Bacalaureat 2023, sesiunea de toamnă. Echivalarea competențelor lingvistice și digitale cu mediile din liceu are loc pe 7-11 august / Regulile de convertire în niveluri de competență

4.247 de vizualizări
Foto: © Pattanaphong Khuankaew | Dreamstime.com
Echivalarea probelor de competențe cu mediile din liceu la Limba română, limbi străine și Tehnologia Informației, la examenul național de Bacalaureat 2023, pentru sesiunea august-septembrie, are loc în perioada 7-11 august, conform calendarului de examen. Regulile de convertire în niveluri de competență au fost stabilite în luna iunie printr-o metodologie aprobată prin ordin de ministru, în contextul în care greva generală a profesorilor de atunci avea să afecteze calendarul de susținere a acestor probe.

Amintim că de întregul proces se ocupă o comisie formată din directorul sau directorul adjunct al școlii în rol de președinte, un profesor care să știe să opereze pe calculator ca secretar al comisiei – și membri între 2 și 4 profesori evaluatori pentru fiecare specialitate și 1-2 secretari de școală, după cum a scris Edupedu.ro de când metodologia era în dezbatere publică.

Cum se echivalează. La Limba și literatura română, utilizatori experimentați sunt cei cu media, pe toți anii de liceu, între 8,5 și 10

„Art. 3 – (1) Nivelul de competență lingvistică de comunicare orală în limba română/în limba maternă la examenul național de bacalaureat 2023 se stabilește în urma echivalării cu media aritmetică, fără rotunjire, a mediilor anuale obținute de candidat pe parcursul învățământului liceal, la disciplina limba și literatura română/limba și literatura maternă.

(2) Prin recunoașterea și echivalarea rezultatelor obținute la disciplina limba și literatura română/limba și literatura maternă, în clasele IX-XII, candidaților la examenul național de bacalaureat 2023 li se acordă următoarele niveluri de competență lingvistică de comunicare orală în limba română/în limba maternă:

  • nivelul “utilizator mediu” pentru media cuprinsă între 5 și 6.99;
  • nivelul “utilizator avansat” pentru media cuprinsă între 7 și 8.49;
  • nivelul “utilizator experimentat” pentru media cuprinsă între 8.50 și 10;

(…) Art. 4. – (1) Nivelul de competență lingvistică într-o limbă de circulație internațională din cadrul probei C la examenul național de bacalaureat 2023 se stabilește prin echivalarea nivelului de competență lingvistică cu media aritmetică, fără rotunjire, a mediilor anuale obținute de candidat pe parcursul învățământului liceal, la limba modernă de circulație internațională aleasă pentru susținerea probei.

(…) (5) Nivelul unic de competență se identifică, în acord cu nivelurile de la A1 la B2, prevăzute în Cadrul European Comun de Referință pentru Limbi;

(6) Nivelul unic de competență se acordă conform următoarei grile:

  • calificativul A1 pentru media cuprinsă între 5 și 5.99;
  • calificativul A2 pentru media cuprinsă între 6 și 6.99;
  • calificativul B1 pentru media cuprinsă între 7 și 8.49;
  • calificativul B2 pentru media cuprinsă între 8.5 și 10.

(…) Art. 6. – (1) Nivelul de competență digitală din cadrul probei D la examenul național de bacalaureat 2023 se stabilește calculând un punctaj de la 5 la 10 pe baza mediei aritmetice, fără rotunjire, a mediilor anuale obținute de acesta la disciplina Tehnologia Informației și a Comunicațiilor în clasele a IX-a, respectiv a X-a.

(2) Nivelul de competență digitală se acordă conform următoarei grile:

  • nivelul “utilizator începător” pentru media cuprinsă între 5 și 5.99;
  • nivelul “utilizator de nivel mediu” pentru media cuprinsă între 6 și 6.99;
  • nivelul “utilizator avansat” pentru media cuprinsă între 7 și 8.49;
  • nivelul “utilizator experimentat” pentru media cuprinsă între 8.50 și 10;”, potrivit ordinului de ministru care aprobă metodologia în vigoare.

FOTO DOCUMENT Ordinul ME 4.438 și anexa – metodologia de echivalare:

Citește și: Echivalarea competențelor digitale, explicată de Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație – document

Calendarul Bacalaureatului de toamnă 2023:
  • 17 – 24 iulie 2023: Înscrierea candidaților la a doua sesiune de examen, inclusiv a candidaților care au promovat examenele de corigențe
  • 7 – 11 august 2023: Echivalarea competențelor de comunicare în limba română și într-o limbă străină, și a competențelor digitale. Regulile de echivalare a probelor de competențe cu mediile din liceu la Limba română, limbi străine și Tehnologia Informației, publicate de Ministerul Educației.
  • 16 august 2023: Limba și literatura română – proba E.a) – proba scrisă
  • 17 august 2023: Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – proba scrisă
  • 18 august 2023: Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – proba scrisă
  • 21 august 2023: Limba și literatura maternă – proba E.b) – proba scrisă
  • 25 august 2023: Afișarea rezultatelor la probele scrise (până la ora 12,00) și depunerea contestațiilor (orele 12:00 – 18:00)
  • 26 – 28 august 2023: Rezolvarea contestațiilor
  • 29 august 2023: Afișarea rezultatelor finale
Profesorii care echivalează competențele trebuie să fie plătiți

Profesorii care lucrează la echivalarea probelor de competențe de la Bacalaureat 2023 cu mediile din liceu ale candidaților la Limba română, Limbi moderne și Tehnologia informației (TIC) / Informatică trebuie plătiți ca evaluatori la aceste probe, confirmă pentru Edupedu.ro secretarul de stat din Ministerul Educației Florian Lixandru, președintele Comisiei Naționale de Bacalaureat din acest an.

