BREAKING A fost publicată ierarhia mediilor de admitere la liceu 2021. Vineri începe completarea fișelor de înscriere

Ierarhia mediilor de admitere la liceu, la nivel judeţean și la nivelul municipiului București, a fost publicată de Ministerul Educației. Absolvenții de clasa a VIII-a care au susținut Evaluarea Națională 2021 verifică astfel ce loc ocupă media lor și își pot calcula șansele de a intra la liceul și la clasa pe care și le doresc cel mai mult.

În perioada 16-22 iulie 2021, candidații și părinții lor pot completa fișele pentru admiterea la liceu 2021, potrivit calendarului publicat de Ministerul Educației. Primul pas în alegerea opțiunilor este identificarea filierei, profilului și, în cele din urmă, a specializării dorite. Înscrierea în clasa a IX-a, în liceele de stat, se face fără examen, pe baza mediei de admitere. Elevii vor fi repartizați computerizat pe 24 iulie 2021.

Anul acesta a fost introdusă planificarea pentru depunerea fizică a dosarelor. Această planificare ar trebui să se facă în prima zi a etapei de depunere a dosarelor, adică pe 25 iulie, pentru etapa I, de exemplu.

Ierarhiile pe fiecare județ în parte:

„Pentru realizarea unei planificări privind accesul persoanelor în unitatea de învățământ, în scopul depunerii dosarului de înscriere, părintele/reprezentantul legal trebuie să-și exprime intenția de depunere a dosarului, prin telefon sau e-mail, în prima zi prevăzută în calendar pentru această etapă”, prevede Ordinul nr. 3.721/23.04.2021 pentru modificarea și completarea Ordinului ministrului Educației și Cercetării nr. 5.457/2020 privind organizarea și desfășurarea admiterii în învățământul liceal de stat pentru anul școlar 2021-2022.

Noile reguli arată că “depunerea dosarelor se poate realiza și prin poștă, cu confirmare de primire, sau prin e-mail, cu documente scanate”, iar “în cazul transmiterii dosarelor prin mijloace electronice sau prin poștă, cartea de identitate și certificatul de naștere se depun în copie”. “Candidaților care au transmis dosarele de înscriere prin poștă sau e-mail li se va comunica, telefonic sau prin e-mail, situația înscrierii”, se precizează în noile norme.

Cine depune dosarul online trebuie să meargă, totuși, la școală cu documentele în original până pe 24 septembrie.

Calculul mediei de admitere:

Media de admitere, pe baza căreia se realizează înscrierea în clasa a IX-a de liceu a absolvenților învățământului gimnazial, se calculează ca medie ponderată între media generală la evaluarea națională susținută de absolvenții clasei a VIII-a, care are o pondere de 80%, și media generală de absolvire a claselor a V-a – a VIII-a, care are o pondere de 20%
în calculul mediei de admitere.

Calculul mediei de admitere se face astfel:
𝑀𝐴 = 0,2 × 𝐴𝐵𝑆 + 0,8 × 𝐸𝑁∗, unde:
MA = media de admitere;
ABS = media generală de absolvire a claselor a V-a – a VIII-a;
EN = media generală obținută la evaluarea națională susținută de absolvenții clasei a VIII-a.

În cazul în care doi candidaţi au medii de admitere egale, aceştia vor fi departajaţi folosind, în ordine, următoarele criterii:
a) media generală obţinută la Evaluarea Naţională din clasa a VIII-a
b) media generală de absolvire a claselor V-VIII;
c) nota obţinută la proba de Limba şi literatura română din cadrul Evaluării Naţionale;
d) nota obţinută la proba de Matematică din cadrul Evaluării Naţionale;
e) nota obţinută la proba de Limbă maternă din cadrul Evaluării Naţionale, respectiv nota de la proba de verificare a cunoştinţelor de limbă maternă, în cazul candidaţilor care solicită înscrierea la unităţi de învăţământ cu predare în limba minorităţilor naţionale.

