Bătaia de joc a întâiului profesor al țării: 3 milioane de copii cu familiile lor, 200.000 de profesori și mii de directori – puși vineri să găsească modul în care copiii încep luni școala

116.478 de vizualizări
Raluca Pantazi / Foto: Arhiva personală
Indolență de neînchipuit a președintelui Klaus Iohannis, în pragul redeschiderii școlilor în al 3-lea an afectat de pandemie. 3 milioane de copii, părinții lor și 200.000 de profesori au aflat joi seară, cu 4 zile înainte de începerea școlii, cum și dacă se duc la școală. Și nici atunci informația nu a fost integrală. Declarația primului profesor al țării – conform căreia gradul de vaccinare al personalului școlii devine condiție pentru întoarcerea elevilor cu prezență fizică la cursuri și la grădiniță – a fost urmată în dimineața aceasta de noi detalii anunțate de ministrul Educației care, conform rețetei cu care ne-a obișnuit deja, le-a comunicat directorilor și inspectorilor să stea totuși cu ochii pe Comitetul Național pentru Situații de Urgență care, paradoxal, este organismul care va lua decizia formală finală cu privire modul de redeschidere a școlilor și grădinițelor; în funcție de actul CNSU, ministrul însuși va semna împreună cu ministrul interimar al Sănătății ordinul comun cu noile reguli care se vor aplica de luni, 8 noiembrie.

De aproape 3 ani școlari, vinerea dinaintea redeschiderii școlilor România trăiește Ziua Cârtiței: părinții întreabă, profesorii nu știu ce să răspundă, directorii verifică Monitorul Oficial, iar inspectorii se pierd în instrucțiuni. Concret, conducerile școlilor sunt puse vineri după-amiază să publice procentul angajaților care s-au vaccinat, să convoace Consiliile de Administrație care să decidă, în funcție de gradul de vaccinare din școală/grădiniță și pe baza noului ordin comun al miniștrilor Educației și Sănătății, dacă de luni – 8 noiembrie 2021 – îi primesc pe elevi fizic la cursuri sau vor face online. Părinții trebuie așadar abia vineri seara să afle dacă școala/grădinița lor va fi deschisă, cu 3 zile înainte de începerea școlii.

O degringoladă de neconceput, după 2 săptămâni de „vacanță” forțată în care președintele Klaus Iohannis și Guvernul său aveau tot timpul pentru a lua și anunța această decizie, care putea foarte bine să fie aplicată de la începutul anului școlar. Ce vedem, în schimb, este un vârtej al deciziilor în care toți, de la părinți la profesori, sunt puși să urmărească cu lupa ce apare în Monitorul Oficial, cu promisiunea că documentul va fi publicat vineri.

O situație de neînchipuit, pentru al treilea an școlar consecutiv: directorii află abia vineri noaptea cum trebuie să își pregătească școlile pentru deschidere luni.

Ce a fost atât de dificil de fixat? De ce în 2 săptămâni de vacanță președintele nu a putut veni cu o soluție decât în penultima zi, ca un corigent care lasă pe ultima sută pregătirea pentru propriul parcurs educațional? L-au împiedicat calculele politice atât de mult? Vizita în Egipt cu soția, profesoară și dumneaei, i-a furat gândurile?

Câteva milioane de oameni vor căuta frenetic weekendul ăsta ordinul oficial publicat în Monitor și listele cu procentele de vaccinare. Iar școlile și grădinițele, după ce iau decizia dacă deschid pentru prezență fizică sau rămân online, trebuie să anunțe părinții. Pentru asta ar fi trebuit să existe o procedură clară de comunicare a deciziei, de la autoritate și până la părinte și copil, în condițiile în care și așa aceste decizii se schimbă de la o zi la alta.

De ce atât de târziu? De ce atât de multă lipsă de respect față de copii, față de directorii care tocmai au câștigat concursurile, față de părinții care privesc împietriți spectacolul grotesc oferit de guvern și președinție?

Și cum să nu înveți nimic, absolut nimic din propriile greșeli? Singurul lucru pe care președintele Iohannis îl experimentează de la debutul pandemiei și până acum este închiderea școlilor când infectarea este uriașă și redeschiderea prin decizii luate joi, vineri sau chiar duminică, toate cu mai puțin de 4 zile înainte de începerea cursurilor.

Să-l credem pe președintele Klaus Iohannis că susține cu adevărat vaccinarea? Nimic din gesturile sale nu a probat acest lucru. Decizia de a redeschide fizic doar școlile și grădinițele unde peste 60% dintre angajați sunt vaccinați vine pentru a impulsiona vaccinarea și a reduce rata de vaccinare? Atunci de ce am pierdut 2 săptămâni din această „vacanță” forțată în care tot Iohannis a băgat doar școlile de stat, timp în care angajații școlilor se puteau vaccina?

De ce am pierdut 1 lună și jumătate de la începutul școlii, când această măsură putea fi luată de la bun început?

