Banii pentru Educație, în „România Educată”: Creșterea finanțării școlilor care au elevi din medii defavorizate / Facilități pentru ca firmele să-și dezvolte creșe pentru angajați / Burse mai mari pentru elevii din rural

Ioana Nicolescu

3 ani ago

Cheltuielile unei familii cu Educația: comparația cu ceilalți ani

Raportul România Educată propune adăugarea unui coeficient la costul standard per elev pentru finanțarea școlilor defavorizate și posibilitatea actualizării pe parcursul anului, în situațiile în care apar creșteri salariale. Coeficientul acesta ar trebui să acopere un număr mai mare de cheltuieli cum ar fi cărți, consumabile de laborator, adică materialele necesare pentru predare și învățare care lipsesc din școlile din comunități dezavantajate.

Având în vedere planurile pentru încadrarea sistemului antepreșcolar (creșele) în sistemul public de stat din septembrie anul acesta, pentru care ar fi nevoie de 150 de milioane de lei, după cum a anunțat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, în proiectul România Educată găsim trecută o măsură pe care oricum ministerul trebuie să o aprobe foarte curând – „adoptarea costului standard pe antepreșcolar”.

Tot în sectorul antepreșcolar, proiectul România Educată vine și cu o soluție, deja implementată de unele firme, pentru lipsa de locuri din creșe (sistem preponderent privat). Este vorba de „stimularea angajatorilor pentru a susține financiar creșe și grădinițe pentru copiii angajaților”. Sunt menționate diverse „facilități” cum ar fi ca suma plătită de angajator pentru aceste servicii educaționale să „poată fi dedusă (cu o limită) din obligațiile de plată la buget”.

În România Educată mai este trecută soluția finanțării din fonduri europene a programelor „Școală după școală”, „A doua șansă” și măsura generală de îmbunătățire a absorbției de fonduri nerambursabile, o problemă pe care o au dintotdeauna toate sectoarele și pentru care nu este menționată nicio soluție concretă.

Este trecută și creșterea finanțării învățământului preuniversitar, dară fără a menționa un procent anume, fiind indirect pusă ca țintă media de acum a Uniunii Europene, de 4,7% din PIB pentru Educație. Concret, România pune pentru 2030 ținta pe un procent pe care țările din UE îl alocă, în medie, în 2020.

Având în vedere subfinanțarea acută a sistemului, în proiectul România Educată regăsim o idee mai veche care spune că autoritățile locale ar putea acorda mai mulți bani educației și nu doar pentru construirea de școli și reabilitarea și renovarea lor, ci și pentru salariile profesorilor. Pentru asta este nevoie de schimbări legislative fiindcă în prezent, banii de salarii vin direct din bugetul Ministerului Educației. Tot legat subfinanțare, o altă măsură propusă, de altfel o măsură care este utilizată în sistemul profesional de învățământ, este facilitarea finanțării de către agenții economici. Proiectul România Educată spune că ar trebui modificată legea pentru ca firmele să poată finanța direct școli pentru renovare, reparații, dotări și construcții de clădiri noi.

O altă măsură din proiect se referă la „transparentizarea modului de calcul și de distribuire a fondurilor către unitățile de învățământ”, adică “publicarea online a datelor care au stat la baza alocărilor financiare” (număr de elevi per categorii, corelate cu metodologia de alocare a costului standard). În document este menționată „îmbunătățirea raportării” și este trecută următoarea măsură: „Introducerea în atribuțiile ISJ-urilor a responsabilității verificării periodice a acurateței datelor raportate de unitățile de învățământ în cadrul SIIIR (în special în ceea ce privește baza materială)”.

SIIIR este Sistemul Informatic Integrat al Învățământului din România, adică nomenclatorul informatic al sistemului de învățământ din România. Acolo, fiecare școală își trece numărul de elevi școlarizați, datele privind personalul didactic și resursele materiale de care au nevoie. În metodologia de funcționare a SIIIR sunt trecute mai multe etape de verificare a acestor date de la nivel de școală și la nivel local. „În planul anual de inspecție școlară se includ activități specifice de monitorizare și control, atât pentru verificarea respectării prevederilor prezentei metodologii, cât și a corectitudinii datelor introduse”, se arată în metodologia aprobată în 2017.

