OFICIAL Banii de „Masa caldă în școli” sunt mai puțini cu peste 4 milioane de lei decât prevedea ordonanța prin care a fost aprobat numărul de 450 de școli în program. Nu există niciun leu prevăzut pentru mâncarea elevilor din primele două module ale anului școlar care începe în septembrie 2023

2.110 vizualizări
Foto: © Pattanaphong Khuankaew | Dreamstime.com
Pentru anul 2023, banii care sunt alocați pentru programul Masa caldă în școli sunt mai puțini cu peste 4 milioane de lei decât prevede o ordonanță de urgență, potrivit legii bugetului pe anul următor. Menționăm că programul nu este bugetat pentru perioada septembrie-decembrie 2023, potrivit Legii bugetului de stat publicată în Monitorul Oficial luni seara.

Concret, ordonanța de urgență nr. 105 din 30 iunie 2022 prevede la art. 2 că suma alocată pentru anul 2023 este de 266.510.000 de lei. Este vorba despre ordonanța de urgență prin care a fost aprobat numărul de 450 de unități de învățământ în care să aibă loc programul în anul școlar 2022-2023.

Art. 2 alin. (1) – „Finanțarea Programului-pilot în perioada desfășurării cursurilor preșcolarilor și elevilor din 450 de unități de învățământ preuniversitar de stat, în anul școlar 2022-2023, se alocă bugetelor locale ale unităților/subdiviziunilor administrativ-teritoriale ale municipiilor pe raza cărora se află unitățile-pilot, din sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pentru finanțarea cheltuielilor descentralizate la nivelul comunelor, orașelor, municipiilor, sectoarelor și municipiului București, astfel: în anul 2022, suma de 147.000 mii lei, iar în anul 2023, suma de 266.510 mii lei”.

În legea bugetului pe 2023, suma prevăzută este de 262.158.000 de lei. Pentru anii 2024, 2025 și 2026 nu sunt făcute estimări bugetare pentru Masa caldă în școli, conform documentului consultat.

Foto: Captură Monitorul Oficial

La anexa ordinului nr. 5.369 din 1 septembrie 2022 apare că bugetul pentru 2023 din anul școlar 2022-2023 este de 262.158.030 de lei. Diferența dintre suma prevăzută în ordonanța menționată mai sus și cea din ordinul citat este de 4.351.970 de lei.

Masa caldă a unui elev costă 15 lei pe zi. Dacă s-ar fi alocat suma din ordonanța de urgență, atunci ar fi beneficiat de masa caldă încă 290.133 de elevi.

Când Ministerul Educației a pus în consultare publică proiectul de hotărâre de Guvern pentru repartizarea pe județe a sumei necesare pentru implementarea programului Masă caldă, pentru anul 2022, lista cu finanțarea pentru fiecare județ nu a fost publicată. – detalii aici

Sunt discrepanțe și în ceea ce privește bugetul programului pentru 2022. Spre exemplu, ordinul nr. 5.369 din 1 septembrie 2022, actualizat pe 3 noiembrie, prevede suma de 146.482.800 de lei. Pe de altă parte, în hotărârea nr. 1.362 din 9 noiembrie 2022 sunt alocați 146.701.000 de lei pentru 2022.

Legea bugetului pe anul 2023 poate fi consultată mai jos:

Informații de context

Pe 30 iunie, ministrul Educației anunța că a fost adoptată o ordonanță de urgență ce prevede extindere programului pilot „Masă caldă” de la 150 de școli la 300 de școli. – detalii aici

Proiectul a fost extins la 350 de unități de învățământ. Ministerul Educației a publicat lista celor 300 de școli, încă nu se cunosc cele 50 adăugate recent. 

