Facem niște săli speciale în care copii cu o temperatură peste 37,3 °C să susțină examenele, a declarat pentru stiriedu.ro secretarul de stat pentru învățământ preuniversitar din Ministerul Educației, Rodica-Luminița Barcari.
“Noi acum lucrăm la o procedură, pentru că am cerut punctul de vedere al Ministerului Sănătății.
Vrem să avem o procedură bine fundamentată despre ce facem cu copiii care au o temperatură mai mare de 37,3 grade Celsius, să fie într-o sală specială, în funcție de ce ne recomandă și Ministerul Sănătății.
Adică niciun copil să nu fie discriminat și să poată susține examenul.
Facem niște săli speciale în care ei să susțină evaluarea. În altă sală decât restul copiilor, astfel încât să nu se simtă ceilalți în pericol”, a spus Barcari pentru stiriedu.ro.
Secretarul de stat a mai spus că pentru elevii care nu pot veni fizic la examene din cauza unor afecțiuni vor fi cerute subiecte de rezervă.
Elevii din clasele a VIII-a și a XII-a care vor susține Evaluarea Națională, respectiv Bacalaureatul după 15 iunie.
Măsuri de prevenire și protecție în sălile de clasă:
- la intrarea în unitatea de învățământ a personalului didactic, didactic auxiliar, nedidactic și a elevilor va fi măsurată temperatura (care nu va trebui să depășească 37,3 grade Celsius) de cadrul medical care va asigura asistența medicală pe întreaga durată de desfășurare a activității;
- vor fi asigurate materiale și echipamente de protecție (covorașe dezinfectante, măști de protecție, substanțe dezinfectante pentru mâini etc);
- se realizează curățenia și dezinfectarea pardoselilor, a obiectivelor din sala de curs (pupitre, mese, scaune), clanța ușii, mânerul de la geamuri, pervarzul ferestrei, prin ștergere cu apă și detergent, apoi cu substanțe biocide, înainte și după fiecare serie de elevi prezenți la activitățile de pregătire;
- în toate spațiile în care se vor desfășura activități cu elevii vor fi afișate mesaje de informare cu privire la normele igienico-sanitare și de prevenire a infectării cu SARS-Cov 2;
- intrările/ieșirile, precum și sensul de deplasare pe coridoare, către sălile de clasă și alte încăperi, sunt stabilite de unitatea de învățământ, semnalizate corespunzător și dezinfectate în mod regulat;
- există permanent săpun, prosoape de hârtie, dispensere cu dizinfectant pentru mâini, care vor fi reîncărcate ori de câte ori este necesar.
- În sălile de clasă activitățile/examenele se vor desfășura prin stabilirea locurilor astfel încât să existe o distanță între elevi/candidați, pe rânduri și între rânduri, de 2 m unul față de altul
- pupitrele/băncile vor fi individualizate/prestabilite și, de asemenea, se va asigura reprezentarea grafică a situării acestora la intrarea în sală (oglinda sălii), astfel încât să se asigure cunoașterea și intrarea/localizarea fără a parcurge toată suprafața sălii; personalul didactic/asistenții care asigură supravegherea vor dirija candidatul direct către locul destinat.
Foto: INQUAM Photos – Octav Ganea
13 comments
Nu ii pune nimeni sa se ducă la colegiu. Sa rămână la școala gen dacă se tem părinții. Părinții ii baga în examene pe 27 iunie!!!!!
Și ce facem dacă o sa fie un singur copil cu temperatura de peste 37,3? Sa amenajam o sala speciala cu camere de supraveghere, cu dispozitive de înregistrat sunete și cu 2 supraveghetori doar pentru un singur copil? Și dacă sunt 5 copii care au temperatura de peste 37,3 din diferite motive și doar unul dintre ei are coronavirus, ii condamnam și pe restul de 4 copii sa împartă sala cu un elev infectat? După 2 luni de stat în casa ar fi chiar păcat sa ia vreun elev coronavirus doar pentru ca se ocolește cu orice preț cea mai simpla măsură, și anume anularea examenului
Dna Barcari,
NU faceți nimic, cu atât mai mult “niște săli”! În cel mai bun caz puteți amenaja (pregăti) niște săli.
Probabil ” s-a luat” limbajul de la dna profesoara de lb română (vremelnic ministru).
