Care sunt cele 8 universități care vor pregăti viitorii profesori, prin noul masterat didactic, pe locuri subvenționate de la buget

15.576 de vizualizări
Foto: Pixabay.com
Ministerul Educației a anunțat lista universităților care vor pregăti viitorii profesori, prin noul masterat didactic. Opt universități vor pilota, în anul universitar 2020-2021, pentru prima dată în România, programe de studii universitare de master didactic, la forma de învățământ cu frecvență, se arată într-un comunicat remis Edupedu.ro.

Programul de studii de master didactic va avea o durată de doi ani și se adresează absolvenților cu diplomă de licență sau echivalentă, care doresc să se orienteze către cariera didactică. Aceștia se pot înscrie la masterul didactic din același domeniu fundamental, corespunzător specializării dobândite prin studiile de licență, dar pot opta și pentru o a doua specializare din cadrul aceluiași domeniu fundamental, aferent celui înscris pe diploma de licență sau echivalentă. Domeniile fundamentale sunt: matematică și științele naturii, științe inginerești, științe biologice și biomedicale, științe sociale, științe umaniste și arte, știința sportului și educației fizice.

Universitățile care vor pregăti profesori, prin masteratul didactic:

1. UNIVERSITATEA POLITEHNICA DIN BUCUREŞTI – 50 locuri

2. UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI – 50 locuri

3. ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCUREŞTI – 50 locuri

4. UNIVERSITATEA “BABEŞ-BOLYAI” DIN CLUJ-NAPOCA – 50 locuri

5. UNIVERSITATEA “OVIDIUS” DIN CONSTANŢA – 50 locuri

6. UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA – 50 locuri

7. UNIVERSITATEA “ALEXANDRU IOAN CUZA” DIN IAŞI – 50 locuri

8. UNIVERSITATEA DE VEST DIN TIMIŞOARA – 50 locuri”

Comunicatul integral al Ministerului Educației:

“A fost semnat Ordinul de ministru privind înființarea și organizarea programelor universitare de master didactic

Monica Anisie, ministrul educației și cercetării, a semnat Ordinul privind înființarea și organizarea programelor universitare de master didactic. Acesta a fost trimis spre publicare în Monitorul Oficial al României.

Opt universități vor pilota, în anul universitar 2020-2021, pentru prima dată în România, programe de studii universitare de master didactic, la forma de învățământ cu frecvență. În termen de 20 de zile calendaristice de la data publicării ordinului în Monitorul Oficial, ARACIS va adopta standardele specifice de calitate privind evaluarea programelor de studii universitare de tip master didactic, în conformitate cu cerințele cuprinse în Metodologia anexă la ordin. Ulterior, în cel mult 45 de zile calendaristice de la publicarea Ordinului, universitățile vor depune dosarele pentru evaluare în vederea acreditării la ARACIS.

Masterul didactic este un program de formare inițială pentru cariera didactică, prevăzut încă de la adoptarea Legii educației naționale din 2011, ce nu a fost pus până acum în implementare.

Programul de studii de master didactic va avea o durată de doi ani și se adresează absolvenților cu diplomă de licență sau echivalentă, care doresc să se orienteze către cariera didactică. Aceștia se pot înscrie la masterul didactic din același domeniu fundamental, corespunzător specializării dobândite prin studiile de licență, dar pot opta și pentru o a doua specializare din cadrul aceluiași domeniu fundamental, aferent celui înscris pe diploma de licență sau echivalentă. Domeniile fundamentale sunt: matematică și științele naturii, științe inginerești, științe biologice și biomedicale, științe sociale, științe umaniste și arte, știința sportului și educației fizice.

Masterul didactic se poate organiza în universități, în parteneriat între departamentele/facultățile de profil și structuri instituționale (departamente/facultăți) cu profil psihopedagogic. O universitate poate organiza programul de studii de master didactic pentru unul sau mai multe domenii de licență.

În vederea implementării optime a programului de studii de master didactic, universitățile care ofertează și implementează programul stabilesc relații de colaborare, pe baza unor protocoale/contracte, cu alte universități, unități de învățământ și instituții din sistemul de învățământ preuniversitar, autorități locale, mediul de afaceri, organizații neguvernamentale.