Peste toată această degringoladă, vin și răzgândirile ministrului Educației, care încearcă să acopere cu modificări de teze și cu note mai puține toată lipsa de pregătire a desfășurării acestui an școlar.

De 3 ani școlari aflăm de pe o zi pe alta dacă merg la școală copiii, învață, se pregătesc pentru teze și examene sau au materie care li se taie din programele de examen și testări.

De remarcat și că este a doua oară când președintele Klaus Iohannis, cel care a promis încă din 2018 că va face România educată, expediază în criză majoră subiectul școlilor în doar câteva minute alocate în cadrul unei declarații de presă axată major pe criza politică, dar fără să spună nimic nici pe acel subiect.

Urât mandat prezidențial, în care toată societatea privește împietrită cum președintele Klaus Iohannis și Guvernele sale târăsc școala în cea mai mare disoluție, ca în plin război.

PS: Și dacă la începutul acestei „vacanțe” forțate discuția se axa pe introducerea rapidă a testelor neinvazive în toate școlile, în ultimele 2 zile subiectul a fost discutat, dar nu ca o condiție pentru decizia de-a deschide sau nu școlile. De altfel, nici ministrul nu știe când vor ajunge testele în școli.

În schimb, Sorin Cîmpeanu, criticat de părinți și elevi pentru lipsa dialogului – sindicatele care reprezintă profesorii sunt aproape inexistente în discuțiile publice din aceste zile – dă cu piciorul consultărilor cu partenerii sociali și le desființează organizațiile la nivel declarativ. În conferința de presă din această dimineață, ministrul Educației a declarat că și el este părinte, dar că nu și-a delegat reprezentarea niciunei asociații, iar despre elevii din Consiliul Național a spus că ar fi bine ca, dacă nu au luat încă Bacul, să nu se substituie profesorilor și experților cu zeci de ani de experiență în recomandarea unor decizii. Gest făcut exact atunci când nevoia de dialog este mai mare ca oricând, când criza de comunicare dintre minister și partenerii sociali este fără precedent, așa cum a fost semnalată de Federația Asociațiilor de Părinți și de Consiliul Național al Elevilor, dar și cum este observată de orice părinte trimis să verifice de la televizor dacă și cum se va deschide școala și grădinița copiilor.

Ruperea oricărui dialog cu asociațiile de elevi și părinți vine în momentul în care decizia de introducere a ratei de vaccinare în regulamentul de redeschidere a școlilor a fost anunțată până acum doar de doi politicieni și nu a fost propusă public de niciun organism al experților.

Citește și:
România educată la o terasă și-un mic: școala este ultima “remarcă” goală de conținut a președintelui Klaus Iohannis, la finalul a 13 minute de relaxări pentru nunți, petreceri și magazine

68 comments
  1. Mare atenție Bihorul este pe locul 3 dupa Bucuresti si Cluj cu rata de infectare,dar incep scolile.
    Lucrez in sanatate la privat si vad bietii oameni care sufeta sau au suferit de aceasta boala
    Nu stiu cum ar fi mai bine dar sunt foarte multi oameni bolnavi.

  2. Mai adăugați bătaia de joc a unui primar PNL, cel din Deva, care în urma închiderii termocentralei Mintia în această vară, centrală care furniza căldură în municipiul Deva, și-a luat angajamentul că va dota școlile din municipiu cu centrale. Între timp a pus asta în cârca școlilor care nu au bani pentru așa ceva iar acum copiii fac frig în grădinițele și școlile din oraș! Dar la ce să te aștepți de la un primar(t) care și-a trimis șoferul la un examen, în locul său?!

  3. Cele mai multe scoli și grădinițe au depășit pragul de 60%, deci cei obligați sa rămână în online (din vina profesorilor nevaccinati) sunt mai putini, de unde rezulta și o suma mai mica de bani datorata părinților care stau acasă. În plus, din lotul de milioane de doze de vaccin cumpărat mai sunt încă prea multe ramase, dar dacă, pe de-o parte invrajbim societatea împotriva profesorilor și, pe de alta parte facem un calcul simplu, 25 elevi/clasa x minim 2 părinți/ elev x 30 de clase/ scoala, vedem ca avem zilnic minim 1500 de persoane, raportate la o singura scoala, expuse riscului de infectare, ceea ce, cel mai probabil, în luna ianuarie, va declanșa un nou val de decese, dar și de vaccinări. Pregătim, conștient, valul 5 al pandemiei, dar cum interesul politic și implicit material primează, nimic altceva nu mai contează. Pentru clasa politică nu a contat nicio secunda interesul oamenilor, ci doar interesul lor, cel material. S-a făcut economie cu salariile profesorilor, cu banii promiși părinților care stau acasă, cu, cheltuielile de întreținere a școlilor; distrug vacantele profesorilor, care nu au dreptul sa se bucure de sărbătorile de iarna (24 decembrie este Ajunul Crăciunului, când faci o curățenie, bradul, mâncarea? Iar pe 3 ianuarie doar ce ai terminat cu Revelionul și Sf Vasile), dar și a elevilor și a părinților acestora; invrajbesc oamenii; omoară oamenii și, cu toate acestea, pentru ei nu contează nimic mai mult decât propriile lor interese.

