Banii de cărți și cursuri, pentru profesori, reintroduși prin amendamente la legea Educației. Titularizarea în mediul rural, premiată cu 3 salarii minime brute – propuneri PSD / Cadrele didactice fără locuință proprie ar putea primi chirie de 400 de euro pe lună

8.435 de vizualizări
Foto: © Monika Wisniewska | Dreamstime.com
Profesorii ar putea să beneficieze anual de două salarii minime brute pentru dezvoltarea profesională și pentru achiziționarea de materiale didactice, potrivit unor amendamente depuse de Partidul Social Democrat (PSD). Alte propuneri vizează o indemnizație de 3 salarii minime brute pe țară pentru cei care se titularizează în mediul rural, precum și asigurarea chiriei pentru cadrele didactice care nu deţin o locuinţă. Suma pentru chirie ar fi de 400 de euro.
  • Amintim că stimulente financiare pentru profesori, pe care să le folosească pentru cărți și alte materiale profesionale, au fost acordate din 2007, în conformitate cu legea 315/2006, până în 2010, când legea 318 a oprit acordarea acestor bani. Stimulentele erau de 100 de euro la acea vreme. Între 2007 și 2010, banii trebuiau justificați cu facturi. Apoi, în anul 2014, s-au acordat câte 150 de euro profesorilor din învățământul preuniversitar, după cum nota atunci Digi24, fără să le fie cerute facturi după achizițiile de cărți.

Art. 2141. – Personalul didactic de predare din învățământul de stat beneficiază anual de două salarii minime brute, din fonduri alocate de la bugetul de stat, pentru dezvoltare profesională și evoluție în carieră, precum și pentru achiziționarea de materiale didactice și auxiliare didactice și curriculare necesare procesului instructiv-educativ.

Art. 2142(1) De formarea profesională continuă beneficiază și personalul didactic auxiliar și personalul administrativ.

(2) Contravaloarea cursurilor de formare organizate, pentru aceste categorii de personal din învățământul preuniversitar, de către universități, CNFDCD și alți furnizori de servicii de formare profesională acreditați este acoperită integral de la bugetul de stat”, potrivit amendamentelor PSD.

O altă propunere se referă la posibilitatea celor care s-au titularizare în mediul rural de a primi o indemnizație de instalare în cuantum de 3 salarii minime brute pe țară garantate în plată. Condiția este să predea la catedră în mediul rural cel puțin 5 ani școlari.

În cazul nu care profesorul își schimbă locul de muncă și merge în mediul urban, atunci este obligat să restituie indemnizația, potrivit propunerii PSD.

Art. 2143(1)  Personalul didactic de predare care se titularizează în mediul rural beneficiază, în termen de 1 an de la ocuparea postului prin concurs, de o indemnizație de instalare în cuantum de 3 salarii minime brute pe țară garantate în plată, cu condiția de a preda pe post/la catedră în mediul rural cel puțin 5 ani școlari.

(2) Fondurile necesare pentru plata indemnizației de instalare se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Educației.

(3) Personalul didactic de predare este obligat să restituie indemnizația dacă, înainte de împlinirea termenului de 5 ani prevăzut la alin.(1), își schimbă locul de muncă din mediul rural în mediul urban, din motive imputabile lui, precum și în cazul demisiei.”

PSD mai propune ca profesorii care au decis să își cumpere o locuință cu credit imobiliar să aibă subvenționată dobânda de către Statul Român. În documentul consultat de Edupedu.ro apare și asigurarea chiriei (suma de 400 de euro) pentru cadrele didactice care nu dețin o locuință.

Art. 2145. (1) Statul Român subvenţionează dobânda pentru cadrele didactice care au decis să îşi achiziţioneze o locuinţă cu credit imobiliar.

(2) Statul Român asigură chiria pentru cadrele didactice care nu deţin locuinţă proprietate personală în sumă tarifară de 400 de euro (patru sute de euro).”

