Președintele USR și vicepremierul Dan Barna a transmis pentru Edupedu.ro în această seară că postarea publicată de USR Tineret astăzi este una nepotrivită. „Să trișezi la examene e greșit și aici nu trebuie să existe nuanțe. În niciun context”, a spus Barna.
„A fost un text nepotrivit. El nu se mai află pe pagină. Nu vrem să se transmită un mesaj greșit. Dacă vrei rezultate bune soluția e să înveți. Să trișezi la examene e greșit și aici nu trebuie sa existe nuanțe. În niciun context”, a declarat Dan Barna pentru Edupedu.ro.
Șeful USR Tineret este Mihai Gabriel Costea, care este și consultantul lui Dan Barna la Guvern, potrivit paginii de LinkedIn a acestuia. În data de 19 februarie 2021, Mihai Costea posta pe Facebook că s-a angajat la Guvern. Costea, care este originar din Iași, a fost ales în fruntea USR Tineret în luna mai 2020, potrivit ziaruldeiasi.ro.
Până la ora aceasta nu am avut încă un comentariu din partea președintelui USR în privința consultantului Mihai Costea, dacă a avut sau nu o discuție cu el referitor la textul publicat și apoi retras. Menționăm că nu se știe exact cine este autorul controversatei postări de pe pagina oficială de Facebook a USR Tineret.
Amintim că USR Tineret a avut o reacție surprinzătoare astăzi în legătură cu cei 45 de studenți de la Facultatea de Drept a Universității din București propuși oficial pentru exmatriculare. Într-o postare publicată pe pagina oficială de Facebook a organizației de tineret a USR scria:
„Ne exprimăm îngrijorarea cu privire la discursul radical promovat de anumiți magistrați români în spațiul public, cu privire la nevoia de pedepsire a 45 de studenți de la Facultatea de Drept a Universității din București, acuzați de fraudă la examene.
Credem cu tărie că rolul justiției este acela de a reabilita și de a reforma indivizii pentru a-i aduce pe calea unui comportament prosocial, și nicidecum pedepsirea cu duritate de dragul imaginii publice. Sau de dragul ascunderii mizeriei sub preș.
Execuțiile publice sunt o rămășiță medievală demnă de regimurile absolute sau teocratice. Un stat european modern nu poate exista decât cu un braț al legii aplecat spre reformă, reabilitare și prevenție. Țapi ispășitori caută doar dictatorii și autoritarii.
Nu putem sta muți atunci când în România se formează generații de magistrați în spiritul cruzimii și răzbunării. Indiferent de speța discutată, credem că reprezentanții statului trebuie să promoveze un discurs responsabil și moderat, care să țină cont de cele mai noi descoperiri din domeniul științelor penale și să fie conștienți de rezultatele empirice de care se bucură conceptul de justiție restaurativă.
România nu își permite generații de judecători cu ochelari de cal care să aplice legea, dar să ignore justiția.”
Vineri, judecătorul Cristi Danileț, fost membru al Consiliului Superior al Magistraturii, a postat pe Facebook următorul mesaj:
LE. Am greșit când am spus 10 ani. După ce am citit anumite comentarii si postări ale unor tineri, cred ca sancțiunea adecvata ar fi una singura: interdicția pe viață de a mai candida la Drept. Drept si furt nu pot exista in aceeași casa. Din fericire pt trișori (posibil viitori șpăgari și escroci) o asemenea sancțiune nu exista. 45 de trișori exmatriculați de la Drept. Eu le-aș da interdicție pe cel puțini 10 ani în a mai da admitere la această facultate. Felicitări conducerii Facultății de Drept din cadrul U.B pentru normalitatea acestei decizii și mișcătoarele cuvinte: “Justiția se învață din școală. Dacă școala de drept însăși nu este fermă cu privire la valorile dreptății și echității, justiția nu se poate înfăptui în societate”. Aștept ca celelalte facultăți de drept să procedeze la fel. Trișorii nu au ce să caute la Drept!
Consiliul Facultății de Drept și Decanul Facultății de Drept a Universității din București vor înainta Rectorului Universității din București propunerea de exmatriculare a 45 de studenți din anul I, a informat Universitatea vineri seară. „Studenții pentru care s-a propus exmatricularea au conlucrat pe grupuri de comunicare Whatsapp, în paralel cu desfășurarea examenelor online supravegheate audio/video de profesorii titulari. Scopul conlucrării a fost identificarea răspunsurilor și rezolvarea împreună a subiectelor de la unele dintre examenele scrise susținute online în luna februarie 2021”, se arată în comunicatul universității. Rezultatele obținute de studenții în cauză la examenele pentru care s-a dovedit implicarea lor în fraudă vor fi anulate.