  4. Manipulare perversa. A doua oară când se încearcă santajarea profesorilor să se vaccineze. Un fals război între profesori și părinți. De fapt vor să distrugă definitiv educația. Vaccinarea întreține aceste “valuri”, nu le previne. Au murit suficient de multe persoane manipulate sau șantajate, cu două sau trei doze făcute.

  5. Politicienilor nu le pasa decât de rata de vaccinare. În afara faptului ca numărul profesorilor este mult mai mic decât cel al elevilor ei au “uitat” sa ii includă pe cei trecuți prin boală (care o perioada de timp, și sa vrea nu se pot vaccina). Numai punem la socoteala ca pana sa ajungă la școală elevi și profesori, vaccinați și nevaccinați se pot infecta din mijloacele de transport în comun, unde nu au cum sa păstreze distanta de 2 m între persoane.
    Ei trebuie sa justifice banii dați pe vaccinuri și sa execute comanda venita din afară (au și recunoscut ca OMS le-a cerut acest lucru). Nu le pasa decât sa fie slugi docile ca să poată profita pe termen cât mai lung de privilegiile care decurg din pozițiile pe care le au.

  6. La gradinita si clasele primare exista contact apropiat al cadrelor didactice si personal administrativ cu copiii, dar la gimnaziu si liceu nu exista. Deci cei mari sunt protejati.
    Ma gandesc cum se va face insa testarea. Va imaginati 30 de copii scuipand in pungulite de mai multe ori – si scuipandu – se unii pe altii, in joaca, fiind disyractiv, apoi strangerea testelor de catre profesori -teste care au risc biologic , si care trebuie, probabil, depozitate si stranse dupa un protocol special…Nimeni nu gandeste deloc in perspectiva!

  7. Constat că fiica mea va face grădiniță online, o situație convenabilă pt educatoare. Dar sper că doamnele îngrijitoare și de la bucătărie să meargă în șomaj, ele nu pot lucra online. Sper că și educatoarea să aibă o reducere de salar, deoarece grădiniță online este că ne pune pe grup 2 linkuri de pe net.

    1. Recomandarea isj urilor a fost sa nu se tina elevii prescolari live, fiind greu pentru ei si parinti, mai ales ca singuri nu stiu se conecta. Astfel, se trimit documente, linkuri ca parintii sa le acceseze cand pot. Deci, vorbiti in necunostinta de cauza. Dvs stiti cat mi a luat mie sa pun pe platforma cum ziceti dvs.2 limkuri sau ce am mai pus la 18 clase? 10 ore. 10 ore nu m-am ridicat de la birou, nu am mancat, am mers doar la baie. Doar pregatirea materialelor. Fara explicatii, fara corectarea temelor, fara clarificari.

  8. Parintii trebuie sa refuze sa duca copiii la scoala!! Scoala nu ofera nici o protectie!! Pt ei copiii nu conteaza!! Pt ei conteaza procente,conteaza profesori,teste,spagi,voturi,etc!!! Eu nu am curaj sa.mi las copilul la scoala!!

  9. Sunteți de la PSD?.
    Eu când aud de Educație vad Rosu🌹🌹🌹-firii.
    Ce a stricat PSD în Țara asta va putea fi reparat în ZECI DE ANI.

    1. Jane tu ești de la #rezist+u.s.r+plus?Jake vezi că o să fiți judecați pentru toate sufletele morților!O să cereți îndurare,dar spiritele lor cer să fiți judecați!

  10. Domnul Câmpeanu Sorin ,ministrul educației, este un individ amoral a schimbat ceva partide ,partidul conservator Dan Voiculescu ,ALDE domnul Tăriceanu, proRomânia domnul Ponta și azi pnl aripa Orban ,apoi aripa Catu. Cum poate un asemenea personaj sa Educe sa conducă Educatorii români? Această fluiditate a principiilor și ușurință a trădării caracterizează un dascăl? De ce noi suntem mirați de incompetenta individului ,omu’ nu a ajuns acolo ca urmare a unui monumental program de reforma educațională ,ca urmare a unor mari realizări ( programe, manuale ,cărți de referință, mare formator de formatori- scuze – ) ci în urma unor amputari morale ,a unor trădări succesive … de unde atâta competenta … Sa mai amintesc de acoperirea unor plagiate ?! Sa amintesc de schimbări arbitrare de inspectori școlari?! De ce suntem mirați și uimiți de rezultatele acestui ministru ? Decizii medico epidemiologice foarte clare, sunt luate cu mare ,importantă, influenta politica. De fapt nimic nu mai este medical acolo . Pacat de copiii aceștia … Hoția și corupția amoralitatea si tradarile îi privează de ani de scoala și mai grav ,îi invata ca hoțul, trădătorul, imoralul, plagiatorul se catara în vârf și trăiesc foarte bine .

