Secretarul de stat pentru învățământ preuniversitar din ministerul Educației, Luminița Rodica Barcari, declara pe data de 7 aprilie, în conferință de presă, de la aceeași masă cu ministrul Educației, Monica Anisie, că întreg personalul din învățământul preuniversitar nu va avea drepturile salariale diminuate și că nimeni nu va fi trimis în șomaj tehnic. După două zile premierul Ludovic Orban a anunțat că personalul administrativ din învățământul preuniversitar va intra în șomaj tehnic, cu reducerea drepturilor salariale la 75% din salariul de bază brut.
Redăm declarația Luminiței Rodica Barcari din data de 7 aprilie 2020:
Luminița Rodica Barcari: „Față de ce a spus doamna ministru doresc să mai precizez că în această perioadă, vacanța de primăvară, de pe 4 până pe 21 aprilie, întregul personal din învățământul preuniversitar a fost programat în concediu de odihnă, cu câteva excepții și anume directori, contabili și secretarele, care pentru anumită perioadă trebuie să întocmească și să semneze documentele de plată, și aici mă refer la statele de plată și la utilități, pot rămâne în activitate. Doresc să asigur întregul personal din învățământul preuniversitar că drepturile salariale nu vor fi diminuate, deci nici nu este vorba de șomaj tehnic sau șomaj cum s-a vehiculat în presă”.
La doar două zile după ce oficialul din ministerul educației a dat asigurări pentru tot personalul din învățământul preuniversitar, Premierul Ludovic Orban a declarat că de fapt doar profesorii vor scăpa de șomaj tehnic:
Ludovic Orban: „În ceea ce priveşte profesorii, mai ales că este nevoie de o creştere a activităţii profesorilor pe final de an şi pentru pregătirea tuturor examenelor, nu se va aplica nici către cadrele didactice. Către personalul administrativ se va aplica (n.r. intrarea în șomaj tehnic timp de 14 zile pe lună, cu reducerea veniturilor la 75% din salariul de bază brut), dar nu se va aplica măsura la cadrele didactice.”
FOTO: edu.ro/gov.ro
5 comments
D-na Andronache esti deranjata ca va critica persoanele cu care colaborati,fac asta fiindca ei sunt singurii care vad cat de lenesi,neimplicati,superfuciali,nepregatiti profesional sunteti.Elevii de la inv.primar si prescolar nu pot sunt prea mici ca sa -si dea seama superficialitate si lipsa voastra de implicare,parintii lor vad asta ,dar nu au curajul sa va spuna ,pentru ca totul se rasfrange asupra copiilcopiilor in sala de clasa,cand nu au aparare.Elevii de la invatamantul gimnazial si liceal au crescut si au inceput sa si dea seama cat de superficiali sunteti ,ca maxim 25% dintre voi faceti ce trebuie la orele de curs,dar din nefericire fiind prea tineri se bucura si speculeaza lipsa voastra de profesionalism si implicare,dar cand au sa fie adulti au sa va condamne ca din cauza voastra nu au reusit sa descopere frumusetea activitatii de invatare.Va plangeti ca sunteti criticati,dar nu v-am vazut sa spuneti ce efort ati facut sa reusiti sa faceti lectii on line cu elevii vostri,ca sunt disponibile multe platforme gratuite pentru invatat on line,dar pentru asta trebuie munca ,implicare si voi nu stiti ce inseamna asta,stiti sa gasiti vina doar la elevii vostri. Apropo,vina este doar la voi,RUSINE,acum ati demonstrat inca odata cat de “valorosi” sunteti,acum s a vazut clar ca cine doreste sa munceasca ,o face nu se plange.Sa stiti ca din aplicatiile on line se vede cine a utilizat platforma ,nu se mai poate minti cum sunteti obisnuiti sa faceti.
Domnul Andronache* si …ia fa-te tu profesor si vino sa predai si arata-ne cat esti de bun(a).
Prefer somaj tehnic etapizat, neetapizat, decat amenintari, recomandari, neliniste si nesiguranta in suflet, jigniri, invidii(aviz doamna mihaela, angajat auxiliar intr-o scoala) care parca nu ar sti cu ce se mananca si nu realizeaza ca am fost pastrati cu salariu intreg pentru a se dispune de noi in recuperari cum vrea statul.E rusinos sa gandesti asa fata de proprii colegi cu care poate ti-ai baut dimineata ceaiul. Nu am cerut noi sa stam acasa, sa luam salariu intreg, sa predam online poate. As fi preferat liniste si somaj tehnic.Suntem singura categorie sociala tratata cu dispret indiferent de valoare sau munca, care aducem totul de acasa, care ne continuam munca si acasa cu mult peste cele 40 de ore saptamanale si care totusi suntem huliti ca lucram si noi colea 2-3 ore pe zi. Si astfel, cei interesati s-au servit mereu de aceasta modalitate de invrajbire, mai cu seama cand a intervenit revolta mediului privat.Intr-un film cu “aia buni” si “aia rai”, invatamantul a ajuns sa fie cei din urma, pentru ca unii, acum la putere, sa- si justifice neputinta sau interesele. Sa nu uitam, domnul presedinte si-a cladit valul de simpatie electorala din prima campanie electorala pe promisiuni de genul celeia cum ca va crea 5 clase de salarizare, in functie de studii.Este la al doilea mandat si nu am vazut asa ceva.Eu inca am salariul unui ingrijitor dintr-o institutie publica, desi sunt cadru didactic cu acte in regula de ani de zile.Stati drept si ganditi stramb!! NE-AM INRAIT, NE-AM BLAZAT, PENTRU CA AM FOST MEREU DESCONSIDERATI.
Mor de ras! Adică numai muncitorii și îngrijitoarele! Marea economisire! Așa făceau și la reducerile de personal, că depășeau costul standart. Dădeau afara muncitorii și îngrijitoarele care aveau puțin peste salariul minim. Nici nu se simțea la încadrarea în cost standart. In inspectorate dădeau afara tot prapaditii. Din inspectori școlari numiți politic, cu salarii de miniștri, nu dădeau afara unu de sămânță. Ce fac cadrele didactice în perioada asta de merita salarii întregi? Mi- e greață!
Doar nu vă mirați
Acesta e începutul
Vor trece și la cadre didactice
Probabil vor începe școala etapizat primar, gimnaziu liceu ca sa îi poată baga și pe profesori în șomaj