Barna: Formula legii privind educația pentru sănătate, nefericită. Varianta ‘Opt-In’ trebuie înlocuită cu ‘Opt-Out’

671 de vizualizări
Sursă foto: gov.ro
Vicepremierul Dan Barna a apreciat că formula actuală a legii privind educaţia pentru sănătate este una “nefericită”, arătând că trebuie să existe un pachet de educaţie pentru sănătate disponibil tuturor elevilor, iar părinţii să aibă opţiunea de a-i retrage, în cazul în care consideră necesar, transmite Agerpres.

„Poziţia mea şi a USR PLUS este una foarte clară: e nevoie de o modificare a actualei forme a acelei legi privind educaţia pentru sănătate, în care opţiunea ‘Opt-In’ să fie înlocuită cu opţiunea ‘Out’, adică toţi copiii să aibă dreptul la educaţie şi acei părinţi care consideră, pe considerente religioase, morale, de orice fel, că ai lor copii nu trebuie să primească acel fel de educaţie, pot să îi retragă. Astăzi formula legii e una nefericită. Se porneşte de la premisa că niciun copil nu are dreptul la educaţie pentru sănătate şi doar acei copii ai căror părinţi îi duc de mână şi semnează ‘da’ ar putea beneficia de astfel de ore, care ţin de sănătate şi şansa la o viaţă de calitate, respectiv de a nu deveni părinţi la 13, 14, 15 ani, cum din păcate suntem primii în Europa”, a arătat el, într-o declaraţie acordată presei, la Palatul Parlamentului.

Barna a menţionat că există negocieri la nivelul liderilor de grupuri parlamentare, pentru a vedea dacă subiectul va fi tranşat în actuala sesiune sau în toamnă.

„Colegii mei chiar acum, după şedinţă, urmau să discute din nou cu liderii de grup dacă va fi amânat pentru toamnă sau va trece de Senat şi va veni în Cameră, unde se va purta această discuţie”, a spus el.

Barna a subliniat că statul are datoria sa asigure „un minim de educaţie, disponibil pentru toţi copiii”, independent de viziunea părinţilor.

„Trebuie, ca stat, să avem un pachet educaţional pentru sănătate care să le dea şansa copiilor să afle că sunt metode sau există modalităţi prin care putem să nu mai fim ţara pe primul loc în Europa la mame minore. Orice discuţie morală sau teoretică se opreşte când ne uităm la cifre. Suntem primii în Europa la mame minore. Asta arată că mecanismul ‘fiecare ştie cel mai bine şi fiecare crede că se pricepe’ nu funcţionează. Copiii noştri nu merită să fie victimele credinţelor noastre bune sau proaste”, a precizat Barna.

Potrivit liderului USR PLUS, Ministerul Educaţiei are datoria de a se asigura că orele de educaţie pentru sănătate vor fi susţinute de către medici, de către oameni profesionişti şi certificaţi.

„Nu se pune problema că vin oameni de pe stradă şi îi învaţă nu ştiu ce năzbâtii. Haideţi să scoatem capul din găleată şi să acceptăm: copiii noştri sunt mai buni decât noi la să se uite pe telefon, pe tabletă. Accesează mai bine decât noi internetul şi accesul la informaţie pervertită le este mult mai la îndemână decât credem noi. Or, pornind de aici, trebuie să fim foarte clari că noi, ca stat, trebuie să asigurăm un loc – care trebuie să fie ora de la şcoală, de educaţie pentru sănătate – în care să afle nişte informaţii care să îi protejeze de orice fantasme din zona pornografiei sau alte tâmpenii”, a spus Barna.

Sursă foto: gov.ro

Citește și:
Cîmpeanu, despre Educaţia sexuală: „Propunerea Ministerului Educaţiei este ca toţi elevii să se înscrie la o disciplină care să conţină elementele de educaţie sexuală, având posibilitatea retragerii tuturor acelora pentru care părinţii nu sunt de acord”
Introducerea educației sexuale în școli ca disciplină obligatorie sub denumirea de Educație sexuală, susținută de ministrul Educației, care spune că este nevoie și de educație parentală
VIDEO Dan Barna, despre proiectul legii educației sexuale în școli: Trebuie să ne gândim la copii și nu la himerele medievale ale părinților / Obligăm în continuare generații de tineri și tinere să facă lecția de educație sexuală în spatele școlii sau în toaletă

2 comments
  1. Acest caraghios nu e bun de nimic. Sunt 1000 de probleme de rezolvat si el se baga in asta. E o maimuta cu bisturiul in mana.

  2. Cati copii are acest Barna ?
    Sa le aplice lor Opt-In vs Opt-Out.
    Adica sa isi vada de copiii lui (daca are) si sa nu-l mai … grija de copiii altora.
    Scuze pentru …
    Ati terminat cu pensiile speciale, cu plagiatorii, cu numirile politice etc ?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Profesorii pot completa dosarele pentru Definitivat 2025 în perioada 2-13 iunie, potrivit calendarului oficial / Portofoliul profesional al cadrelor didactice este evaluat în ziua în care este efectuată cea de-a doua inspecție de specialitate

În perioada 2-13 iunie, profesorii care s-au înscris la definitivat 2025 pot să-și completeze dosarul, potrivit calendarului oficial. Cea de-a doua inspecție de specialitate se desfășoară până la data de…
Vezi articolul
Ministrul Sorin Cîmpeanu susține că eliminarea burselor de merit elevilor de clasa a V-a este "un exemplu de fake news", pentru că se acordă burse de studiu

VIDEO Ministrul Sorin Cîmpeanu neagă realitatea și acuză jurnaliștii acreditați la Guvernul României că emit „fake news”. Susține că eliminarea burselor de merit elevilor de clasa a V-a este “un exemplu de fake news”, pentru că se acordă burse de studiu

Întrebat la un briefing de presă, în urma ședinței de Guvern de astăzi, cum justifică eliminarea bursei de merit pentru elevii de clasa a V-a pe care o prevede cel…
Vezi articolul

EXCLUSIV În 30 de zile, copiii vor primi banii de tichete educaționale, promite ministrul fondurilor europene, Marcel Boloș, în cazul celor peste 15.300 de elevi ai căror părinți nu au venituri. Vor fi cerute date de la ANAF despre venituri familiilor, dar inspectoratele tot vor trebui să trimită actele cerute

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, a declarat pentru Edupedu.ro că, în cel mult 30 de zile, cei peste 15.300 de copii ai căror părinți nu au venituri o…
Vezi articolul

Profesorul anonim. De ce să continuăm cu această mentalitate înrădăcinată din comunism prin care să subliniem că profesorul are privilegii față de elev încă din primele secunde în care se află în proximitatea unității de învățământ

Acum aproape doi ani am intrat pentru prima dată într-o școală ca profesor. Deși aveam un statut diferit față de anii în care eram în spatele clasei, am ales să…
Vezi articolul