„Încercarea ministerului educației de a-i pune pe profesori la treabă online a adus la iveală (din punctul meu de vedere) trei tipuri de cadre didactice, corespunzătoare ultimelor trei secole”, scrie Bogdan Pătruț într-o analiză primită de Edupedu.ro. Acesta remarcă faptul că „a observat acest lucru în discuțiile lor de pe tot felul de grupuri de Facebook și nu doar”.
Redăm analiza profesorului Bogdan Pătruț:
„Avem profesori care sunt cu mintea și modul de a vedea lucrurile în secolul 19. Ei nu concep școala și educația, în general, decât în stil autoritar, cu o comunicare față în față, în care profesorul este principala sursă de informații pentru elevi, iar rolul profesorului este fundamental, iar ei nu iau în calcul tehnologia. Pentru ei cunoașterea e doar la profesor, doar profesorul stabilește ce au școlarii de învățat și spun adesea că tehnologia mai mult încurcă decât să ajute. Profesorii aceștia sunt orientați spre transmiterea științei.
Cei care gândesc ca în secolul 20 acceptă prezența tehnologiei la nivel de instrument auxiliar, pentru transmiterea cunoștințelor suplimentare, dar consideră că ea nu se poate substitui rolului profesorului de a transmite elevilor cunoștințele cele mai importante.
Acești profesori consideră că tehnologia poate fi folosită, pentru crearea de noi conținuturi educaționale (prezentări, fișe de lucru, lecții interactive), dar mai ales pentru a salva situația de acum (de criză), atât cât se poate. Totuși, ei așteaptă ca ministerul sau inspectoratele școlare să îi instruiască în folosirea tehnologiei și consideră că vina e la decidenți, dacă lucrurile nu vor merge bine. În plus, abia așteaptă reluarea școlii tradiționale.
Ei ridică probleme precum “Cum să-i înveți online pe copii scrisul de mână?”. De multe ori, ei le dau teme copiilor de forma: “Rezolvați pe caiet problema cutare din culegere, apoi trimiteți-mi poză cu ce rezolvarea.”. Adică în loc să-i pună pe copii să scrie direct într-un editor de texte, care ar permite o prelucrare ulterioară mai facilă a răspunsurilor, ei preferă să îngreuneze lucrurile.
Acești profesori (și cei cu mintea de secol 19) gândesc predarea unor noțiuni depășite și se tem să nu fie copiați la evaluare. Acești profesori nu se gândesc la ghidarea elevilor în rezolvarea de probleme, ci la reproducerea soluțiilor cunoscute la metode. Ei nu predau, de pildă, matematica decât ca o înșiruire de rezultate, nu ca un proces de descoperire, din partea elevului. Totuși, ei se concentrează atât pe transmiterea, dar și pe crearea de știință, pe crearea de materiale de studiu noi, interactive, folosind, de pildă tehnologia.
Profesorii care gândesc ca în secolul 21 consideră că poate nu mai trebuie sâ îi învățăm pe copii scrisul de mână, pentru că efectiv nu le mai este util în viață. În curând și semnăturile vor fi complet digitale.
Acești profesori sunt, din păcate, extrem de puțini. Chiar și cei de la care te așteptai să fie mai receptivi, vezi cum se complac în confortul învățământului clasic. Dar cei puțini, care gândesc ca pentru zilele pe care le trăim, au o atitudine proactivă. Ei nu așteaptă ca ministerul să dea un ordin sau inspectoratele să le spună ce să facă, ce platforme sau software educațional să folosească. Ei se gândesc la nevoia copiilor de educație, la nevoia copiilor de a se revedea între ei și chiar cu profesorii, setea naturală a copiilor și tinerilor de a cunoaște, de a învâța.
Acești profesori, puțin la număr, au acționat din timp, și-au aranjat micul lor spațiu de predare online, în apartamentul lor, au invitat școlarii pe grupuri de discuții și de învâțare online, au realuzat conținuturi noi, folosind tehnologia, și sunt cu câțiva pași înaintea celorlalți, sunt pregătiți pentru o situație de criză similară din viitor.
Ei îi dirijează pe elevi să fie creativi, să găsească singuri soluții la probleme, să-și gestioneze singuri timpul și învățarea, înțeleg că rolul lor de profesori se schimbă radical în secolul 21. Ei realizează viteza cu care apar informații azi, cantitatea enormă de informație, înțeleg că elevii trebuie să învețe cum să discearnă între informația de calitate și cea greșită sau de umplutură, între informația necesară rezolvării unor probleme și cea inutilă într-o situație concretă.
Ei nu definesc lucrurile ca fiind importante sau neimportante, fără a stabili scopul pentru care se face această analiză. Profesorii aceștia le insuflă curaj elevilor, susținere, nu sunt preocupați de pedeapsă. Profesorii aceștia sunt orientați spre mentorarea școlarilor.
Ceea ce nu înțeleg ceilalți profesori (cei care gândesc precum în secolele 19 și 20) este că, în cazul unei schimbări de paradigmă în educație și în contextul liberalizării învățământului, elevii vor opta pentru ce profesori vor dori ei, pentru cei mai buni, indiferent de locul unde se vor afla aceștia, indiferent de distanța geografică, indiferent de diplomele cu care sunt acoperiți. Cu ei vor prefera și interacțiunile online, dar și cele față în față.
În condițiile în care diplomele nu vor mai valora mare lucru, în condițiile în care angajatorii vor dori să lucreze doar cu cei care se descurcă bine la nevoile lor din companii sau organizații, atunci nici școala, așa cum o știm noi, nu va mai conta așa mult. Atunci educația va fi liberalizată, fiecare școlar va alege cu cine să studieze, iar tehnologia va facilita acest lucru, reducând distanțele geografice.
Elevii vor ajunge la cei mai buni profesori pentru scopurile lor. Profesorii vor selecta cei mai buni elevi, pentru felul lor de a lucra. Elevii vor alege cele mai bune conținuturi pentru ei, cele mai clare explicații, cei mai buni mentori. Iar profesorii vor alege ei înșiși metodele cele mai bune de a comunica și a dirija pe școlari, precum și propriile conținuturi. Iar cine spune că tinerii de azi nu au scopuri, nu vor să învețe sau că sunt puturoși se înșeală mult. Eu nu vreau ca elevii să sufere în procesul educațional, eu vreau ca ei să se simtă respectați, dirijați, mentorați și încurajați.
S-ar putea ca această criză să ne aducă mult mai aproape de acele zile.”
_______________________________________
Bogdan Pătruţ este inițiatorul cercului de informatică „Programare cu răbdare”, autor de manuale și culegeri de aplicații și probleme, cu peste 20 de ani vechime în cariera didactică.