De asemenea, Consiliul Facultății de Drept a hotărât ca, exceptându-se impedimente sanitare certe, începând cu sesiunea din vara anului 2021 – deci actualul an universitar-, examenele și colocviile din toate programele de studii ale Facultății de Drept să se desfășoare față în față, chiar dacă activitatea didactică (cursuri și seminare) va continua online.
Comunicatul integral al Universității din București:
„Ca urmare a sesizărilor formulate de o serie de studenți, sesizări însoțite de dovezi certe, pertinente și concludente cu privire la fraudarea unor examene în sesiunea derulată în luna februarie a.c., Consiliul Facultății de Drept și Decanul Facultății de Drept a Universității din București vor înainta Rectorului Universității din București propunerea de exmatriculare a 45 de studenți din anul I.
Studenții pentru care s-a propus exmatricularea au conlucrat pe grupuri de comunicare Whatsapp, în paralel cu desfășurarea examenelor online supravegheate audio/video de profesorii titulari. Scopul conlucrării a fost identificarea răspunsurilor și rezolvarea împreună a subiectelor de la unele dintre examenele scrise susținute online în luna februarie 2021.
În ședința Consiliului facultății din data de 25 februarie 2021 au fost discutate sesizările, s-au examinat probele și au fost ascultați toți studenții care au dorit să își exprime punctul de vedere cu privire la acuzațiile care li se aduc. În urma acestei ședințe, în cursul zilei de astăzi – 26 februarie 2021 – membrii Consiliului și-au exprimat opțiunea cu privire la propunerea de exmatriculare, propunere adoptată cu o largă majoritate.
În conformitate cu Regulamentul privind activitatea profesională a studenților, Decanul Facultății de Drept va anula rezultatele obținute de studenții în cauză la examenele pentru care s-a dovedit implicarea lor în fraudă. Totodată, Consiliul Facultății de Drept a hotărât ca, exceptându-se impedimente sanitare certe, începând cu sesiunea din vara anului 2021 – deci actualul an universitar -, examenele și colocviile din toate programele de studii ale Facultății de Drept să se desfășoare față în față, chiar dacă activitatea didactică (cursuri și seminare) va continua online.
Facultatea de Drept a Universității din București transmite opiniei publice că decizia de a propune exmatricularea a 45 de studenți a fost una extrem de grea prin implicațiile sale atât asupra studenților pentru care s-a propus exmatricularea și a familiilor acestora, cât și asupra întregului corp profesoral și a tuturor celorlalți studenți ai Facultății noastre. Prin dimensiunea sa, aceasta este o decizie unică în istoria Facultății de Drept a Universității din București. Totodată, unicitatea acestei decizii exprimă și importanța sa prezentă și viitoare pentru Facultatea de Drept, pentru Universitatea din București, pentru întregul sistem de învățământ juridic superior, dar și pentru societatea românească în ansamblul său.
Prin această decizie, conducerea Facultății de Drept își asumă o alegere foarte clară între just și injust, între fapte dovedite și declarații fără acoperire, între adevăr și minciună. Această decizie este o expresie a curajului de spune NU fraudei la examen. Reprezintă o decizie grea, dar justă, o decizie bazată pe dovezi incontestabile. De asemenea, este decizie care exprimă fără niciun dubiu faptul că Facultatea de Drept, facultate etalon a învățământului juridic superior din România, nu tolerează frauda în rândul studenților care au început un drum lung și greu pentru a desăvârși o carieră de jurist.
În fața fraudei evidente, incontestabile, a închide ochii înseamnă să distrugi spiritul dreptății care ar trebui să caracterizeze atât mediul academic, cât și întreaga comunitate a juriștilor.
Într-un mediu social sănătos din punct de vedere moral, cum ne dorim să fie comunitatea academică a Facultății de Drept din București, atașamentul pentru respectarea regulilor trebuie să învingă tentația de a le încălca prin facilități tehnice. Pentru a putea contribui la înfăptuirea dreptății în societate, juriștii trebuie să se formeze pe căile dreptății, iar sancțiunea legii trebuie să fie dusă la bun sfârșit, altfel legea rămâne literă goală și o simplă unealtă a celor care disprețuiesc dreptatea.
Facultatea de Drept își reafirmă angajamentul ferm pentru salvgardarea unor valori fundamentale precum corectitudinea, rigoarea și echitatea în recunoașterea meritului academic. Respectarea consecventă a acestor valori, esențială pentru funcționarea justă a oricăror mecanisme sociale și pentru promovarea competenței în orice domeniu profesional, este cu atât mai importantă în procesele de evaluare a performanței universitare și de formare a viitorilor făuritori ai justiției și profesioniști ai dreptului. Facultatea de Drept a Universității din București își manifestă încrederea că societatea românească, mediul academic, studenții facultății și mediul juridic susțin aceleași valori și principii și vor colabora pentru întărirea unei societăți deschise și democratice.