În vederea realizării pregătirii practice de tip practică pedagogică din cadrul programului de studii universitare de master didactic, se constituie o rețea de unități de învățământ preuniversitar, denumite școli de aplicație, dintre acestea universitățile urmând a le selecta pe cele care îndeplinesc criteriile specifice proprii.

Pentru a asigura adecvarea formării în cadrul masterului didactic la problemele reale ale școlii, învățarea și cercetarea didactică se derulează în parteneriat, respectiv profesor din mediul academic (tutore) – student – profesor din școala de aplicație (profesor-mentor).

„Încă de la preluarea mandatului de ministru m-am angajat ca primele programe de masterat didactic să înceapă din această toamnă. În cazul mai multor specializări se simte nevoia de un număr mai mare de cadre didactice calificate. Va fi un program pilot, 400 de viitori profesori vor avea acces la formare inițială de calitate, cu mai multă învățare practică, cu sprijin din partea unui mentor”, a declarat Monica Anisie, ministrul educației și cercetării.

„Aspirațiile României de a îmbunătăți rezultatele procesului educațional, de a dezvolta o abordare educațională centrată pe formare de competențe elevilor depind, într-o mare măsură, de cadrele didactice” – România Educată, capitolul dedicat profesionalizării carierei didactice.

1. UNIVERSITATEA POLITEHNICA DIN BUCUREŞTI – 50 locuri

2. UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI – 50 locuri

3. ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCUREŞTI – 50 locuri

4. UNIVERSITATEA “BABEŞ-BOLYAI” DIN CLUJ-NAPOCA – 50 locuri

5. UNIVERSITATEA “OVIDIUS” DIN CONSTANŢA – 50 locuri

6. UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA – 50 locuri

7. UNIVERSITATEA “ALEXANDRU IOAN CUZA” DIN IAŞI – 50 locuri

8. UNIVERSITATEA DE VEST DIN TIMIŞOARA– 50 locuri”


1 comment
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Noul clasament „oficial” al universităților românești, făcut pe repede înainte. Metodologia e în consultare publică până pe 14 aprilie, pe 15 aprilie metarankingul trebuie finalizat

Ministerul Educației a pus în consultare proiectul de Metodologie pentru un nou metaranking național (ediția pentru anul 2023), clasament anual al universităților românești, folosit în finanțarea cercetării în aceste instituții.…
Vezi articolul

UPDATE Admitere exclusiv online la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj. Fiecare facultate și-a stabilit condițiile specifice. Admiterea la doctorat – tot online

Admiterea la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj se va desfășura, anul acesta, exclusiv online, din cauza restricțiilor impuse de pandemia Covid-19, potrivit unui comunicat al instituției. Acesta precizează că fiecare facultate…
Vezi articolul

EXCLUSIV Mircea Dumitru, reacție la plagiatul de care este acuzat Sorin Cîmpeanu: Dacă nu ești autorul unei lucrări, nu ai dreptul să îți arogi autoratul / Plagiatul nu se iartă pentru că lucrarea n-ar fi fost publicată

Mircea Dumitru atrage atenția că lipsa publicării unui material realizat prin plagiere nu îl “scapă” pe autorul acestuia de verdictul de plagiat. Întrebat de Edupedu.ro dacă este o practică în…
Vezi articolul

Profesori ai Facultății de Chimie de la Universitatea din București solicită Ministerului Educației să respingă noile propuneri de standarde minimale elaborate de Comisia de Chimie a CNATDCU: S-a omis componenta didactică și sunt discriminatorii prin limitarea evaluării activității la 10 ani

Profesori ai Facultății de Chimie de la Universitatea din București continuă protestul față de noile propuneri de standarde minimale elaborate de Comisia de Chimie a CNATDCU si solicită Ministerului Educației…
Vezi articolul

Studenții cer reintroducerea în legea educației a incompatibilității rector-parlamentar, posibilitatea demiterii rectorului de către senatul universitar, eliminarea condamnaților din conducerea universităților și aplicarea masteratului didactic

Studenții cer reintroducerea în legea educației a incompatibilității dintre funcția de rector și cea de parlamentar sau lider de partid. În plus, orice condamnare definitivă trebuie să atragă încetarea imediată…
Vezi articolul