BREAKING Calendarul anului școlar 2023-2024, lansat în dezbatere de Ministerul Educației / Școala ar începe pe 11 septembrie, dar ar fi prelungită până pe 21 iunie, tot pe module și cu vacanță „mobilă” în februarie

Foto: edu.ro

Proiectul de Ordin al ministrului educației privind structura anului școlar 2023-2024 a fost pus în dezbatere de Ministerul Educației. Calendarul anului școlar arată că vor începe cursurile pe 11 septembrie 2023, iar durata acestora ar fi tot de 36 de săptămâni, ca acum. Împărțirea pe module rămâne, potrivit proiectului, la fel și vacanța de schi în luna februarie, decisă de inspectoratele școlare.

Anul școlar 2023 – 2024 se structurează, pe intervale (module) de cursuri și intervale de vacanță, astfel, potrivit proiectului:

Cursuri – de luni, 11 septembrie 2023 până vineri, 27 octombrie 2023.

Cursuri – de luni, 6 noiembrie 2023 până vineri, 22 decembrie 2023.

Cursuri – de luni, 8 ianuarie 2024 – până vineri, 9 februarie 2024, respectiv vineri, 16 februarie 2024 sau vineri, 23 februarie 2024, după caz, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în urma consultărilor cu beneficiarii primari ai educației, cu părinții/reprezentanții legali ai acestora și cu cadrele didactice, realizate la nivelul unităților de învățământ.

Cursuri – de luni, 19 februarie 2024, respectiv luni, 26 februarie 2024 sau luni, 4 martie 2024, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, după caz, până vineri, 12 aprilie 2024.

Cursuri – de luni, 22 aprilie 2024 până vineri, 21 iunie 2024.

În forma actuală, proiectul mai prevede:

– Desfășurarea Programului național „Școala altfel” și a Programului „Săptămâna Verde” în perioada 11 septembrie 2023 – 12 aprilie 2024, la decizia unităților de învățământ.

– Săptămâna de vacanță, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în perioada 12 februarie – 3 martie 2024.

Prin excepţie,

DOCUMENT Descarcă Proiectul integral de Ordin privind structura anului școlar 2023-2024 poate fi consultat aici:

Propunerile și sugestiile cu privire la proiectul de act normativ pot fi trimise la Ministerul Educației, “în următoarele 10 zile calendaristice (de la data publicării)”, adică până la data de 6 februarie 2023.

Calendarul anului școlar actual, 2022-2023, pentru fiecare județ, în format printabil, poate fi consultat aici.

Exit mobile version