Sorin Cîmpeanu a declarat la sfârșitul lunii mai că doar 104 școli au beneficiat de program anul trecut: „Aș vrea să vă spun că din cele 150 de școli finanțate, anul trecut au putut să beneficieze de acest program doar 104”. – detalii aici

Iată ce a spus atunci ministrul Cîmpeanu despre motivele pentru care nu s-a putut organiza masa caldă în unele școli: „Motivele au fost diverse, trei la număr: blocaj licitație; doi – inexistență operatori economici mai ales în acele școli din localitățile izolate: cazul Bacău, cazul Timiș au lansat repetat licitația pentru a achiziționa servicii de catering pentru a oferi o masă caldă elevilor și nu s-a prezentat niciun operator economic, pentru că a considerat nerentabil să asigure aceste servicii într-o școală care avea doar câteva zeci de elevi. Al treilea motiv este greu de imaginat, inclusiv pentru mine, astăzi, 30 mai, există o localitate în țară, Tecuci, județul Galați, care nu are bugetul aprobat”.

După aprobarea normelor de aplicare începe un proces birocratic și administrativ, pentru ca elevii să poată beneficia de masa caldă. Într-un interviu pentru Edupedu.ro, directorul Colegiului Pedagogic din Cluj-Napoca, profesorul Mircea Bertea declara în 2020 că „cine a gândit programul Masa caldă în școli nu s-a gândit și la cum îl vor aplica școlile. Au lăsat pe seama autorităților locale și a școlilor să se descurce. (…) Habar n-au avut inițiatorii și habar nu au nici acum, la a treia ediție (desi au triplat numărul de școli!) cine suntem, ce facem si ce probleme avem noi ca școală în proiect”. Colegiul Național Pedagogic din Cluj este în Programul-pilot de la înființarea programului, din 2016.

Despre Masa caldă în școli

Selecția școlilor a fost una politică, potrivit analizei Edupedu.ro, care arată că peste 63% dintre instituțiile incluse în acest an în plus în programul de “Masă caldă” (n. red. din 161 de școli) sunt din localități cu primari PNL.

Reamintim că Programul Masa caldă în şcoli a fost înfiinţat în perioada Guvernului Cioloş, în 2016, acesta fiind pilotat pe 50 de şcoli. Următorul Guvern, Grindeanu, a decis continuarea programului pilot tot în 50 de şcoli, după care a urmat o decizie similară şi a Guvernului Dăncilă. Acesta din urmă a adoptat şi publicat în Monitorul Oficial cu întârziere de un semestru normele de aplicare, astfel că în multe şcoli autoritățile locale, responsabile de aplicarea programului, nu au derulat procedurile de implementare, după cum Edupedu.ro a scris la acea vreme.

Foto: © Pattanaphong Khuankaew | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
DOCUMENT Lista celor 450 de școli în care se organizează Masa caldă în acest an școlar, publicată direct în ședința de Guvern, fără ca aceasta să fie pusă în dezbatere publică / Bugetul este cu 299 de mii de lei mai mic decât cel prevăzut inițial pentru 300 de școli
Ligia Deca dublează numărul de școli din localități cu primari PSD în programul Masa caldă, după ce foștii miniștri, Sorin Cîmpeanu și Monica Anisie, au acordat masiv fonduri localităților cu primari PNL

2 comments
  1. Asa este la noi , cand am avut legislatia nu sa pus in aplicatie in timpul real, cand am avut buget au intarziat pe x motive Administratiile care erau obligate cu documentatiile de achizitie, a verificat cineva motivul necheltuiri banilor din bugetele alocat ??? De ce nu se poate face o evaluare in privinta implementarii acestui proiect care ar fi sensibilizat parte buna din copii tarii noastre ?

  2. “Dacă s-ar fi alocat suma din ordonanța de urgență, atunci ar fi beneficiat de masa caldă încă 290.133 de elevi.”

    Nu… Suma din ordonanta este alocata PE AN, valoarea de 15 lei a mesei este PE ZI.

    Stiu ca aritmetica este dificila, dar hai sa incercam.
    Impartim la 15 lei, dupa care impartim si la numarul de zile de an scolar (+ / – cele din perioada sep – dec 2023, despre care nu e clara alocarea).

    Ajungem la un numar de 1500 – 2000 de elevi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like