BREAKING Camera Deputaților a aprobat dublarea alocațiilor pentru copii

1.293 de vizualizări
Camera Deputaților a aprobat miercuri, în calitate de for decizional, cu 179 voturi ”pentru” și 29 abțineri, propunerea PSD de dublare a alocațiilor pentru copii, măsură al cărei impact bugetar este de aproximativ șase miliarde de lei. Deputații PNL nu au votat nici ”pentru”, nici ”împotrivă”. Ei și-au scos cartelele din aparatele de vot.

Proiectul va ajunge la președintele Klaus Iohannis, pentru promulgare.

În schimb, proiectul privind abrogarea pensiilor speciale, cu excepția celor ale militarilor și polițiștilor, nu a intrat la dezbatere și vot final în Camera Deputaților, deoarece Comisia de muncă nu a transmis plenului raportul votat ieri.

Amintim că președintele interimar al social-democraților, Marcel Ciolacu, a anunțat în urmă cu o săptămână că PSD va amenda bugetul de stat pe 2020 pentru dublarea alocațiilor pentru copii.

În replică la Ciolacu, premierul Ludovic Orban a amintit că alocațiile au fost dublate în acest an, din inițiativa PNL, și a spus că “acest populism deșănțat al PSD” îi arată clar că n-au înțeles nimic, fiind convins că românii vor înțelege “această parșivenie”, potrivit G4Media.ro.

“Deja am hotărât, dacă nu avem posibilitatea de amendament la buget, să venim cu o lege pentru dublarea alocațiilor copiilor, deoarece acest lucru l-a făcut și PNL și nu cred că au ceva împotrivă ca PSD să vină anul acest cu același amendament”, a declarat Marcel Ciolacu, la Parlament.

Întrebat dacă bugetul poate suporta o astfel de cheltuială, Ciolacu a răspuns: “Ce suportă bugetul României este atributul Guvernului României. Atributul Parlamentului este să facă legi. Și eu cred, și partidul pe care îl reprezint cred că veniturile copiilor sunt în acest moment mult prea mici pentru timpurile de astăzi”.

Citește și:

 

 

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Dispute la Universitatea Valahia, înaintea alegerilor pentru rector: Reclamații la Ministerul Educației că mai mulți cercetători nu au drept de vot și că sunt probleme în Carta universitară / Surse: Ministerul indică drept responsabil biroul electoral, spune că a dat aviz de legalitate pentru cartă

Alegerile pentru funcția de rector în cadrul Universității Valahia din Târgoviște, programate să aibă loc luni, 11 martie, sunt prefațate de o serie de dispute, însoțite de plângeri la Ministerul…
Vezi articolul

MANIFEST 12 elevi navetiști i-au scris ministrului Educației ce înseamnă pentru ei drumul până la școală: sute de lei pe lună, nedecontați, ore pierdute, condiții proaste, trenuri și autobuze murdare, cu „indivizi dubioși„. Elevii cer abrogarea a două acte normative

„Solicitările Consiliului Național al Elevilor continuă să fie ignorate de ministrul Educației și Cercetării, Monica Cristina Anisie”, susțin reprezentanții elevilor într-un comunicat trimis Edupedu.ro. Aceștia spun că au trimis un…
Vezi articolul