  11. Felicitări RALUCA PANTAZI,conform minții tale ,ai scăpat învățământul de orice problemă,inclusiv pe tine,altul e de vină,total DOMNUL JOHANNIS,BRAVOOOOOO,ASTA E DOVADA DE NECONTESTAT,A UNEI MINȚI DE INTELECT-HUAL,GATA CU IDEEA TA,ORICINE DIN ÎNVĂȚĂMÂNT STĂ LINIȘTIT,VINOVATUL E UNUL,URAAAAAAAAAAAAAA!

  12. Degeaba este vaccinat un profesor. Elevii nu poarta masca corespunzator, in afara scolii se formeaza grupuri cu copii din mai multe clase/scoli. Raspandirea se face la nivel de comunitate. La petreceri/reuniuni/cluburi etc.

    De ce nu exista o statistica cu numarul elevilor care au avut Covid in fiecare scoala din septembrie pana acum? Rata de infectare per unitate scolara. Cati elevi s-au testat si cati au lipsit doar cateva zile pe motiv ca nu se simt bine? Testare obligatorie pentru orice elev care lipseste o zi din scoala. De ce exista discriminare fata de profesori?

    Elevii au nevoie de pauze si vacante, nu sunt roboti sa vina la scoala zi de zi. Avem sarbatori, exista niste rosturi, nu traim doar pentru a produce bani pentru stat. Nu este legal sa modifice structura anului scolar dupa cum are chef acest stimabil ministru.

    Presupun ca aceste masuri au ca scop sa forteze parintii sa isi vaccineze copiii. Urmeaza categoria de varsta 5-11 ani. De teama ca isi vor pierde locul de munca, profesorii se vor vaccina si nubse mai poate da vina pe dansii. Cine credeti ca urmeaza?

  13. Este o totală aberație tot ce se întâmplă. Nimeni nu se gândește că vor fi atâția profesori care vor trebui sa meargă la școală fizic, iar copiii lor de 5 ani ( sau chiar mai mici) sa rămână singuri acasă deoarece grădinița la care merg nu are personal peste 60% vaccinat. Si câți alți părinți sunt în situația de a nu putea merge la servici. Ce prostie mai e și asta? Doar dacă profesorii sunt vaccinați elevii sunt în siguranță la școală? Niște reguli de toată jena.

    1. Și ai lor și ai altor categorii de salariați. Școala online pt copii de la 7-8 ani în sus, mai e cum mai e. Dar grădinița online este o gluma proasta. La fel și clasa 0. În plus, cum poți lăsa copiii de 3-10 ani singuri acasă sa facă “școală” sau “grădiniță”, iar tu, care nu ai job remote, sa mergi la serviciu?

  14. Este o totală aberație tot ce se întâmplă. Nimeni nu se gândește că vor fi atâția profesori care vor trebui sa meargă la școală fizic, iar copiii lor de 5 ani ( sau chiar mai mici) sa rămână singuri acasă deoarece grădinița la care merg nu are personal peste 60% vaccinat. Si câți alți părinți sunt în situația de a nu putea merge la servici. Ce prostie mai e și asta? Doar dacă profesorii sunt vaccinați elevii sunt în siguranță la școală? Niște reguli de toată jena

  15. Ce democrație?!
    Ce drept la liberă exprimare?!
    Părerea părinților este egală cu zero, a elevilor nu trebuie să existe pentru că nu au luat bacalaureatul și nu știu nimic, a specialiștilor nu contează.
    Pentru ce ne strofocăm atâta?
    Orice am spunem noi ministrul Tampeanu dă la o parte. Este bună doar gândirea lui care a dus învățământul în degringoladă.
    Putem să ne punem in cap in fața ministerului că tot nu o să țină cont de doleanțele și sfaturile noastre. Ce mai contează acolo niște morți? Mai puțini bani de plătit pensionarilor, mai puține alocații și burse.
    Ce contează sănătatea?
    Pentru cei care sunt la conducere contează doar funcția pe care o ocupă și pumnul în gură pe care ni-l pot pune.
    Sănătatea tuturor pe ultimul loc politica și ciolanul pe primul.

    1. Aici va contrazic cu “părerea părinților și a elevilor nu contează”. Chiar contează prea mult . Se pare că numai ei sunt luați în considerare , iar cadrele didactice sunt pe post de marionete care se mișcă după bunul plac al părinților și elevilor prin mijlocirea miniștrilor PNL ai învățământului. Nici unul nu a ținut cont de ceea ce cred că e mai bine ptr. Învățământ din ce au zis cadrele didactice. De fapt nici un ministru al învățământului nu a ținut cont de părerea cadrelor didactice. Au făcut cum au vrut ei , să le cadă lor bine și să aibă relații bune cu elevii și profesorii. Cei din urmă au numai drepturi , datorii nu au.

