Banca Națională: Nivelul de educație a populației reprezintă o vulnerabilitate structurală a României, țară aflată pe ultimul loc la nivel european. Avem cel mai redus procent de salariați cu studii terțiare

Foto: bnr.ro

Cel mai recent raport al Băncii Naționale a României atrage atenția asupra „vulnerabilității structurale” reprezentate de nivelul de educație scăzut al populației României. Documentul lansat joi arată că suntem pe ultimul loc la nivel european la nivelul de educație al populației. Asta înseamnă că am reușit să scădem chiar și sub Bulgaria, țară pe care la alte capitole reușeam să o depășim. Un punct esențial pentru gradul de calificare al salariaților, unul care să asigure dezvoltarea economică a unei țări, este faptul că avem „cel mai redus procent de salariați cu studii terțiare în rândul statelor membre UE”, potrivit BNR.

„Nivelul de educație a populației, deși pe o tendință de îmbunătățire în ultimii 10 ani, clasează România pe ultimul loc la nivel european”, arată raportul asupra stabilității financiare al Băncii Naționale a României, ediția iunie 2023.

„O vulnerabilitate structurală importantă este nivelul scăzut de pregătire în rândul salariaților și, implicit, o proporție redusă a personalului calificat. România are cel mai redus procent de salariați cu studii terțiare în rândul statelor membre UE (24 la sută, cu 14 puncte procentuale mai puțin față de media UE, finalul anului 2022), iar cele mai recente rezultate ale testelor PISA27 (derulate în anul 2018) subliniază performanța scăzută a sistemului de învățământ românesc și diferențele semnificative între mediul rural și cel urban. În plus, conform indicelui economiei și societății digitale (DESI) calculat de Comisia Europeană, România se situează pe ultimul loc în clasamentul UE, unul dintre factorii determinanți fiind nivelul foarte scăzut de competențe digitale de bază ale populației”, remarcă BNR.

Edupedu.ro a arătat într-o analiză recentă cum peste 50 de mii de copii care au început clasa I acum 12 ani nu au mai ajuns să se înscrie la Bacalaureat, adică 24% din întreaga generație, fiind excluși din calcul cei peste 45 de mii care au urmat învățământul profesional de 3 ani și care au ales această rută ce nu se finalizează cu Bac.

În decembrie anul trecut, un raport al UEFISCDI arăta că aproape jumătate dintre studenții care au început facultatea în 2015 au abandonat studiile. Dintre aceștia, 44% au renunțat după primul an. Domeniul de studiu, nota de la bacalaureat, caracteristicile studenților, sunt printre factorii, identificați de autori, care influențează abandonul universitar.

Recent, rezultatele de la Bacalaureat arată că promovarea din această sesiune a fost a doua cea mai mare din ultimii 10 ani: 72,8% dintre cei prezenți au luat examenul, înainte de contestații. În același timp peste 39 de mii de candidați înscriși au fost declarați absenți, respinși sau au abandonat probele.

Exit mobile version