Bacalaureat 2023. La proba de alegere a profilului peste 3% din candidații înscriși nu au mai venit. Rezultatele se vor publica pe 3 iulie, până la ora 12:00

2.212 vizualizări
Foto: Liviu Sova / Agerpres Foto
Ministerul Educației anunță că rata de participare la proba la alegere a profilului și a specializării – proba E.d) – de la Bacalaureat 2023, desfășurată astăzi, 28 iunie, a fost de 96,8%. Adică 120.388 de candidați au fost prezenți din cei 124.277 de înscriși la această probă.

Nu s-au prezentat 3.870 de candidați, iar 19 candidați au fost eliminați pentru fraudă sau tentativă de fraudă, precizează comunicatul. Aceștia din urmă nu vor putea participa la următoarele două sesiuni ale examenului.

Probele scrise din această sesiune se încheie joi, 29 iunie, cu examenul la Limba și literatura maternă, destinat elevilor de la toate filierele, profilurile şi specializările, care au urmat studiile liceale într-o limbă a minorităților naționale.

Afișarea rezultatelor inițiale va avea loc în data de 3 iulie (până la ora 12:00). Contestațiile pot fi depuse/transmise în aceeași zi, în intervalul orar 12:00 – 18:00, inclusiv prin mijloace electronice.

Candidații care contestă rezultatul inițial al evaluării trebuie să completeze, să semneze și să depună/transmită prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere.

Afișarea rezultatelor finale este programată în data de 7 iulie.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Modele de hărți conceptuale pentru limba și literatura română, clasa a VIII-a și a XII-a, pentru profesori și elevii cu cerințe educaționale speciale care susțin Evaluarea Națională și Bacalaureatul în 2025

Profesori de diferite specialități și profesori de sprijin din județele Alba, Arad, Bihor și Galați au realizat modelele de curriculum-uri adaptate, hărți conceptuale pentru limba și literatura română clasa a…
Vezi articolul