Blocadă la publicarea tezelor de doctorat: Academia SRI, Universitatea Titu Maiorescu și Universitatea Cuza din Iași – printre cele care nu au trimis Bibliotecii Naționale nicio copie a doctoratelor, acuză senatorul USR Vlad Alexandrescu, care cere accesibilizarea lucrărilor de doctorat de la Academia SRI și desecretizarea studenților

conducătorii de doctorate

Foto: Pixabay.com

Peste 20 de universități de stat și private nu și-au îndeplinit obligația de a trimite la Biblioteca Națională câte un exemplar pe hârtie și unul electronic al fiecărei teze de doctorat susținute în cadrul instituției, anunță senatorul USR Vlad Alexandrescu. La mai bine de un an de la adoptarea legii care prevede ca fiecare școală doctorală să trimită la Biblioteca Națională câte un exemplar fizic și electronic al fiecărei teze de doctorat susținute, Alexandrescu publică lista integrală a universităților care nu au trimis nicio teză către Bibliotecă.

“Lista este deschisă de Academia Naţională de Informaţii ‘Mihai Viteazul’ din Bucureşti. Miniştri, şefi de instituţii şi chiar parlamentari trec prin şcoala SRI, mulţi înşfăcând şi un titlu de doctor în proces. Lista continuă cu alte universități de stat sau private, dintre care unele sunt cunoscute sub denumirea de ‘fabrici de diplome’, care nu îndeplinesc în continuare această obligație legală”, acuză Vlad Alexandrescu.

Senatorul USR cere “nu doar accesibilizarea lucrărilor de doctorat ale diverşilor ‘doctoranzi’ ai Academiei SRI, dar şi desecretizarea registrului matricol unde sunt trecuţi studenţii acestei şcoli”.

Cele 22 de universități care nu au trimis nicio teză de doctorat la Biblioteca Națională, din ianuarie 2019 și până astăzi:
  1. Academia Națională de Informații “Mihai Viteazul” București
  2. Institutul Teologic Protestant Cluj-Napoca
  3. Universitatea Titu Maiorescu București
  4. Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași
  5. Universitatea Constantin Brâncuși din Târgu Jiu
  6. Universitatea Dunărea de Jos Galați
  7. Universitatea Eftimie Murgu din Reșița
  8. Universitatea Petru Maior din Tîrgu Mureș
  9. Universitatea de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu din București
  10. Universitatea de Artă și Design Cluj-Napoca
  11. Universitatea de Arte George Enescu din Iași
  12. Universitatea de Arte Târgu Mureș
  13. Universitatea de Medicină și Farmacie Victor Babeș Timișoara
  14. Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară Ion Ionescu de la Brad Iași
  15. Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului Regele Mihai I al României Timișoara
  16. Universitatea de Vest Vasile Goldiș Arad
  17. Universitatea din Petroșani
  18. Universitatea din Pitești
  19. Universitatea Națională de Arte București
  20. Universitatea Politehnica Timișoara
  21. Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi Iași
  22. Universitatea Tehnică de Construcții București
Lista universităților care au trimis, chiar și parțial, tezele de doctorat către Biblioteca Națională

Lista universitatilor care …


Descarcă de aici, în format .PDF, cele 2 liste: Lista universitatilor care au trimis si lista celor care nu au trimis tezele de doctorat la Biblioteca Nationala

Textul integral al senatorului Vlad Alexandrescu, publicat pe pagina sa de Facebook:

“Vă amintiți poate că am reușit acum un an și ceva adoptarea unei legi care prevede ca fiecare școală doctorală să trimită la Biblioteca Națională câte un exemplar pe hârtie și unul electronic al fiecărei teze de doctorat susținute. Am solicitat de curând Ministerului Culturii date privind tezele de doctorat primite, după promulgarea acestei legi, de Biblioteca Naţională a României. Trimiterea unui exemplar digital este vitală, pentru că exemplarul pe hârtie se păstrează în “fondul intangibil” al Bibliotecii Naționale și nu poate fi dat la consultare publicului.

Lista primită, compusă din 2 tabele, cuprinde în primul tabel Universitățile care și-au îndeplinit obligația total sau parțial, iar în cel de-al doilea pe cele care nu au trimis nimic Bibliotecii Naţionale, nicio copie a tezelor de doctorat susţinute în cadrul lor, nici în format digital, nici tipărit. O puteți consulta aici:
https://rb.gy/yw4thj

Lista este deschisă de Academia Naţională de Informaţii “Mihai Viteazul” din Bucureşti. Miniştri, şefi de instituţii şi chiar parlamentari trec prin şcoala SRI, mulţi înşfăcând şi un titlu de doctor în proces. Lista continuă cu alte universități de stat sau private, dintre care unele sunt cunoscute sub denumirea de “fabrici de diplome”, care nu îndeplinesc în continuare această obligație legală.

Nu pun la îndoială calitatea contribuţiilor academice ale unor spirite luminate în ale securităţii naţionale precum Gabriel Oprea, Mihai Tudose sau Neculai Onţanu chiar dacă presa a făcut-o, dar cred ca ar fi util pentru întreaga societate mai ales când fenomenul plagiatului a luat o asemenea amploare în România să aflăm şi noi ce au scris domniile lor în lucrările de doctorat.

Mai ales că scopul unor lucrări ştiinţifice de un asemenea prestigiu precum teza de doctorat este de a îmbogăţi cunoaşterea întregii comunităţii, nu doar de a ramâne secretă şi cunoscută cercurilor aulice şi prestigioase ale şcolii SRI.

Iar ca nu cumva SRI să fie partinic în a-şi proteja eventualii plagiatori, precum recent dovediţii Neculai Onţanu, Mihai Tudose sau Gabriel Oprea, Ludovic Orban s-a gândit să pună şi el o piatră de temelie, secretizând printr-o ordonanţă de urgenţă lista cu studenţii Academiei SRI.

Nici nu mai amintesc de scandalul legat de cele 45 de teze de doctorat plagiate susținute la Academia SRI şi nici de declaraţia fostului ministru Teodorovici care, întrebat cum a obţinut diploma de absolvire a Colegiului Național de Informații, a recunoscut ca nu s-a dus la cursuri și nici n-a dat examene, iar diploma “i-a fost adusă”.

Ceea ce amintesc aici sunt încercările repetate ale diverşilor politicieni în a bloca presa de la a investiga mizeriile care se petrec în această pseudo-instituţie de învăţământ.

Cer nu doar accesibilizarea lucrărilor de doctorat ale diverşilor “doctoranzi” ai Academiei SRI dar şi desecretizarea registrului matricol unde sunt trecuţi studenţii acestei şcoli.

Eforturile făcute de Emilia Sercan în a porni investigaţii în această direcţie sunt lăudabile. Dar avem nevoie de şi mai mulţi jurnalişti care să-i urmeze exemplul.

Această fabrică de diplome, de interese şi masiv finanţată din banii cetăţenilor trebuie transparentizată şi supusă analizei opiniei publice.”

 

 

Exit mobile version