monitorul Oficial
- Amintim că tot în premieră pentru învățământul din România, Luminița Barcari a intrat în concediu din funcția de secretar de stat chiar în prima săptămână de școală organizată în pandemia COVID-19. Atunci, Barcari părăsea Ministerul pentru a-și promova candidatura la șefia Consiliului Județean Ialomița, pe care în cele din urmă a pierdut-o, dar a câștigat un loc de consilier județean
În perioada aceasta, secretarul de stat responsabil cu învățământul preuniversitar – în care învață 2,9 milioane de elevi și lucrează 183.000 de profesori – ar fi trebuit să decidă împreună cu ministrul Educației dacă se mai susțin tezele școlare, dacă și cum se modifică programa școlară și cea de examene, precum și alte modificări cauzate de gestionarea domeniului în perioada pandemiei.
Informaţia demisie a fost confirmată pentru Agerpres de purtătorul de cuvânt al Ministerului Educației, Cristian Tănase.
Deciziile guvernului condus de Ludovic Orban de a lăsa Educația fără decidenți, în momente critice, sunt fără precedent
Este fără precedent decizia Partidului Național Liberal și a Guvernului condus de Ludovic Orban de a lăsa domeniul Educației fără persoanele aflate în funcții cheie, de când a început pandemia COVID-19 care a lovit masiv chiar educația.
În prima săptămână de școală care a debutat pe 14 septembrie, în stare de alertă și cu măsuri sanitare fără precedent pe care a trebuit să le implementeze pentru prima dată școlile, profesorii, elevii și să le respecte și părinții, doi secretari din Ministerul Educației au intrat în concediu pentru a-și face campanie electorală.
Anunțul a fost făcut de ministrul Educației, Monica Anisie, care a ezitat să răspundă dacă i-a cerut lui Ludovic Orban demiterea sau înlocuirea celor doi.
Secretarii de stat numiți de Ludovic Orban la Educație și care au abandonat școala pe 14 septembrie, pentru a-și face campanie electorală, sunt Luminița Barcari – atunci secretar de stat pe preuniversitar și candidat pentru postul de președinte al Consiliului Județean Ialomița în alegerile locale din 27 septembrie 2020 – și secretarul de stat pentru Relația cu Parlamentul și Proiecte europene, Dragoș Rădulescu – candidatul PMP pentru funcția de primar al Ploieștiului.
Nici Barcari, nici Rădulescu nu au câștigat posturile pentru care au candidat.