Proiectul mai spune de regândirea mecanismului de alocare a burselor pentru elevi, astfel încât elevii din mediul rural să primească mai mulți bani decât primesc acum, însă nu precizează care sunt aceste măsuri. O altă idee, pe care am mai auzit-o din partea experților de-a lungul anilor, este evaluarea programelor naționale și îmbunătățirea sau extinderea lor acolo unde este nevoie.

Structura actuală a finanțării sistemului de Educație din România:

Finanțarea de bază – grosul banilor (peste 91%) acoperă cea mai mare cheltuială a sistemului, și anume salariilor profesorilor, sistemul de învățământ de stat fiind cel mai mare angajator dintre toate instituțiile racordate la bugetul țării. Finanțarea de bază este calculată în baza costului standard per elev, iar instituția care gestionează totul este Consiliul Național pentru Finanțarea Învățământului Preuniversitar (CNFIP). Banii din finanțarea de bază acoperă și cheltuieli pentru pregătirea profesorilor sau cheltuielile pentru evaluările periodice ale elevilor (evaluările naționale, spre exemplu). Fiecare unitate școlară (publică sau privată) primește finanțare de bază, conform costurilor standard diferențiate pe profilul de elev sau preșcolar, nivelul de învățământ și zona geografică.

Finanțarea complementară – banii pentru investiții în infrastructura școlară, reparațiile majore ale clădirilor școlilor, cheltuielile sociale cum ar fi bursele, subvențiile pentru cantine și cămine, transportul elevilor, concursurile școlare sau activitățile extracurriculare (Școala Altfel, spre exemplu). Finanțarea complementară este asigurată de autoritățile locale, iar banii vin parțial de la Ministerul Educației și sunt distribuiți prin intermediul direcțiilor generale ale finanțelor publice județene (DGFP). Autoritățile locale mai au posibilitatea de a contribui din bugetul propriu pentru finanțarea școlilor.

Finanțarea suplimentară – direct din bugetul Ministerului Educației pentru cheltuieli ca premiile elevilor cu rezultate deosebite și pentru cheltuieli cu programele naționale de educație gestionate de minister (programul cornul și laptele, spre exemplu) sau pentru rambursările creditelor externe aferente proiectelor naționale.

O problemă veche a sistemului care fost dezbătută de-a lungul anilor este că sistemului costului standard per elev duce la o alocare mică de bani în cazul școlilor din mediul rural, unde sunt puțini copii.

Raportul România Educată spune că „există, în prezent, o expertiză limitată în aria analizei datelor privind finanțarea educației și un număr limitat de rapoarte publicate pe această temă”, motiv pentru care propune ca măsură „profesionalizarea activităților UFIP, în vederea realizării unor analize anuale care să fundamenteze costul standard per elev”, adică să-l adapteze la nevoile reale ele elevilor.

Raportul înșiră o serie de măsuri despre care s-a tot vorbit, nu sunt noutăți, cum ar fi utilizarea fondurilor UE pentru investiții și renovări și realizarea de proiecte-pilot de intervenție în baza datelor colectate, ceea ce Ministerul Educației a pus pe masă sub forma unei HG din vara lui 2020. Problema este că pentru pilotarea unor noi metode de predare și noi arhitecturi curriculare, precum și pentru alt tip de salarizare și de carieră didactică, au fost depuse până pe 12 iulie doar 20 de cereri din toată țara. Pe scurt, din cele 16.941 de unități de învățământ de stat și structuri arondate (cu și fără personalitate juridică), idei de pilotare au avut doar 20. Deci nu a fost pilotat nimic până acum, iar secretarul de stat Radu Szekely a declarat pe 12 iulie că așteaptă să vadă ce scrie în proiectul România Educată fiindcă în momentul de față trebuie făcute schimbări legislative pentru ca pilotarea aceasta să meargă. (*declarațiile sale la finalul articolului)

Deci, pilotarea ideilor inovative care vor schimba școala românească de jos în sus vor aștepta, probabil, aprobarea unei noi legi a educației care se va baza pe raportul România Educată, deși consilierul prezidențial Ligia Deca menționa faptul că se pot face pilotări și pe acest cadru legislativ.

„Raportul nu se bazează pe analize. Ci pe opinii și pe iluzia că dacă opinia este multiplicată de 16.000 de ori, atunci ea devine corectă pur și simplu prin multiplicare, nu prin analiză și adevăr științific. Această reformă a început așa cum trebuia, a fost o lege (1/2011), s-a făcut un nou curriculum, el trebuia să continue, dar tragem linie și ne dăm cu părerea. Din păcate, au crezut probabil că pot ascunde soluții mediocre sub un cor pe multe voci”, a spus Miclea într-o analiză pentru Edupedu.ro pe care o puteți citi aici.