    2. dar putem face o asociatie si sa il dam in judecata! Parinti si profesori laolalta! Dumneavoastra ca si parinti doar acum va izbiti de ,,zidul nondialogului MEC” noi profesorii am fost redusi la tacere de 20 de ani. Intai s-a dat parintelui dreptul sa hartuiasca profesorul, apoi elevului sa fie obraznic si mustrat in particular ca sa ii lezam stima desine in timp ce copiii veniti la scoala sa invete erau victimele celui ce nu putea fi mustrat in clasa ci in particular si discret ca avea stima de sine sensibila, acum a venit randul parintilor sa fie ignorati. Saracii copiii erau din star considerati ,,masa neglijabila” si ma refer la acei copii cu ochi stralucitori de curioyitate si drag de scoala.

  16. Un profesor rămas repetent la dirigenție 🤣🤣🤣🤣!
    Rușine! La condus o țară a rămas repetent de la început!
    Rușine!
    Cine la votat au rămas repetenți de când a pus ștampila pe cursul domnului Klaus Johannis Werner!
    Rușine!

  17. O țară fericită, un președinte minunat ! In România, dacă 60 % din personalul didactic e vaccinat, ni se spune că școlile sunt în siguranță d.p.v. sanitar. In lume, țări cu procent de vaccinare foarte mare, au început valul 5. Apropo de România normală, sau România educată ! Normală de cănd și educată de cine ?!?

  18. Scoala romaneasca este plina de pesedisti incompetenti si produce pesedisti / votanti PSD analfabeti functional.
    Cati au picat ultimele teste PISA ?

    ” Romania’s placement means the educational system of the state is below the international average. A publicist of the ziare.com news portal wrote that the reality of these tests is devastating. The results show a high level of functional illiteracy: 41 percent of the students actually do not understand what they are reading, and 47 percent of them are not capable of correctly doing basic mathematical operations, like converting a price given in RON to EUR. In the 2018 PISA report, Romania is in last place in the European Union in mathematics and is second to last in science and reading comprehension. ”

    Aici traiti. Profesorii sunt 99% de vina, pentru ca au acceptat sa taca si sa incaseze cat primesc, si oricum au fost inlocuiti extrem de agresiv si de rapid cu sinecuristi politici de fiecare data cand au facut prea mult deranj. Asa ca in realitate nu ai cu cine.

    1. După poză pari tinerel. Tu nde ai făcut școala, cine te-a învățat să scri și să citești? Se pare că tot niște “imbecili” de profesori, probabil tot PSD-iști. Acum ești mare, deștept și emiți judecați de valoare. Bravo!

    2. Acest adevăr DOMNULE THEODOR,este o invitație la o trezire în neacceptarea la timpul potrivit a oricăror nereguli,în orice sector de activitate,nu după ce te,tătuci ANTIROMANIA pregătiți asiduu în materialismul dialectic și istoric,GEN ABRAMBURICA au condus după întunericul lor un timp,dar au avut grijă să predea ștafeta unora un pic altfel, dar nu prea departe și așa în trepte pe lângă tot ei și acum fac fapte aproape tot ca tătucii lor.Un exemplu este publicarea cărții pușcăriașului voiculescu la acadeaua română!?NO COMNENT!

      1. Hai sa arătăm cu degetul….. Retardații din învățământ trebuiau sa se vaccineze. Plus ca toate școlile știau ca trebuie sa fie pregătite pentru online, dar indolenți cum suntem…..
        Hai mars la munca, putorilor

  19. Ce logică aveti ! Felicitări!
    Copilul dumneavoastră, vaccinat( nu știu de ce vă mai temeți) să aibă neșansa învățării cu toți “profii” nevaccinați și să se infecteze! Și de la colegi ! De ce v-ați mai vaccinat?

  20. De ce se ia în calcul procentul de 60% pe comuna? În comuna noastră sunt 11 unități: 5 grădinițe și 6 scoli. Dacă în gradinita noastră cadrele didactice + îngrijitoarea suntem vaccinate 100% …de ce nu putem începe fizic? Suntem clădire separata la 500 m de scoala mama . Cadrele didactice antivacciniste sunt din celelalte scoli. Normal este sa se stabilească procentul pe fiecare structura școlară. Cine nu trece de 60% rămâne online. Cine trece …prezenta fizica. Dar mai este ceva normal în acest învățământ sărac, corupt, eșuat,?

    1. Va impartasesc parerea. Si eu predau tot intr-o scoala de tara cu 2 structuri. In cea in care predau s-a depasit pragul, in cealalta sunt predominant antivaccinisti si ca atate predam in online, desi nu sunt conditii, avem conditii insa excelente de fizic si elevi putini, bine distantati, ce beneficiaza de toate cele necesare igienei mai ceva ca la oras. De ce se lasa asa ceva??

    1. Ce să mai vorbim?Toată treaba e să fie profii vaccinați,nu?De parcă copilul nu poate aduce el însuși covid chiar de acasă! Părinți nu au nevoie sa se vaccineze,nu?Doar profesorii atât!!!

