Barcari, secretar de stat: Un copil care învață la școală, nu neapărat cu meditații, ar fi putut să ia 5 – 6 la Evaluarea Națională

10.090 de vizualizări
“După părerea specialiștilor, au fost subiecte normale. Chiar mă uitam pe rețelele de socializare, un copil care învață la școală, nu neapărat cu meditații, ar fi putut să ia 5 – 6 rezolvând aceste subiecte”, a declarat secretarul de stat responsabil cu învățământul preuniversitar, Luminița Barcari, într-un interviu la Digi 24.

“Este o măsură a gradului lor de pregătire. Nota reflectă cât știe copilul și să își formeze competențele”, a spus Barcari, cu privire la subiectele de la Evaluarea Națională 2020.

Secretarul de stat a susținut că “noi trebuie să modificăm încet-încet atât programele, cât și curriculumul, astfel încât să le adaptăm, așa cum zice dl profesor [referire la profesorul de matematică Sorin Borodi, care într-un interviu acordat Edupedu.ro a declarat că subiectele de la examenul la Matematică “sunt pur teoretice, fără nicio legatură cu viața reală, cu concretul” – N.Red.].

“Aplicabilitatea tuturor noțiunilor ar trebuie să fie o prioritate pentru orice profesor”, a afirmat Barcari.

Citește și:

 

 


20 comments
  1. La asa subiecte orice copil normal, care n-a chiulit de la școală, ar fi putut sa ia macar 5-6, fara nici o pregatire suplimentară – asta a vrut sa spuna doamna, dar voi ati interpretat aiurea afirmația.
    Bineînțeles, ca cei buni pot lua si 10, chiar foarte ușor la asa subiecte, tot fara pregatire suplimentara, dupa cum sunt destui copii prosti, care obțin rezultate slabe, oricat de mult ar cheltui părinții cu meditații.

  2. De-al naibii am invatat singur ! Profesorii de clasa si orele lor ok . Sunt ferm convins ca am sa iau peste 9,50 !

    1. Bravo, felicitări! Vei fi la un liceu foarte bun. Oare îți place ca cei care iau decizii pentru tine si colegii tai să fie astfel de personaje? Probabil ți-e indiferent acum, dar vei vedea că vei fi afectat și tu de neputița lor de a gândi mai mult…În sfârșit, felicitări! Dac-ai avut ,,aroganța” de-a nu te medita, vei avea și aroganța de-a disprețui aroganța lor.

  3. mda, deci daca un copil care se afla intr-o situatie materiala mai proasta si nu isi permite meditatii, va trebui sa se multumeasca si cu un 5-6 ( asta in cazul in care ia macar atat ) pentru ca fara meditatii este cam imposibil sa aspiri la note mai mari…
    Asta e adevarul, nivelul profesorilor nu depaseste nota 5-6 la clasa si o spun din experienta… sa va fie rusine cu toata bataia asta de joc, examene date de parca nu s-ar fi intamplat nimic, elevii nu mai invata la scoala cu un profesor de 3 luni iar voi va bateti efectiv joc de ei cu un examen greu cu care practic ati omorat orice vis al unui copil care a invatat singur acasa si nu a avut bani de meditatii in aceasta situatie… va felicit ! ceea ce e trist este faptul ca era de asteptat un asa genst din partea voastra :))). sa va fie rusine, de o mie de ori, rusine!

    1. Sunt inginer si cel putin la geometrie nu am mai facut probleme de cand am dat la facultate. Am copil in clasa a VI-a.

      Mai dificile erau 1 punct de la problema in plan si 2 de la problema in spatiu. In rest se fac zeci de exercitii de genul acesta la scoala. Sa spui ca profesorii sunt slabi este rau intentionat.

    2. “… nivelul profesorilor nu depaseste nota 5-6 “.

      Asta este o rautate.

      Cel putin profesorii are au inceput facultatea pana prin 1997-1998 (mai mult de jumatate dintre profesori ) dadeau examen serios la matematica . Concurenta era de 3-4 studenti pe un loc. Terminau facultatea cam 50% dintre cei care o incepeau.

      Lucrurile s-au mai deteriorat de cand a aparut concurenta serioasa a facultatilor de IT.
      (dar cam 50% termina facultatea).