Textul complet din programul România Educată, capitolul „Finanțarea Sistemului de învățământ preuniversitar”:

„În anul școlar 2020/2021, în sistemul național de învățământ 70 preuniversitar, studiau 2.918.275 de copii (nivel antepreșcolar, preșcolar, primar și secundar). Luând în considerare personalul didactic, personalul non-didactic (de sprijin și auxiliar) și cel de conducere, acesta este unul dintre cele mai mari sisteme publice din România, cu peste 200.000 de angajați.

Rețeaua școlară include 16.941 de unități de învățământ de stat și 879 private. Din rețeaua publică, 6.123 unități au personalitate juridică (50% fiind în mediul rural), iar 10.818 unități sunt arondate. Majoritatea școlilor arondate (80% din totalul numărul total) sunt situate în mediul rural.

Pe lângă provocarea dimensiunii foarte mari a rețelei, sistemul de finanțare se confruntă și cu o altă provocare: din 5.217 unități de învățământ preuniversitar de stat, 34,5% funcționează sub efectivul minim prevăzut de lege (300 de copii), un procent apropiat (31%) regăsindu-se și în cazul unităților de învățământ special. De asemenea, 2,2% dintre unitățile de învățământ care au înscriși exclusiv antepreșcolari și/sau preșcolari funcționează sub efectivul de 150 copii. Majoritatea unităților de învățământ care funcționează sub efectiv sunt situate în mediul rural (93%).

Cheltuielile publice ale României pentru educație sunt reduse conform standardelor internaționale. În valoare absolută, se alocă mai puțini bani pentru educație în comparație cu state vecine, chiar dacă populația noastră școlară este sensibil mai mare (Ungaria, Republica Cehă). Din 2011 până în 2019, cheltuielile pentru învățământ au avut o evoluție oscilantă, în jurul nivelului de 3% din PIB, cu un minimum de 2,8% în anii 2013 și 2017, înregistrând o creștere ușoară la 3,6% în 2019, ceea ce evidențiază subfinanțarea în cadrul sectorului. Prin comparație, media cheltuielilor pentru învățământ în UE a avut cea mai mare valoare tot în anul 2011, în anii următori având o evoluție constant descrescătoare, atingând o medie de sub 5% din PIB: 4.7% în anii 2017, 2018 și 2019 conform datelor EUROSTAT. Pe fondul pandemiei de COVID-19 și a pierderilor educaționale asociate, este de așteptat ca, în politica de finanțare, educația să fie prioritizată.

În procesul de finanțare a unităților de învățământ sunt implicate mai multe entități, corespunzând atribuțiilor stabilite prin lege și partajate între Ministerul Educației, inspectoratele școlare județene (ISJ), direcțiile generale ale finanțelor publice județene (DGFP), autoritățile publice locale/consiliile locale (APL/CL) și unitățile de învățământ din cadrul unităților administrativ-teritoriale (UAT). Conform actualului cadru de reglementare (articolul 101 din Legea educației naționale nr. 1/2011), toate unitățile școlare din învățământul preuniversitar primesc finanțare, prin trei modalități principale:

finanțarea de bază;
finanțarea complementară;
finanțarea suplimentară.

Finanțarea de bază asigură desfășurarea, în condiții normale, a procesului de învățământ și este calculată pe baza costului standard per elev/preșcolar, adoptat anual prin hotărâre de guvern. Aprobarea costului standard per elev/preșcolar se face de către Consiliul Național pentru Finanțarea Învățământului Preuniversitar (CNFIP), în care sunt reprezentate și structurile asociative ale administrației publice locale. Finanțarea de bază are cea mai mare pondere în finanțarea totală a școlilor și acoperă toate salariile personalului angajat în învățământul preuniversitar, precum și cheltuieli de pregătire a personalului, de evaluare periodică a elevilor și unele costuri curente. Fiecare unitate școlară (publică sau privată) primește finanțare de bază, conform costurilor standard diferențiate pe profilul de elev/preșcolar, nivel de învățământ și zonă geografică. Având în vedere alocarea financiară bazată pe numărul de elevi, se realizează o serie de corecții, în vederea bunei funcționări a sistemului.