  21. @m…cent
    Da, ma, stim, ne-ai mai zis. Ai o logica de se sparie gandul. Ca la dentist. Cu cat faci mai multe anestezice, cu atat te doare maseaua mai tare, nu?

  22. Deci de luni copiii merg in scoli fara teste.. Testele vin la sfarsitul lunii. Tocmai incepem valul 5? Felicitari ! Intr-o scoala mare, 60% din cadre vaccinate inseamna infim. La clasa copilului meu pot nimeri absolut toti cei nevaccinati, adica din cei 40%. Eu duc copiii vaccinati intre profesori nevaccinati. Cine imi garanteaza ca nu se vor imbolnavi si nu vor face o forma care sa ii imobilizeze cateva saptamani? Si daca se imbolnavesc si au fost 30 in clasa, unii cu masca, altii fara, 6 ore pe zi, in 2 schimburi, cu jumatate sau mai mult profesori nevaccinati, atunci va raspunde scoala care nu a intrat in online? Asta vreti, sa raspunda conducerea scolii si nu ministerul ?

    1. Ce logică aveti ! Felicitări!
      Copilul dumneavoastră, vaccinat( nu știu de ce vă mai temeți) să aibă neșansa învățării cu toți “profii” nevaccinați și să se infecteze! Și de la colegi ! De ce v-ați mai vaccinat?

    2. În teorie vaccinul pe care l-au făcut copii va garantează ca “nu vor face o forma care sa ii imobilizeze câteva săptămâni”. Ca doar de aia i-ați vaccinat… Deci nu are de ce sa va fie frica de nevaccinati.

    3. Asta se vrea ca parintii sa sea vina pe profesori si acestia sa fie fortati sa se vaccineze…doamna draga nimeni nicaieri nu va garanteaza nimic puteti merge intre 20 de vaccinati si sa aiba covid si sa le dea copiilor ..daca nu stiati vaccinul nu te imunizeaza!!!iei covid dai covid .. doar E POSIBIL sa faci o forma mai usoara tu cel vaccinat !!!!!deci cel vaccinat e protejat dar in acelasi timp poate sa va dea covid!!!

    4. Doamna, daca va faceti astfel de probleme desi aveti copiii vaccinati, atunci ii puteti tine acasă, la nevoie, chiar si pt următorii 2 ani. Cand vom înțelege oare ca vaccinul nu stopează transmisia, deoarece nu opreste infectarea, ci doar promite o forma ușoară a bolii?
      Ca urmare, chiar daca toti profesorii si toti copiii ar fi vaccinati, tot ar putea sa transmita virusul, deci, cui ii e frica pt siguranța copilului sa il tina acasă. Noi restul ne dorim o educație normala pentru copiii nostri!

  23. Vaccinarea nu impiedica transmiterea ci spitalizarea. Problema e asa: cheltuim din bugetul public 15 eur *3 doze (Pfizer) pe vaccin pentru toata lumea si spitalele raman goale, cei cu covid facand forme usoare si medii, deci tratabile acasa cu ceai si odihna. Sau nu vaccinam si in fiecare val 1% din imbolnaviti fac forme grave, ajung la spital, umplu spitalul si mor jumate din ei deci 0.5%. Iar noi cheltuim o gramada de bani cu un tratament anti-COvid ineficient plus probleme colaterale cu afectiuni tratabile care nu mai loc in spitale ca sunt pline de Covid. Nimeni nu stie cat costa asta. Un tratament cu anticorpi costa cam 1000 Eur, etc.. Diferenta intre a te vaccina si a nu te vaccina e daca ajungi la spital sau nu. Nu transmiterea.
    In vest cu tot valul 5 si numarul mare de cazuri – nu se moare. Uitati-va in UK unde s-au vaccinat cu Astra Zeneca de 3 Eur cate decese au la cate cazuri, cate decese au avut la valurile cand nu aveau vaccin si cum sta Romania.

  24. Cand o sa pricepeti ca vacanta asta a fost ca sa le dea lefuri reduse la 80% adica concediu fortat si nu a avut loc cu pandemia, pe ei ii doare in c..r de popor, se cearta pe ciolan si furaciuni din ’89 incoace, de cand au facut lovitura de stat. Copii, tineretul nu sunt o prioritate pentru actualii conducatori, pnl, usr, si psd sunt aceeasi mizerie, provin din aceiasi securisti care ne conduc. Basca se bucura ca scapa de pensionari care crapa de la covid, mai putine pensii de platit.

  25. “… am pierdut 1 lună și jumătate …” => asa scrie editorul Edupedu.ro, o doamna care a terminat studii de licenta si comunicare la SNSPA, si care-si enumera drept aptitudine scrisul, printre altele.

    Splendid!