      De ce vrea sa urmeze facultatea de matematica un absolvent de mate-info in conditiile in care nu va avea in viata lui salariul unui programator cu 2 ani de experienta?

      Nu mai zic de atitudinea unor parinti (a se vedea comentariile de pe acest forum).

      In u

      1. Nu mi s-a părut că părinții au zis că profesorii sunt slab pregătiți. Poate unii dintre dumnealor nu își dau interesul pentru a nu fi nevoie de meditații. Și nu părinții au spus că pentru a obține o notă mai mare decât 6 ar fi nevoie de meditații. Este un semnal de alarmă pentru cei care au copii mici și încă nu știu cum este la gimnaziu. Dacă nu au baza, le va fi foarte greu să recupereze. Degeaba fac sute de probleme asemănătoare dacă nu sunt învățați să gândească rezolvarea și să nu memoreze rezolvări.

        1. Copy-paste de mai sus:
          “Asta e adevarul, nivelul profesorilor nu depaseste nota 5-6 la clasa si o spun din experienta… sa va fie rusine cu toata bataia asta de joc”

  4. Va povestesc din experineta noastra in clasele primare. Ni s-a spus clar ca la scoala se preda pentru un nivel mediu pe care il pot atinge toti copiii. Daca sunt copii cu inclinatii spre matematica, parintii trebuie sa se ocupe (personal sau cu ajutorul meditatiilor) pentru a ajuta copiii sa evoluze. Pana acum (copilul a trecut in clasa a VIII-a) am reusit sa ne descurcam singuri. Este un copil ambitios. A participat si a obtinut rezultate la foarte multe concursuri si olimpiada. Rezultatele reflecta munca personala si ajutorul parintilor. Mie chiar imi place sa rezolv probleme mai dificile impreuna cu copilul. Ceea ce ma nemultumeste foarte mult este faptul ca li se cer copiilor diplomele obtinute pentru a le avea profesorii in portofoliile personale. In perioada gimnaziului nu am mai avut asteptari privitoare la ajutorul pe care l-ar putea primi copiii (de la scoala) in vederea participarii la concursuri si olimpiada.
    Fiecare se descurca cum poate. Este foarte trist.

  5. Rușine, rușine, rușine pentru instituția pe care o reprezentați dacă faceți asemenea afirmatii.
    Dacă 5-6 sunt note BUNE obținute de elevi dacă au învățat înseamnă ca-i trimitem degeaba la școală.

  6. Doamna profesoara are dreptate, la aceste examene poti sa iei un 6, maxim, pe baza a ceea ce se invata la scoala. Pentru a obtine note mai mari trebuie sa faci meditatii cel putin in ultimul an. In zilele noastre, parintii, dupa posibilitati, isi trimit copiii la meditatii chiar si din clasa a-6-a dupa ce constata ca in clasa a-5-a nu prea s-a descurcat sau profesorul nu isi prea da interesul.

    Sunt si copii autodidacti care au capacitatea sau dorinta de a lucra mai mult dar chiar si cei buni se pot pierde daca profesorul in clasa este superficial, dezinteresat.

    O alta problema o reprezinta multitudinea de culegeri aprobate/avizate de MEC pe care trebuie sa le cumperi si pe care profesorii evita sa le mai recomande si sa lucreze din ele la clasa. Daca nu lucrezi din aceste culegeri, chiar daca inveti ce se preda in clasa, nu reusesti mare lucru la examen. Este o paralela intre ceea ce se preda la clasa si formatul testelor.

    1. Predau undeva la tara. Colegul meu de matematica a avut acum 2 ani elev cu nota zece fix la E.N. Mai lasati-ma cu meditatiile: cine vrea sa invete, invata. Am putut luat bacalaureatul cu o nota mult peste noua, dar am invatat. Fara meditatii, fara alte prostii. Dar cand a zis profesoara: pentru maine recapitulati in plus asta, atunci am invatat, nu m-am jucat. Fiecare, cum isi asterne, asa doarme.

