Bacalaureatul special pentru 176 de olimpici de clasa a XII-a începe luni. Probele scrise vor fi peste o săptămână

Elevii nemultumiti de BAC

Colegiul Național „Mihai Viteazul” din Ploiești găzduieşte, în perioada 16 mai – 5 iunie, sesiunea specială a examenului național de Bacalaureat pentru absolvenţii de liceu din loturile naţionale lărgite care se pregătesc pentru olimpiadele internaționale și concursurile internaţionale sportive, potrivit unui comunicat al ministerului Educației.

Pentru susţinerea examenului în această sesiune sunt eligibili 176 de elevi de clasa a XII-a, aflaţi în pregătire sau în etapele de selecţie pentru alcătuirea echipelor care vor reprezenta România atât la olimpiadele internaţionale pe discipline, cât şi la diverse competiţii sportive europene sau mondiale.

Înscrierea candidaţilor a avut loc în zilele de 16 şi 17 mai. 

Probele de evaluare a competenţelor se vor desfăşura astfel:

Probele scrise au următorul calendar:

Afişarea primelor rezultate este prevăzută pentru data de 31 mai (până la ora 12:00), depunerea eventualelor contestaţii fiind programată în cursul aceleiaşi zile (12:00 – 14:00). În intervalul 31 mai – 5 iunie vor fi soluţionate eventualele contestaţii şi afişate rezultatele finale.

BACALAUREATUL CLASIC ÎNCEPE PESTE DOUĂ SĂPTĂMÂNI, PE 3 IUNIE, CU PROBELE DE COMPETENȚE

Care sunt regulile în zilele de examen:

Sălile de examen vor fi în continuare supravegheate cu camere video și audio, la fel și sălile în care se descarcă și se multiplică subiectele. După fiecare examen scris din cadrul Bacalaureatului, comisiile de BAC verifică, prin sondaj, înregistrările audio-video din sălile de examen.

“În cazul în care, la verificarea prin sondaj, se constată nereguli, fraude sau tentative de fraudă ori în cazul în care există sesizări privitoare la nereguli, fraude sau tentative de fraude, verificarea se face pentru înregistrările din toate sălile de examen” din centrul respectiv, prevede Ordinul nr. 4.830 din 30 august 2018 privind organizarea și desfășurarea examenului național de Bacalaureat 2019.

Dacă în urma acestor verificări, se constată existenţa unor nereguli, fraude sau tentative de fraudă, comisia de bacalaureat din centrul de examen ia măsurile ce se impun, care pot merge până la eliminarea candidaților din examen, a stabilit Ministerul Educației.

Cum se corectează lucrările elevilor la BAC

Fiecare lucrare este evaluată de doi profesori. În cazul în care notele acordate de aceștia au o diferență de cel mult un punct, atunci se calculează nota finală, ca medie aritmetică cu două zecimale a notelor acordate de evaluatori, fără rotunjire, fiind înregistrată în catalogul de bacalaureat.

În cazul în care diferența dintre cele două note acordate de profesori este mai mare de 1 punct, atunci:
– preşedintele comisiei nominalizează alţi doi profesori evaluatori pentru recorectarea lucrării;
– după finalizarea recorectării lucrării, notele acordate de fiecare din cei patru evaluatori se trec pe lucrare şi se semnează de către evaluatori;
– preşedintele comisiei calculează nota finală din cele 4 (patru) note, după eliminarea celor două note – valori extreme, ca medie aritmetică cu două zecimale fără rotunjire, a celor două note – valori centrale. Media rezultată reprezintă nota finală pe care o trece pe lucrare şi semnează.

La contestații, se respectă procedura de mai sus. În cazul în care, la final, se constată o diferenţă de notare mai mare de 1,5 puncte, în plus sau în minus, între nota inițială luată de elev la BAC şi nota obținută la contestaţii, atunci “lucrarea se resecretizează şi este transmisă spre a fi reevaluată altor doi profesori evaluatori”, prevede ordinul citat. Nota finală este calculată la fel ca mai sus.