Finanțarea complementară asigură cheltuieli de capital (investiții și reparații majore), cheltuieli sociale și alte cheltuieli asociate procesului de învățământ preuniversitar de stat, care nu fac parte din finanțarea de bază a unităților școlare (subvenții pentru cantine și cămine, evaluări obișnuite ale elevilor, burse, transportul elevilor și costurile de transfer ale profesorilor, concursuri școlare, activități extracurriculare, participarea la proiecte europene și alte costuri curente care nu sunt acoperite de finanțarea de bază). Fondurile sunt alocate pe categorii de cheltuieli și distribuite autorităților locale, prin intermediul direcțiilor generale ale finanțelor publice județene (DGFP). Consiliile județene și locale pot contribui la finanțarea complementară din bugetele proprii.

Finanțarea suplimentară se acordă, ca sumă globală fixă, din bugetul Ministerului Educației, ca mecanism de stimulare a calității și a echității în educație: de exemplu, pentru premierea unităților de învățământ preuniversitar de stat cu rezultate deosebite în domeniul incluziunii sau pentru cele care au rezultate ale învățării semnificative. Din această sursă este asigurată atât finanțarea programelor naționale ale Ministerului Educației, componenta locală aferentă proiectelor cofinanțate de Guvernul României/rambursările de credite externe aferente proiectelor, cât și alte programe.

Raportat la media UE, se poate considera că sistemul de învățământ preuniversitar rămâne subfinanțat. Subfinanțarea afectează în mod diferit nivelurile de educație: de exemplu, ponderea cheltuielilor pentru învățământul preșcolar, primar și gimnazial este semnificativ mai redusă în comparație cu media UE (peste 8 p.p. conform datelor EUROSTAT); învățământul terțiar este singurul care are o medie foarte apropiată de cea a statelor membre. Peste 91% din execuția bugetară (finanțare de bază) este reprezentată de cheltuielile de natură salarială, ceea ce lasă puține resurse pentru asigurarea altor tipuri de cheltuieli.

O problemă cronică a sistemului de finanțare este lipsa de corespondență cu nevoile existente la nivel de sistem. Calculul costului standard per elev nu are la bază o fundamentare adecvată scopului. În practică, costul standard se calculează plecând de la alocarea financiară generală (de la resursele disponibile) și nu de la nevoile reale de finanțare. Includerea plății salariilor cadrelor didactice în costul standard per elev duce la o alocare sub necesar, în cazul școlilor din mediul rural cu un număr de elevi „sub efectiv”. De asemenea, mecanismul de finanțare nu ia în considerare capacitatea autorităților locale de a susține educația, atât din punctul de vedere al personalului propriu, cât și din punct de vedere financiar (din venituri proprii). De altfel, atribuțiile autorităților locale în domeniul educației (și finanțării acesteia) sunt insuficient definite, responsabilitățile între autoritățile locale, școli și Minister fiind încă slab corelate.

Toate aceste realități dezavantajează unitățile de învățământ din medii vulnerabile. Deși prevederile legale acoperă toate situațiile posibile privind redistribuirea sumelor între unități de învățământ și includ mecanisme de monitorizare și de control, lipsa transparenței în ceea ce privește redistribuirile efectiv realizate între unități de învățământ pune sub semnul întrebării mecanismele de redistribuire (nu există analize/date publice cu privire la redistribuirile realizate între unitățile de învățământ).

Mai mult, existența unor diferențe de resurse financiare între familiile copiilor din școli vulnerabile și a celor din școlile situate în comunități avantajate generează un clivaj suplimentar venind din partea finanțării private. O problemă sistemică este și existența unui sistem insuficient dezvoltat de colectare și analiză a datelor privind finanțarea educației. România se confruntă cu lipsa unor date statistice complete, de încredere, la zi cu privire la bugetul și la execuția bugetară a unităților de învățământ de nivel preuniversitar. Există, în prezent, o expertiză limitată în aria analizei datelor privind finanțarea educației și un număr limitat de rapoarte publicate în această arie; de exemplu, de mulți ani, Raportul privind starea sistemului de învățământ preuniversitar nu mai include indicatori din aria finanțării educației, iar rapoartele INS au, de asemenea, slab documentată această componentă.