În cazul în care, la o unitate de învăţământ, pe ultimul loc, există candidaţi cu opţiunea exprimată pentru acea unitate şcolară şi care au mediile de admitere, precum şi toate mediile de departajare egale, atunci toţi aceşti candidaţi sunt declaraţi admişi la opţiunea solicitată.

Informații privind completarea fișei de admitere la liceu:

Completarea opțiunilor în fișele de înscriere de către absolvenții clasei a VIII-a și de către părinții acestora / reprezentanții legali se poate realiza la sediul unității de învățământ pe care a absolvit-o candidatul sau prin formularul „Fișa de înscriere” transmis electronic.

Completarea opțiunilor la sediul unității de învățământ se face pe baza unei programări pe e-mail comunicate de unitatea de învățământ gimnazial și dedicate admiterii în învățământul liceal de stat pentru anul școlar 2021-2022. Completarea se face de către candidat, în prezența părintelui / reprezentantului legal al acestuia și a dirigintelui clasei; aceștia, împreună cu candidatul, vor semna Fișa de înscriere.

Descărcați de mai jos procedura completă:

Procedură-privind-modalitatea-de-completare-a-fișelor-de-înscriere-la-liceu-2021-Download

Descărcați de mai jos procedura pentru elevii care vor să urmeze liceul în alt județ: Procedură-privind-modalitatea-de-completare-a-fișelor-de-înscriere-la-liceu-2021-pentru-elevii-din-alte-județe-Download

Descărcați de mai jos procedura pentru elevii cu CES: Procedură-pentru-elevii-CES-privind-modalitatea-de-completare-a-fișelor-de-înscriere-la-liceu-2021-Download

Calendarul admiterii la liceu pentru perioada următoare:

13 iulie 2021 – Transmiterea de către Comisia națională de admitere către comisiile județene a bazei de date cu mediile de admitere și a ierarhiei județene prin activarea, în aplicația informatică centralizată, a secțiunilor și rapoartelor specifice.

Depunerea/Transmiterea declarațiilor de către părinții sau reprezentanții legali ai candidaților care optează pentru stabilirea mediei la evaluarea națională fără a lua în calcul rezultatul la proba de limbă și literatură maternă, la secretariatele unităților de învățământ de proveniență.

Notă: După finalizarea etapei speciale a evaluării naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a, în data de 12 iulie 2021, Comisia națională de admitere retransmite către comisiile județene baza de date cu mediile de admitere și ierarhia județeană prin activarea, în aplicația informatică centralizată, a secțiunilor și rapoartelor specifice.

Depunerea/Transmiterea declarațiilor de către părinții sau reprezentanții legali ai candidaților care au susținut Evaluarea Națională în etapa specială și care optează pentru stabilirea mediei la evaluarea națională fără a lua în calcul rezultatul la proba de limbă și literatură maternă, la secretariatele unităților de învățământ de proveniență, se face în data de 12 iulie 2021

14 iulie 2021 – Completarea de către secretariatele școlilor a fișelor de înscriere cu numele/codul unității de învățământ gimnazial, cu datele personale ale absolvenților clasei a VIII-a, cu mediile generale de absolvire, cu notele și mediile obținute la Evaluarea Națională din clasa a VIII-a, cu mediile de admitere, prin preluarea acestora din aplicația informatică centralizată.

15 iulie 2021 Anunțarea ierarhiei la nivel județean/al municipiului București a absolvenților clasei a VIII-a.

Probele de aptitudini:

13 iulie 2021 – Transmiterea de către comisiile de admitere județene/a municipiului București către unitățile de învățământ liceal care au organizat probe de aptitudini a bazei de date județene cuprinzând mediile de admitere, prin confirmarea finalizării operațiunilor specifice în aplicația informatică centralizată.

14 iulie 2021 – Validarea de către comisia de admitere județeană/a municipiului București a listei candidaților admiși la liceele/clasele la care s-au susținut probe de aptitudini și comunicarea rezultatelor în unitatea de învățământ liceal respectivă, prin tipărire din aplicația informatică centralizată.