Foto: © Monika Wisniewska | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Reintroducerea banilor pentru cărți acordați profesorilor ar fi o soluție pentru stimularea pieței de carte, spune Bogdan Stănescu, editor și scriitor

12 comments
  1. Ciu-ciu! Au mai fost legi care nu au fost respectate, ce este de mirare? Oricum, “mizilic” electoral! Baza ar trebui să fie salariul, nu “găleata”, ci “mălaiul”! “Hai la lupta cea mare!”, deși nu-mi place să-mi amintesc de alte vremuri întunecate, traversate de către noi, “elefanții”…

  2. E puțin…să se mai pună și un salariu anual pt vestimentația profesorului.Apoi sunt profesori care în ultimii doi ani de carieră nu mai trebuie școliți.Ei să beneficieze de un spor de fidelitate pt alegerea de rămâne fideli unui sistem destul de greoi,cu multe schimbări și cu acceptarea multor compromisuri…

  3. Da! Super intenție!
    De ce nu a fost pusă în aplicare până acum!??
    Și pentru cei care au luat titularizarea și stau in mediul rural ce primesc!?
    Nimic! Păcăleala!

  4. Păcăleală electorală ca legea salarizării unitare, vor să fie votați și apoi le prorogă din lipsă de bani. Ășitia sunt PSD & PNL, partide care fac legi și nu le aplică. Ei fac legi numai pentru ei……

    1. Da,vor e și iar vorbe. Ei se fac că lucrează și noi ar trebui să ne prefacem că totul e lapte și miere. Știu ei oare că unii profesori dau aproape jumătate din salariu pentru materialele necesare pentru activități? Au habar cz există la ora actuală o grămadă de școli în mediul rural care nu sunt dotate corespunzător disciplinelor? Vrem ….ca în UE ….mmm nici în vise .

  5. Cei 400 de euro ar trebui sa fie primiti de toți. Am 55 de ani și anul trecut am reușit cu greu, cu sacrificii mari sa achit rata la banca pe apartament. Nu mi se pare corect sa nu beneficiez…

    1. Dacă am avea salarii decente și nu am mai fi tratați ca pomanagii nu cred ca ar mai fi probleme.Dar nu se vrea.Multe motive politice.In primul rand sunt asa incompetenți ca nici acum după dezastrul din învățământ tot sunt mai deștepți și mai educați decât ei.Intelegi mătăluță?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Adresele Ministerului Educației sunt „acte de informare, nu acte administrative tipice sau asimilate, producătoare de efecte juridice” – hotărâre a Tribunalului București într-un proces în care un elev a cerut și obținut anularea unui document de acest tip

Tribunalul București a stabilit că adresele emise de Ministerul Educației, chiar dacă sunt contestate în instanță, sunt considerate „acte de informare” și nu „acte administrative tipice sau asimilate, producătoare de…
Vezi articolul

Apel ferm către PSD, PNL, USR, UDMR și toate forțele democratice pentru un front comun pro euro-atlantic, lansat de comunitatea Romanian Business Leaders, inițiatorii în educație ai Merito și SuperTeach: Vrem Europa acasă!

Constituirea unui front comun pro-european și pro-atlantic, în contextul alegerilor prezidențiale și parlamentare cruciale din această perioadă, este apelul lansat către partidele politice de Fundația Romanian Business Leaders. În Educație…
Vezi articolul

Ministrul Educației: Profesorii s-au săturat de atâția ani să fie tratați în societate în logica ”cer mereu bani, dar nu-și fac datoria” / Rezultatele la PISA și analfabetismul funcțional arată rău, dar nu pot să le atribui doar lor

Profesorii „s-au săturat să fie tratați în societate în logica «cer mereu bani, dar nu-și fac datoria»”, a declarat recent ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, în emisiunea Starea Nației. El a…
Vezi articolul

Telefoanele mobile și tabletele să nu fie folosite în școlile din Italia, nici în scopuri didactice, vrea ministrul Educației. Giuseppe Valditara anunță că va trimite reguli profesorilor și părinților

Folosirea telefoanelor trebuie evitată în grădinițe și școli, anunță Ministerul Educației din Italia, care elaborează noi ghiduri „privind educația pentru cetățenie”, transmite ilsole24ore.it, care citează publicația Il Foglio, pentru care…
Vezi articolul