Obiective și măsuri:

Obiectiv 1. Adecvarea mecanismului de finanțare a școlilor la nevoile reale

Măsuri:

O1.a. Profesionalizarea activităților UFIP, în vederea realizării unor analize anuale care să fundamenteze costul standard per elev/preșcolar, plecând de la costurile minime necesare pentru furnizarea serviciilor educaționale. Activitatea UFIP va include:

Studiul anual cu privire la nevoile unităților de învățământ din punct de vedere financiar, care să fundamenteze alocările financiare, îmbunătățirea/adaptarea coeficienților incluși în costul standard, în vederea corelării cu nevoile reale din sistem;
Evaluare reală a costurilor pentru cheltuielile cu dotări, consumabile etc. și utilizarea fondurilor UE pentru acoperirea acestora;
Stabilirea unui set de indicatori privind finanțarea educației pe care UFIP să-i analizeze anual (de exemplu, ca parte a Raportului privind starea învățământului preuniversitar);
Asigurarea expertizei (interne și externe) pentru analiza datelor curente colectate sau a celor colectate în cadrul unor studii tematice; fundamentarea unor activități-pilot de intervenție pe baza acestor date.

O1.b. Modificarea modului de calcul al costului standard per elev/(ante)preșcolar, pentru a răspunde mai bine nevoilor din sistem

Noul model va include: un coeficient pentru finanțarea unităților de învățământ defavorizate, posibilitatea actualizării pe parcursul anului, în situația în care apar creșteri salariale care nu au fost luate în considerare la momentul stabilirii costului standard, acoperirea unui număr mai mare de categorii de cheltuieli necesare asigurării desfășurării în condiții normale a procesului de învățământ (ex: costuri reactivi/consumabile laboratoare/cărți) și diferențierea alocărilor pentru formare profesională.

O1.c. Regândirea mecanismului de alocare a burselor pentru elevi, astfel încât sprijinul material să ajungă, în special, la elevii care au cea mai mare nevoie de aceste resurse (ex: mediul rural).

O1.d. Evaluarea programelor naționale, îmbunătățirea

reglementărilor și, unde este cazul, extinderea programelor care și-au dovedit eficacitatea;

O1.e. Transparentizarea modului de calcul și de distribuire a fondurilor către unitățile de învățământ. Publicarea on-line a datelor care au stat la baza alocărilor financiare (număr elevi per categorii, corelate cu metodologia de alocare a costului standard) a alocărilor către unitățile de învățământ, a transferurilor între unitățile de învățământ (atât pentru finanțarea de bază, cât și pentru finanțarea complementară/ suplimentară), a descrierilor bugetelor unităților de învățământ (inclusiv la nivelul unităților arondate). Instituirea practicii de a publica bugetul/execuția bugetară de către fiecare unitate de învățământ; formarea actorilor școlii, pentru a promova această practică;

O1.f. Îmbunătățirea modului de raportare a datelor în cadrul SIIIR

Introducerea în atribuțiile ISJ-urilor a responsabilității verificării periodice a acurateței datelor raportate de unitățile de învățământ în cadrul SIIIR (în special în ceea ce privește baza materială);

Interoperabilitatea celor două sisteme informatice SIIIR și FOREXEBUG, pentru eliminarea redundanței și eficientizarea activității utilizatorilor din cadrul școlilor, autorităților publice locale și județene cu atribuții în domeniul educației;

Organizarea de cursuri de instruire în utilizarea SIIIR pentru angajații școlilor, autorităților publice locale și județene cu atribuții în domeniul educației;

Extinderea, la nivel național, a unor programe de micro- granturi pentru școlile din medii dezavantajate, în complementaritate cu măsurile de creștere a echității.

Obiectiv 2. Restructurarea finanțării învățământului antepreșcolar și preșcolar O2.a. Clarificarea/îmbunătățirea cadrului de reglementare din domeniu, în vederea: includerii componentei educaționale (cu coordonarea metodologică din partea Ministerului Educației) la toate creșele/unitățile de asistență socială etc., pentru copiii de 0-3 ani; dezvoltarea și introducerea standardelor de dotare pentru creșe; adoptarea costului standard pe antepreșcolar. Se vor adopta, totodată, acte normative privind standarde de dotări pentru creșe;

O2.b. Stimularea angajatorilor pentru a susține financiar creșe/ grădinițe pentru copiii angajaților

Facilități acordate angajatorilor pentru deschiderea de noi creșe/grădinițe, adresate cu precădere angajaților;

Crearea unui sistem prin care angajatorul plătește serviciile educaționale/îngrijirea la creșă sau grădiniță pentru copiii angajaților. Suma plătită de angajator poate fi dedusă (cu o limită) din obligațiile de plată la buget.