  26. O tampenie mai mare nu se putea. Sa se inceapa scoala in functie de gradul de vacinare al profesorilor, parca profesorii raspandesc virusul! Ar trebui sa se tina cont de gradul de infectare pe localitate.Domnule ministru “Tampeanu” ganditi mai mult cand luati o hotarare, copiii vor fi cei mai afectati, daca in localitati cu rata de infectare peste 10 la suta se merge fizic la scoala. Si cu vacanta ce sa mai zic, in loc sa faca cursuri online, i-ati bagat in vacanta si le-ati omorat sarbatorile de Craciun

    1. Ba, și profesorii pot răspândi virusul (și am stat în carantină din cauza asta recent). Dar nu sunt singurii care participă la acest fenomen în școli (direct ori indirect). De fapt e aceeași tehnică veche a aruncării pisicii moarte în curtea vecinului. Parcă din ce în ce mai stângaci jucat totuși.

    2. Este gandit de o minte diabolica , astfel se vor certa parintii si profesorii ca din vina lor ca nu se vaccineaza trebuie sa faca copii on line va dati seama cat au gandit ? Ei s au spalat pe maini ei au dat drumul dar profesorii sunt de vina din cauza lor. .in loc sa lase fiecare scoala sa decida in functie de cate cazuri sunt nu de cati vaccinati .ca vaccinul nu inseamna mare lucru virusul e plimbat oricum ,protectia e importanta !

      1. Asumare responsabilitatii nu exista. Aruncam “pisica” in ograda fiecarei scoli si astfel constinta este curata si impacata… pt. ca elevii vor interactiona in mod “strict” si
        direct doar cu cei 90% personal didactic si auxiliar vaccinat…oferindu-le elevilor “protectia” necesara…Unde e logica acestei decizii???!!! Elevii nu interactioneaza doar cu mediul scolar!!!Sunt persoane vaccinate asimptomatice, care imprastie virusul… Cand virusul va face ravagii si in randul copiilor, poate-poate se va “trezi” cineva cu o decizie mai buna astfel incat elevii sa fie in siguranta.

  27. O modalitate de invrajbire a elevilor si parintilor impotriva profesorilor nevaccinati! Fara nicio justificare medicala sau rationala, cu unicul scop de a forta profesorii sa se vaccineze! Elevii se pot infecta unii de la ceilalti, fara nicio legatura cu rata de vaccinare a profesorilor! Numarul elevilor dintr-o scoala este mult mai mare decat al profesorilor!

  28. Aveti dreptate, doamna Pantazi.
    Eu cred insa ca aceasta găselniță de ultimă ora, este menita sa distraga atentia de la incidenta imbolnavirilor.
    In mod normal, asa cum si afirma zilele trecute ministrul, in localitatile cu rata mare a imbolnavirilor, s-ar face scoala online pana scade incidenta.
    Pandemia nu este in scoli, este in comunitate, in familiile elevilor, in mijloacele de transport cu care vin elevii la scoala. De acolo aduc copiii in scoala virusul si isi imbolnavesc colegii vulnerabili.
    In alta ordine de idei… O sa scuipam in eprubete degeaba, testele de saliva sunt egale cu zero, sau tind spre zero.

  29. Poate ma lamureste si pe mine cineva.
    Ce treaba are gradul de vaccinare al profesorilor cu inceperea fizica a scolilor?
    De ce nu a iesit niciun specialist in epidemiologie sa ne asigure ca acel procent de 60%, este suficient pentru siguranta elevilor?
    Sa inteleg ca profesorii sunt cei vinovati daca intr-o scoala orele nu pot incepe fizic, din cauza pragului mai mic de 60%?
    Multa sanatate tuturor!

    1. Nu e nimic de lamurit, nu are nici o legatura logica lol, este un prag stabilit arbitrar, la fel ca pragurile stabilite pana acum, probabil dupa mintea tractoristului si a faraonului.

      Orice om cu bun simt intelege ca 60% e scos din burta si nici un specialist nu are cum sa-l justifice. Se justifica numai politic.

      Da, mesajul transmis este ca profii sunt vinovati.

      Prostia la putere …

  30. Dumneata, ,,domnule ministru al invatamantului” realizezi ca pui în pericol atatia copiii care nu sunt vaccinati? Sunt atatia elevi care fie nu au varsta de vaccinare, fie nu au permisiunea parintilor. Rata de infectare este enorma iar dumneata ne chemi la scoala pentru ce? Pentru ca nu sunteti în stare sa imbunatatiti platformele online în asa fel incat sa se poata sustine ore online pana rata de infectare scade? Domnule, cu tot respectul, daca dumnesta nu faci fata, lasa pe altcineva în acest post. Elevii se imbolnavesc pe capete, clasele stau în carantina una dupa alta iar dumneata consideri ca daca profesorii sunt vaccinati se rezolva toate problemele și nu se mai imbolnaveste nimeni. Dumneata pui în pericol sanatatea elevilor pe care ii dirijezi cum decizi dimineata dupa ce te trezesti doar pentru ca nu sunteti în stare sa modernizati platformele online. Este inadmisibil ca la o rata de infectare de 10 la mie sa se mearga la scoala doar pentru ca 60% din profesori sunt vaccinati. Profesorii reprezinta o minoritate în scoli. Elevii sunt prioritari iar sanatatea le este pusa în pericol și vorbesc din postura de elev care ma sperii cand vad colegi tusind care nu stau acasa pentru ca nu ii lasa parintii. Ce obligatie am eu sa vin să-mi pun în pericol sanatatea în aceste situatii. Unde este scenariul rosu, cel verde și cel galben care a functionat de minune anul trecut? Elevii de a 12-a și de a 8a au promovat la fel și nu au fost afectati cu nimic. Trebuie sa ne adaptam vremurilor în care traim. Eu nu pot risca să-mi imbolnavesc parintii, fratii,bunicii doar pentru ca dumneata nu esti în stare sa iei decizii ij functie de rata de infectare și nu cea de vaccinare din fiecare scoala care oricum este irelevanta

