Nuferi albi din Balta Mică a Brăilei, cocoșul de mesteacăn din Munții Rodnei, Piatra Craiului învelită în zăpadă, Cheile Bicazului înghițite de ceață – fauna și flora României, imagini spectaculoase ale naturii din toate regiunile țării sunt acum la distanță de un vârf de deget în “România sălbatică”. Aplicația, oferită de BCR și dezvoltată de Solstys Labs Brașov, a fost relansată într-o versiune cu interactivitate sporită și cu un volum de informații și imagini spectaculoase mai mare.
Deși, prin natura sa, are drept scop să te lase să afli de oriunde ești tot felul de lucruri despre locurile sălbatice ale țării, aplicația este una care “te pune pe drumuri”. Îți spune când și unde e cel mai bine să observi întoarcerea prigoriilor, să observi o floare de colț sau rotitul cocoșului de munte și să-ți salvezi în calendar aceste spectacole. Sau te plimbă prin arhiva propriilor cunoștințe cu un joc de tip quiz.
Obiectivul “este de a trezi curiozitatea pentru natură și pentru protejarea ei. Protejăm și iubim doar ceea ce cunoaștem”, spune Matei Truța, cofondator al Asociației România Sălbatică, organizația care a lansat încă de anul trecut aplicația relansată acum. Aceasta este prezentată drept cel mai complet ghid al naturii României, accesibil de pe telefon și tabletă.
“România sălbatică” – disponibilă gratuit în App Store și Google Play – îți permite să descoperi natura țării structurată pe regiuni – de la Munții Carpați și pădurile virgine la Dunăre și Marea Neagră. Te lasă, în funcție de diverse evenimente anuale sau de regiuni, să urmărești calendarul naturii – unde și când poți vedea diverse evenimente din ciclul natural al florei și faunei. Îți pune la dispoziție o cantitate mare despre informații despre toate aceste evenimente ale naturii, dar și despre parcuri naționale și alte zone naturale protejate.
Și îți ilustrează totul cu o cantitate masivă de imagini – peisaje și fotografii cu fauna și flora țării, realizate de membrii Organizației Fotografilor de Natură din România.
Autorii aplicației spun că ilustrațiile, calendarul și informațiile sunt constant actualizate, iar quiz-ul urmează să primească, în timp, noi moduri de joc, inclusiv un mod Multiplayer, noi întrebări sau avataturi.
Instrument educațional pentru copii, dar și pentru adulți
Potrivit lui Matei Truța, “deși copiii sunt parte din publicul principal căruia ne adresăm, aplicația România Sălbatică îi vizează pe toți cei care vor să învețe mai multe despre fauna și flora din țara noastră, precum și despre conservarea naturii. Nu există o limită de vârstă în acest sens. În cazul în care copiii au învățat deja să citească și au la dispoziție un telefon mobil sau o tabletă se pot bucura de această interacțiune.”
Această dorință de a nu limita publicul după criterii de vârstă se vede inclusiv în opțiuni precum aceea legată de Quiz: Acesta “permite alegerea nivelului de dificultate între „începător” și „avansat”. Sugerăm, așadar, celor mici să parcurgă jocul cu nivelul de dificultate „începător” și apoi să progreseze în mod natural”, explică Matei.
Matei Truța spune că “România Sălbatică poate fi un instrument extrem de util în sala de clasă, ca suport pentru orele de geografie sau științele naturii”. Însă, în acest moment, “planul nostru este mai degrabă să rămânem în zona de educație informală. Și asta datorită faptului că ne adresăm unui public larg, deopotrivă celor mici și celor mari. Obiectivul nostru este de a trezi curiozitatea oamenilor pentru natură și, în consecință, pentru protejarea ei.”
Matei lucrează în domeniul cinematografiei de aproape 10 ani, și este unul dintre producătorii documentarului România Sălbatică, precum și producător al filmului de making of Povestea România Sălbatică. A lucrat ca director la Transilvania Film, precum și pentru Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF).
Despre păsările Deltei, despre Munții Rodnei și despre multe altele înveți și la școală. Ce e nou sau diferit în această aplicație?
Potrivit lui Matei Truța, “aplicația este un instrument care face natura României mai accesibilă și mai ușor de înțeles. Pe lângă informațiile structurate în mod clar și fotografii spectaculoase cu peisaje, faună sau floră, oferă sfaturi și recomandări despre zone unde poți vedea anumite specii de animale sau plante și ai acces la calendarul naturii – care te informează despre cele mai interesante evenimente petrecute în natură, cum ar fi: rotitul cocoșului de munte, migrația de primăvară sau toamnă, perioadele de înflorire ale anumitor specii de flori, boncănitul cerbului și multe altele.
Quiz-ul, cel mai nou pilon al aplicației, conectează jocul cu educația legată de mediu și natură. Este interactiv, ușor de folosit și prin sistemul de recompense ține viu interesul utilizatorului. Cu ajutorul lui, copiii pot învăța despre natură, ghidați de personaje animate, urmărindu-și progresul cu ajutorul scorului și badge-urilor obținute și, mai ales, distrându-se pe parcurs.
Apropo de lucruri care nu se predau în scoală, modul de joc multimedia, unul dintre cele trei moduri de joc, de exemplu, presupune recunoașterea de specii sau comportamentul acestora, folosind imagini, filme sau sunete.
Aș mai lista un avantaj pe care aplicația îl are, care nu este mereu adevărat cu toate resursele de care e nevoie în școală: accesibilitatea. Este un instrument educațional pus la dispoziție tuturor în mod gratuit, care poate fi folosit atât pe sistem de operare Android, cât și iOS și care nu are costuri ascunse – în sensul în care toate modulele aplicației, toate resursele ei pot fi accesate gratuit.”
Reprezentantul Asociației România Sălbatică explică și nevoia de interactivitate, când vine vorba despre conținutul oferit de aplicație: “Obiectivul nostru este de a trezi curiozitatea pentru natură și pentru protejarea ei. Protejăm și iubim doar ceea ce cunoaștem. Iar sensul acestei interacțiuni, invitația de a învăța despre lumea naturală, credem că este o modalitate de înțelegerea că noi cu toții suntem partea din natură și că protejarea naturii înseamnă și protejarea însăși umanității. Iar faptul că încercăm să le trezim această curiozitate cu ajutorul unui tool digital vorbește mai ales despre faptul că încercăm să le aducem această lumea a naturii și biodiversității într-un mediu cu care ei sunt familiarizați și puternic conectați. Realitatea Generației Z este că au crescut cu și în fața ecranelor. Dar acest lucru nu trebuie să fie, neapărat, un dezavantaj. Înseamnă doar că trebuie să ne adaptăm modul de a comunica spre ei”.
- Potrivit lui Ionuț Stanimir, directorul de Marketing și Comunicare al BCR; “educaţia în domeniul sustenabilității este o oportunitate pentru România. Fie că vorbim de reciclare, consum responsabil sau risipă alimentară, tranziția către un viitor sustenabil este asigurată şi de schimbări mici pe care le poate face fiecare dintre noi”. În aceste condiții, spune el, “alături de România Sălbatică, aducem în sala de clasă parcurile noastre naţionale, protejarea animalelor sălbatice şi conservarea naturii pentru un mediu mai sănătos şi mai curat. Nevoia unei astfel de aplicaţii care să trezească curiozitatea celor mici şi mari să descopere frumuseţile tării noastre este evidentă. Acest lucru vine mai ales în contextul în care avem puterea de a schimba relaţia noastră cu natura şi modul în care o conservăm”.
Aplicația poate fi descărcată gratuit în App Store și Google Play.