Într-un răspuns la o solicitare Edupedu.ro adresată Ministerului de Investiții și Proiecte Europene, în care am întrebat în ce zi și în ce lună vor fi virați banii pe carduri pentru copiii defavorizați care intră în programul „Sprijin educațional, pe bază de tichete sociale pe suport electronic, pentru elevii cei mai dezavantajați”, se precizează că: “beneficiarii vor fi informați din timp atât în ceea ce privește emiterea, distribuția și încărcarea noilor carduri, cât și încărcarea celor vechi”.
- Cei 500 de lei primiți pe card de părinții elevilor defavorizați care îndeplinesc anumite condiții, pot fi folosiți pentru a cumpăra rechizite și haine pentru școală, însă anul școlar a început pe 5 septembrie iar banii vor întârzia.
- De precizat, banii pentru anul școlar trecut 2021-2022 au fost virați în luna aprilie a acestui an, cu 3 luni înainte de încheierea anului școlar.
- Edupedu.ro a semnalat încă de luna trecută că tichetele educaționale, cu care se pot cumpăra rechizite elevilor defavorizați, vor ajunge la beneficiari după începerea anului școlar (n. red. – 5 septembrie 2022). Pentru că în cel mai recent comunicat din aprilie anul acesta nu se precizează când vor fi virați banii, Edupedu.ro a trimis o solicitare către Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) care se ocupă de implementarea programului pentru a cere lămuriri legate de data și luna când vor fi virați banii, și cum trebuie să procedeze cei care au deja carduri din anii trecuți, primite prin același program.
În răspunsul trimis Edupedu.ro, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene evită să precizeze când anume vor primi banii beneficiarii programului prin care pot cumpăra rechizite pentru copii. Nu se precizează o dată clară nici pentru cei care au deja cardurile emise din anii anteriori (n. red. este al treilea de desfășurare a programului), nici cei care urmează să intre pe lista beneficiarilor în acest an școlar.
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene estimează că anul acesta vor fi cu 100.000 mai mulți beneficiari, iar “distribuirea și/sau încărcarea tichetelor sociale pe suport electronic presupune parcurgerea unor etape care implică mai multe instituții:
- Transmiterea listelor cu beneficiarii eligibili din partea Ministerului Educației;
- Aprobarea majorării bugetare a proiectului din partea Comisiei Europene;
- Emiterea propriu – zisă a noilor tichete sociale pe suport electronic;
- Distribuția tichetelor sociale de la unitatea emitentă până la beneficiarul final.
Astfel, după aprobarea majorării bugetare a proiectului din partea Comisiei Europene, se vor emite suporturi electronice pentru elevii deveniți eligibili în anul școlar 2022-2023″.
Comunicatul mai precizează că: “pentru cei care deja au carduri, nu vor fi emise altele noi, ci vor fi încărcate cele primite în anul școlar anterior, astfel încât elevii să poată beneficia de ajutorul pentru rechizite, la începutul anului școlar”.
Lucru anunțat deja recent și de secretarul de stat în ministerul Educației, Sorin Ion: “Există două categorii de presupuși beneficiari: în acest moment cei care au deja emise cardurile și care după confirmarea lor că îndeplinesc condițiile legale se vor alimenta cardurile. Asta se poate face foarte rapid. Și categoria de beneficiari noi și mă refer la copii care intră la grădiniță sau la clasa pregătitoare și care se încadrează în prevederile ordonanței. Realist ei nu pot fi contactați decât la început de școală”, preciza luna trecută Sorin Ion.
Ministerul Investițiilor mai scrie în răspunsul trimis redacției că “toate etapele implementării acestui program, inclusiv calendarul aferent fiecărei etape vor fi comunicate public. Beneficiarii vor fi informați din timp atât în ceea ce privește emiterea, distribuția și încărcarea noilor carduri, cât și încărcarea celor vechi”.
Informații de context
Mecanismul prevăzut de ordonanța prin care se acordă tichete este unul foarte laborios:
Ministerul Educației cere Inspectoratelor datele – Inspectoratele cer școlilor datele despre veniturile părinților – școlile cer diriginților și învățătorilor datele de la părinți – diriginții și învățătorii cer părinților adeverințe de venit pentru luna iulie, lucru care nu se poate oferi decât după 15 august, potrivit ministrului – Profesorii dau adeverințele școlii, care le centralizează – școala trimite la inspectorat datele, inspectoratul trimite la Ministerul Educației – Ministerul Educației trimite datele la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene care avizează – Ministerul Educației și MIPE trimit la Ministerul Finanțelor datele – Ministerul de Finanțe trimite listele cu sumele de plată unităților emitente (bănci sau emitenți de carduri) – banii ajung într-un final la părinți.
Recent, Sorin Cîmpeanu dădea vina pe lipsa interconectării sistemelor publice și spunea că “nu avem o interoperabilitate, o conectare între sistemele din educație, sistemul de evidență al populației, sistemul fiscal. Deci nu există partea de digitalizare și ne creează probleme direct, nouă, celor din educație”.
Părinții trebuie să depună până la 7 acte care dovedesc veniturile familiei pe luna iulie 2022. –Detalii și model de cerere.
Ministrul a anunțat la sfârșitul lunii trecute că devansează termenul prin care inspectoratele trebuie să trimită ministerului Educației lista cu beneficiarii tichetelor educaționale, din 23 septembrie, în data de 9 septembrie. Astfel, elevii și părinții ar urma să primească mai devreme banii pentru a putea cumpăra rechizite. Cursurile anului școlar au început pe 5 septembrie anul acesta, așa că părinții nu pot folosi acești bani pentru a le cumpăra copiilor rechizite. Ministrul anunța tot luna trecută că spera ca în prima parte a lunii septembrie să fie virați banii pe carduri.
Proiectul cu fonduri europene prin care elevii cu posibilități reduse primesc câte 500 de lei pe an școlar pentru a-și cumpăra rechizite și materiale educative și pentru a nu abandona școala a început în anul școlar 2020-2021.
Anul trecut au primit, câte 500 de lei, 235.000 de elevi din învățământul preșcolar, primar și gimnazial. Anul acesta ministrul estima că ar fi vorba despre 300.000 de beneficiari. În răspunsului ministerului investițiilor și proiectelor europene nu se precizează numărul celor care vor primi tichetele, ci doar că anul acesta sunt cu 100.000 în plus.