Transmiterea de la liceele vocaționale a informațiilor cu privire la candidații care nu au fost admiși la clasele pentru care au susținut probe de aptitudini, conform procedurii stabilite de Comisia Națională de Admitere.

Candidaților care nu au fost admiși la clasele pentru care au susținut probe de aptitudini, precum și candidaților care au fost admiși, dar care au declarat, în scris, că renunță la locul obținut, li se poate elibera, de către unitatea de învățământ gimnazial, fișa de înscriere, pentru completarea opțiunilor în vederea participării la repartizarea computerizată.

Notă: Nu se eliberează fișă de înscriere pentru completarea opțiunilor candidaților care au fost admiși la clasele pentru care au susținut probe de aptitudini, cu excepția candidaților admiși care au declarat, în scris, că renunță la locul obținut pentru a participa la etapa de repartizare computerizată.

Transmiterea, în format electronic, către Centrul național de admitere a listei candidaților declarați admiși, în fiecare județ, la clasele pentru care s-au susținut probe de aptitudini, prin confirmarea încheierii operațiunilor specifice în aplicația informatică centralizată.

Prima etapă de repartizare computerizată și admitere în învățământul liceal de stat pentru candidații din seria curentă, precum și pentru cei din seriile anterioare care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2021-2022

16 – 22 iulie 2021 – Completarea opțiunilor în fișele de înscriere de către absolvenții clasei a VIII-a și de către părinții acestora, asistați de diriginții claselor a VIII-a, la unitatea de învățământ sau prin formular transmis electronic.

Orice opțiune greșită poate conduce la o repartizare nedorită!

Completarea fișelor de înscriere de către absolvenții clasei a VIII-a care doresc să participe la admitere în alt județ și depunerea/transmiterea fișelor, conform procedurii stabilite de Comisia națională de admitere.

NOTĂ: Candidații nerepartizați pe locurile speciale pentru rromi și candidații nerepartizați pe locurile distinct alocate în unitățile de învățământ de masă candidaților cu CES, precum și cei care au fost repartizați dar care solicită, în scris, renunțarea la locul pe care au fost repartizați, care doresc să participe la prima etapă de repartizare computerizată și admitere în învățământul liceal de stat pentru candidații din seria curentă, precum și pentru cei din seriile anterioare care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2021-2022, completează opțiunile în perioada 20 – 22 iulie 2021.

16 – 22 iulie 2021 – Introducerea în baza de date computerizată (în aplicația informatică
centralizată) a datelor din fișele de înscriere.

16 – 22 iulie 2021 – Verificarea de către părinți și candidați a corectitudinii datelor din fișa listată de calculator, corectarea eventualelor greșeli în baza de date computerizată și listarea fișelor corectate din calculator, operațiuni ce se vor realiza utilizând aplicația informatică centralizată.

22 iulie 2021 – Termenul-limită pentru transmiterea bazei de date de la centrele de înscriere la centrul de admitere județean/al municipiului București, precum și a listei absolvenților care nu participă la repartizarea computerizată, prin confirmarea operațiunilor specifice în aplicația informatică centralizată. Predarea/transmiterea de către comisia din centrul de înscriere a fișelor de opțiuni originale la centrul de admitere județean/al municipiului București.

22 iulie 2021 – Transmiterea bazei de date de la centrele de admitere județene/al municipiului București la Centrul național de admitere prin confirmarea, de către acestea, a finalizării operațiunilor specifice, în aplicația informatică centralizată.

23 iulie 2021 – Verificarea și corectarea eventualelor erori din bazele de date, precum candidați aflați în baza de date pentru admiterea computerizată și care au fost deja admiși la liceele la care se susțin probe de aptitudini etc., de către Comisia națională de admitere și comisiile de admitere județene/a municipiului București; transmiterea modificărilor la comisia națională.

23 iulie 2021 – Corectarea erorilor și confirmarea încheierii modificărilor în aplicația informatică centralizată

24 iulie 2021 – Repartizarea computerizată în învățământul liceal de stat a absolvenților clasei a VIII-a care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2021 – 2022.

