Baremele de corectare și notare pentru proba scrisă de Matematică, de la simularea Evaluării Naționale 2024, au fost publicate de Ministerul Educației la ora 15:00.
Subiectele primite de elevii de clasa a VIII-a au avut un timp de rezolvare de două ore, de la 9:00 la 11:00, și un punctaj din oficiu de 10 puncte. Subiectul I este format din itemi obiectivi, de tip grilă, la fel și subiectul al II-lea. Pentru subiectul al III-lea rezolvările se puteau scrie și argumenta pe foaia de examen.
Miercuri, 7 februarie, are loc proba scrisă la Limba maternă. Rezultatele vor fi comunicate pe 23 februarie, conform calendarului oficial.
Baremele și subiectele pot fi consultate mai jos:
Comunicarea rezultatelor se face anonimizat și notele nu se trec în catalog, conform ordinului publicat în Monitorul Oficial
Art. 6. — „(1) Comunicarea rezultatelor obținute la simularea evaluării naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a și la simularea probelor scrise ale examenului național de bacalaureat, în anul școlar 2023—2024, se face anonimizat, utilizându-se codurile individuale care înlocuiesc numele și prenumele candidaților și care au fost distribuite candidaților, pe bază de semnătură de primire, la prima probă susținută de aceștia.
(2) Rezultatele obținute de elevi la simularea evaluării naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a și la simularea probelor scrise ale examenului național de bacalaureat, în anul școlar 2023—2024, sunt analizate la nivelul fiecărei unități de învățământ în care s-au desfășurat aceste simulări, prin discuții individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, ședințe cu părinții, precum și la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării unor măsuri pentru îmbunătățirea performanțelor școlare.
(3) Notele obținute la simulările naționale nu se trec în catalog. Prin excepție, la solicitarea scrisă a elevului, notele obținute la simulările naționale pot fi trecute în catalog.”