      1. O eleva cu opinii obiective . Adevărat zice , ea are o logica sanatosa , dar ce face răzgândeanu nu poate fi bănuit de logica .

        1. Sunt devina. Federati parintilor si a elevilor ca nus uniti fermi ca cei din franta germania. Le e frica sa se bata cu mafia. Guvern iohanis si asa zis. Profesori batuti in cap cu nota 2 si 3 la evoaloare lor. Rusine

    1. Asa cum spuneti sanatatea elevilor e pusa in pericol. Daca dnul presedinte ar avea copii poate ar avea mai multa empatie, o logica mai buna si ar lua decizii intelepte in ceea ce ii priveste pe elevii acestei tari. E important sa se asigure ca are constinta impacata si curata aruncand “pisica”in ograda fiecarei scoli…pt.ca elevii interactioneaza” strict” si direct doar ce cei 90% personal didactic si auxiliar vaccinat. Va intreb unde e logica acestei decizii???!!! Elevii nu interactioneaza doar cu mediul scolar…In plus sunt multi vaccinati asimptomatici care imprastie virusul… Sunt multi care considera aceasta boala o “rusine” si nu informeaza ca o au, sau vin locul de munca in ciuda simptomelor ca sa aiba cu ce sa isi plateasca luna urmatoare facturile si ratele la banca ….

  31. E foarte clar cum incep scolile. Cred ca fiecare director stie perfect de aproximativ o saptamana ce grad de vaccinare exista in scoala pe care o conduce. Nu le mai plangeti atata de mila.

  32. Acest ministru trebuie sa-l dam afara imediat, nu a existat nimic concret care sa fie aplicat altfel nu aveam scoli inchise. Am stat degeaba 2 saptamani cu scoli inchise.

  33. O solutia criminala. Procentul declarat cuprinde inclusiv personalul auxiliar, care a fost vaccinat mai mult cu forta. Vaccinarea elevilor de peste 12 ani este minimala. Din ianuarie vom avea valul 5. Vecina mea care urla sa tinem scolile deshise, a murit pe 12 octombrie de Covid. Urmeaza multi altii.

  34. Buna ziua! Nu va suparati, ,,domnule ministru al educatiei”, am inteles de la o profesoara ca dumneata ai reusit sa ne iei aproape toata vacanta de iarna. Vi se pare normal ca scoala sa se termine pe 24 decembrie și sa inceapa pe 2 ianuarie? În anii trecuti copiii aveau 3 saptamani de vacanta de iarna, aveau timp sa se bucure de sarbatorile care unesc familia acasa, iar acum sa avem 10 zile de vacanta? Venim sa impodobim bradul la scoala, ,,domnule ministru” doar pentru ca dumneata nu esti în stare în al 3lea an de pandemie sa gestionezi o situatie? Cine te a pus în aceasta functie? Cine iti permite tie sa iei decizii atat de drastice pentru atatia copilasi? Bataia asta de joc va va aduce în pragul în care nu vezi mai avea elevi. Dumneata și cei din conducere sunteti cei din cauza carora atatia romani pleaca cu copiii lor în alte tari pentru un trai mai bun. Noi suntem nevoiti sa suferim din cauza vacantei hotarate de dumneata pentru ca nu mai faci fata. Lasa locul cuiva pregatit și care ia în considerare și parerile elevilor și nu ia decizii dupa cum viseaza noaptea

    1. Corect!
      Iar profesorii de mate, de româna si nu numai, vot corecta teze de Craciun si de Revelion, ca sa vina pe 3 ianuarie cu ele in dinti la scoala.
      Ca niste cățeluși teleghidati de acest ministru păgân, ca un om creștin nu ar ciunti vacanta de iarna.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Reacție dură a rectorului Marian Preda, la legile Deca: Vor face deservicii sistemului de învățământ. Ne vom trezi cu stegulețe și condiționalități europene privind educația. Anul viitor vom avea crize succesive la primele suspiciuni la admiterea în liceu, la angajările în universități sau în alegerile rectorilor

Reacție dură a rectorului Universității din București, sociologul Marian Preda, la proiectele legilor educației puse în dezbatere de ministrul Ligia Deca. Sunt „proiecte de legi care cred că vor face,…
Vezi articolul