Oricum, orice ați ” face” copiii tot sunt în pericol major, asemenea profesorii supraveghetori.
nu realizați acest lucru?
e un exercițiu de concentrare și de omenie!
Nota Redacției: Acest comentariu a fost editat, prin transformarea cuvintelor scrise cu majusculă în text normal. În scris, Caps Lock (redactarea cu litere mari a mesajelor) este înțeles de obicei ca ton agresiv, țipăt, furie. Edupedu.ro încurajează dialogul civilizat, constructiv. Prin urmare, vă rugăm să vă construiți mesajele fără a folosi majuscule în propoziții întregi și în alte cazuri decât cele în care avem de-a face cu abrevieri sau titluri.
Cât va performa la examen un copil cu febră? Despre ce egalitate de șanse vorbim aici?
Copilul meu a fost chemat zilele trecute la facultate pentru un laborator ce nu putea fi făcut “la distanță”, deși examenul, la aceeași materie, se poate susține online… Patru ore cu masca pe față, o experiență epuizantă. O studentă a leșinat, dar nici pentru ceilalți n-a fost comod, ca să nu mai zic util. Să ne prefacem că v-am predat în patru ore materia de un semestru… Așa și cu pregătirea pentru EN și BAC. Celelalte serii au avut parte de aproape un semestru de recapitulare și consolidare a cunoștințelor. Seria aceasta nu. Că sa nu mai spun că unii profesori au inversat ordinea predării, astfel încât materie cuprinsa în programă nu a fost predată… Nu e același lucru să înveți singur sau asistat de parinte. Profesorul te îndrumă altfel. Mulți copii n-au avut parte de îndrumarea profesorului, și nu din vina lor. Ce evaluare veți face in aceste condiții?
Da, pai cum sa nu: daca unul are gripa de oricare si altul e doar incalzit sau are vreo problema hormonala, hai sa-i punem la olalta sa se molipseasca unul de la altul.Parca ce conteaza daca asta are doar gripa comunitara, ala Covid si celalalt e doar super incalzit din vreo cauza? Mai, oameni buni, cine va sfatuieste din Ministerul Sanatatii???
Vorbiti doar de elevii de clasa a 8-a si a a 12-a. Dar de ce nu spuneti numic de elevii de clasa a 4-a, pe care ii bagati in examene pe 27 iunie? Sunt copii de 10-11 ani, care vor veni cu sutele la admiterea la un colegiu. Si vor astepta tocmai pana pe 27-30 iunie.
Pai daca are febra nu este deja defavorizat? Adica sa dea examenul ca si cum starea lui de sanate este ok, ca a celorlati. Sa treaca singuri, prin forte proprii, peste faptul ca se simt rau si sa dea examenul, nu? Si daca puterea de concentrare e scazuta, din pricina febrei instalate, si daca factorul psihic actioneaza in detrimentul elevului gasit dintr-o data cu febra, asta este, nu? Mai sunt si alti ani in care poate sustine examenul, nu? De ce sa se echivaleze media, de ce sa se renunte la bac, de ce sa nu risti a te imbolnavi? Odata moare omul, dna ministru, nu-i asa? Si eu care credeam ca cel mai important este sa fii in viata. Dar sa fii mort si cu bacul luat, cum e? Oferiti post-mortem medalii pentru elevii curajosi care au venit la examen?
Profesorul supraveghetor nu e pus in pericol ?! Are voie sa refuze repartizarea lui intr-o asemenea sala ?!
Total aberant ! Astept cu interes rezultatul motiunii de azi !…
Nu este o varianta buna. Daca febra este generata de doua patologii diferite? Si infectia cu COVID si o banala amigdalita au initial manifestari similare, e ca si cum am pune in acelasi salon un bolnav cu o pneumonie si unul cu TBC pentru ca ambii tusesc. De asemenea, a mai subliniat cineva, profesorul supraveghetor cu ce a gresit? Exista o expresie pentru ce se intampla in ultima perioada: “a-si da cu stangul peste dreptul”.
La profesorii supraveghetori se gandeste cineva? Ce profesor isi asuma sa stea cu elevii cu febra? Poate are si el familie pe care o pune in pericol daca duce acasa covid? Oare profesorii nu sunt discriminati pentru ca nu li se asigura protectie?
După ce au luat bani 3 luni fără să facă nimic, pot sa stea 3 ore pe un scaun cu o masca pe fata fara sa se victimizeze.
Bravo.