Ce este interzis la BAC 2019

Absolvenții de liceu NU au voie să intre în sala de examen cu ghiozdane, rucsacuri, sacoșe și orice alte elemente asemănătoare. Elevii sunt obligați să lase toate aceste obiecte în sala de depozitare, care este stabilită de comisia de bacalaureat. Elevii care refuză să depoziteze aceste obiecte NU sunt primiţi în examen.

Lista obiectelor interzise în examen: manuale, cărţi, dicţionare, culegeri, memoratoare, notiţe, însemnări, rezumate, ciorne, lucrări ale altor candidaţi, telefoane mobile, căşti audio, orice mijloc electronic de calcul sau de comunicare.

Candidaților la BAC le este interzis să vorbească între ei sau cu exteriorul, să copieze, să transmită materiale care permit copiatul sau să schimbe între ei foi din lucrare, ciorne, notițe sau alte materiale care ar putea fi folosite pentru rezolvarea subiectelor sau pentru comunicare.

Cei care încalcă regulile sunt dați afară din examen, indiferent dacă au folosit sau nu materialele interzise, indiferent dacă acestea au fost introduse de ei sau de alți elevi sau profesori. Elevii care au încercat să fraudeze examenul nu mai pot să participe la examenele următoare ale Bacalaureatului 2019 și rămân fără posibilitatea recunoașterii, în sesiunile următoare, a notelor la probele promovate anterior eliminării.

Tinerii dați afară din examen nu mai au dreptul să participe la următoarele două sesiuni ale examenului de bacalaureat.

Cum se desfășoară examenul de Bacalaureat

Examenul de Bacalaureat se desfășoară și anul acesta conform metodologiei din 2011.

Elevii pot susține examenul de bacalaureat, fără taxă, de cel mult două ori. Taxele pentru susținerea examenului pentru a treia oară se stabilesc de către Ministerul Educației, iar anul trecut taxa era de 280 de lei (sursa).

Accesul absolvenților de liceu în sălile de examen are loc între orele 7:30-8:30, iar examenele încep la ora 9:00. Candidații care au telefoane mobile, culegeri, manuale, notiţe sau orice alte materiale cu care nu au voie să intre în examen vor primi un plic în care să le introducă și le pun în sala de depozitare a obiectelor personale.

Examenele scrise durează 3 ore; subiectele de la BAC sunt concepute de Centrul Naţional de Evaluare și Examinare, din subordinea Ministerului Educației. La examenele orale, subiectele sunt concepute astfel încât să permită “tratarea lor integrală în maximum 10-15 minute”, se arată în Metodologie.

Candidaţii sunt repartizați în săli, în ordine alfabetică, câte unul în bancă.

Vezi aici toate detaliile desfășurării examenului de bacalaureat

Calendar BAC 2019 Sesiunea iunie-iulie 2019

3 – 4 iunie 2019            Examen oral de Limba română – proba A
5 – 6 iunie 2019            Examen oral de Limba maternă – proba B
7, 10* – 11 iunie 2019 Evaluarea Competențelor digitale – proba D
12 – 13 iunie 2019       Examen oral de limbă străină – proba C

1 iulie 2019                   Limba și literatura română – proba Ea) – examen scris
2 iulie 2019                   Limba și literatura maternă – proba Eb) – examen scris
3 iulie 2019                   Proba obligatorie a profilului – proba Ec) – examen scris

4 iulie 2019                Proba la alegere a profilului și specializării – proba Ed) – examen scris

Absolvenții trebuie să aleagă una dintre următoarele materii, pentru examen, în funcție de studiile urmate în liceu:

8 iulie 2019           Afișarea rezultatelor (până la ora 12:00) și depunerea contestațiilor (orele 12:00 – 16:0)
9-12 iulie 2019     Rezolvarea contestațiilor
13 iulie 2019         Afișarea rezultatelor finale

Candidaţii de altă confesiune decât cea ortodoxă, care sărbătoresc Rusaliile în data de 10 iunie, pot fi programaţi pentru susţinerea probei D în zilele de 7 şi 11 iunie, precizează Ministerul Educației.

Exit mobile version