24 iulie 2021 – Comunicarea rezultatelor candidaților repartizați computerizat în învățământul liceal de stat, conform procedurii stabilite de Comisia națională de admitere. Afișarea în unitățile de învățământ gimnazial a listei cu locurile neocupate în unitățile de învățământul liceal de stat din județ/municipiul București.

25 – 28 iulie 2021 – Depunerea/Transmiterea dosarelor de înscriere la școlile la care candidații au fost repartizați.

29 iulie 2021 – Transmiterea de către unitățile de învățământ liceal de stat a situației
locurilor rămase libere în urma neînscrierii candidaților admiși în această etapă de admitere până la data începerii cursurilor anului școlar 2021-2022

A doua etapă de repartizare computerizată și admitere în învățământul liceal de stat pentru candidații din seria curentă, precum și pentru cei din seriile anterioare care nu împlinesc 18 ani

29 iulie 2021 – Afișarea situației locurilor rămase libere, inclusiv a celor destinate candidaților rromi, precum și a celor destinate candidaților cu CES, a locului de desfășurare și a graficului probelor de aptitudini sau de verificare a cunoștințelor de limbă modernă ori maternă În a doua etapă de admitere în învățământul liceal de stat, pentru candidații din seria curentă, precum și pentru cei din seriile anterioare care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2020 – 2021, candidații rromi și candidații cu CES își păstrează prioritatea pe locurile destinate fiecărei categorii, care au rămas libere după soluționarea situațiilor speciale.

29 iulie 2021 – Înscrierea candidaților pentru probele de aptitudini sau la probele de verificare a cunoștințelor de limbă modernă sau maternă, inclusiv a candidaților pe locurile speciale pentru rromi și a candidaților pentru locurile distinct alocate candidaților cu CES în unitățile de învățământ de masă.

30 iulie 2021 – Desfășurarea/Echivalarea probelor de aptitudini sau a probelor de verificare a cunoștințelor de limbă modernă sau maternă.

2 august 2021 – Afișarea rezultatelor la probele de aptitudini și la probele de verificare a cunoștințelor de limbă modernă sau maternă și rezolvarea eventualelor contestații.

29 iulie – 5 august 2021 – Completarea opțiunilor în fișele de înscriere de către candidații care au fost repartizați computerizat în prima etapă de admitere, dar care nu și-au depus dosarele de înscriere în termen și de către candidații care nu au participat sau au participat la repartizarea computerizată în prima etapă de admitere, dar, din diferite motive, nu au fost repartizați computerizat.

Notă: Completarea opțiunilor în fișe se realizează la unitatea de învățământ sau prin formular transmis electronic.

29 iulie – 4 august 2021 – Completarea opțiunilor în fișele de înscriere de către candidații care solicită înscrierea pe locurile speciale pentru rromi, respectiv pe locurile distinct alocate pentru candidații cu CES în unitățile de învățământ de masă și de către părinții acestora, asistați de diriginții claselor a VIII-a, la unitatea de învățământ.

Notă: Completarea opțiunilor în fișe se realizează la unitatea de învățământ sau prin formular transmis electronic.

Descarcă de aici noul Calendar pentru Admiterea 2021.
Metodologia și anexele modificate

Foto: © Gpointstudio | Dreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.

Citește și:
Admitere liceu 2021. Broșura cu locurile la liceu și în învățământul profesional, pe specializări și ultima medie de anul trecut, a fost publicată în majoritatea județelor
Admitere liceu 2021. Listele cu locurile și ultima medie pe fiecare specializare au fost publicate de Ministerul Educației – calendarul admiterii la liceu, fișa de înscriere și cum se calculează media
Calendarul admiterii la liceu 2021 a fost modificat. Pe 25 iulie toți părinții care vor să depună fizic dosarele de înscriere trebuie să dea telefon sau e-mail la școlile la care copiii lor au fost repartizați, ca să se programeze
Exit mobile version