  7. Doar oameni “competenti ” în Minister. Nu gândesc deloc, în nicio situație. Un copil care învață la școală ar trebui sa ia minim nota 9 la examenul de evaluare națională fără sa fie nevoie de meditații. Un copil care nu se străduiește suficient la școală poate sa ia 5-6. Dar asta este practica, părinții trebuie sa acopere cu meditații golurile sistemului și nu numai cele privind materia ci și cele funcționale. După declarațiile acestui personaj
    sa înțeleg ca se susțin indirect meditațiile în particular pe banii părinților. Dar în cazul copiilor ai căror părinți nu au posibilități financiare sa le ofere meditații în particular sa înțeleg ca ei, deși au potențial și muncesc la școală, nu au dreptul decât la note de 5 și 6!? Trezirea, face-ți ceva concret, nu mai dați doar declarații fără sa luați masuri.

  8. Buna ziua,
    Nu pot sa cred asa ceva “un elev care invata la scoala si nu neaparat cu meditatii ar fi putut sa ia 5- 6”. Si asta pentru subiecte normale
    Unde ar trebuie sa invate copilul pentru o nota mai mare sau cunostinte mai multe?
    Asta este nivelul scolilor noastre?
    Asta este nivelul profesorilor sau intelesul lor pentru a educa elevii?
    Eu inteleg din aceasta declaratie ca profesorul preda materia INTENTIONAT la acest nivel pentru ca elevul sa mearga oarecum “obligat” la meditatii pentru un nivel de cunostinte mai mare.
    Meditatiile sunt pentru elevii care doresc performante mai mari, pentru participarea la olimpiade, concursuri etc. nu pentru a promova un examen de capacitate unde toti elevii ar trebui sa aibe accelasi nivel de pregatire.
    Care este scopul MEDITATIILOR??
    Subiectul MEDITATII a devenit un instrument de contrangere si promovare a elevilor de profesor.
    Este o rusine stare in care a ajuns invatamantul si unele cardre didactice care ar trebui sa fie un exemlpul bun pentru elevi si nu sa promoveze constrangerea si diferentierea elevilor din acest motiv.

    1. Probabil aveti copilul la o scoala cu “pretentii”. Din experienta va spun ca la scolile “normale” sunt sanse mari sa nu intalniti situatia asta. S-ar putea sa aveti surpriza ca temele sunt prea usoare si sa vreti mai mult.

  9. Stimata doamna profesor, cum puteți sa faceți astfel de declarații? Adică, sa înțelegem ca meditațiile sunt obligatorii, daca un copil dorește nota mai mare de 6?Profesorul la clasa preda materia doar pt 5 sau 6? Eu personal, meditațiile credeam ca sunt pt cei care vor olimpiade și inalta performanta! Ce înțeleg este ca pt micuțul meu școlar voi mai plăti un salariu profesorului de meditații!

    1. Va povestesc din experineta noastra in clasele primare. Ni s-a spus clar ca la scoala se preda pentru un nivel mediu pe care il pot atinge toti copiii. Daca sunt copii cu inclinatii spre matematica, parintii trebuie sa se ocupe (personal sau cu ajutorul meditatiilor) pentru a ajuta copiii sa evoluze. Pana acum (copilul a trecut in clasa a VIII-a) am reusit sa ne descurcam singuri. Este un copil ambitios. A participat si a obtinut rezultate la foarte multe concursuri si olimpiada. Rezultatele reflecta munca personala si ajutorul parintilor. Mie chiar imi place sa rezolv probleme mai dificile impreuna cu copilul. Ceea ce ma nemultumeste foarte mult este faptul ca li se cer copiilor diplomele obtinute pentru a le avea profesorii in portofoliile personale. In perioada gimnaziului nu am mai avut asteptari privitoare la ajutorul pe care l-ar putea primi copiii (de la scoala) in vederea participarii la concursuri si olimpiada.
      Fiecare se descurca cum poate. Este foarte trist.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Evaluare Națională 2024. Elevii de clasa a VIII-a sunt înscriși automat de școli în perioada 11-14 iunie. Cum poate fi accesată aplicația de înscriere de către școli și cum se actualizează datele elevilor – document

Înscrierile absolvenților de clasa a VIII-a la Evaluarea Națională 2024 au început marți, 11 iunie, și durează până vineri, 14 iunie, potrivit calendarului oficial. Elevii sunt înscriși automat de secretariatele…
Vezi articolul