O2.c. Finanțarea construcției, reabilitării și dotării cu echipamente și materiale educaționale a creșelor și a grădinițelor din regiunile în care cererea pentru locuri depășește oferta actuală. Detalii legate de investiția în infrastructura nivelului antepreșcolar sunt oferite în capitolul dedicat Educației timpurii;

Obiectiv 3. Îmbunătățirea absorbției de fonduri nerambursabile din domeniul educației și atragerea veniturilor non-bugetare pentru educație. Finanțarea programelor „Școala după școală”, „A doua șansă”, prin intermediul fondurilor europene (POEO, PNRR) și utilizarea SCO- urilor/standardelor de cost simplificate, în vederea îmbunătățirii absorbției fondurilor europene în învățământul preuniversitar.

Obiectiv 4. Creșterea finanțării învățământului preuniversitar O4.a. Asigurarea unei alocări pentru educație din cheltuielile publice cel puțin egală cu media alocărilor pentru educație în statele membre ale Uniunii Europene61;

O4.b. Modificarea cadrului legal, în vederea facilitării finanțării unităților de învățământ de către autoritățile publice locale, suplimentar față de ce pot finanța deja (ex: susținerea financiară suplimentară a salariilor cadrelor didactice);

O4.c. Modificarea cadrului legal, în vederea facilitării finanțării unităților de învățământ de către agenți economici pentru cheltuieli privind investițiile (renovări/reparații capitale/ dotări/construcții clădiri noi etc).”

Principalele declarații făcute de Radu Szekely în cadrul dezbaterii “Școlile pilot, încotro?”:

„Până în momentul de față avem 20 de cereri înregistrate la Ministerul Educației pentru școli pilot. Dintre acestea, cele mai multe, aș zice jumătate, se referă la un proiect de curriculă elaborat conform metodologiei-cadru, deci o pilotare curriculară. Sunt și propuneri care vizează aspecte mai punctuale, niște metode de lucru diferite, care după părerea mea nu se înscriu în ideea de școală pilot, pentru că, dacă vrei să pilotezi o metodologie de predare sau un program de leadership, de exemplu, nu e nevoie să te înscrii într-un program de școli pilot și poți face lucrul acesta în cadrul pe care acum îl ai la dispoziție.

Motivul pentru care nu am demarat niciun proiect de școală pilot este pentru că nu vrem să creăm o formă fără fond. Toate discuțiile pe care noi le-am avut și toate analizele pe care le-am făcut arată: 1. e nevoie de o finanțare pentru asta; 2. este nevoie de schimbări legislative care să permită, de exemplu, încadrări diferențiate ale oamenilor. În momentul de față, chiar dacă un liceu vrea să piloteze – nu dau niciun nume – un curriculum diferențiat și vrea să angajeze oameni pentru a face asta, în afara normelor pe care le are la dispoziție prin încadrarea la Ministerul Educației, nu o poate face cu alte surse pentru că legea nu îi permite. Chiar dacă ar avea sponsorizări, finanțări private sau din partea primăriilor, nu pot angaja personal didactic pe normele puse la dispoziție sau încadrate la Ministerul Educației. Sunt niște schimbări care trebuie făcute pentru ca pilotarea aceasta să meargă. Știu că este o dorință foarte mare de a face lucrul acesta cât mai repede posibil, însă vreau să evităm o situație în care dăm drumul la niște pilotări și ajungem la niște eșecuri (…)

Am așteptat să vedem și în ce măsură programul România Educată – în baza căruia se va semna un memorandum, probabil săptămâna aceasta, la nivel de guvern, va fi adoptat un memorandum prin hotărâre de guvern – ne dă posibilitatea să descentralizăm pilotarea. Pentru că vor fi unele aspecte din programul România Educată care vor fi pilotate probabil la nivel central. După cum știți deja, indiferent de programul România Educată, discutăm despre pilotarea prezenței psihologilor în școli, într-o mie de școli, să vedem dacă există sau se face o diferență între starea de bine, dacă vreți, sau starea psiho-emoțională a copiilor din aceste școli și din cele unde nu vor fi psihologi. Deci vor fi în continuare niște pilotări care se fac la nivel central.”

Foto: Freepik.com