Înscrierile la creșă și grădiniță pentru copiii care merg pentru prima oară încep în data de 6 iunie până în 15 iunie, potrivit calendarului pus în dezbatere publică, anunțat de Ministerul Educației. Reînscrierea preșcolarilor și antepreșcolarilor începe din 23 mai și se încheie pe 30 mai, potrivit documentului. Din toamna acestui an, înscrierea la grupa mijlocie la grădiniță va fi obligatorie, potrivit Legii Educației Naționale.
- Propunerile și sugestiile cu privire la proiectul supus consultării publice pot fi trimise în următoarele 10 zile calendaristice (de la data publicării) pe adresa de e-mail viorica.preda@edu.gov.ro.
Etapa de reînscriere la creșă și grădiniță are loc în perioada 23-30 mai 2023. Pentru copiii care vor fi înscriși pentru prima oară atât la creșă cât și la grădiniță, dosarul se depune și online în perioada 6-15 iunie 2023.
Etapele de înscriere conțin mai multe faze, conform documentului:
„Prima etapă – între 6-15 iunie:
Copiii sunt înscriși între 6-15 iunie, pe baza dosarelor depuse la unitățile de învățământ de către părinții/reprezentanții legali ai acestora și a celor trei opțiuni exprimate, în limita locurilor din planul de școlarizare aprobat, după încheierea etapei de reînscrieri.
Faza 1 – 20 – 22 iunie 2023
Faza a II-a – 23 – 27 iunie 2023
Faza a III-a – 28 – 30 iunie 2023
Pe 16 iunie, ora 14 – Afișarea rezultatului și a numărului de locuri libere rămase după prima etapă de înscrieri
Etapa a doua a înscrierilor, între 4 -14 iulie 2023:
În această etapă se realizează înscrierea copiilor, pe locurile libere rămase în urma derulării
primei etape, pe baza dosarelor depuse la unitățile de învățământ de către părinții/reprezentanții legali ai acestora și a celor trei opțiuni exprimate în noile cereri de
înscriere depuse.
Faza 1, între 4 – 6 iulie 2023
Faza a II-a, între 7 – 11 iulie 2023
Faza a III-a, între 12 – 14 iulie 2023
30 iunie 2023 – Afișarea rezultatului și a numărului de locuri libere rămase după a doua etapă de înscrieri
Între 20-30 august
În această etapă se realizează înscrierea copiilor care nu au fost înscriși în primele două etape din lipsă de locuri sau din diferite alte motive sau care nu au participat la primele două etape, pe locurile rămase libere în urma derulării celei de-a doua etape a înscrierilor, pe baza unei proceduri specifice elaborate de ISJ/ISMB și pe baza dosarelor depuse de părinți la
inspectoratul școlar. La această etapă au acces următoarele categorii de copii:
- copiii care au rămas nerepartizați după derularea celor două etape anterioare, cu prioritate cei de 4 ani și de 5 ani;
- copiii care au solicitat înscrierea în clasa pregătitoare din învățământul primar și nu au fost admiși ca urmare a avizului negativ al CJRAE/CMBRAE;
- copiii de peste 2 ani care solicită înscrierea în învățământul preșcolar, cu respectarea prevederilor art.23 alin (1^1) din Legea educației naționale nr.1/2011, cu modificările și completările ulterioare
31 august, ora 14 – Afișarea rezultatului și a numărului de locuri libere după etapa de ajustări”, scrie în proiectul pus în dezbatere de Ministerul Educației.
Amintim că, potrivit articolului 24 din legea Educației Naționale, grupa mijlocie va fi obligatorie începând cu toamna anului acesta, 2023. Așa se precizează și în metodologia cadru de înscriere a copiilor antepreșcolari și preșcolari, publicată de ministerul Educației.
(3) La alocarea numărului de grupe pentru nivelul preșcolar și/sau antepreșcolar se ține cont
de numărul copiilor care au împlinit vârsta pentru a putea începe creșa sau grădinița, precum
și de prevederile din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările
ulterioare cu privire la efectivul maxim de copii la grupă prevăzut la art. 63 alin. (1) lit. a) și b)
și cu privire la vârstele pentru care este declarată obligativitatea învățământului preșcolar prevăzute la art. 24 alin.(1).
Art. 24 din Legea Educației:
Conform Calendarului înscrierii copiilor în unități de învățământ preuniversitar cu
personalitate juridică cu grupe de nivel preșcolar și/sau antepreșcolar și în servicii de educație timpurie complementare aprobat de Ministerul Educației, anual, se derulează cele două operațiuni succesive ale procesului de înscriere:
a) reînscrierea, pe baza unei cereri scrise, a copiilor care frecventează respectiva unitate
de învățământ preuniversitar cu personalitate juridică cu grupe de nivel preșcolar și/sau
antepreșcolar în anul școlar curent și care urmează să o frecventeze și în anul școlar următor; în această categorie intră și cazul copiilor din grupa mare – nivel antepreșcolar
care urmează să frecventeze unitatea de învățământ cu grupe de nivel preșcolar și
antepreșcolar și în anul următor și care sunt reînscriși, la cerere, în grupa mică – nivel
preșcolar, pe numărul de locuri libere pentru această grupă de vârstă;
b) înscrierea, pe baza unui dosar și ținând cont de criterii generale și, după caz, specifice
de departajare, a copiilor nou veniți care urmează să frecventeze unitatea de învățământ
preuniversitar cu grupe de nivel preșcolar și/sau antepreșcolar în anul școlar următor;
în această categorie intră și cazul copiilor din grupa mare – nivel antepreșcolar care nu
se reînscriu sau care nu pot fi reînscriși, din lipsa de locuri, la unitatea de învățământ cu
grupe de nivel preșcolar și antepreșcolar pe care au frecventat-o în anul curent și care
optează pentru grupa mică – nivel preșcolar la o altă unitate de învățământ.