Mai mulți profesori au întrebat Edupedu.ro dacă munca de echivalare a competențelor lingvistice și digitale cu mediile elevilor se plătește, având în vedere că nu au mai avut loc evaluări ale candidaților în acest an: Ministerul Educației a luat decizia ca mediile din liceu ale candidaților să se transforme în calificativele care s-ar fi acordat la competențe, după un set de reguli stabilit la nivel național.

Bacalaureatul din toamnă: primul corectat digitalizat în toată țara

Bacalaureatul din toamnă va fi primul corectat digitalizat în toate centrele de examen. Iată o cronologie a declarațiilor oficialilor:

Pe 26 iunie secretarul de stat Florian Lixandru a declarat la TVR: “Anul acesta, Ministerul Educației a achiziționat platforma pe care se va realiza evaluarea digitalizată (…) urmând să extindem evaluarea digitalizată la sesiunea de toamnă a examenului de bacalaureat în toate centrele de examen din țară.”

Pe 27 iunie, Ministrul Ligia Deca a anunțat că „evaluarea digitalizată se va generaliza, începând cu sesiunea din august a examenului național de bacalaureat de anul acesta”.

Pe 29 iunie, Sorin Ion, secretar de stat în Ministerul Educației, a declarat pentru Edupedu.ro: „Lucrările de la examenele care vor fi organizate începând cu sesiunea din august a examenului de bacalaureat vor fi evaluate digitalizat pe o platformă nouă, dar cu funcționalități similare celei Intuitext, folosite în pilotarea evaluărilor digitalizate, platformă cumpărată de la Softwin, compania care realizează Intuitext”.

În 2023, corectarea digitalizată a lucrărilor de la Evaluarea Națională și BAC 2023 s-a făcut în aceleași două județe ca anul trecut, Dâmbovița și Călărași. Pilotarea corectării digitalizate pentru Evaluarea Națională și BAC 2023 ar fi trebuit să se facă în județele Alba, Călărași, Covasna, Dâmbovița, Gorj și Satu Mare.

Foto: © Pattanaphong Khuankaew | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


1 comment
  1. Echivalarea competențelor lingvistice și digitale la Bacalaureatul din sesiunea de toamnă 2023 reprezintă o etapă importantă în procesul de evaluare a elevilor. Potrivit noilor reguli de convertire în niveluri de competență, candidații cu medii între 8,5 și 10 la Limba și literatura română vor fi clasificați ca “utilizatori experimentați”, recunoscându-li-se astfel abilitățile avansate de comunicare orală în limba română sau limba maternă. Aceste măsuri aduc o mai mare transparență și obiectivitate în evaluarea performanțelor elevilor și contribuie la un proces de evaluare mai echitabil.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

VIDEO Guvernul discută acum în primă lectură un proiect de Ordonanță prin care părinții să-și poată lua liber plătit dacă școlile copiilor intră în scenariul galben sau roșu, pentru perioada în care elevii fac școală online

Guvernul discută acum în primă lectură un proiect de Ordonanță prin care părinții să-și poată lua liber plătit dacă școlile copiilor intră în scenariul galben sau roșu, pentru perioada în…
Vezi articolul

Cîmpeanu, încercare de contracarare în scandalul eliminării burselor rurale pentru liceeni: Toți elevii care învață într-o altă localitate decât cea de domiciliu beneficiază de alocație de transport / Ministrul anunță o ordonanță prin care să fie dublate sumele pentru transportul elevilor

„Orice elev din România are decontat transportul de la domiciliu până la școală, separat de bursa socială. Și cei care au dificultăți, și cei care nu au dificultăți primesc această…
Vezi articolul

„Refuzul oricărei posibile dictaturi trebuie să fie dezideratul constant al României”, țară care a cunoscut și extremismul de dreapta, și pe cel de stânga – Organizația scriitorilor PEN Club România / Apel la un vot „pentru direcția pro-europeană firească” la al doilea tur al alegerilor prezidențiale

„România a cunoscut, în secolul XX, atât extremismul de dreapta, cât și extremismul de stânga, care au produs sute de mii de victime” și de aceea „refuzul oricărei posibile dictaturi…
Vezi articolul

BREAKING Sindicatele acuză purtătorul de cuvânt al Guvernului că a dat informații incorecte într-un comunicat oficial: Sindicatele nu au fost de acord cu eșalonarea creșterilor salariale pe 3 ani, prin noua lege a salarizării

Într-un comunicat comun al federațiilor sindicale din învățământul preuniversitar, FSLI și FSE „Spiru Haret”, către sindicatele afiliate, obținut de Edupedu.ro, acestea susțin că purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru,…
Vezi articolul