Birocrația la profesori – “Dosariada” face departajarea între profesorii buni sau slabi: Scrisoare deschisă către ministrul interimar al Educației

7.196 de vizualizări
Înscrierea la Evaluarea Națională Documente / Foto: Pexels.com
Foto: Pexels.com
Birocrația din învățământ a ajuns la nivelul la care profesorii îi cer ministrului interimar al Educației să intervină. Activitatea zilnică de la catedră și prezența la ore sunt informații care apar și în planificare, și în condică, și într-o fișă nou-introdusă de fostul ministru Popa și pe care profesorii plătiți cu ora trebuie să o completeze pentru fiecare oră în parte, zilnic. Scrisoarea deschisă a unei învățătoare către ministrul interimar al Educației, Rovana Plumb, a fost rapid preluată de sute de cadre didactice, care acuză Ministerul că sabotează pregătirea profesorilor prin introducerea a unui număr mare de hârtii pe baza cărora să își dovedească activitatea.

Lecțiile cu elevii sunt prioritare. Pentru asta ne-am obținut diplomele, pentru asta ne-am ales această profesie, pentru asta mergem zi de zi la școală. (…) Ne-am săturat de fenomenul ‘dosariada’ care face departajarea între profesor ‘bun’ și profesor ‘slab’”, scrie o învățătoare, pe pagina de Facebook Colegiul Cadrelor Didactice.

Doamnei Ministru Interimar al Educației Naționale Rovana Plumb, Cu încredere că veți face tot ceea ce este mai bine pentru a îmbunătăți starea actuală a învățământului românesc, vă aducem la cunoștință că profesorii din România sunt sufocați de cantitatea de hârtii pe care trebuie să o facă”, se arată în debutul mesajului publicat online.

Calitatea în educație va crește strict prin munca efectivă la clasă, prin colaborarea familiei cu cadrele didactice și prin conduita aleasă a elevilor”, avertizează învățătoarea. Aceasta atrage atenția căavem baze de date. De ce trebuie să facem la infinit aceleași situații, când se pot face o singură dată, iar organismele subordonate ministerului să le preia de acolo, fără a mai abuza de timpul alocat învățării elevilor? Facem o muncă nu dublă, ci înzecită”.

  • Nota Redacției: Amintim că o modalitate de verificare a performanței profesorului la clasă o reprezintă evaluările de la clasele a II-a, a IV-a, a VI-a și a VIII-a. Sunt testări în urma cărora se vede câți elevi dintr-o clasă au recuperat după prima evaluare, câte planuri remediale au avut succes, care este diferența dintre notele date de profesor la clasă și evaluarea națională standardizată. Cu toate acestea, rezultatele sunt ascunse de Ministerul Educației anual, într-un raport greu de înțeles chiar de cadrele didactice.

Profesorii buni sunt aceia care nu dorm nopțile căutând soluții pentru a-și determina elevii să vină de drag la școală, profesorii buni sunt cei care tremură pentru fiecare oră pierdută în detrimentul copiilor, profesorii buni sunt cei care nu se duc la concursuri pentru punctaje mari, ci muncesc cu elevii aceia cărora nici destinul nu le-a acordat o șansă“, se arată în scrisoarea deschisă preluată de numeroși alți profesori.


2 comments
  1. Invățământul românesc are nevoie de oameni ca dumneavoastră. A pleca din această țară este ca și cum ați avea o casă deteriorată și ați abandona-o, în loc să o renovați sau să construiți alta în loc. Și eu sunt profesor si imi place foarte mult să lucrez cu elevii. A abandona ceea ce ne place să facem nu este o soluție. Eu am fost acuzată că sfidez cand am spus că numă interesează adeverințele pentru dosar și am primit observații usturătoare. Dar în continuare nu mă interesează dosarul. Cred in noua generatie că va schimba societatea asta și vom avea o Românie mai bună.

  2. Neaparat facut ceva . Schimbata mentalitatea acelor asa zisi inspectori , comunista de altfel dupa parerea mea , prin care instituie regim de groaza si teroare de fiecare data la cate o inspectie. In familia mea , parintii mei au fost profesori in regimul totalitar si stiu ce inseamna munca unui profesor atunci si acum pentru ca si eu sunt profesor . Nimic nu s a schimbat . Oameni valorosi care inca tremura in fata inspectorilor ptr ca alora nu le convine cum e liniatura in word sau ca ei viseaza peste noapte floricele pe campii. Multi dintre colegi s au saturat dar nu fac nimic . Aceeasi secta tremurici si de sarumanasti. Sunt un bun psihopedagog si nici o secta ciudata de pedagogi din Romania nu o sa ma faca sa ma simt altfel . Oricum am o apreciere internationala de la colegi britanici in privinta actului meu didactic asa ca niste imitatori ai scolii vestice care habar n.au decat de linia de partid si de stat nu ma impresioneaza . Mi este scarba sa fiu cadru didactic din cauza lor . Sa lucrez cu copiii este cel mai super activitate din punctul meu de vedere .
    S ar putea ca la finele acestei luni sa si demisionez . Doamne ajuta . Iau calea vestului ca multi altii iar restul vietii am s o petrec razand de tremuricii fara curajul de a schimba in bine viata lor si a copiilor . O viata avem iar altii profita de energia mea si m.am saturat .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

DOCUMENT Inspectoratele cer școlilor de urgență lista cu elevii și profesorii care vor participa la Bac, Evaluarea Națională și pregătirea din 2-12 iunie. Paradoxul este că înscrierile pentru examene nu au început, iar profesorii vor fi de la alte școli

Inspectoratele școlare județene solicită școlilor, în regim de urgență, unele dând termen „până joi la ora 14”, să trimită lista cu elevii și profesorii care vor participa la Bac, Evaluarea…
Vezi articolul

ANALIZĂ Paradoxul cadourilor pentru educatoare și profesori la privat, explicat de un psiholog și un antropolog. De unde vine febra cadourilor dezbătute pe Whatsapp?

Câți bani punem pentru doamna și ce luăm? “Atențiile” pentru profesori și educatoare monopolizează zilele acestea discuțiile dintre părinți, pe grupurile de Whatsapp. Iar febra strânsului de bani pentru profesori…
Vezi articolul