Justiția se învață din școală. Dacă școala de drept însăși nu este fermă cu privire la valorile dreptății și echității, justiția nu se poate înfăptui în societate.”
Amintim că Edupedu.ro a publicat în exclusivitate marți dimineață că 49 de studenți din anul I de la Facultatea de Drept a Universității din București au fost propuși pentru exmatriculare pe motiv de fraudare a mai multor examene.
„Sunt două grupuri alcătuite de studenți din anul I unde rezolvau în comun subiectele, existau schimburi și chiar filmulețe în care unii studenți explicau metode de copiere și cum să își așeze ecranele astfel încât să aibă acces la o sursă de inspirație”, au explicat sursele pentru Edupedu.ro.
Decanul Facultății de Drept: „Nu am mai avut în istoria facultății și nici a universității o astfel de situație, este o premieră”
Propunerea pentru exmatriculare a 49 de studenți este o premieră în cadrul Facultății de Drept și a Universității din București, a declarat pentru Edupedu.ro decanul Răzvan Dincă. Situația este cu atât mai gravă fiind vorba de oamenii școliți să devină viitorii magistrați, avocați, juriști, profesioniști ai dreptului, deci tocmai cei care ar trebui să practice echitate și corectitudine și să judece conform acestor valori. „Este șocant să constatăm un asemenea fenomen, e cu totul contrariant pentru principiile pe care ar trebui să le insuflăm viitorilor magistrați, avocați, juriști, profesioniști ai dreptului să descoperim în stadiul formării lor inițiale o asemenea încălcare a acestor principii”, a spus Dincă.
„Am fost informați de existența unor grupuri de Whatsapp pe care zeci de studenți din anul I rezolvau în comun subiectele de examen în timpul examenului, făceau schimb de metode de copiat, purtau discuții despre cum să își poziționeze ecranele astfel încât să aibă acces și la un alt dispozitiv, unii dintre ei s-au și filmat explicând astfel de metode de fraudă pentru ceilalți. În total, sunt 49 de studenți pe care i-am propus pentru exmatriculare, avem toate dovezile.
Nu am mai avut în istoria facultății și nici a universității o astfel de situație, este o premieră. Au mai fost studenți exmatriculați pentru fraudă, dar niciodată nu au fost propuși atât de mulți. Pentru spiritul de justiție, echitate și corectitudine pe care trebuie să îl cultivăm în facultatea de drept este șocant să constatăm un asemenea fenomen, e cu totul contrariant pentru principiile pe care ar trebui să le insuflăm viitorilor magistrați, avocați, juriști, profesioniști ai dreptului să descoperim în stadiul formării lor inițiale o asemenea încălcare a acestor principii”, a explicat decanul Răzvan Dincă pentru Edupedu.ro.
Reprezentanții studenților Facultății de Drept au reacționat vineri seară într-un comunicat de presă în care nu au făcut nicio referire la fraudarea examenelor de către cei 45 de colegi propuși oficial spre exmatriculare, au transmis în schimb că „studenții reprezentanți în Consiliul Facultății au agreat, unanim, ideea că forma de evaluare trebuie să urmeze forma de desfășurare a activității didactice – dacă seminarele s-ar desfășura fizic, examenele s-ar desfășura fizic, dacă seminarele s-ar desfășura online, examenele s-ar desfășura online.”
„După finalul votului, un profesor, membru al Consiliului, a avut o intervenție prin care a afirmat faptul că motivul pentru care acesta a fost votul profesorilor ține de „atitudinea schizofrenă a studenților″, aceasta constând, în opinia dumneaei, în faptul că studenții sunt de acord cu activitatea fizică, dar că nu susțin ca examinarea să fie fizică dacă activitatea didactică este online, și în diferitele puncte de vedere ale studenților reprezentanți: „verificați declarațiile făcute de reprezentanții studenților în cadrul ședințelor de consiliu și senat, declarațiile publice în diverse medii etc și concluzionați singur. (…) Evident, nu putem să credem faptul că Facultatea de Drept este de acord, în mod instituțional, cu acest punct de vedere, motiv pentru care solicităm conducerii Facultății să se delimiteze, în mod public, de el. (…) Nu în ultimul rând, ne păstrăm punctul de vedere critic la adresa soluției alese de Consiliul Facultății, în sensul în care aceasta nu prezintă egalitate de tratament și minimizează importanța aspectelor logistice de cazare în București”, se arată în comunicatul Asociației Studenților în Drept
Sursă foto: gov.ro